Fara nici un subtext, despre Dubai

Cred ca intreaga regiune geografica numita Dubai  facuta din plastic cu particule sclipicioase.
Cred ca in plasticul despre care ziceam mai sus, sunt crapaturi mici mici in care a intrat nisip.
Cred ca oamenii din Dubai fac parte dintr-o civilizatie extraterestra care a pogorat pe pamant pentru a ne coloniza.
Cred ca numita civilizatie foloseste tehnici de hipnoza in masa pentru a atrage pamanteni inocenti in capcana numita Dubai si a le goli sufletele.
Cred ca palmierii din Dubai sunt din cauciuc care se decoloreaza in mod neuniform de la soare.
Cred ca soarele din Dubai e de fapt un solar imens.

Cam asta este parerea mea despre o regiune care nu mi-a facut nimic ;) si pe care s-ar putea s-o vizitez intr-o zi din motive pur stiintifice (pentru a preleva mostre de la civilizatia extraterestra si particule sclipicioase).

Happy new year everybody and may you all be as happy as me right now!

Anul 2011 a fost

Un an foarte fericit si plin.

Mi-am schimbat jobul, de fapt traseul carierei. Intr-un acces de curaj am plecat din locul caldut si sigur unde-mi petreceam cele 8 ore, in lumea larga si rea, in toiul crizei.
Am invatat mult, am dat examene grele, am trecut si acum sunt avocat.
E satisfacatoare meseria, dificila, consumatoare de resurse, dar, cand poti spune la finele zilei ca ai scos pe cineva din puscarie sau ca ai recastigat casa nationalizata a cuiva, stii ca ti-ai petrecut timpul cu folos.

Cred ca a fost evident pentru toti cei care au citit pe aici ca am iubit foarte mult. Am fost foarte fericita in bratele barbatului pe care l-am iubit si inca il iubesc. Am invatat ca cel mai important este sa iubesti, nu sa fii iubit si ca dragostea adevarata nu se termina, precum benzina, ci ramane in suflet.

Anul acesta am aflat cu adevarat valoarea prieteniei si cat de important este sa nu fii singur. Am 2 prieteni, atat, nu o suta si ceva de pe facebook, nu toata agenda telefonului. Si nu i-as da pe acesti doi prieteni pentru toate constelatiile de pe cer.

Anul acesta am fost cu adevarat curajoasa, am riscat, am muncit si am cules fructele.
Ce imi doresc pentru anul viitor este sa nu uit nimic din ce am invatat pana acum, sa nu uit relele pentru ca din ele se invata lectiile valoroase, sa nu-mi mai dau optimismul pana raman fara si sa zambesc mult ;).

Repetati in cor dupa mine: Nu il mai vreau inapoi!

Totul s-a terminat si, cu cat creierul nostru tradator accepta mai repede realitatea, cu atat mai putine momente de plans si jale din senin vom avea.

Si avem motive serioase sa nu-l mai vrem, impedimente de netrecut in calea aplicarii plasturilor si a carpirii zdrentelor ce au mai ramas din relatia altadata glorioasa.

1. In zilele de intuneric si deznadejde au fost niste oameni langa noi. Unii membri ai familiei, prieteni si unii veniti din tari straine pentru a ne tine de mana prin perioada nefericita. Ne-au verificat periodic pentru a fi siguri ca nu patim nimic. Si-au facut griji pentru noi si au suferit pentru fiecare lacrima a noastra. Cum s-ar simti ei daca l-am lua inapoi? Merita sa ranim oameni care ne iubesc sincer pentru cineva care ne-a aratat limpede care e valoarea noastra pentru el?

2. Hai sa recunoastem ca increderea nu mai poate exista. Cum sa iti mai dai inima omului care a aruncat-o, calcat-o in picioare cand nu i-a mai fost convenabila? Nu numai ca nu o mai merita, dar nici noi nu mai putem risca sa patim a doua oara acelasi lucru.

3. Putina demnitate, de orgoliu am scapat in primele zile ale relatiei asteia, dar demnitatea inca mai e firava pe undeva. Precum manelistii, imi cunosc valoarea, si m-as subevalua daca m-as intoarce la cel care m-a crezut dispensabila.

4. Probabil motivele despartirii, chiar daca pentru mine nu au fost evidente, mai exista si or fi reale pentru el. Si, asa ca un umar care odata luxat iese mai usor din fagas, si relatia resuscitata se va destrama cu mai mare usurinta.

Astea sunt doar cateva motive, just so I don`t ever forget.

Cronica unei despartiri 3

Ca orice om normal, si tu (eu) ai incercat sa eviti sa te gandesti la despartire la el, la cum iti spunea, la toate micile gesturi pe care le face un om indragostit. Incercai sa eviti durerea, sau macar sa o amortesti.
Wrong! Cel mai bine e sa rasucesti cutitul in rana. Nu exista cale de intoarcere si e important sa stii de la inceput.
Fiecare celula a ta sa fie convinsa ca nu va puteti intoarce unul in bratele celuilalt.
Speranta e ceva puternic si periculos in acest caz, poate prelungi boala asta mai mult decat este necesar.

Pe de alta parte, chiar vrei sa te intorci la cineva care tocmai te-a aruncat ca pe o batista de hartie folosita? Chiar crede cineva ca o relatie mai poate fi noua si stralucitoare dupa ce unul i-a frant inima celuilalt? Poate fi ceva pasiv agresiv in care sa ne consumam frustrarile ramase si eventual furia, dar niciodata nu mai poate fi ce a fost.

Sfatul meu pentru voi toate care plangeti undeva intr-un colt e sa sperati altceva, ca tocmai vi s-a dat posibilitatea sa-l gasiti pe el cel adevarat care va va iubi exact asa cum sunteti, care nu va vrea sa va schimbe si pe care felul vostru de a fi nu-l va rani.
Pentru ca, let`s face it, nu erati nici voi fericite in relatie si meritam cu totii sa fim fericiti. Poate cand trebuie sa lucram asa de mult la ceva nu e the right thing.

Deci, haideti sa speram la fericire, nu la o cusca intunecata in care ar fi vrut sa ne pastreze doar pentru el.

Cronica unei despartiri 2

Cred ca cel mai bolnavicios lucru care poate fi facut dupa o despartire e sa iei tricoul lui vechi in care obisnuia sa doarma si pe care l-a lasat la tine in brate si sa iti plangi in el iubirea pierduta invaluita in mirosul lui dulce si putin picant. Asta am facut eu candva in mlastina ultimelor zile. Nu ajuta deloc.

Ce ajuta in schimb e sa aduni de prin casa toate lucrurile mici pe care ti le-a lasat, ti le-a facut cadou cand te iubea si sa le ascunzi intr-o cutie undeva unde sa nu te impiedici de ele in fiecare zi. Da, a fost dragostea vietii tale dar nu poti sa te vindeci navigand printr-un teren minat in fiecare zi.

As face orice pentru a uita durerea. Am facut orice pana acum. Dar vine un moment, la 3 dimineata cand te trezesti confuza dupa ce l-ai visat si uiti ca nu mai e al tau si te loveste iarasi un zid de durere cand realizezi ca trebuie sa iei realitatea in piept, ca nu te mai iubeste si ca, in cazul meu, probabil nu-l voi mai vedea vreodata.

E oribil, toata situatia e chinuitoare. Ajungi sa te intrebi de ce doi oameni destepti, frumosi, atragatori si, mai ales, indragostiti nu pot fi impreuna. Ajungi sa te intrebi ce ai facut gresit, daca in alte circumstante ar fi functionat, ti se pare ca poti gasi solutii.
E prea tarziu.
Pobabil singurul raspuns posibil e ca, in ciuda atractiei si a dragostei pe care o simteati amandoi, erati (eram) fundamental opusi si incompatibili.

Nu il urasc, de fapt il iubesc in continuare, nu am ce sa ii reprosez, nu ii gasesc nici un defect.
Daca ar fi un nesimtit, as putea sa ma agat de asta, dar nu e.

Efectele unei despartiri

Sunt catastrofale, pentru mine, pentru ca l-am iubit cu toata puterea mea de a iubi. Inca il mai iubesc, sunt un soi de masochist sentimental, stiu.

Primul lucru, cand mi-a spus la telefon ca nu ma mai vrea, a fost sa-mi amorteasca extremitatile, degetele de la maini si de la picioare, apoi palmele, mainile pana la coate, picioarele pana la genunchi. Si mi s-a facut asa de frig de parca o fantoma ar fi intrat in camera (daca as fi dramatica, as spune ca a fost fantoma iubirii noastre decedate recent si violent).

Cateva zile dupa eveniment, nu pare ca am nevoie de somn. Am luat somnifere fara efect, nu reusesc sa inchid ochii noaptea (poate pentru ca il vad doar pe el) si am un soi de energie bolnavicioasa.

Tot asa, la 3 zile dupa cataclism, nu pare ca am nevoie de mancare. Sigur, lumea pare mai confuza pe la colturi, realitatea nu mai pare atat de reala si am senzatia ca plutesc. Poate voi lesina in viitorul foarte apropiat, dar macar nu mai am putere  sa plang de parca mi s-ar rupe ceva in interior. Starea de lesin data de lipsa nutritiei amorteste durerea.

Plang, nu credeam ca se poate plange atata timp fara oprire. Nu credeam ca sunt atatea feluri de plans. Este plansul acela in care pare ca mori sau ca ai convulsii care poate sau nu sa fie insotit de lacrimi atunci cand durerea e atat de mare si covarsitoare de parca ti-ar despica pieptul pentru a iesi. Apoi este plansul mai putin convulsiv cu lacrimi mari si abundente provocat de o durere constanta si fierbinte. Intre toate acestea este plansul de fundal, molcom, constant. Lacrima dupa lacrima, cand iti vezi de treburile zilnice acompaniata de durerea cea mai mica posibila dar care totusi nu te lasa sa te porti ca un om normal.

Sunt si parti bune ale acestei tragedii. Evident, cand se va fi terminat, eu voi incapea lejer in blugii din liceu, and let me tell you... Dar in aceste momente cand devii un zombie plangator afli cine iti e alaturi. Si poate ca asta a fost cadoul meu pentru anul acesta, sa vad ce fel de oameni am pe langa mine.

Fie ca despartirile voastre sa fie cat mai abrupte si fie ca efectele lor sa dureze cat mai putin

Completare: cel putin in primele trei zile, ramai fara aer des. parca plamanii tai nu pot functiona fara el. chiar nu stiu care e legatura.

Cronica unei despartiri 1

Am impresia ca va deveni un serial, so, grab your bears and popcorn and tune in.

Era o fata foarte indragostita, nici nu isi amintea cum ajunsese in starea asta pentru ca nu-i era caracteristic si isi propusese sa o evite. Dar l-a intalnit pe el, printul ei calare nu pe un cal, ci un veritabil strunitor de dragoni zburatori, sa-i spunem V.
Idila lor era purtata pe aripi de zane si universul presara petale de trandafir in calea dragostei lor. Planuuisera impreuna ca fata sa renunte la tot pentru a-l urma in lume in locuri cu dragoni mai mari si interesanti.
Dar distanta dintre ei si-a cerut zeciuiala. Cand nu poti sa-l atingi si sa il saruti poate foarte usor sa uite ca il iubesti.
Asa, frumosul V. a sunat-o pe fata intr-o seara cu fulgi de zapada si colinzi sa-i spuna ca totul s-a terminat si ca dragostea ei il raneste.

De atunci, plang si ma frang in fiecare moment. Ma intreb cand se va termina si cat poate cineva sa supravietuiasca fara somn si fara inima.

Deci, dragii mei, prima faza a unei despartiri e un ocean de durere fierbinte, o gaura zdrelita si sangeranda unde aveai inima. Si cu toate astea il iubesc si pot doar sa ii doresc fericire. Nici macar nu mai pot sa trec peste locul gol unde era orgoliul meu pentru a-l implora sa fim din nou impreuna, pentru ca asta il raneste.
Inteleg doliul, pentru prima data iin viata.

Despre eroi moderni

Azi, eroul meu a fost nenea taximetrist care a oprit in fata trecerii de pietoni la care asteptam in frig si m-a luat.
Daca as fi fost romantica, as fi spus ca e tipul care mi-a adus flori din senin, sau nenea care mi-a tinut deschisa usa gigantica de la tribunal cand, incarcata de dosare, incercam sa intru.

Ieri, eroul meu a fost vecinul care m-a ajutat cu mutatul unui corp de mobila, desi putea fi necunoscutul care m-a oprit pe strada sa-mi spuna ca sunt frumoasa intr-un moment in care simteam opusul.

Saptamana trecuta, eroul meu a fost un nene care mi-a recuperat motanul de pe acoperis, desi am fost invitata de altii la o cafea sau orice alta beutura inventata de om.

Cred ca noi, femeile, am eradicat romantismul, apreciem pragmatismul si eroii cu simt practic, unele dintre noi chiar rad pe sub mustata de romantismul prost directionat al printilor urbani.

Frustrari de sezon

E 22.12.2011, mai este o zi jumate pana la sarbatoarea aia cu salata boeuf si sarmale si eu shed la birou precum o pupaza. Si nici macar nu sunt singura. Peste tot, in orasul asta mare si in altele mai mici, sunt pupeze care isi caineaza soarta prin birouri, dupa ghisee, in varii gauri intunecate.
Programele despre care povesteam mai devreme nu functioneaza! Ele si-au luat concediu medical sau de odihna, dupa posibilitati. Bugetarii le pazeste cu voiosie doar doar si-o reveni pana la 4, daca nu, asta este, ramaneti fara taxa de timbru stimati contribuabili.

Cine a crezut vreodata ca vom da randament in perioada asta!? Nu stiu, poate Marx care credea ca clasa muncitoare e desteapta.

Scurte

Nu vi se pare si voua ca toate institutiile statului au apelat la acelasi 'programator' pentru "programele" alea in care lucreaza ei si care periodic se strica, nu functioneaza, nu "vad" chestii? (programele institutiilor statului sunt precum the great eye of mordor, they see all).

Scaunele alea motorizate, combinatie nereusita intre fotoliu si scuter, in care se plimba americanii grasi, nu sunt ele oare o insulta adusa grasilor? Nu ii impiedica pe acestia sa dea jos folosindu-si membrele inferioare pentru mers? Just asking.

Crengile de brad se vand la 1 leu/buc in Cluj, langa McDonalds(mec pentru bucuresteni) de doua doamne solide care isi folosesc cu succes picioarele pentru umblat, aviz grasilor americani cu fotolii motorizate.

Intrebari fara raspuns

Sau circuitul dosarelor plic in natura.

Ce face fiecare organ al statului, fiecare agentie/agentioara/ghiseu conex aparaturii birocratice cu triliardele de dosare plic pe care le cere? Cred ca am observat cu totii ca dosarul plic a devenit echivalentul monezii de trecere a raului Styx, fara el, ramanem in purgatoriu reprezentat de coada interminabila.

Poate vreo minte luminata a decis sa colecteze dosare plic in scopuri proprii si obscure, s-a gandit la a-si deschide propria fabrica de dosare plic, doar un perete de fum, pe care o va alimenta apoi cu dosarele gata aduse de puzderia de suplicanti care ii bat la usa in fiecare zi. Mwhaha si le va vinde sub pretul pietei si dusmanii vor fi dand faliment.

Ei, noi, cei veniti cu palaria la mana, am dejucat acest plan diabolic. Obsevai ca, asa ca mine, toti va scrieti numele pe dosarul plic. Eu mi-l scriu mare, cu negru, imposibil de sters. Doar e dosarul meu, tarlaua mea.

In conditiile astea, ma intreb fara raspuns, unde se duc toate dosarele plic? Asta e soarta lor trista? A fi folosite/ iubite doar o data apoi aruncate?
E o adevarata tragedie.

Despre femei inselate

Cred ca toti avem pareri despre femeile care aleg sa ramana intr-o relatie in care sunt inselate/abuzate. In special, noi, doamnele, ne exprimam in legatura cu asta. De cate ori nu am auzit declaratii dure, nimeni, niciodata nu ar face asta, toate avem niste coloane vertebrale rigide si principii la care nu putem renunta.
Si totusi, nu pot sa nu ma intreb.
Totul incepe spectaculos, o poveste de dragoste de legenda, o iubire care poate cuceri lumea. El e un print pe a fiery steed, ea o printesa gingasa. Se muta impreuna, unul dintre ei trebuie sa renunte la ceva. De obicei ea e cea care isi lasa cariera in urma, pentru a fi cu el. Incepe de la zero, intr-un alt oras, poate in alta tara, dar nu-i nimic, el e acolo si o sustine.

Inca totul e roz si pufos, el o rasfata, ea ii gateste si ii calca camasile.
Apoi incep primele certuri urate, ea simte ca el ii datoreaza ceva pentru cariera abandonata, el vrea sa i se recunoasca meritele pentru ca o intretine.
Ea e frustrata pentru ca nu isi mai poate practica meseria glamouroasa, e abraziva si nu ii mai canta ode eroului ei de altadata. El cauta admiratia in alte brate, sub alte fuste.
Ea realizeaza, dar mai realizeaza si ca nu are nimic cu exceptia lui, ca jobul pe care il face nu o satisface si nu ii acopera nevoile, ca a abandonat totul, prieteni, familie pentru el si acum e singura. Asa ca ramane. Merge la fitness, se indulceste, se infrumuseteaza si incearca sa il seduca.
Daca e desteapta.
Sa fii nevasta unuia e un job, after all. Si asta poate fi facuta bine precum oricare alta slujba.

Viata e trista si ne acreste, ne jumuleste de idealuri asa cum jumulesti o gaina de pene.
Orice iubire, oricat de mare si vanilata poate degenera intr-o portie de sarmale casnice.

Rezolutiile, promisiunile si chestiile pe care trebuie sa le tin minte

Fac foarte rar promisiuni. Ajut cand pot, fac ce pot, promit ca voi face tot ce-mi sta in putinta.
Dar sunt momente in care imi fac mie promisiuni. Evit momentele pompoase si publicul numeros, promisiunile menite sa fie tinute se fac in forul nostru interior (acolo unde delibereaza judecatorii).
Mai am si talentul nemaivazut de a uita chestiile naspa. Ce-i drept, nu prea invat din greseli, dar nici nu macerez in regrete, pareri de rau , nu rumeg razbunari.

Cum ziceam, sunt unele faze suficient de speciale, de incarcate de insemnatate, unii oameni suficient de rai (for lack of a better word) care sa merite o notita speciala.

Note to self.

Sa incercam ratiunea

Exista foarte multa disperare in lume. Spun asta pentru ca povestile despre copilasi bolnavi, tineri muribunzi sau catei si pisici maltratate imi aduc lacrimi in ochi si imi frang inima. Dar nu ajungi nicaieri lacrimand prin colturi pentru fiecare faptura necajita, pentru ca sunt tare multe.
Sunt convinsa ca in momentul in care eu tastez acest cuvant au murit multi copii, o gramada de altii sufera si niste idioti chinuie animale blanoase (sau panoase for that matter). Si ce as putea sa fac?
Nu pot sa preiau suferinta lumii inregi. Nu pot sa indrept toate nedreptatile din lume.
Fac ce pot. Faptul ca scriu chestia asta se incadreaza in strategia mea personala de a schimba ceva. Incerc sa intervin cand vad ca unul loveste un copil/caine, am acordat asistenta juridica gratuita mamelor abuzate fizic de diversi idioti. In general, cred ca solutia e educatia.
Sunt convinsa ca multi, asa ca mine, fac bine nu neaparat pentru ca asa le dicteaza morala sau educatia sau credinta, ci pentru a-si spala constiinta incarcata de uitarea pe care o practica restul timpului.

Printre alte metode pe care le folosesc la spalarea constiintei incarcate e si donatul pentru cauze umanitare. Nu prea mult, dupa posibilitati. Si cum directionez fondurile limitate destinate caritatii? Prefer sa dau toata suma unui singur om, pentru ca nu e mare. Prefer ca banii mei sa fie folositi intr-un scop care nu mi-ar incalca morala, deci nu voi dona unui nene terorist pentru a-si cumpara un nou kalasnikov.
Cand este atata suferinta in lume, prefer ca banii de care ma pot lipsi sa aline dureri reale. Asta e motivul pentru care nu cadorisesc betivi sau fumatori, pentru mine lipsa alcolului sau tutunului nu reprezinta o durere reala.
Nu cred ca sunt un mic zeu si nu cred ca banii mei sunt cruciali intr-un caz sau altul, dar prefer sa conteze.

Nu cred ca e moral sau corect ca, in locul unui copil de doua luni care si-a trait scurta viata indurerat prin spitale, sa iei decizia sa-l operezi de zeci de ori si sa-l condamni la o viata scurta sau lunga de dureri, boli si interventii chirurgicale.
Nu cred ca e corect sa nasti un copil doar pentru a-l condamna la o viata chinuita.
Cred ca sunt momente in care trebuie sa ne gandim ca bietul suflet chinuit si plin de intepaturi si tuburi merita sa fie lasat sa se odihneasca in pace.
De multe ori, parintii vor doar sa stie ca au facut tot ce se putea, pentru constiinta lor, cunoscand ca sansele sunt minuscule, spre 0.

Mai sunt si storcatorii de lacrimi stradali, cu o mapa, niste tabele cu cifre si o poza de copil. Deapana o poveste lacrimogena pe bulevarde, taie chitante, spun ca apartin organizatiilor umanitare. Cum sa cred ca faci munca voluntara pentru un copil cand ai unghia de la degetul mic lunga si murdara si arborezi un lant gros dintr-un material auriu, cum s-ar exprima vajnicii oameni ai legii?!

Parerea mea e ca toate cazurile umanitare si-au pierdut credibilitatea. Am auzit de prea multe tepe, banii tuturor sunt numarati si planificati si nimeni nu ar vrea sa-i iroseasca. Asta e motivul pentru care salut atitudinea critica a unora. Asa cum presa ar trebui sa fie cainele de paza al democratiei, cauzele umanitare aveau nevoie de un soi de opozitie just to keep them straight.
E usor sa ne emotionam la vederea unei poze cu un bebe, dar eu prefer sa stiu ca bebele ala chiar are nevoie de banii mei, ca nu ma lipsesc de o pereche noua de pantofi doar pentru ca parintii acelui suflet chinuit sa nu fie nevoiti a-si cobora stilul de viata, in ultima instanta, prefer sa stiu ca cineva credibil chiar verifica daca respectivul copil chiar exista si nu contribui la vila hidoasa a cuiva.

Asa ca, dragi comentatori pe bloguri, scoateti-va chilotii de unde v-au intrat, cititi prin constituite acolo cu libertatea de exprimare, dezbaterea e buna pentru toata lumea, oameni au murit la revolutie tocmai pentru a ne putea spune parerile, poate ar trebui sa incercati putina relaxare si sa reveniti apoi.

Ta ta!

Cel mai mult la tine imi place de mine

Stiu ca sunt intr-o relatie buna doar comparand cum ma simteam inainte cu felul in care ma simt acum.
Punand intr-o balanta defectele mele de dinainte si defectele mele de acum, talerele sunt dezechilibrate.
Am inlocuit emotional eating-ul cu dragostea, toate grijile si nefericirile care ma impovarau si ma impiedicau sa zbor au fost inlocuite cu aripi.
Cosmarurile mele infioratoare care ma trezeau noaptea si ma asteptau in coluri intunecoase si dupa usi intredeschise au fost alungate de bratele lui.

Cred ca asta e dragostea. Cand iti da putere si spatiu sa visezi, nu te apasa precum o tortura medievala rezervata vrajitoarelor.
Evit sa conduc de ceva vreme pentru ca il vad doar pe el, nu semne de circulatie si colegi participanti la trafic.

Despre inimi frante

Cred with all my heart ca de fiecare data, o inima se frange din interior. Cred ca inimile sunt atat de puternice incat nimic nu ar putea sa le ciobeasca, exceptie facand ele insele.
Cred ca cel mai dureros e cand, fara nici un motiv, incepi sa nu mai iubesti. Stii ca e tot el cel care te facea sa plutesti cu 2 sapamani in urma si, fara sa se fi intamplat nimic, nu o mai face.

Asta e adevarata tragedie si inima sfaramata.

What to do when you have a broken heart

Tot ce-mi vine acum in minte sunt solutii pentru seara aceasta, like have a cocktail or many, have cake, icecream, scream, cry.

Revin cu solutia pe care o voi gasi maine

Sunt momente

in care oricui ii vine sa arunce totul sau, si mai bine, sa arunce totul in aer, sa dea foc la tot ce au realizat cu greu pana atunci. Vedem zadarnicia tuturor eforturilor noastre si vrem ca, intr-o rabufnire uriasa, sa facem sa dispara absolut totul.

Nu mai vrem sa vedem sau sa auzim nimic, vrem sa ne ascundem sub plapuma si sa nu mai iesim decat dupa ce trece cel putin un anotimp.

Note to self: nu face asta. Asteapta 2-3 zile apoi ia o decizie.

I need a hero

Varsta si hainele de club

Vine ziua mea, asta e motto-ul saptamanii asteia.
Si nu urmeaza sa implinesc 16 ani ... de fapt, urmeaza sa implinesc 27.

Vine o zi in viata fiecarei tipe cand realizeaza ca ce pana atunci parea ok nu i se mai potriveste varstei.
De exemplu, cum pana la 18 ani, cand ieseam la discoteca, in special la mare, purtam niste topuri scandaloase (in special pentru ca nu prea aveam boobies), dupa 18 ani, de fapt chiar la petrecerea mea de majorat, am realizat ca nu mi se mai potrivesc. Ma simteam ridicol cu spatele gol, cu decolteu si mijlocul dezgolit at the same time.

Apoi am ajuns la Cluj din provincie si am constatat ca nu e ok sa fii si decoldata si cu picioarele dezvelite at the same time. Am trecut la fuste medii combinate cu decolteu naucitor si malete imperecheate cu fuste nerusinate. Si aveam o haina de piele caramizie medie care frangea inimi, cel putin pe a mea ;).

Dupa ce am intrat in clasa muncitoare a trebuit sa-mi compun stilul vestimentar de birou. Trebuia sa fiu draguta, feminina si serioasa at the same time. Asa ca am trecut la fuste in culori potolite combinate cu bluzite/camasi colorate si pantofi fabulosi. Din perioada aia am o colectie de pantofi demna de Carrie. Timp de un an nu am purtat aproape deloc pantaloni. Intr-o firma populata de ingineri, fata in fusta putea sa obtina orice.

Dupa ce mi-am schimbat jobul si a trebuit sa merg "pe teren", am trecut la ghete si pantaloni, la parka si caciuli. Ce poti sa faci?

Dar intrebarea mea majora e ce pot sa port in club fara sa fiu caraghioasa la 27 de ani? Cumva skinny jeans si un top paietat si minuscul nu ma atrag deloc. Iubesc rochiile dar nu ma vad dansand all over the place cu rochita involburata pe langa mine.
Sau as putea sa ies exclusiv la costume parties, costumele ma inspira.
Sunt prea tanara pentru a ma limita la opera/teatru....
Help?

Despre contestatii

Vine o zi in viata fiecarui adult cand are contact cu organele statului. Fie are de platit un impozit, are de incasat o prestatii de asigurari diverse. Si noi toti, victimele hraparoseniei statului, stim ca acesta ia cu 10 maini si prefera sa nu dea inapoi deloc.
Suntem in pericol, in general, cand e vorba de dat sau de luat bani. In aceste situatii, statul prin prepusii sai, se pronunta prin decizii sau dispozitii.

Acum urmeaza partea importanta. Organul statului este obligat  sa ne comunice respectivele decizii sau dispozitii prin posta sau personal. Cand ne comunica maretul document e important ca noi sa deschidem ochii bine astfel ca, in termen de 30 sau 45 de zile, dupa caz, la instanta sau la organul emitent, dupa caz (scrie pe docoment) sa il putem contesta.

Contestatia despre care vorbim poate fi intemeiata pe varii motive, toate ducand, mai direct sau pe ocolite, la nelegalitatea actului. Conform legii 554/2002 a contenciosului administrativ, actele administrative emise cu incalcarea legii sunt nule.
In general, un act care nu reflecta realitatea este nelegal. Undeva, in legea care reglementeaza activitatea organului care emite acte de capu` lui scrie exact asupra caror venituri se calculeaza contributia, impozitul, darea pe care o cere. Deci, daca baza de calcul include mai multe venituri, actul e nelegal, deci nul.
Va recomand spre lectura codul fiscal si codul de procedura fiscala.
Competenta organelor astora e ceva mai complicat si, pentru asta, e bine sa aveti avocat specializat in drept fiscal.

Ce trebuie sa cereti in contestatia pe care o formulati: ca instanta sa anuleze actul ca nelegal, sa oblige organul sa emita un nou act potrivit dispozitiilor legale pe care i le aratati si sa oblice organul sa repare prejudiciul pe care l-a produs si cheltuieli de judecata.
In general, instanta competenta e tribunalul de la domiciliul vostru sau organul care a emis actul.

Ca o incurajare la final, in general organele statului sunt needucate, emit titluri executorii si somatii de plata de parca ar fi telegrame de la mare. Este responsabilitatea noastra de cetateni sa le invatam dreptele cai ale echitatii si bunului simt fiscal.

Mariage material

Si aici ma refer la tipi.
Circula mitul urban ca femeile sunt ahtiate dupa maritis, ca vanam barbati oricum, cu un picior de lemn, cu un ochi de sticla, cu burta, cu chelie, cu par in surplus in zone delicate. Oricum, doar posesori de ... cnp care incepe cu 1 sa fie ;).
Nu stiu cum se intampla prin alte cercuri, dar fetili mele sunt burlacite by choice. Unele cu relatii stabile, altele nu, majoritatea cerute deja de numeroase ori cu inele si tot, unele chiar cu excursii la Paris. Si totusi, neadaptatele de noi am zis nu hotarat.

Deci, marea intrebare, ce ar fi pentru noi, purtatoarele legitime de fuste, mariage material?
Adevarul e ca ne plac barbatii interesanti. Nu neaparat frumusei, nu vrem sa ne eclipseze. Pot fi urati incat sa se ciobeasca oglinda, daca au je ne sais quoi, cadem.
Vrem sa fie siguri pe ei, cel putin eu asta vreau, sa nu trebuiasca sa fac pe demoizella fragila si neputincioasa doar pentru a-i da lui ocazia sa se simta puternic si realizat. Imi iubesc cariera si, daca s-ar simti atacat si ar trebui sa aleg, oricat de mare dragostea ...
Vrem sa stie ce vor. Razganditul la infinit e apanajul femeilor. Suntem straight.
Vrem sa stie sa conduca. Nu cunosc nici o tipa care ar avea ganduri serioase cu un tip care sa nu stie sa conduca autoturisme de varii dimensiuni.
Nu ne plac cocotele, un tip care are mai multi pantofi/produse de ingrijire personala decat mine, imi trezeste suspiciune.
Ne place sa fim scoase in oras, sa fim puse la expozitie, preferabil in locuri cu mare vizibilitate. Vrem sa purtam rochii, blanuri si bijuterii si el sa fie mandru de frumusetea noastra.
Vrem sa fim apreciate, sa ni se aduca flori, nu suntem bucatarese/menajere. E mai ieftin sa angajezi.

In schimb oferim admiratie, zambete, mangaieri, masaje, intelegere, nu cicalim, gatim daca ti-e foame, daca nu avem chef, comandam, ne aranjam intotdeauna chiar si pentru o duminica lenesa petrecuta in casa.
Vrem un supererou pe care sa-l tratam corespunzator.
Din pacate gasim doar masculi dornici sa se cuibareasca in pestera, sa se reproduca, sa miroasa, sa renunte la obiceiurile bune care isi doresc sarmale.

A doua faza a relatiilor

Stim cu totii prima faza, aia in care danseaza fluturii, slabim, plutim pe norisori, nu avem nevoie de somn, we glow si tot asa. Daca ar continua mai mult de cateva saptamani, am imbatrani prematur si am muri de uzura.
Cati fluturi poti avea in stomac inainte de a face ulcer, after all?

Asa ajungem la adevaratul test al unei relatii. Pentru ca atractia fizica initiala nu poate fi un test, e doar ceva biologic care ne spune ca am produce urmasi acceptabili genetic.
Adevaratul test al unei relatii (ioi ce nume de reality show idiot) e dupa ce trece febra de la inceput, dupa ce iesim din dormitoare, facem patul si tragem draperiile. Ni se mai pare interesant ce are de spus si cand nu vrem sa-l dezgolim aici si acum? Sau vrem doar sa-l sarutam pentru a-l face sa taca?
Problemele lui ni se mai par asa de importante si acum? Sau e doar plictisitor sa ascultam din nou teoria lui despre covoare si diferenta dintre bej si  ou de gasca?

Acum putem sa verificam daca suntem cu adevarat compatibili. Viata e lunga, la 27 de ani e momentul sa ma gandesc la restul ei si daca viitorul e luminos alaturi de el.
Acum e momentul intrebarilor dificile. Oare voi putea trai cu faptul ca el nu e de acord cu mancatul in pat? Ce-i drept nici nu am mai recurs la acest procedeu de cand impartim un pat si cred ca e o evolutie pentru mine.
Daruirea lui putin prea fierbinte catre fitness, sport, alimentatie sanatoasa ma va calca pe nervi in viitorul apropiat? Maybe. Si deja ma gandesc de doua ori inainte sa-mi achizitionez o sacosa cu ciocolata. Dar cred ca si asta e un lucru bun.
No, ce sa-i faci? Ne mai gandim.
Adevarul e ca-l iubesc si, chiar daca nu as vedea micile schimbari ale mele ca pe ceva bun, raman tot mici schimbari acceptabile dar a-l pierde e inacceptabil.

Cred ca asta e intrebarea bottom line. Puse in balanta schimbarile si a-l pierde, ce e mai dificil?
Intrebari grele pentru lunea dimineata, dar frigul si ceata ma fac filozoafa.

It`s present time

and i don`t feel like it.
S-ar putea sa fiu bolnava.
Vine ziua mea si ma gandesc la cadouri cu valoare sentimentala?! Wtf?! Eu cea de acum un an as rade de mine cea de acum ... as arata cu degetul si as recomanda un sejur la psihiatrie.
Vine Craciunul of all things cand va trebui sa lucrez pentru ca sunt momente in care esti "de garda" si in profesia juridica.
Nu imi pare rau, nu simt atmosfera, nu imi miroase a sarmale si nu vreau cadouri. Poate de la reducerile de dupa.

Brrr, ma maturizez oare?
Patzasti.

Paranoia going rampant

Da, cred ca toti avem cativa cunoscuti care imagineaza comploturi complicate tesute de quasi-necunoscuti impotriva lor. Stau singurei in intuneric si isi imagineaza ca vanzatoarea de la abc-ul din colt crede despre ei ca sunt saraci si se intemeiaza pe faptul ca au platit fix sau ca nu au cumparat stella ci doar ursus sau ca nu fumeaza kent nanotek ci monte carlo albastru.
Sunt convinsi ca vecinul de la doi crede despre ei ca sunt saraci pentru ca nu si-au schimbat masina si conduc in continuare opelul cumparat acu 5 ani si inca nu au duster precum toti oamenii gospodari de pe scara.
Traiesc cu teama ca un coleg ii crede neprofesionisti pentru ca a trebuit sa verifice in manual specificatiile tehnice exacte ale unui echipament.
Ii bantuie noaptea gandul ca soacra ii crede lipsiti de caracter pentru ca, desi initial au refuzat a doua portie de sarmale de sfanta-marie, s-au razgandit si a trebuit sa ceara supliment.
Se framanta pe buda daca nu cumva fratele vecinului care a participat la jocul de fotbal de acu o luna ii crede gay pentru ca au alunecat si l-au atins accidental pe fund.

Si tot asa. Omul nostru se frange in 1000 de bucati de fiecare data cand interactioneaza cu alti reprezentanti ai speciei. Oare ce cred acestia despre el?! Dar, surpriza, nimeni nu crede nimic!
Get with the program people, nimeni nu are vreme de voi!

Despre Google si religie

da, Google scris cu g mare.

Dupa ce am vazut chestia asta  the chromebook, am recunoscut definitiv fata de mine ca m-am indragostit iremediabil de Google. Este barbatul ideal, a fost alaturi de mine de la inceputurile internetului, a fost umarul pe care am plans, m-a ajutat intotdeauna, a functionat cand am avut nevoie de el. Cand mi s-a spart adresa de yahoo, a aparut gmail. De atunci nu ne-am mai despartit. A primit cuminte toate ravasele mele de dragoste sau de afaceri si le pastreaza inca.
Google imi e fidel.

Si, precum religia obisnuita, imi da o senzatie de siguranta, Google are grija de mine.

Despre femei cu pisici

Imi plac pisicile, imi plac si cainii dar asta nu m-a oprit sa iau unul maidanez si sa-l duc la eutanasiat la un nene veterinar, era slab-mort, avea cea mai trista privire, nu am loc sa-l fi adoptat asa ca am facut pentru el ce am putut.
Deci imi plac pisicile. Am adoptat una. E mare si grasa, alb-neagra si miorlaie. Cu toate astea nu sunt o femeie cu pisici. Astea sunt o rasa speciala, pot chiar sa aiba caini sau sa nu aiba pisici deloc.
Au intotdeauna peste 30 de ani, daca varsta lor biologica e cumva inferioara, varsta lor spirituala compenseaza din belsug. Tricoteaza all the time chestii inutile. Gatesc mancare rea, fara gust, arsa.
Placerile lor fac si o calugarita sa se cutremure de scarba.
Se uita la ultima telenovela de pe acasa tv cu religiozitate.
Sunt religioase.
Daca au pisici, au 10 si toate sunt costelive si ciudate. Daca au caini, sunt mici, au ochii bulbucati si sunt cei mai antisociali caini ever.
Sunt cele care bat in teava cand vecinii se distreaza putin sub cearceaf, au detector de nasty incorporat. Pot mirosi placerile interzise pe raza de 100 de metri fara gres. Si le taxeaza cand si cum pot.

Au panze de paianjen in zona lor pacatoasa.

Sunt acre precum lamaile.

Si tot asa.

Sunt plaga societatii noastre si, la pensie, vor fi babele cu parul rosu-foc si buze roz cyclam.

Parerea mea despre criza

Sau "It`s time maybe to return to nature"
Trebuia sa vina si asta pana la urma, daca tot se prelungeste situatia din 2008...

Oare se intreaba cineva ce vom face ca specie cand economia si draga noastra civilizatie va intra in colaps? Toti stim de la stiri ca o mare parte a populatiei supravietuieste din diverse indemnizatii furnizate cu darnicie de stat, dar ce se va intampla cand izvorul va seca?
Nu producem, nu avem venituri, nu vor fi suficienti bani pentru plata tuturor indemnizatiilor/ajutoarelor etc.

Ce se va intampla cand nu vor mai fi bani pentru bugetari, cand angajatii de la primarie nu vor mai primi salarii, cand politistilor le vor intarzia viramentele pe carduri, cand medicii nu vor mai fi platiti? Ce vom face cand la spital ni se va spune ca nu putem fi tratati deoarece nu mai sunt medicamente si medici, oricum nu am putea sa fim internati pentru ca nu mai este curent de o saptamana si geamurile in saloane sunt inghetate pe dinauntru.
Sunt foarte curioasa care va fi reactia cand ni se va spune ca nu, nu ne pot opera de apendicita copilul pentru ca nu mai este lumina in sala de operatie si chirurgul s-a reprofilat pe agricultura.

Suntem atat de obisnuiti sa prestam munci abstracte, de a introduce date intr-un computer, de a nu produce nimic in mod direct si de a merge intr-un loc mare plin de mancare si, in schimbul unei bucatele de plastic pe care o primim inapoi la sfarsit, sa luam tot ce ne trebuie. Oare ce vom face cand bucatile de plastic vor fi doar atat si nimeni nu va mai avea nevoie de secretare sau contopisti? Cand vom constata ca statul in fata unui monitor nu ne tine de foame deloc.
Sunt mai prapastioasa, poate de la frig, dar ma intreb ce se va intampla cand frigul si foamea vor deveni cauze legitime de deces chiar si in lumea noastra.

Concluzia: cat bucatica mea de plastic mai functioneaza, imi iau suba!

Care este masura adevarata a unui caracter

Am citit intr-o carte de mult uitata sau mi-o fi spus cineva ca adevaratul test al cuiva e cum se poarta cu subalternii.
Din practica judiciara diversa a instantelor penale in domeniul hartuirii sexuale reiese ca, in zilele noastre, subaltern nu inseamna neaparat persoana care ti-e ierarhic inferioara ci, mai mult, in limbaj comun, persoana care e obligata sa te suporte.
De exemplu, vanzatoarea de la magazin nu ti-e subalterna, dar jobul ei include sa fie agreabila cu tine, clientul.
Gagica dansanda langa bara, imbracata straveziu, nu e in nici un caz sub tine, dar se incadreaza. etc.

No, ce vreau eu sa zic acum, iese marlania la suprafata tocmai in fata acestor oameni platiti sa fie draguti cu noi. Am povestit mai mult cu o tanti care lucra intr-un call center, tanti ok, educata, finuta, ce ar impinge un strain sa sune pentru a insulta in gol? Ce satisfactie poti avea scuipand mizerii catre o necunoscuta?
La fel, o domnisoara cuminte, modesta, la un birou de informatii, imi povestea cum a primit un telefon de la o alta domnisoara doar pentru ca cea din urma sa-si manifeste convingerea ca primeia ar trebui sa-i fie rusine de ce a facut, rusine de jobul pe care-l are, rusine in general si ca e o proasta. Apoi a inchis.

Dupa toate povestile astea realizez care e problema natiei noastre marete: un procent tulburator de mare e constituit din marlani fara coaie.

Ce vrea de ziua ei fata cu 100 de lacuri rosii de unghii?

Un ruj rosu.
I`m so funny

Eu si sentimentele manelistice

De ce o mare dragoste exprimata in limba noastra dulce suna manelistic?
De ce it`s a heartache = au inima mea?!
Nu pot sa exprim mila si groaza pe care le simt cand il iubesc fara a imperechea disperare cu doare si cu inimi.

Manelistilor, ne-ati ruinat declaratiile de dragoste!

Noroc cu Sam si cuvintele simple.

Sfat pentru demoizelele rusinate de propria greutate

Incetati sa va referiti la ea. De cate ori spuneti ca purtati marimea 8 britanica sau 6 SUA cand e evident ca abia va incape un 16-10, ne comunicati cu lux de amanunte cat de complexate sunteti exact.
Si daca brusc marimea 0 s-ar umfla pana la dimensiunea fundului vostru ati fi mai fericite, mai multumite de cum aratati?
Conteaza numarul? Conteaza cate kilograme aveti daca aratati precum dovlecii?

Whatever, cred ca alaturi de varsta, kilogramele si marimea blugilor ar trebui sa ramana secrete.

Despre Casa de asigurari de sanatate

Foame mare in multiplele guri ale statului mon cher! Ar putea spune cei mai caragialieni dintre noi. Cu alte cuvinte, Casa de sanatate, acest nemesis al meu, a reinceput sa emita decizii de impunere si titluri executorii. Si nu doar mie, cel putin si celorlalti 20 care shedeau la coada cu mine si indraznesc sa extind starea si asupra multor altora.

Inteleg ideea de a recupera creantele catre Buget (cu B mare si cu tacere respectuoasa), noi astia care castigam un ban, trebuie sa platim taxe/impozite/majorari si penalitati, ok, inteleg. Dar ce ma depaseste e de ce toate deciziile astea sunt gresite, de ce ne ameninta si se infoaie la noi sa platim sume umflate sub sanctiunea executarii silite?!
De ce aceeasi casa de sanatate emite o situatie a datoriilor si o decizie de impunere care se contrazic la distanta de 2 minute?

Nu credeam sa ajung aici, dar singura concluzie e ca unii bugetari sunt prosti de bubuie, unele institutii ale statului sunt niste mocirle si mi se face greata cand stiu ca trebuie sa le dau o felie din ce castig pentru a-si perpetua existenta.

No, acum, sfat pentru cei carora le "vin" hartii de la institutii intitulate sugestiv decizie de impunere sau titlu executoriu:
1. Nu disperati cand vedeti suma totala, e foarte probabil sa fie gresita.
2. Verificati punct cu punct suma, in cazul deciziei de la cas, am situatia platilor emisa tot de ei din care reies debitele si platile efectuate.
3. In cazul in care identificati neconcordante, luati o hartie, scrieti "Catre institutia care a emis actul subsemnatul depun prezenta contestatie conform art 205 OG 92/2003 pentru urmatoarele motive" si ziceti de ce e neconforma adevarului decizia respectiva, anexati copii!! ale actelor pe care va intemeiati sustinerile si mergeti sa o depuneti la registatura organului.
Scrieti undeva si un numar de telefon si adresa dumneavoastra, sa va poata da raspuns.
4. Asteptati.

Daca raspunsul nu va multumeste, atacati-l in contencios administrativ la Tribunal. Actiunea in contencios administrativ e scutita de taxa de timbru.

De ce am impresia ca statul moare de foame si a prefera sa murim noi in locul sau?

Despre bucuriile simple

Cred cu tarie ca bucuria se naste in sufletul omului. Cel putin bucuriile mari.

Mai sunt si fericiri artificiale care ne sunt plantate in inimi de campanii publicitare maiestre. Cred ca apple are veritabili generali de armata perfect capabili sa cucereasca lumea, dar au ales sa o cucereasca in planul marketingului, nu fizic. Ce sa faci cu lumea fizic vorbind? Nu cred ca exista om dotat cu o vaga inteligenta care sa nu se bucure de orice produs apple. Recunosc, un iphone/ipad/mac something mi-ar da fluturi in stomac. Dar nu mai mult de o zi. I bore easily.
La fel o pereche de pantofi sau o geanta fabuloasa, un parfum sub forma de mar (cunoscatorii cunosc), un ruj chanel, si tot asa.

Dar, bucuriile adevarate, perfect capabile de a ne lumina viata cu totul nu doar o zi, vin doar form within.
De exemplu, baiatul meu dragut vine peste rand sa ma viziteze. Il asteptam abia peste o luna dar el, perfect indragostit de mine si perfect in orice privinta, imi face o surpriza.
Il iubesc. Nu cred ca ar putea investi mai bine valoarea biletului decat asa.

On this bombshell, probabil voi pluti pe un nor pana luni ;).
Plutire placuta imi doresc.

Ce am in comun cu pasarile

Nu am pene, nicinu fac oua.
Dar as vrea sa migrez in tarile calde ;).
De fapt as vrea sa traiesc intr-o tara calda.
Ii invidiez pe italieni si pe spanioli pentru ca folosesc scutere all the time, aici ar fi viabile 3-4 luni.
As vrea o masina decapotabila, dar nu stiu cat de utila ar fi si gandul ca umezeala rece s-ar putea imbiba si infiltra pentru a ajunge la mine... horror.
Sunt alba precum o branza, dar, daca soarele m-ar dezmierda mai mult timp, sunt sigura ca as fi cel putin aurie.

And last but not least, mi-e asa de frig...

All i want to do

Is run away from you.

Despre relatii: ce cautam de fapt

Cred ca orice burlac ar fi de acord cu mine: viata e mult mai usoara singur. Nu trebuie sa imparti nimic cu altcineva, nu trebuie sa tii seama de programul altuia. Spatiul personal e personal, raftul din baie e asa cum iti place. Poti sa lenevesti cand ai chef si sa chemi 3 prietene la barfe si dans cand ti se nazare fara a intampina imbufnarile jumatatii.
Si totusi multi alegem sa ne cuplam. Precum ratele de pe Somes, ne plimbam doi cate doi induiosand babutele.
Mi se pare limpede ca toti cautam ceva in relatii, cel mai trist e cand nici macar nu stim ce.

1. Sex. Unii au nevoie de cineva care sa le stea mereu la dispozitie. Poate s-au plictisit de aventurile scurte si murdare si de cautarea care le precede. Who knows, dar am auzit povestea asta. Un gentleman si-a ales pereche pentru a avea pe cineva willing sau macar indatorat sa-si deschida picioarele in fiecare seara inainte de culcare. Povestea cu sexul pe post de activitate benefica sanatatii si care trebuie efectuata periodic si programat e o alta luuunga poveste.

2. Singuratate. Mai bine zis pentru a scapa de ea. Cred cu tarie ca singuratatea e ceva rau doar cand nu te placi foarte mult pe tine insuti si ai nevoie de o multime pentru a te camufla. Si cred ca legarea unui suflet de tine e o greseala majora, cred ca singuratatea poate fi multi mai trista in doi, oricat de telenovelistic ar suna. Dar sunt suficienti singuri de ambele sexe si orientari pentru a se gasi si a se imperechea.

3. Drama. Suntem dramatici, si orice printesa are nevoie de un print. O printesa singura nu are audienta constanta iar un print singur se poate afla in situatia neplacuta de a nu avea pe cine sa salveze si cine sa-i datoreze eterna recunostinta. Cine altcineva daca nu cel caruia ii declari iubire eterna ar suporta teatrul dur si zanganitor uneori in public?

4.  Parteneriat. Aici cred ca sunt eu. Caut un egal, pe cineva care sa fie mereu de partea mea. Poate nu intotdeauna de acord, dar care sa-mi ia intotdeauna apararea in fata outsiderilor. Pentru ca asta ofer. Daca am de ales intre Iubit si oricine altcineva, il aleg pe el fara sa ezit. Poate in particular ii voi explica pe larg de ce nu sunt de acord cu el, dar, in fata lumii, il voi sustine pana la capatul lumii (acolo unde oceanele se revarsa si balaurii asteapta corabiile neajutorate). Si asta simt ca am gasit in Iubit, pe langa eroul meu personal, cel mai bun prieten.

Bineinteles ca motivul pentru fiecare dintre noi e mai complex, poate un melanj din toate cele enumerate si multe altele, dar unul e ingredientul principal.
Iar cel mai important pentru a fi fericiti e sa stim, sa fie limpede pentru noi.
Deci, ce cautam de fapt?

Cine e de vina

De multe ori raspunsul e inutil. Chiar conteaza in final cine e de vina pentru un copil lovit de masina sau pentru o inima franta? Ajuta procesul de vindecare identificarea unui vinovat? Nu cred. Cred ca vindecarea vine din interior si, cat timp nu suntem pregatiti sa ne iertam, gasim orice fir de ata de care sa ne agatam. Inclusiv gasirea vinovatilor.

Dar cine e de vina cand unul dintre parteneri inseala?
Cand un el aflat intr-o relatie frumoasa, cu o fata simpatica, aratoasa si desteapta, care-l apreciaza si al carei singur defect e ca e veche, cunoaste o domnisoara stralucitoare, plasticoasa, poate avand multe calitati intelectuale, dar in scurtele ore in care s-au ciocnit, acestea nu au avut vreme sa se manifeste si, dimpreuna acestia doi isi consuma relatia.
Poate sunt sanse ca legatura sa dureze ceva, poate nu. Chiar nu conteaza.
Cine e vinovat?
El pentru ca a calcat stramb, nu a putut sa-si infraneze impulsurile? A tradat, a dat cu piciorul unei iubiri mari fara sa se gandeasca.
Ea, stralucitoarea pentru ca a intervenit intr-o relatie deja formata? Dar poate ea nu stia nimic despre relatie, poate ea cauta doar o placere trecatoare sau o mare iubire. Ea nu a tradat nimic, nu a incalcat promisiuni sau juraminte. E nedrept ca am portretizat-o ca pe o blonda de plastic, poate e mult mai mult de atat, poate e noua virgina wolf, poate urmeaza sa vindece cancerul, who knows?!

Ea, iubita de acasa pentru ca a lasat barbatul sa-i scape printre degete? In orice relatie se asterne monotonia si rutina, ar fi ideal sa fim personaje din sex and the city, sa dam cu aspiratorul doar o data pe an, in lenjerie draguta fiind sexy pentru el, sa ne epilam doar la rusoaice pentru a invata limba iubitului, sa nu avem griji sau nevoi. Dar realitatea e diferita in cel mai crud mod. Periodic trebuie sa facem curatenie, sa ne infrumusetam, sa mergem la joburi. Uneori mai vin si parintii in vizita, sau ne mai si imbolnavim. Suntem oameni, chiar daca la inceput parem lebede gratioase si e doar responsabilitatea voastra sa prevedeti asta.

Cred ca e evident ca parerea mea e ca vina ii apartine exclusiv centaurului. Pentru ca nu si-o stie tine in pantaloni, pentru ca e suficient de tantalau pentru a fi prins si pentru ca are gusturi indoielnice.
Dar asta nu mai conteaza.
Decizia mea a fost luata cu mult timp inainte, tot ce pot sa fac e sa redau libertatea, mie si lui.

Plangeam de neputinta

Cateva ore din viata mi-au fost o prapastie neagra si inghetata. Credeam ca nimic nu mai poate fi salvat si ca niciodata nu voi mai fi intreaga, doar o biata epava lipita cu banda adeziva care incearca disperat sa pastreze aparenta normalitatii.
Nici macar nu stiam ce mi se intampla. Nu prevazusem nimic. Eram precum caprioara in lumina farurilor, putin uimita si paralizata.

Tot ce puteam sa fac era sa plang. Imi curgeau lacrimi mecanic. Nici macar nu le mai observam si nici nu le mai stergeam.

Si ma intrebam de ce plang. Nu rezolvam nimic, nu ma ajuta cu nimic. Ma urateau lacrimile si poate frumusetea ar fi avut o sansa.

Azi am aflat raspunsul.
Asa ca, Iubitule, desi stiu ca tu nu citesti aici, forever hold me tight and never let me go.

Mie mi se pare ciudat

Ce e secret in legatura cu moartea cuiva? Chiar sunt date intime? Pe mine nu m-ar deranja sa afle toata lumea despre cand am murit si cine mi-s mostenitorii. Dar nuuuu. Cei de la starea civila cer o suvita din parul decedatului, a blood sample si sa sari printr-un inel de flacari pentru a-ti elibera atare informatii...

Chiar e preferabil sa ne judecam cu mortii si sa ne prefacem ca totul e ok? Nu ar fi mai conform scopului justitiei asteia si sistemului ticalosit sa reglementam situatiile mostenirilor si a terenurilor?

Jeez!

Insula mea

Da, asta imi doresc.
Vreau sa fie precum irlanda, sa vina sfantul patrick si sa alunge serpii, si daca tot e acolo, sa alunge tantarii, paianjenii si celelalte lighioane cu prea multe picioare/ochi, lipicioase, taratoare :P.
Vreau sa fie in tarile calde, unde nu e frig niciodata si nici canicula.
Sa abunde in fructe de mango, i love mangos, blondele stiu.
Sa fie inconjurata de apa albastra deschis si plina de pesti colorati si neveninosi.
Sa aiba plaje nisipoase si fine.

Imi voi construi eu pista pentru a veni cu avionul meu rosu.
Voi avea o casa subterana si totusi foarte luminoasa.

Voi purta doar rochii rosii, voi asculta muzica clasica si voi manca capsuni si cirese!

Cand feminismul se pleaca in fata inamorarii

Deci ne-am ars sutienele in piata publica, apoi am cumparat altele din dantela de la agent provocateur si victoria`s secret.
Am refuzat sa mai fim vazute ca incubatoare ambulante.
Ne-am cerut drepturile.
Votam.
Ne administram averile si afacerile.
Suntem egale, aproape peste tot pe unde conteaza that is.
Am demonstrat ca putem fi egale si purtand tocuri de 10 cm, unghii lungi si perfect manichiurate at all times, fiind perfect depilate, pensate, hidratate catifelate, parfumate, imbracate mereu, nu doar business si frumos, ci chic.
Ilustram perfect ideea tineretii eterne, sau macar prelungite mult catre 40 de ani.(pentru comentatorii acizi: acri-s strugurii?)

Si totusi, in viata fiecareia dintre noi vine un moment de schimbare radicala.
Toate ne indragostim si vedem goliciunea exisntentei asteia in vitrina, noi ca exponate pentru o lume intreaga careia nu-i pasa deloc.
Si incepem sa ne intrebam daca intradevar fericirea consta in tonifierea perfecta a muschilor fesieri sau in nuanta ideala de blond a suvitelor.
Merita sa lucram 24/7 pentru a atinge un ideal pe care altcineva l-a stabilit pentru noi cand fericirea e mult mai usor de gasit in bratele Lui?
Asa ajunge jobul sa fie doar means to an end.

Mai mult, eu care am decretat ca nu imi doresc copii, stiu si recunosc in mod public ca, daca mi-ar cereo, probabil i-as purta un brotac. Nu stiu ce as face cu el ulterior, dar nu cred ca as putea sa-i refuz un urmas.
Deja am gatit pentru el, am facut curatenie (in mod obisnuit am menajera), i-as calca haine, as spala rufe (le-as pune in masina de spalat that is).
Deja am decis ca ma voi muta oriunde cu el si ma voi adapta fericita pentru ca, vedeti voi doamnelor feministe, am gasit chestia aia rara cand un zambet al lui iti aduce mai multa fericire decat orice altceva.

Concluzia mea personala: dragostea > feminism.

Despre baiatul meu dragut - the sequel

Am avut si eu perioada mea de bad boys, am incercat sa-i imblanzesc, apoi sa-i ranesc si sa-i parasesc. Mi se parea foarte fun. Aveam o tipoligie, imi placeau brunetii, par negru, ochi negri. Le crestea cota in functie de cat de indiferenti pareau. In final, one of them proposed. Needless to say, I`m nod wed.

De fiecare data, dupa un meci mai dur din care ieseam cu blana sifonata de un personaj malefic, ma refugiam in bratele unui balai blajin de a carui fidelitate eram sigura dar pentru care nu simteam nici un dram din valtoarea si pojarul pe care-l trezeau haimanalele.
Paraseam heruvimul broken and abused.

Baiatul meu dragut e blond si are cei mai ametitori ochi pe care i-am vazut vreodata. Nu am fost niciodata mai atrasa de cineva, deci ideea preconceputa cu tipul preferat zboara pe fereastra.

Baiatul meu dragut mi-a spus primul ca ma iubeste, a fost intotdeauna gentil si prevenitor, foarte politicos. Nu m-a lasat sa astept niciodata, imi deschide usile cand ma vede mai neajutorata si ma fereste de gropi, stalpi si alte obstacole. Cateodata ma intreb ce as fi facut in lipsa lui. Are grija de motorizarea mea, ii schimba stergatoarele de parbriz, pune lichid si alte asemenea. Chestii pe care si eu as putea sa le fac si le-as face cu intarzierea-mi caracteristica, dar, he beeing the gentleman he is, ma scuteste de treburi murdare.
Cu toate astea stie cand sa-mi refuze chestii. Stie s-o faca fara sa ma puna in situatii neplacute. Stie sa isi pastreze his balls fara a cadea in ridicolul celor nesiguri pe a lor barbatie.

Desi e mai jun decat mine, stie sa conduca relatia noastra si o face aparent fara efort. Ma face sa ma simt protejata.

Cine ar fi crezut ca sunt alba ca zapada urbana in asteptarea unui print care sa o sarute si sa o apere de vrajitoare rele si pitici urati? Cred ca asta asteptam de fapt toate si cred ca am renunta bucuroase la unele idealuri feministe pentru El, baiatul nostru dragut.

Despre baiatul meu dragut

Sunt indragostita cam de un an, give or take one month.
Retin cele mai ciudate aniversari. Cand mi-a spus prima data ca ma iubeste, cand am dormit prima data unul langa celalalt. Un film super funny de la Comedy Cluj a fost primul film pe care l-am vazut impreuna tinandu-ne de mana si fiind borderline obsceni pentru prima data.

In acest ultim an am uitat cum sa mai exist fara el. Nu imi pot imagina lumea fara el sau, si mai rau, cu el dar un el rece si nesimtitor.

Am uitat de ce se desparte lumea si ma cutremur cand aud despre asemenea evenimente triste.

Brrr, sunt domesticita

Imi dau si eu cu parerea

Am auzit zilele trecute si am citit ulterior in presa, ca un functionar public cu activitate, sa zicem, juisdictionala a favorizat injust, in schimbul unor, de exemplu, calatorii in strainatate, o societate in defavoarea tuturor celorlalte societati care activeaza in acelasi domeniu.

Celelalte societati s-au rasculat, si-au insfacat furcile si tortele stilourile mont blanc si au semnat o petitie catre forul de control al acestui functionar cu atributii jurisdictionale.

Circula vorba prin targ, in cadrul institutiei muma a excursionistului, ca exista probe, inscrisuri doveditoare si ilegalitati.

Oganul de control format din trei litere zice ca studiaza, cerceteaza si se va pronunta.

Pot sa zic acum ca nu se va intampla nimic, cu obida, sperand in secret la o linsare publica.
Sau pot sa zic ca eu cred ca cele reclamate de pagubiti sunt reale si sunt mai multe de unde-au venit.

Om vidia

Mic exercitiu in aplicarea pedepselor

Haideti sa ne urcam imaginar pe tronul unui judecator, aflat pe podiumul ridicat in sala de judecata, la biroul croit pentru uriasi, avand grefier si jandarmi la ordine.
Haideti sa ne imaginam ca avem un dosar in fata, despre un nene care, imaginar, a condus zurliu in urma cu un an-doi si a intrat peste alt nene la un alt volan. Din actele de la dosar reies diverse, viteza, unghiul de impact, diferentele clare dintre un mercedes tip tanc si o dacia logan populara, gradul de distrugere fizica a victimelor.
Dar noi, ca judecatori, nu suntem computere in care sa fie introduse toate aceste date si, in urma unui algoritm bine stabilit la INM, sa scuipam un bon de casa pe care se afla un rezultat matematic.

Nimeni nu ne poate impiedica sa vedem omul care a comis infractiunea, care a gresit. Pentru ca pana la urma culpa  e o greseala. Ii vedem familia, copiii, sotia plansa si incercanata incercand sa fie puternica pentru el. Il vedem pe el care poate fi plin de regrete si ros de remuscari.
Vedem familiile victimelor sau pe victime personal, care uneori au trecut de pragul omenescului, care isi doresc aplicarea legii talionului, uitand ca au gresit si ei candva, sau care viseaza la justitia americana si la daune morale de milioane de euro pentru un deget rupt.

Exagerez, sunt si situatii diamentral opuse.

Dar, ca judecator, ce pedeapsa ati da unui nene a carui masina a derapat din cauza poleiului intrand peste o alta masina si ucigand sau mutiland oameni? Cui ii e imputabil poleiul sau diferentele economice care au permis unuia sa aiba jeep si altuia tico?
Ati lua viata sau viitorul unui om pentru ceva ce nici unul dintre noi nu a putut prevedea?

Pentru ca a pedepsi cu zeci de ani de inchisoare o greseala rutiera inseamna sa ne intoarcem cu totii la mersul pe jos pentru ca face piciorul frumos si e safe.

Parerea mea e ca pedeapsa trebuie aplicata dandu-i omului o sansa la a avea viitor, in special cand fapta e o greseala.
Si revocarea permisului auto alaturat unei interdictii de 10 ani de a mai dobandi numitul permis.
Daune materiale inclusiv pentru spaga data medicilor.
Daune morale pentru victima, in limitele rezonabilului. (Mi se pare complet inechitabil ca faptuitorul sa se recreeze emotional in urma procesului la Ibizza si victima sa-si caute sanatatea psihica la sanatoriul Cucuietii din Vale cu dotari de horror).

Asta e doar parerea mea. Sunt infractiuni mai grave, cum ar fi omorul sau violul, comise cu intentie care merita confiscarea viitorului si a tuturor sperantelor.

Cea mai veche dilema

Ce ar face oricine daca ar avea dovezi ca sotul/prietenul/whateverul al celei mai bune prietene comite pacate trupesti cu alta gacica/tip/sau genderless thing?
Am lua decizia dificila si i-am spune tot, frangandu-i inima in 1000 de bucati sau am lasa-o sa se bucure in continuare de falsa liniste si fericire conjugala?
Problema mea e ca aleg mai intotdeauna calea usoara, dar in acest caz calea usoara adauga durerii prietenei si sentimentul de tradare.

In teorie cel putin, alegerea e facuta, ii spun. Dar cum? Alta intrebare e daca exista cumva un moment potrivit sau un mod mai bland de a da vestea.
Momentul potrivit e cat mai repede. Decorul potrivit e private si cu ea asezata, cu apa la indemana si ceva dulce. Depinzand de ce simte pentru individ, prietena ar putea avea o cadere de glicemie, withessed one.

Modul potrivit nu exista. Poate tipa e suficient de ranita incat sa dea vina pe mine, poate nu ma va ierta niciodata. Important e ca ma pot ierta eu.

E o chestiune de constiinta, intrebarii asteia trebuie sa-i raspunda morala fiecaruia.

About fear

Sunt convinsa ca, undeva, in lunga noastra linie evolutionara, frica era un ingredient indispensabil supravietuiri. Intradevar, supravietuia cel caruia i-era firca sa gadile t-rexul adormit, traia cel care avea dubii inspirate de frica inainte de a sari in mlastina infestata de crocodili and so on.
Asa am ajuns sa avem gena fricii, ne gandim de doua ori inainte de a ne arunca in gol, inainte de a ne urca pe o scara subrada spre inaltimi si inainte de a bicicli prin oras.
Dar unde punem punct? Cand teama e un impediment in calea dezvoltarii noastre? Cand stim ca suntem guvernati de frica si ca ne limitam fara a fi necesar?

Se zbate inima-n noi precum un iepure fricos cand ne gandim la schimbarea jobului.
Tremuram precum vergile cand ne gandim la viitor.
Auzim ca deodorantul provoaca boli oribile si incepem sa visam noaptea finalul nostru lent si dureros.
O matusa a tatalui bunicului nostru a avut cancer la san si deja ne calculam sansele de a avea si noi iar o posibilitate de 0.013% ni se pare de neacceptat.

Norocul tine cu cei curajosi zicea cineva nu foarte intelept si tind sa-l cred.
Pana la urma, ce se poate intampla?

Inspiration

Your time is limited, so don't waste it living someone else's life. Don't be trapped by dogma — which is living with the results of other people's thinking. Don't let the noise of others' opinions drown out your own inner voice. And most important, have the courage to follow your heart and intuition. They somehow already know what you truly want to become. Everything else is secondary.

Am bileteee

Localnicii stiu la ce si cand ;)

Decizia pentru ziua de azi

In toiul unei viroze cu febra si frisoane, in timp ce marsaluiam cuminte intre institutii ale statului carora trebuia sa le dau bani si sa le conving sa-si faca treaba, carand dupa mine o tona de acte, facand o gramada de chestii inutile datorate exclusiv inabilitatii unora de a se organiza, it hit me! Nu o masina, ci revelatia.

Singurul motiv pentru care ma deranjeaza toate maruntisurile astea e pentru ca vreau sa fac cea mai buna treaba posibil. Lucrez cum as face-o pentru mine, vreau sa dau rezultate chiar daca recompensa e minora. Imi consum/irosesc energia care ar putea fi folosita acolo unde chiar conteaza pentru mine acoperind lipsuri si indreptand greseli care nu-mi sunt imputabile si nu ma afecteaza direct.
Spun ca-mi irosesc energia doar pentru ca intotdeauna rezultatul e o reactie defensiva.

Anunt aici, in mod anonim dar public de pe podiumul pe care mi-l da internetul ca I quit! No more! Cred ca perioada de proba s-a prelungit suficient si ca energia mea ar fi mai utila in alte parti.
Ta ta!

Remember

Noul cod civil

Ma ameteste.

Despre tragedii din carti care mi se intampla

Ieri a fost Taming of the shrew, me beeing the shrew.

Cel mai dureros lucru

pe care pot sa-l gandesc sau sa-l spun acum e ca te iubeam.

Dear diary

I feel like a total girl today. Ma mir ca nu am mers la shopping si nu mi-am chemat 5-6 girlfriends la o sesiune de barfa/slumber party pentru ca tarziu in noapte si deep into my wine stash sa ajungem sa facem naughty naughty things. I`m not that girlie, aparent.

No, dar sunt suficient incat sa ma vaiet de barbati si de relatii.
I feel unappreciated and left out. The love of my life nu ma mai considera suficient de importanta pentru a-mi scrie mesaje, pentru a ma suna sau pentru a isi face timp pentru pretioasa mea persoana.
Poate sunt paranoica, o posibilitate reala, poate am dreptate sa ma ingrijorez.

I don`t know.

Cert e ca he got me here, now he`s stuck with me.

Ps. sa nu mai povestim despre cosmarurile care m-au bantuit toata noaptea.

Despre ajutorul public judiciar

Cred ca stim cu totii ca regula in materia proceselor civile este plata timbrului judiciar si a taxei de timbru. Primul e relativ mic, adica de la 0,15 lei pana la 5-10 lei, no big deal dar taxa de timbru poate fi enorma.
Ce faci cand ai un proces al carui obiect e evaluabil in bani, e supus termenului de prescriptie sau unor formalitati de publicitate imobiliara si amaratii de beneficiari ai dreptului nu au bani sa plateasca up front 3% din valoarea masei succesorale/partajabile/bunului imobil evaluat conform grilei inventate de mintea sclipitoare a unui notar?!

Ce faci cand clientul e un pesionar amarat cu pensie de 300 de lei si taxa de timbru e de 1500 de lei?

Cerere de ajutor public judiciar, dragii mei.

Pentru asta trebuie sa demonstram starea de nevoie, adica venituri mici, cheltuieli necesare mari: facturi, costurile medicamentelor, mericilor etc, copii multi si mici de crescut.
Cererea trebuie formulata in scris in fata instantei la care se judeca pricina. Instanta se pronunta prin incheiere care urmeaza a fi comunicata partii, iar in caz de refuz poate fi atacata prin cererea de reexaminare.
Ajutorul public judiciar nu se acorda in cauzele penale si cuantumul de care poate beneficia o persoana intr-un an e limitat.

De aceasta facilitate beneficiaza si cetatenii statelor membre UE sau ai statelor cu care Romania are tratate in acest sens.

No, am zis!

Ce am aflat de la o baba din autobus

1. un nene a tras-o de bratul scheletic aproape daramand-o pe scari.

2. proteza auditiva poate fi resetata cu ochelarii!?

3. mosul are guta si acum foloseste baston.

4. sunt o persoana sofisticata. yay me!

5. dealul pe care locuiesc e foarte greu de urcat cu copiii in spate.

si multe alte detalii baboase

Ce s-a intamplat in 12.08.2011

- o firma dizolvata a incercat sa incheie un contract de novatie a unui contract de leasing prin schimbarea utilizatorului. banca a refuzat pentru ca lichidatorul care nici macar nu acceptase functia nu putea sa semneze.

- o persoana de etnie roma a fost apostrofata de niste persoane maghiare sa revina pe trotuar pentru ca risca a fi lovita de autobus. persoana de etnie roma s-a simtit lezata in onoarea proprie si a ripostat agresiv rupand mana unui domn maghiar. acum sustine nevinovata ca nu prezinta pericol social si doreste a fi eliberata din arestul preventiv.

-cel mai important: a fost ziua iubitului meu

- am implinit 11 luni de cand sunt indragostita.

Per total, zic ca a fost o zi buna

I`m flawed

Cred, altfel nu-mi pot explica tare tare multe lipsuri pe care le am.

1. Nu ma trage inima deloc spre a ma certa cu necunoscuti de pe forumuri. Nu am ambitia de a educa pe nimeni, din punctul meu de vedere, toti avem dreptul la o parere si nu ma deeranjeaza cu nimic ca un nene strain pentru mine se inseala amarnic intr-un domeniu.
Poate nu am nici o idee in care sa cred cu pasiune (am cateva), poate nu cred ca o discutie aprinsa pana la abandonul ratiunii pe net poate rezolva ceva. Poate oamenii obtuzi ma dezgusta si nu cred deloc ca ratiunea mea explicata pe un forum poate sa schimbe un fel de a fi.

2. Am o poblema cu pierdutul vremii la munca. A nu se intelege gresit, nu ma deranjeaza sa lalai in timpul meu liber, sa ma uit la seriale prostute si sa citsc carti despre hobbiti, sa beau vin, sa tag motanul de coada, dar cand muncesc am alergie la tras chiulul.
Intotdeauna mi s-a parut ok sa trag tare tare 8-9 ore si sa trag chiulul ulterior. Imi creste tensiunea in situatiile in care mi se cere sa ma prefac ca muncesc.

3. Ma sperie gandul ca politia poate imi asculta telefonul si ca orice povestesc cu al meu iubit poate face obiectul unui dosar penal sau mai putin penal.

Despre cum imi ridic eu moralul

Pentru ca azi e one of thoooose days.

1. Ascult muzica vesela, roxette & stuff.

2. I sing along, nu sunt cel mai gifted cantaret, but i try si conteaza, nu?

3. Dansez, diseara, nu acum. Dar diseara daca vedeti una dansand her heart out, in cluj, intr-un club de copii prosti, that`s me.

4. Tocmai am terminat sa-mi fac manichiura rosie.

5. O cutie de ciocolata zace goala si violata pe podea. Poate plange.

6. In mod normal as avea un pahar de vin rosu langa mine, dar azi sunt de serviciu, avocatii stiu de ce.

7. Imediat ce mi se usuca manichiura, bucle vor aparea in parul meu apoi pene, apoi flori.

8. Imi compun o tinuta funky pentru diseara pentru a mai taia monotonia costumelor negre/indigo/gri inchis.

And still i want to run away so far and so fast, vreau sa nu ma mai cunoasca nimeni si sa fiu invaluita de frigul familiar si protector.

Good night, sweet prince.

kiss me

Jump for my love ;)

Despre divorturi si incredintare minori

In cazul proceselor de divort, daca ion si maria au copii minori, instanta in intelepciunea ei e obligata sa se pronunte si asupra soartei acestora, adica sa ii dea unui parinte. Asta se numeste incredintare.
Unul dintre parinti ingijeste copilul fizic, locuieste cu el, il hraneste si il trimite la scoala. Celalalt parinte plateste pensie pentru jumatate din nevoile minorului si vegheaza asupa modului in care primul parinte execita autoritatea parinteasca.

Uneori se stabileste progam de vizitare, in care parintele 2 are dreptul la ore fixe de vizita cu minorul.

No, de cele mai multe ori, parintii sunt certati rau, se sicaneaza pe unde pot si bietul plod cade la mijloc.

Daca faceti parte din aceasta categorie sociala, luati aminte la prevederile art 307 cod penal:

                             Nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului
1.Reţinerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimţământul
celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul potrivit legii,
se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
 2.Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta persoanei căreia i s-a încredinţat
minorul prin hotărâre judecătorească, spre creştere şi educare, de a împiedica în
mod repetat pe oricare dintre părinţi să aibă legături personale cu minorul, în
condiţiile stabilite de părţi sau de către organul competent.
 3.Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.
4.Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

Remenber ca forma scrisa guverneaza procedura, orice s-ar declara, si cereti-va drepturile in scris cu confirmare de primire.

La divorturi multe si partaje banoase!

Some people

Cred ca am observat cu totii ca sunt unii oameni in lume perpetuu nemultumiti. Poate au perioade mai relaxate, poate mai straluceste soarele si pe strada lor cateodata, dar majoritatea timpului se plang si isi doresc lucruri imposibile.

Uneori isi uita caracterul si, pentru o scurta perioada, se bucura de ce au, fie unul dintre lucrurile imposibile se intampla. Proportional cu importanta si improbabilitatea intamplarii, omul nostru se bucura, se relaxeaza, zambeste soarelui si fluturilor doar pentru a gasi o noua imposibilitate de care sa-si lege fericirea, nerealizand ca, la capatul cursei se afla doar o noua dezamagire.

God i hope i`m not like that.
Why do i feel that if i have everything, i find something more to want.

Tigara electronica

Tocmai m-am intors dupa un pelerinaj pana pe deal, prin gropile si defileele lasate de cei care au binecuvantat numitul cartier cu instalatii noi de canalizare, am infrant balauri - recte un nene sofer agresiv si un caine nehotarat, am razbit prin labirinturi, strazi numerotate aiurea si am ajuns la sfantul graal: tigara electonica.

Cineva doreste sa renunte la fumat, don`t ask.

Si am inceput sa ma intreb, vor deveni oare toate viciile virtuale? Cand voi vrea sa beau vin, va exista o aplicatie a telefonului care sa-mi convinga creierul ca e sub infulenta nectarului? etc, samd.

Mi se pare trist. Have the balls to smoke real ciggarets.

Pentru doritori, locul e cluj-napoca, strada anatole fance, nr. 37, www.e-tigara.eu, 0758.280.656. Sunati inainte!!

Come mr taliman tali mi banana

Despre prezumtii si reaua-credinta

Folosim cuvantul frecvent dar putini stim ca prezumtiile astea sunt mai mult decat presupunerile, banuielile, datul cu parerea, sunt probe in procese.
Daca Getuta are in jeb un iphone, se prezuma ca e al ei, daca cineva plimba un caine-n lesa, se prezuma ca e al lui, etc.
Bineinteles ca Geta si JLo-ul modern vor putea rasturna prezumtia facand proba contrarie, cam prin orice mijloace.

Tot asa, daca badea Gheoghe cultiva un teren si lelea Ana, adevarata proprietara il lasa sa are, sa semene, sa sape si se trezeste ca i-a fost invadat dreptul de proprietate si cere, cu titlu de dauna intereasa, sa culeaga dansa malaiul si sa se bucure si gura dansei de ceva, apoi nu te mai poti prevala de buna-credinta.

Instanta nu e complet oarba si surda, speram cu totii ca a trecut putintel prin viata si s-a lovit d cruda realitate suficient cat sa stie ca lelea noastra numa` inocenta nu e.

Totul e un exemplu si inca nu am avut clienti care sa se certe de la recolte, doar de la chinezul de portelan, dar aia e alta poveste.

Ieri a inceput scoala

sau postare de sezon cu amintiri si melancolie


Priveam eu asa la copiii mergatori la festivitati ieri si ma simteam batrana.

Imi aminteam emotia inceputului, cum intotdeauna, pentru prima zi de scoala, cheltuiam intr-o orgie de shopping toate veniturile adunate vara. Caci muncea ciocolata verile diverse munci necalificate precum impartitul plicurilor, punerea chestiilor in plicuri, introducerea datelor in programe de contabilitate, traduceri, plimbat caini, spalat masini si multe altele din aceasta categorie.
Si, in zgarcenia mea imensa, nu imi cumparam inghetate, nu foloseam fondurile pentru mers la mare sau la strand, gaseam sponsori pentru toate astea, ci strangeam maruntisul ban pe ban.

Iar cand venea racoarea, cand dimineata trebuia sa port pantaloni lungi si seara imi ingheta fundul, ma prindeau ganduri de cheltuire a averii. Si nu in orice fel. Parintii, cumpatati, se asteptau sa-mi satisfac toate nevoile, sa-mi iau cate putin si cate ieftin din toate. Iar eu, ca o catastrofa, alegeam sa-mi iau un ghiozdan decadent (clasa a 9-a am inceput-o cu unul negru din piele care costa o avere) sau o pereche de pantofi (sport) extem de scumpa (clasa a 10-a a demarat cu mine avand in picioruse reeboci editie limitata negri cu ceva auriu), blugi de firma sau haina de piele.

Senzatia aia de i can do anything nu se compara cu nimic. Stiam ca avand itemul norocos, puteam cuceri lumea.
Iar acum, acoperita de chestii scumpe, nu reusesc sa get that back.
Intradevar sunt unele lucruri care nu pot fi cumparate.

there`s no shame in asking

suntem crescuti in ideea ca a cere e rusinos. Chiar am fost intrabata, la un moment dat, cum intentionez sa-mi gasesc job, batand pe la usi? Persoana voia sa sugereze ca pilele ar fi un mod muuult mai elegant de a-mi gasi angajamente.
Da, bat la usi.

Alta chestie, nu e rusinos sa-ti ceri salariul sau onorariul. Daca nu-l ceri, de unde sa stie bietul client ca ti-l datoreaza? Poate seful are chestii mai urgente de platit iar atitudinea ta de ovina dusa la taiere nu-i arata deloc deloc ca pentru tine salariul e important.

And last but not least, in instanta, procedura functioneaza pe baza de cereri. Judecatorul e impiedicat de lege sa-ti dea mai mult decat ai cerut sau ceva ce nu ai cerut.

Deci, sfatul meu in viata e sa va hotarati ce doriti si sa cereti, oriunde ati fi.

Note to self

In fiecare zi muncim minimum 8 ore, pierdem pe drumul de la si catre job inca 2 ore, dedicam chestiilor organizatorice din categoria mancatului si igienei 2-3 ore, dormim 7 ore si ne raman extrem de putine ore pentru sufletele noastre.

Asa ca, ciocolata draga, aminteste-ti ca lucrezi, te igienizezi, speli, cureti doar pentru a te simti bine, fa bine si gaseste-ti timp sa te si simti bine.

And never ever forget this.

Despre stat si organele sale

Cred ca i s-a intamplat oricui, cel putin o data, sa se loveasca de "programul" care guverna o anumita felie a statului. Doamnele de la finante vad ce datorii pe care le garantam cu un pfund de carne avem la stat intr-un miraculos program. Doamnele de la casa de sanatate au un alt program, var primar cu cel de la finante si sincronizat cu acesta.
Doamnele de la registrul comertului au programul lor, un fel de caracatita, care stie tot despre toate societatile comerciale.
Doamnele de la inspectia muncii au programul propriu, cu interfata pentru contribuabili..

Sa nu mai vorbim despre doamna justitie care beneficiaza de al sau ecris in care putem cerceta starea dosarelor noi sau vechi.

Cine creaza toate softurile astea? Cine le denumeste? Revisal, recom, ecris?!?!

Despre despartiri

sau cand decizi ca nu se mai poate

Il iubesti, de asta esti acum pe podeaua baii plangand. Au fost vremuri bune, te-a facut atat de fericita si acum iti e foarte teama ca nu vei mai gasi nicaieri sentimentul acela de plutire si de sampanie curgand prin vene. Ti-e teama ca bratele nimanui nu vor mai fi atat de calde si buzele nimanui atat de fierbinti.
Oare cate iubiri perfecte, ideale, noi si stralucitoare poate gasi o fata?
Oare asa au ajuns sa fie casatorite fetele alea frumoase cu plicticosii, burtosii, cheliosii aia?

Dar acum simti ca ti-a inghetat inima-n piept si ca toata lumina lumii a disparut.

Si cand stii ca nu mai merita, chiar daca vei intalni doar plicticosi de acum inainte?

I have no ideea.

This is how i`m feeling for some days now

Despre dileme morale

Rationamentul a pornit de la un nene caruia ii asiguram asistenta juridica obligatorie din oficiu si care, tuciuriu si ragusit, mi-a cerut sa-i vorbesc judelui despre lipsa lui de pericol social. Era pur precum o margareta in roua diminetii, vedeti voi, in ciuda celorlalte 3 condamnari pentru furt calificat, recte din casa victimei si cu aceasta dormind linistita in orele mici ale diminetii, si a celorlalte procese pe rol pentru diverse.

Nu contest ca si acesti domni merita sa fie aparati. Problema mea e limita acestei aparari. Nu ma lasa constiinta sa spun, stiind contrariul, ca omul e nevinovat. Sunt si cazuri diferite, infractiunile/contraventiile fara victime, precum cele rutiere. Sa fim seriosi, daca falnica politie romana doreste sa amendeze lumea pentru fapte cel putin discutabile, va fi placerea mea s-o trimit acasa la mami-a ei.
Dar nu ma va lasa niciodata constiinta sa-i sustin nevinovatia unui nene violator sau unui nene vatamator corporal grav, lovitor cauzator de moarte sau pilot de raliuri prin oras care a lovit pe cineva.
Bineinteles ca sunt mai multe feluri de aparare si chiar si acestia din urma merita sa nu se abuzeze de greselile pe care le-au comis. Dar limita moralei mele de coleg de breasla cu rechinii se opreste la sustinerea nevinovatiei sau a lipsei pericolului social al acestor papadii de primavara.

Citeam mai zilele trecute comentariul unei tipe care ar prefera sa lase pe cineva sa moara decat sa faca ceva degradant. Si ma intrebam care ar fi limitele mele. As fura pentru a nu lasa pe cineva sa moara? Da. M-as vinde pe mine insami in acest scop? Da. Pentru ca cred ca viata e cel mai valoros lucru si pentru ca odata pierduta, all the king`s horses and all the king`s men can`t put it together again.

Despre dragoste

Am auzit zilele trecute o definitie noua pentru mine cel putin. Nu despre inimi care bat la unison si suflete pereche, ci despre faptul ca simptomele dragostei sunt asemanatoare cu cele ale unei boli psihice.
Dragostea ne face sa fim irationali, spunea definitorul, ne indeparteaza de realitate si confera importanta celor mai mici detalii.
Dragostea ne obliga sa privim o poza cu el la nesfarsit si sa descoperim detalii noi ale zambetului iubitului de fiecare data.
Ne verificam mesajele cam o data pe ora sa fim siguri siguri ca nu am pierdut nimic.
Ne bucuram de o atingere a lui mai mult decat de bijuterii sau pantofi.

Dragostea ne schimba personalitatea, e precum medicamentele care ne avertizeaza ca am putea experimenta modificari comportamentale.
Eu cea de acu` un an nu m-as mai recunoaste acum.

Pareri fara legatura

1. ce faci cand "alesii" decid sa deschida cantina sub apartamentul tau pentru care ai platit o suma fabuloasa in centrul urbii? speri ca nu vor si gati acolo pentru ca ceapa calita si varza acra pentru 500 de portii de mancare suunt de natuura a injumatati valoarea celui mai important bun al tau pentru care vei plati rate toata viata.
Si, bineinteles, e extrem de dificil sa explici situatia unor oameni care nu locuiesc 24/7 in aceste minunate conditii.

2.cand aud ca o duduie nu ar face ceva indiferent de consecinte ma ia cu ameteli. dar, pana la urma, ce e mai grav, sa faci o chestie contrara principiilor pentru a salva oe cineva drag, sau sa nu o faci? ce e mai important, un principiu abstract sau viata cuiva? recunosc ca as fura, m-as vinde si chiar as ucide daca de asta ar depinde viata stie el cui.

3. hai sa facem un pact colectiv, sa ne refuzam reciproc explicit. nu vrei sa iesim in oras, ok, dar fa bine si exprima. nu doresti sa vobim, ok, dar nu ma lasa sa te astept. nu doresti compania mea, iar ok, dar nu face pe plictisita. etc, samd. nu ne place sa asteptam sau sa ni se dea sperante in van, hai sa return the favor.

No, si acum ma duc la coafor si la targul vintage din piata muzeului din cluj, unde sper sa o gasesc pe tipa cu inelele si cerceii care-mi plac.

puuup

ce sa faci cand ai inima zmulsa din piept

stim ca in relatii se mai fac si compromisuri.dar, pentru ca suntem doi indivizi separati nu un soi de hidra legendara, incercam sa ne pastram personalitatile si incetam compromisurile intr-un punct.

well, pentru mine punctul respectiv e my preciouss dignity. daca nenea pe care il iubesc ma trateaza degradant, de exemplu ma lasa sa car sacose in timp ce dansul se plimba cu mainile-n jeb (doar un exemplu nevinovat), spun stop si incep sa analizez. mi se pare corect sa-l intreb despre eveniment, sa-i ascult motivele si argumentele.
dar daca nenea nu doreste sa inteleaga de ce m-am simtit eu atinsa de comportament, strike 2.

si acum, intreb nevinovata, ce as putea alege? pe mine insami sau pe el, sa traiesc hating and despising myself sau fara el?

cat poate rezista o iubire magica reprosurilor marunte?
poti sa iubesti pe cineva si totusi sa-l faci sa se simta mic si insignifiant?

intrebari, intrebari.
zilele urmatoare voi fi fie prea plansa fie prea drogata(prescription meds, don`t get ideeas) pentru a scrie.

Despre viata mea trista

I`m just sad.
Maine purced spre o nunta a carei protagonista e o ruda indepartata pentru care nici macar nu s-a inventat nume si pe care am vazut-o cand eram mica mica si i-am turnat magiun in galosi, yay!
In seara asta my plans are to get wasted and dance my ass off somewhere.

So, ne vedem luni. Cu toata lumea. Daca e ok.

Despre ziua de azi si oameni in general

1. Am ajuns la 8.15 la registratura tribunalului comercial desi programul incepe la 9 si ma asteptam sa fiu singurica singurica. Nope, inaintea mea mai era o doamna care-si lasase plasa zalog si shedea afara la o tigare si un nene care ajuta la caratul dosarelor. Am scos o decizie luuuunga a curtii de apel si am demarat lecturarea acesteia pana la 8.50 cand am constatat ca holul se umpluse si lumea protesta aprig cand am incercar sa-mi reiau locul la coada. Aparent shezutul la coada trebuie sa fie in linie dreapta si rigid, daca nu te conformezi, shezi degeaba, de placere, pentru relaxare.

2. Dosarele shed pe masa judecatorilor 2-3 luni intre termene si nu se gandeste nimeni sa le aduca jos spre citire (asta am aflat dupa asteptat + razboi pentru locul la coada).

3. Grefiera sefa, desi are la dispozitie toate actele, refuza eliberarea cautiunilor (comerciale, nu altceva) pana vineri intre 10 si 11. WTf? in special cand recipisa mea era in varful maldarului. No.

4. Cand o alta grefiera slashed her hand open, sange pulsa peste tot in valuri valuri, lumea de la coada comenta acid ca sigur lenea a impins-o la un astfel de gest. O tanti a fost atat de aproape de a o impiedica pe amarata in timp ce mergea spre salvare.

Astia suntem

Despe carje, proteze si altele asemenea

Metaforic vorbind, bineinteles.
Fara a voi sa lezez pe cei care au nevoie de acestea nemtaforic, din nou, bineinteles.

Cati dintre voi au obsevat ca, dupa caderea fostului regim, cocolositul popor roman, dand fata cu democratia (pecum conu` Leonida cu reactiunea) a adoptat comportamente bizare?
Stresul e ceva relativ nou pentru noi, acum si bunicul se plange ca e stresat ca-i vinee factura de la cablu si i-au micsorat astia pensia cu 50 de lei.

Corelat cu acest fenomen, a aparut altul, mai interesant, am devenit toti mai ciudati si am ajuns sa ni se para normal.
Sa incepem cu mine: am acasa o veritabila farmacie, am tratamentul celor mai frecveente 100 de boli at an arm`s reach. Nu am analizat niciodata investitia financiara in stocul de medicamente, dar e maricica. Si oricine imi calca pragul si se face comod la mine poate vedea ciudatenia etalata si ma poate judeca.
Am intalnit fobii sociale care inchideau victima in casa si care o terorizau pana si la gandul de a comanda pizza.
One of my best friends sufera de o maladie rara care o obliga sa-si cumpere ultimele accesorii hipsteresti, asa are fata conversi, iphone4, mac. Totul ar fi ok daca bugetul nu i-ar fi serios zdruncinat de boala si daca ar avea nevoie de ele. Fata deevine un soi de hoarder dar doar de trenduri hipstere.

Asta pentru a nu poveesti despre overeater-i, despre hoarder-i, despre multimea care isi condimenteaza viata cu xanax & co./ alcool/ altele.

Dress code la meciurile de fotbal

Locuiesc intr-un cartier cu stadion (desi citeam ca echipa doreste sa joace pe alt stadion, whatever, dramele fotbalistilor imi depasesc putinta de imaginare) si nu am fost la nici un meci. Uneori am trecut pe langa stadion cand se juca un meci, sau am fost oprita de militianul dragut posesor dee caine sa-i arat buletinul, dar niciodata nu am trecut portile (raiului) stadionului.

Motivele sunt diverse, in principal evit a socializa cu vulgul, cu atat mai mult daca sunt coplesita numeric (nu ascutiti lama ghilotinei).
Dar, acum, citind despre rochia instelata a (primei blonde) madame Udrea, ma intrebam care ar fi outfitul potrivit pentru un meci de fotbal.

Oricum, inainte de toate, peste toate comentariile starnite de rochita doamnei (nt, nt, cati domni respectabili sunt pasionati de moda si fac misto de botezatu ies la suprafata zilele astea...) tin sa comentez si eu, felicitari madame pentru acoperirea optima a trupului dumitale (sau potrivita functiei si etatii) chiar daca sunt convinsa ca "ai ce arata".

Eu ma gandeam more on the line of ghete, pantaloni lungi si hanorac cu gluga. Let me explain: am degete sensibile la picioare si le prefer in starea actuala, nestrivite de multimea de suporteri, prefer ca nici un centimetru de piele sa nu-mi intre in contact cu microbistii (poate se ia) si, daca nimic altceva nu functioneaza, as vrea sa-mi pot ascunde identitatea daca iau pe cineva la bataie (selfdefense obviously).

Sansele sa apar prin tribune la fotbal sunt egale cu sansele sa port rochita doamnei ministru, adica 0.

Cheers!

Despre contracte

Deocamdata este in vigoare "vechiul" cod civil si, pana cand nu se va chiar aplica "noul" cod civil, acesta va ramane o poveste. Deci, ce voi scrie mai jos e conform actualei legislatii in vigoare.

Contractul este definit ca acordul de vointa intervenit intre doua persoane. Confuzia generala e starnita de faptul ca ne referim la inscrisul care constata incheierea unui contract ca si contractul in sine. Conventia este valabila, in cele mai multe cazuri, doar prin intalnirea vointelor partilor, fara a fi nevoie de un inscris.

Proba existentei si cuprinsului contractului este o cu totul alta poveste. Nu am purta aceste discutii instructive daca poporul si-ar onora obligatiile asumate, deci, ajungem la tribunal (judeactorie in majoritatea cazurilor) unde, legea spune ca trebuie sa dovedim afirmatiile facute.
In raporturile dintre persoane fizice, necomercianti, contractele pot fi dovedite doar prin inscris fie sub semnatura privata (adica scris de mana, sau la calculator si semnat in original de parti sau reprezentantii lor), fie autentic.
Oricum, ideea generala e ca obligatia mea poate fi dovedita printr-un inscris semnat de mine! Ar fi caraghioslacul lumii sa scriu eu ceva de mana si sa cer judecatorului sa-l oblige pe boc sa-mi plateasca ceva in temeiul acestei probe.

Intre comercianti, however (care pot fi si persoane fizice, nu in mod necesar autorizate) existenta si cuprinsul contractelor pot fi dovedite prin orice mijloace de proba. De exemplu, facturile semnate de cel care urmeaza sa faca plata sunt inscrisuri sub semnatura privata si fac dovada obligatiei.

Executarea benevola a unui contract neconsemnat in scris nu da dreptul la returnarea prestatiei pentru ca obligatia exista chiar daca nu prea poate beneficia de protectia legii.

Plata e si ea un contract si, ca atare, trebuie consemnata in scris. Chitante people!!

Sfaturile mele pentru cei care se afla in zona gri a legalitatii 1

Prima constatare e ca, datorita ambiguitatilor normelor juridice, cam toti ne aflam in aceasta zona. E necesar sa fii un adevarat geniu legislativ pentru a fi in perfecta legalitate.

Fie ca suntem cetateni nevinovati, fie infractori profesionisti, aflam ca suntem in vizorul organelor care aplica legea cand acestea ne contacteaza pentru a ne lua deeclaratii. E foarte important sa stim ca chiar avem dreptul de a nu declara nimic. Organul e obligat sa ne spuna in legatura cu ce ne audiaza si noi avem dreptul de a tacea. Daca ne simtim cu musca pe caciula in domeniu, inarmeaza-te cu rabdare si taci, declara ca nu ai nimic de declarat, cere un aparator, tergiverseaza. Apoi fuga la avocat caruia sa i te spovedesti si care sa te consilieze in privinta a ce ar trebui sa spui din toate pe care le-ai facut.
Adevarul are 100 de fete, tu trebuie sa gasesti varianta care te avantajeaza.

Daca simti ca nu ai facut nimic si esti curat precum proverbiala lacrima, rezuma-te la a raspunde scurt la intrebarile organului. In situatia in care acestea se apropie periculos de zona discutabila a legalitatii, mimeaza pierderea memoriei si insista sa se consemneze in declaratie. "A trecut atat de mult timp si am uitat", "eram asa de agitata in seara aceea, nu am dat importanta detaliilor acestora".

Nu minti evident. Cu tot folclorul despre inteligenta politistilor, acestia au vazut multe si au interactionat cu multi oameni, precum cainii lor, au intuitie si "miros".

Intotdeauna, de la procesele verbale pentru constatarea contraventiilor rutiere, insista sa se consemneze obiectiunile si obsevatiile voastre. Daca nu aveti unele reale, fiti creativi! Intr-un eventual proces, un avocat bun va putea sa lee foloseasca.

Un client prevazator si-ar face copii ale declaratiilor pe care le da organelor, pentru a sti exact ce a spus si ce poate sa declare in continuare.

Continuarea urmeaza.

Cum sa faci o femeie sa te iubeasca

Sau incercari oneste si lipsite de succes ale unor barbati misguided.

1. Catelul cuminte, sau ideea care vine cel mai usor. Catelul cuminte va insoti credincios obiectul pasiunii sale, ii va face mici surprize, ii va aduce flori, ii va asculta problemele si o va insoti in oras la cumparaturi, la opera si in alte asemenea expeditii. Catelul cuminte nu va incerca sa faca nici un pas in directia fanteziilor sale, asteptand ca domnita sa realizeze ce comoara are la brat si sa ii declare ca il iubeste mai mult decat pe un prieten.
Greseala e ca demoizella recunoaste de la inceput intentiile romantice ale cavalerului ei, decide daca acesta are o vaga sansa la atentiile sale, de obicei raspunsul e negativ si apoi profita fara jena sau mustrari de constiinta de ce i se ofera: un mic sclav dispus sa accepte orice, a court jester gratuit.
Nu cred ca aceasta metoda a avut vreodata succes.

2. Artistul neinteles mimeaza inteligenta si vasta cultura pentru a-ti atrage iubirea. Cel mai probabil, cultura afisata e doar o pojghita subtire, dobandita din privirea intensa a discovery channel sau national geographic, nerezistand la o inspectie mai atenta. Imediat ce ii supui atentiei o idee deosebita pseudo-intelectualului, acesta devine agresiv, lipsindu-i argumentele pro sau contra si neintelegand ce se intampla.
Agresivitatea e raspunsul si daca reactia printesei nu e o admiratie totala.
Cateodata artistul are succes, pe termen scurt cel putin si daca victima e virgina si la primul prieten.
Cu greu reuseste sa chiar aiba succes.

3. Cititorul de cosmopolitan se informeaza asupra problemelor (pe care ar trebui sa le aiba) femeilor si actioneaza in consecinta pentru a atinge un scop. Stim cu totii care e scopul, birds & bees etc.
Acesta este la curent cu probleme femeiesti precum pms-ul, momentele in care ne dor sanii si metodele de depilare inghinala. Mimeaza interesul si disponibilitatea emotionala, ii face placere aparent sa discute starea relatiei si viitorul comun. Apreciaza conversatiile personale purtate cu mama domnisoarei.
Rata de succes e mare, fiind un fapt binecunoscut ca femeile cred inca in mos craciun si alte povesti pentru copii. Dar cand printul charming se transforma intr-un broscoi bautor de bere si privitor la fotbal sau se plictiseste si devine porcul that nature and god intended him  to be, totul se spulbera.

Cujetari while on the flu

Pentru ca, yet again, sunt racita bocna vara. Asa ca sed acasa, in varful patului, cu laptopul in my lap si meditez asupra tainelor vietii si ale relatiilor.
Si, pentru ca tot a venit vorba despre relatii, in spiritul discretiei mele binecunoscute cand vine vorba de rufe murdare si public, imi voi expune aici, pe larg noua problema sentimentala for the interne to judge.
Comunic, nu? Chiar daca nu cu persoana direct interesata de situatie, dar scrisul e o forma de comunicare after all.

Problema spinoasa de azi e cand si ce justifica putina neglijare a persoanei "iubite"? Toti avem joburi solicitante, avem facturi de platit si diverse probleme cu familia in fiecare zi, deci astea nu prea justifica ignorarea binevoitoare a iubitului.

Sa ne intelegem, i`m supportive, in limite acceptabile. Il incurajez sa se dezvolte profesional, ascult cu rabdare de inger probleme, pentru ca ma preocupa sincer. Dar nu am aptitudini de martir, nu imi doresc sa ma sacrific pentru el, nu ap personalitatea potrivita pentru a ramane serile acasa sa-l astept sau sa-i pregatesc cina in timp ce el zburda pe campii. Poate sunt prea batrana si independenta pentru a reusi sa pastrez o relatie, poate batranetea si independenta m-au facut rigida, inapta de a ma adapta conditiilor, personalitatilor noi, dar asta e realitatea.
O, da, si cer ca, pentru barbatul pe care-l ridic pe piedestal, sa fiu prima prioritate, poate la egalitate cu el insusi, dar niciodata mai putin.
In situatia in care simt ca se perpetueaza o realitate alternativa in care i`m taken for granted si sunt privita precum o cratita sau o mobila de bucatarie care nu va parasi incinta by it`s own free will, incep sa ma manance talpile. Accept, cum ziceam, ca in situatiile de exceptie, pentru o perioada scurta, sa fiu depasita ca importanta de o catastrofa, but no more.

Si ce facem cand situatia se prelungeste de la 2 zile la o saptamana? Deja devine borderline inacceptabil. Oricat de mare este dragostea, i love myself more.
Poate ar trebui sa-si aminteasca once in a while.

Si, for all the girlz out there, nimeni nu te va pretui mai mult decat o faci tu, poate va declara contrariul, dar realitatea e asta. Daca tu nu iti fixezi un pret, metaforic vorbind, ridicat, nimeni nu iti va face acest favor.

Solutia pentru oamenii muncii

Scriu din perspectiva avocatului.
Prin oamenii muncii ma refer la domnii si doamnele care au plecat in departari pentru a munci.

Acestia, de multe ori, insista in inocenta lor sa investeasca banii castigati cu greu in a noastra tara mirifica, populata de noi, caci asta e problema. Oamenii muncii uita motivele pentru care au parasit patria muma, imbatati de nectarul euro-ului si a echitatii gasite prin alte parti. Uita ca aici mica inselatorie e un mod de viata si profitatul de pe urma celor care nu sufera de paranoia e sportul national.

Asa mi-au venit doi clienti. Nene si tanti care au un apartament inchiriat in minunata urbe iar chiriasul nu a mai considerat oportun a plati chirie de 12 luni. Ei fiind in italia au incercat sa-si trimita rudele spre a rezolva poblema, dar nimeni nu se ocupa de necazurile altuia precum un bonus pater familias. Cu exceptia avocatului, for shure.

Asa ca, azi am incheiat un contract de colaborare cu ei, le voi rezolva problema chiriasului, probleme la finante, la cartea funciara, le voi cauta alt chirias si le voi solutiona problemele ce vor aparea.

Luand in calcul sumele pierdute de ei pana acum, posibilitatea de complicare a situatiei la nesfarsit si gijile pe care le preiau, simt ca lucrez chiar ieftin.
Desi romanilor nostri li se pare exagerat sa mearga la avocat pentru a le redacta contractul de cumparare al unei case sau ceva egal de oneros si de complex, vad ca cei veniti din strainatate pricep valoarea unui contract bine facut si nu se asteapta ca altcineva (hm, hm! statul) sa aiba grija de ei.

Morala povestii e ca suntem responsabili pentru deciziile pe care le luam, in special cele redactate in scris, semnate de noi si care contin o clauza penala consistenta. Nimeni, nici statul, nici judecatorul nu ne va lua de manuta si nu ne va scoate din rahatul in care ne-am avantat cu entuziasm.

Consultati un avocat, intotdeauna e mai putin scump decat ce ati plati incercand sa scutiti cateva sute de lei.