Despre mine

Cluj-napoca
life in the chocolate lane

joi, 10 noiembrie 2011

Despre Casa de asigurari de sanatate

Foame mare in multiplele guri ale statului mon cher! Ar putea spune cei mai caragialieni dintre noi. Cu alte cuvinte, Casa de sanatate, acest nemesis al meu, a reinceput sa emita decizii de impunere si titluri executorii. Si nu doar mie, cel putin si celorlalti 20 care shedeau la coada cu mine si indraznesc sa extind starea si asupra multor altora.

Inteleg ideea de a recupera creantele catre Buget (cu B mare si cu tacere respectuoasa), noi astia care castigam un ban, trebuie sa platim taxe/impozite/majorari si penalitati, ok, inteleg. Dar ce ma depaseste e de ce toate deciziile astea sunt gresite, de ce ne ameninta si se infoaie la noi sa platim sume umflate sub sanctiunea executarii silite?!
De ce aceeasi casa de sanatate emite o situatie a datoriilor si o decizie de impunere care se contrazic la distanta de 2 minute?

Nu credeam sa ajung aici, dar singura concluzie e ca unii bugetari sunt prosti de bubuie, unele institutii ale statului sunt niste mocirle si mi se face greata cand stiu ca trebuie sa le dau o felie din ce castig pentru a-si perpetua existenta.

No, acum, sfat pentru cei carora le "vin" hartii de la institutii intitulate sugestiv decizie de impunere sau titlu executoriu:
1. Nu disperati cand vedeti suma totala, e foarte probabil sa fie gresita.
2. Verificati punct cu punct suma, in cazul deciziei de la cas, am situatia platilor emisa tot de ei din care reies debitele si platile efectuate.
3. In cazul in care identificati neconcordante, luati o hartie, scrieti "Catre institutia care a emis actul subsemnatul depun prezenta contestatie conform art 205 OG 92/2003 pentru urmatoarele motive" si ziceti de ce e neconforma adevarului decizia respectiva, anexati copii!! ale actelor pe care va intemeiati sustinerile si mergeti sa o depuneti la registatura organului.
Scrieti undeva si un numar de telefon si adresa dumneavoastra, sa va poata da raspuns.
4. Asteptati.

Daca raspunsul nu va multumeste, atacati-l in contencios administrativ la Tribunal. Actiunea in contencios administrativ e scutita de taxa de timbru.

De ce am impresia ca statul moare de foame si a prefera sa murim noi in locul sau?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu