Despre mine

Cluj-napoca
life in the chocolate lane

miercuri, 4 septembrie 2013

Despre sacrificii si statui

Mie mi se pare ca timpul se imputineaza pe masura ce treburile mele se inmultesc. Ca si cum jobul, task-urile, procesele si rahaturile se hranesc si cresc pe masura ce imi mananca mie timp. It`s a conspiracy, I`m telling you.
Asa ajung sa ies pe usa domiciliului la 7.30 si sa reintru tot cam la 7, dar seara. SI nu oricum, ci cu o lista de probleme nerezolvate capsata de foaia din agenda neincapatoare pentru prostiile care trebuie facute intr-o zi.
Evident, este necesar sa le prioritizam, dar deja concursul nu mai e intre task-uri profesionale ci intre job, viata personala si somn.
Cum fara somn nu merge, ii alocam un minim necesar.
Jobul e important caci ne asigura de toate si oricat incercam sa-l indesam in 8-10 ore, tot mai da pe dinafara.
Ramane sarmana viata personala, de fapt viata si atat, ciuntita si jumulita cat incape. Asa ajungem sa ne ingrasam (eu adica), nu de la stres ci de la stat la birou si lipsa timpului pentru sala, am abonament, mind you, dar, dupa 100 de ore de lucru in care creierul mi-e mai imprastiat decat o punga de m&m varsata pe podea, tot ce vreau e un ceai cald si sa ma bag sub o plapuma.
Ajung sa urasc sa vorbesc cu oamenii. Dupa ce imi termin show-ul zilnic, simt ca mi-am epuizat cantitatea de cuvinte alocata zilei respective si nu numai atat, am intrat si in cuvintele zilelor viitoare explicand clientilor de ce functionarii sictiriti din varii institutii ale statului nu isi fac meseria, dupa ce le-am explicat functionarilor frumos, cu diplomatie si respect mimat, cum si de ce ar trebui sa isi faca meseria.
Asa ca, dupa ce inchid usa domiciliului, ajung sa raspund monosilabic chiar daca nu se potriveste. Alo, domnisoara ... NU! stiti cumva unde locuieste ... H?! si tot asa.

Si ajung sa ma intreb retoric cine imi va ridica statuie pentru ca involuez lent dar sigur in homo neandertalis cu parul maciuca, abilitati limitate de comunicare, gras si cu lacul ciobit pe unghii? Sa nu uit de privirea homicidala.

Cine ne-a invatat pe noi sa ne sacrificam pentru altii ca asa-i frumos? Sa nu cerem nimic pentru noi ca e egoist? Ca lauda de sine nu miroase-a bine?

Wait a minute! Ma duc sa caut toporu` pentru a face o vizita babelor din satul bunicilor si doamnei invatatoare.

marți, 3 septembrie 2013

Despre Rosia Montana si alte contracte incheiate de Tatuca Stat

In beneficiul nostru al tuturor, desigur.

Ieri, trecand pe langa o ramasita a protestelor de duminica din Cluj, ma intrebam de ce ma simt eu atat de implicata in acest monolog public. Nu cred ca dorinta de a pastra puritatea naturii ar trebui sa stea in calea progresului, i`m all for industry. Am programul suficient de incarcat incat, la data protestelor, eram la birou, astfel incat nu pot fi acuzata de inflacararea ingenua a copiilor florilor.
Tot meditand pe la cozile institutiilor statului, am concluzionat ca ce ma nemultumeste pana la punctul de a iesi in strada alaturi de hipsteri, pueri si alte asemenea, este nesimtirea perpetuata de acest stat care incheie contracte paguboase ale caror urmari grele urmeaza sa le suportam noi, astia multi, anonimi si tacuti.

Pe site-ul Gold Corporation, scrie negru pe rosu, galben si albastru ca beneficiile Statului vor fi de 4.2 mld USD, suficient cat sa ne incline pe toti in favoarea exploatarii. Indiferent cum ii numaram, acesti bani ar putea schimba, salva, imbunatati vieti fara numar.Cate spitale se pot renova folosind acesti bani, cate operatii de transplant se pot efectua, cate autostrazi se pot construi?

Si, pentru ca am ajuns la autostrazi, sa ne amintim in mod colectiv de Autostrada Transilvania si precinstitul constructor al acesteia Bechtel. Cum, la atribuirea lucrarii a fost stabilit un pret al constructiei, care apoi a crescut ingrijorator si, aparent, independent de vointa autoritatii contractante, desi cu totii suntem legati de contractele pe care le semnam, in conditiile in care pretul cerut initial era superior pretului pietei.
Ulterior, din autostrada contractata au fost finalizati 52 km fata de peste 400 km - conform contractului amintit.
Nu numai ca Tatuca Statul a ramas cu banii dati si fara autostrada, dar Bechtel s-a suparat si a solicitat si primit "in mod amiabil de la statul roman" despagubiri de 37,2 milioane de euro in conditiile in care, din partea Bechtel negocia doamna Sova, mama Ministrului delegat Sova Dan - negociatorul Tatucii Stat.
Iar apogeul acestei povesti de moravuri este ca Ministerul Transporturilor a pierdut exemplarul statului roman din contractul incheiat cu Bechtel avand ca obiect construire autostrada, conform declaratiilor Ministrului Dan Sova.
Sumarizand: din buzunarele noastre s-a platit autostrada care a fost construita in proportie de 15% iar Tatuca Stat in benevolenta sa a acordat in mod amiabil constructorului despagubiri.

Avand in fata acest precedent documentat si multe altele de care ne amintim, ma intreb ce se va intampla peste 2 ani, statul roman nu va incasa nimic din redeventele, impozitele, taxele, salariile etc. promise, RMGC va umple ograda de chimicale, oamenii vor fi bolnavi si saraci, nu doar saraci si Tatuca va negocia despagubiri pe care le va plati onorabililor exploatatori. Vom ajunge sa iesim si pagubiti si buni de plata. Spun asta din experientele trecute.

Pentru aceste motive, alaturi de restul clasei muncitoare din romanica, noi astia care ajungem sa platim despagubirile pe care le negociati voi in familie, spun NU incheierii acestui contract, acordarii drepturilor etc. . Desecretizati-l acum, lasati profesionistii sa isi dea cu parerea despre el, despre riscurile pe care ni le asumam si despre portitele legale cusute prin notele de subsol sau asumati-va plata despagubirilor amiabile din buzunarele proprii.
De asemenea, vreau sa vad un grafic al evolutiei averilor familiilor celor implicati innegocieri, anul trecut pe vremea asta, anul asta si anul viitor. Sa vedem cine si-a cumparat un avion mic din salariul de 1000 de lei si cine si-a construit vile si castele.

Pe scurt, astea sunt motivele pentru care voi protesta eu duminica viitoare impotriva proiectului de exploatare Rosia Montana si, in special, impotriva famigliei de la putere.

duminică, 1 septembrie 2013

ce-mi mai trece prin cap

1.  toti ii suntem datori facebook-ului cu poze. el e balaurul si isi cere randuiala, el e zaraful iar , daca te sustragi de la plata, iti va zmulge legendarul pfund de carne - ma gandeam eu cand se uploadau cele 5 poze din vacante.

2. este o tanti care pare prizoniera propriului ei profil de facebook, are o activitate atat de intensa incat pare ca a fost absorbita prin monitorul albastru lasand in urma o coaja (substantiala) la birou, privind in zare cu ochii lipsiti de viata.


Salvati socializarea vintage!