Salopeta of doom

justjared.buzznet.com

Relaţia mea cu salopetele a avut suişuri şi coborâşuri şi a început cand frecventam şcoala generală. Tatăl unei prietene fusese on a business trip in the US şi îi adusese norocoasei haine (ceea ce părintele meu nu binevoia niciodată, dar am căpătat căni cu barbie, un breloc cu backstreet boys şi ciocolate). Prin garderoba americană se afla şi o salopetă de blugi. La noi nebunia avea să înceapă peste 2 ani. Mi se părea aşa de cool să porţi salopetă, aşa de băieţeşte şi pe vremea aia eram all for dressing like a boy, aşa de comod. Nu era necesar să te stresezi ce să combini cu ce, salopeta era un outfit întreg.
Apoi au apărut salopetele şi la noi, eram tot în şcoala generală, dar în clasa a 8-a. Deja avea toată lumea şi le combina cu nişte ghete oribile cu platformă. Până m-am dumirit eu dacă mai vreau sau nu să port salopetă, toate colegele mele de clasă arborau câte una şi îşi pierduse tot farmecul. Atunci am hotărât că voi investi în blugi şi l-am îmbârligat pe pater familias să mă aducă la Cluuuuj, această mecca a cumpărăturilor, am intrat în cel mai mare magazin găsit şi am cumpărat blugi crem, dintr-un material puţin reiat. I loved them.
Toate aceste lupte se dădeau în vremea în care aveam sub 50 de kile, practicam artele marţiale şi, în ciuda aspectului jigărit, puteam executa 50 de blotări fără prea mare efort. Nici nu prea îmi făceam griji că hainele nu îmi pun în evidenţă corpul extrem de lucrat şi firav.

Azi, după... 10 ani de la evenimentele evocate... mă plimbam prin magazine şi ce-mi văd ochii?! The salopetă is back! Şi nu numai că a revenit, dar apare în all shapes and sizes. Dacă străbunica ei era din jeans şi avea o singură formă, că era adusă din US, că era în piaţă, în Zalău, nepoatele sunt din mătase, din in, din dantelă şi nu se lasă constrânse de forma antecesoarelor, nu, snt strapless, au pantaloni tip harem, cracul la genunchi, au imprimeuri, pot fi uni, pepit... dar ceva nu s-a schimbat... nici acum, în nici una din miile de forme şi combinaţii, nu fac nimic pentru corpul purtătoarei. Adică, dacă ai piept mai mare decât cupa a... u're screwed. Talia nu se vede, poţi fi gravidă sau cu abdomen plat, că e tot una. Fundul poate doar să umfle şi mai tare partea de jos a acestei contraption from hell şi să adauge încă cinci kile. Chiar dacă ai picioare lungi şi zvelte, acest pat al lui procust fashion te aduce la egalitate cu tipa care are caldaboşi pe post de picioare.
Şi totuşi am văzut muuulte surate pe străzi îndrăznind să înfrunte ceea ce nu poate fi învins şi să poarte salopeta. Toate au fost înfrânte.

Pot doar să concluzionez... cineva urăşte femeile, cineva e un geniu al tacticilor de război (napoleon is amongst us once again) şi femeile nu se lasă speriate de orice provocare. Deocamdată e 1-0 pentru salopetă. Aştept noul Sex and the city, dacă nici carrie nu reuşeşte să egaleze I don't know who can.

Ciudăţeniile mele

O,da, nimeni, I tell you, nimeni nu e perfecţiunea, toţi avem ciudăţenii. Încercăm să ascundem ciudăţeniile, să arătăm o faţadă frumoasă şi serioasă inclusiv prietenilor, mai ales jumătăţii. Ceea ce devine complicat, adica jumătatea mai doarme pe la noi, prietenii sunt cu noi în timpul liber... ar trebui să ne iubească necondiţionat, să ne cunoască cel mai bine...
No, acum să trecem la ciudăţeniile mele.
1. Duminica e ziua mea de înfrumuseţare, mai bine zis după-amiaza de înfrumuseţare, mani, pedi, depilare generală, măşti, tratamente, hidratare, exfoliere şi mă simt cea mai frumoasă demoizellă care a binecuvântat the earth. Ştiu că înfrumuseţarea e acceptată, chiar încurajată de societate, aş prefera să nu fiu vazută while actually doing it, it's kinda scary şi ideea e să par strălucitoare, fără efort, frumuseţea mea să pară naturală. Mai ales jumătatea trebuie ţinută în întuneric, trebuie să creadă că delicata mea persoană e natural cheală şi catifelată şi frumos mirositoare...
2. Când sunt down and blue mă uit la sex and the city. Nu contează că e pentru a suta oară când o fac, că ştiu dialogurile by heart, îmi ridică moralul să vad hainele şi pantofii, să aud conversaţia inteligentă pentru a compensa urâţenia şi prostia din lume mwhahaha. Jumătatea a descoperit fenomenul şi e complet dezorientată. Crede că individele sunt urâte, bătrâne, una scoabă, celelalte grase, scenele de nuditate îl atrag, dar nu compensează defectele şi nu pricepe de ce insist să mă uit again and again la un serial pe care îl cunosc like the palm of my hand.
3. Colecţionez art supplies. Cândva, într-o viaţă în care nu mă gândeam la bani, siguranţă, cariere şi nu aveam în plan cucerirea lumii, eram o pictoriţă pasionată şi vag talentată. Am făcut cursuri doi ani la şcoala de arte, opt ore pe săptămână, am participat la expoziţii, de fiecare dată când eram necăjită, fericită, entuziasmată, enamorată, ouam un tablou pe care îl cadoriseam cuiva. În oraşul meu de baştină există câteva tablouri expuse pe la medicii la care mergeam, la şcoala generală unde am învăţat, la liceu - în zona de arte...
Vreau să încerc din nou, ştiu că nu sunt monet şi nu voi fi niciodată, dar sunt mândră de acest talent pe care îl văd ca pe un boboc de floare pe sufletul meu ca un bolovan şi, în ultimii ani, ocupată cum am fost să încerc cucerirea lumii, mi-e teamă că s-a cam uscat şi am rămas acest teren arid de determinare, egoism, ambiţie şi călcare pe cadavre.
4. Colecţionez muuulte chestii, pantofi, genţi, bijuterii, cărţi, cosmetice.

Astea sunt doar câteva, că le recircul, cine ştie ce va reapărea peste o lună două...

Why do we hate our bodies?!

http://www.celebitchy.com/99102/jennifer_lopez_overcompensates_wears_glorified_burlap_sack/

De fiecare dată când văd o fată purtând haine care cad pe ea ca pe gard îmi pun aceeaşi întrebare.
Azi, criteriul după care etichetăm lumea e după cum se îmbracă.
În Cluuuuuj, my home town, iezistă o mare varietate de indivizi care îşi iesprimă unicitatea prin modă.
Probabil, dacă nu am fi, ca rasă, atât de disperaţi în a ne etala specialitatea, nimeni nu ne-ar afla complexele, am fi mai misterioşi, iar my bitching nu ar mai avea obiect. Şi nu vorbesc aici numai de fete de liceu sau în primii ani de facultate, fenomenul s-a extins ca ciuma la doamne şi la băieţi confuzi privind propria sexualitate. Singurul bastion necucerit e reprezentat de bărbaţii care ştiu pentru ce tabără se bat.

Magazinele mele preferate abundă în rochii gogoşar, skinny jeans, tricouri largi şi lungi, rochii babydoll, haine lălâi sau foarte lungi, sau zmâcite. Ok, vina e a creatorilor de modă, care nu văd că şi fetele de 1.80 şi grisine par plinuţe în arta lor, da'poi noi, restu' care nu avem silueta perfectă?!
Dar e şi vina consumatorilor, adica a pupezelor care cumpără zmâceala chiar dacă le adaugă vizual 10 kile, le deformează, e incomodă, le face să arate bolnave. Şi dacă ar sta în casă, ar fi treaba lor, dar dacă ne agresează vizual... e altceva.
Am observat că cele mai trendy trenduri sunt şi cele mai dezavantajante, pentru oricine. Volănaşele, de exemplu, pot fi purtate de femeia şnur fără ... fără ..., că suplinesc părţile anatomice menţionate, adaugă volum. Deci, dacă ai.... nu pot să înţeleg de ce ai vrea să adaugi 5 kile prin volane.
Am fost privită ca fiind mai "simplă", necunoscătoare a modei, sau chiar eretică pentru că refuz să port rochii-cort. Insist să mi se vadă talia, nu sunt un trunchi de stejar şi refuz să fiu văzută ca atare.

Nu înţeleg de când a te îmbrăca complet nepotrivit tipului tău de corp e fashion forward. Adică eu sunt absolut fericită să port piele şi ţinte, doar să-mi vină bine. De fapt ăsta e singurul criteriu în a-mi alege hainele.
Şi pentru noile piţi, care poartă saci pentru că e trendy... lăsaţi-o mai moale, că nimeni nu vă va confunda cu Coco Chanel any time soon

Profesioniştii şi pisica

http://stemcellumbilicalcordblood.com/wp-content/uploads/2009/06/teeth-stem-cells.jpg

Eu funcţionez conştientă că, din păcate, nu pot fi eu specialistă în toate domeniile, aşa că, în cazuri de urgenţă, apelez cu încredere la profesionişti. Aşa cum eu sunt specialistă în drept şi îmi consiliez clienţii, specialişti în domeniile lor, ca pe nişte pui de găină neştiutori, fără a presupune că au cunoştinţe juridice de bază, fără a presupune că ceva e de la sine înţeles, mă aştept ca şi eu să fiu consiliată în mod complet de toţi profesioniştii la care apelez.
Nu am pudoarea de a nu le atrage atenţia profanilor care îmi bat la poartă că au nevoie să deschidă încă un proces, că au nevoie să introducă o nouă parte în procesul deja deschis, că mai e de făcut ceva în plus faţă de ce doreau ei pentru a atinge succesul şi mă aştept la acelaşi lucru şi de la profesioniştii la care apelez eu. Precum clienţii mei care doresc doar să scacpe de litigii, să li se facă dreptate, fără a defini exact fiecare etapă a acestui proces, şi eu îmi doresc, momentan, să am dinţi sănătoşi. Profesionistul pe care îl frecventez e dentist şi mă aştept de la el să îmi expună problemele, să îmi prezinte variantele, să îmi explice riscurile şi să mă ajute să decid ce e potrivit.
Ieri am constatat cu uimire că am ceva asemănător unei carii mici de care nenea dentist nu a zis nimic. Hai mă... cum fac afaceri oamenii ăştia?! De unde să ştiu eu, fără a-mi băga o oglindă adânc în gură, că, pe ultima măsea am un punct negru?! Şi ce e ăla?!
Altă boroboaţă comisă de chirurgul stomatolog, de data asta, a fost să omită a-mi spune, după operaţia de extragere a măselelor de minte, că, la mine în gură e un tampon străin de vată care trebuie scos. În mod uzual pot identifica obiectele străine de la mine din gură, dar, după ce am fost schingiuită, tăiată, cusută, zmulsă, anesteziată de nici nu-mi mai simţeam piciorul de pe partea aia, darămite gura, puteam să am guriţa lui alien, mustindă în acid, că nu aş fi simţit nimic. A doua zi am simţit tamponul, alături de dureri atroce, şi l-am scos dar a fost too little, too late, deja eram infectată. Urmările au fost previzibile, umflături, dureri, vizite la dentist... frustrăti, ură, gânduri homicidale.

O, şi încă ceva, minunaţii ăştia doctori aka do no harm se uită la mine ca viţeii la poarta nouă când le explic, rar, în mai multe feluri, că nu vreau, sub nici o formă, să sufăr dureri dacă există alternative. Adică, să fiu înţeleasă, să mă opereze, fac ce trebuie pentru sănătate, dar anesteziată şi cu tratament inclusiv pentru durere din plin. Nu mai suntem în evul mediu, ştim că spălatul nu provoacă boli, paduchii nu sunt pedeapsa de la dumnezeu şi sângerarea nu vindecă nimic, atunci de ce să ne chinuim pacienţii?! Poate sub tratamentul de durere nu voi putea opera maşinării grele, dar guess what, nici fără tretament nu făceam acest lucru iar de condus, oricum nu sunt regele şoselelor, deci, nici o pagubă, dar durerea, chiar şi uşoară, prelungită, adică o zi, îmi întunecă simţul raţiunii, mă predispune la gafe care nu-mi sunt caracteristice, mă paralizează intelectual şi asta e pagubă mare, că din asta-mi câştig eu traiul.

Ok, hai să nu generalizăm, medicii în general pricep chestia asta, dar dentiştii, că acum am probleme doar cu ei, au o lipsă totală de comunicare, probabil şi pentru că eu am diverse corpuri străine în gură şi nu pot zmulge informaţii cu cleştele... Aşa că, dentişti din toată lumea, do something, angajaţi experţi în comunicare, participaţi la seminarii...

Opening the sex file

http://bettyboopsblogging.blogspot.com/

Trecem de perdeaua de catifea grea şi prăfuită, înfruntăm întunericul şi mirosul de scorţişoară şi fum de ţigară, ajungem pe tărâmul celor sofisticaţi şi nepudici.
Cred că acest aspect al vieţii ăroduce cele mai multe complexe, fobii şi scars for life. Din lipsă de informare, ne aruncăm în abis fără a şti la ce să ne aşteptăm, ruşinea adânc înrădăcinată în fiinţa noastră screws everything even more up(pun intended) şi aşa ajungem un popor frustrat sexual care se oripilează când află că şi popa are viaţă sexuală în intimitatea casei lui, desigur, cu preoteasa, cu luminile stinse, noaptea, în afara posturilor.

După mirifica introducere, să trecem la capitolul 1, adică la prima mea experienţă în domeniu. By the way, protagonistul a rămas acelaşi and he rocks my world ever since.

Mno, eram eu, pe la 17 ani, în prima mea relaţie care a durat peste 2 săptămâni, de fapt era deja de un an şi el, un gentleman perfect. Pasul următor, pentru orice fată care urmărea sex and the city pe pro7, era să devină curioasă. Eram cea mai "aventuroasă" din grupul de prietene, că umblam în haită, adică eu eram singura cu prieten la orice timp, nici nu aveam un model pe care să-l urmez, dacă nu voiam să ma duc în singurul club din oraş, să get wasted şi să fiu gangraped în aleea din spate.
Voiam ceva mai romantic de atâta. Ocazii au fost mai rare, părinţii neobişnuit de vigilenţi, mămicel primise ceva indicii anterioare şi se aştepta.
Organizatorul din mine voia să stabilească locul, timpul şi alte mici detalii, precum protection. Locul a fost mai greu de stabilit, I blame the parents, deci am ales natura. Era vară, cald şi aveam un loc neumblat, la 20 de minute de casa mea, problema era că e în cimitir. Trebuia să fie noaptea pentru a reduce riscul de a fi detectaţi, ce bine că nu prea erau camere video pe vremea aia...
And we went for it. It hurt like hell, after the fact, I got wasted, dar am perfecţionat actul până la subtilităţile prezente.

Nu sărbătoresc ziua, dar a fost un succes iar concluziile pe care le-am tras din experienţă sunt:
1. e normal să vrei să do it.
2. chiar dacă e mai uşor, nu urma turma şi nu lăsa un străin să o facă noaptea, când tu eşti pe buza comei alcolice în spatele clubului. Pe lângă că e borderline-rape, probabil vor rămâne urme permanente.
3.use protection, că şi prima dată, contrar credinţei populare, poţi rămâne gravidă şi, dacă a fost destul de iresponsabil încât să nu se gândească la protecţie, sigur nu va fi un tată model, nici ţie nu îţi va fi sprijin.
4. alege un tip de treabă, nu vrei să auzi poveşti despre prima ta dată sau, doamne feri, susţinute şi de probe video.

Statul roman

http://clanwebb.com/2006/10/

În tinereţile mele zbuciumate, adică prin anul 1 la facultate, toare prietenele mamei mele, rudele îndepărtate care veneau la o cafeluţă pe la noi, îmi recomandau călduros să urmăresc un job la stat şi apoi, cu un zâmbet atotcuprinzător, mă încurajau că sigur mămica mea, cu multiplele ei cunoştinţe în administraţia publică locală, îmi va 'rezolva' ceva.
Eu, întruchiparea gazdei bune şi graţioase, nu îmi contraziceau musafirii, că de' nu sunt pusă aici să educ lumea. Până într-o zi... când zăgazul meu interior a dat puţin pe dinafară şi i-am spus unei doamne drăguţe că nu, nicidecum visul meu nu e să şed 8 ore la un birou antic, să beau cafea şi să prind mucegai pe un salar mic dar stabil. Omg! Parcă i-aş fi declarat că sunt o preoteasă a celui ce nu trebuie numit şi miroase a foc şi pucioasă. Erezie curată, noroc ca arderea pe rug a devenit outdated şi nu avea pietre la îndemână... I-am explicat, dornică de a auzi argumentele pro, rezervele mele faţă de un job la stat: că vreau să cresc profesional, că vreau să muncesc într-un mediu competitiv, că vreau bani mai mulţi decât e dispus statul român să-mi dea, că nu vreau să fiu îngrădită de reguli birocratice superflue şi a căror origine şi scop iniţial sunt obscure.
Cu excepţia ochilor bulbucaţi şi a privirii neîncrezătoare, nu am căpătat răspuns.
Trist e că o întreagă generaţie nu are altă speranţă decât ieşitul la pensie şi nimeni nu îşi pune întrebări, lumea e nefericită cronic, roboţei care merg înainte din inerţie ne înconjoară.
Apoi, precum Moş Crăciun, a venit criza. Bugetarii au salariile ciuntite, sunt reduceri masive de personal la baza cărora nu stă performanţa, cum ar fi logic, ci vechimea?!?!?!?! Acum îmi vine să-mi dau singură un high5 că ce deşteaptă am fost. Cred că mi-ar fi crescut tensiunea şi mi-ar fi murit nişte neuroni de furie dacă aş fi fost pusă în această situaţie.
Oricum sunt frustrată mult peste limitele pe care mi le-am impus de câte ori intru în contact cu organele lui peşte. Joi am fost la finanţe să depun declaraţii, jumătate din ghişee erau închise, am stat pe la cozi cea mai mare parte a zilei într-o cameră neaerisită şi unde domnul jandarm m-a avertizat că zilele trecute se furaseră genţi.
Îmi închipui că adevăratele victime sunt doamnele de la ghişee care nu au avut pauză de masă sau de toaletă toată ziua.

Teoria mea e că există un univers paralel care începe după uşile pe care accesul publicului e interzis. Cred că funcţionarii publici trăiesc într-o lume de musicaluri, au coregrafii complicate, costume fanteziste şi se exprimă doar în song!! Mă mir cum de reuşesc să funcţioneze zi de zi, în contact cu noi, aceşti simplii vorbitori, fără a exploda spontan în cântec?! Cred că sunt plătiţi cu bomboane şi bezele, cred că birourile lor sunt de turtă dulce şi la robinete curge ciocolată. Cred că, de fapt, Ieti omul zăpezilor este liderul lor neînfricat, lupul şi scufiţa roşie sunt adjuncţii acestuia iar cei şapte pitici sunt managerii regionali. Crăiasa zăpezilor, Fram ursul polar şi Muma pădurilor sunt auditul intern.
Altfel... cât sunt eu de deşteaptă şi ma laud cu asta, îmi este imposibil să înţeleg statul român.

Piţipoancele

Aşa cum câinii şi pisicile au diverse dimensiuni şi colorituri şi toţi mi-s la fel de dragi, aşa pot să accept că şi oamenii vin in different shapes and sizes, una dintre ele fiind cea piţipongică.

Nu voi comenta fetili aparţinătoare din punctul de vedere al unei intelectuale grase, acneice şi neîngrijite, ci aşa, după cât îs de faţoşe(cuvânt împrumutat de la bunica, exprimă calitatea unui lucru de a fi frumos colorat şi strălucitor, de exemplu, maşina roşie-rubiniu e faţoşă).

Oricât le-am judeca simţul estetic, trebuie să recunoaştem că o piţipoancă adevărată se îngrijeşte din plin, ritualurile de înfrumuseţare îi ocupă o mare parte din zi iar rezultatul, ieftin cum pare, e faţoş. Poate fi bronzată spre portocaliu, cu părul alb spre ars, cu hainele colorate sau neinspirate, dar privită din punctul de vedere a unui produs(nu a unei fete) piţipoanca aduce a păpuşă barbie şi eu îi admir efortul.

Ce nu pot înţelege sunt pseudopiţipoancele. Adică fetele alea care fac eforturi, dar nu le iese precum maestrelor în arta piţipongelii. Astea fie sunt plinuţe spre grase, fie nu au deprins aplicarea fondului de ten cu mistria, fie nu ştiu să îşi facă smoky eyes şi rezultatul arată ca un bursuc.
Grăsunele ar trebui avertizate împotriva purtării hainelor de piţi. Maestrele sunt înalte şi subţiri. Cu pţină logică, îţi dai seama că daca ai 1.60 şi 70 de kile vei arăta ca un caldaboş îndesat în haine cu un număr mai mic adică dizgraţios.
Nu tuturor ne vine bine părul alb-ars. Unele nu avem tenul potrivit pentru culoarea aia. Deci, fetelor, sunteţi la fel de piţi şi cu părul negru, sau ciocolată neagră.
Sfatul meu e să mai alternaţi solarul cu autobronzantul, că încă nu se face transplant de piele pe tot corpul şi pielea se uzează de la atâtea şedinţe de bronz.
Acneea nu e acoperită de fond de ten. Poate ar trebui să rezolvaţi cauza, nu să abordaţi doar efectul.
Smacul negru pe ochi e complet nepotrivit ziua, maestrele ştiu.
Piţi la 30 de ani e caraghioasă rău. Sunt curioasă, la 70 de ani cum se vor îmbrăca. Ele sunt babele cu păr roşu, machiate strâmb din autobus?

Again, atâta timp cât nu mă agresează vizual, lăsaţi piţi-urile să vină la mine, cu excepţiile de mai sus

Supermercato

De nevoie, weekendul ăsta am şezut mai mult pe la moale şi pe la carrefoururi. Concluziile sunt aceleaşi, de fiecare dată.
1. Cum pot să zică incompetenţii ăia că e criză?! Când la Cluuuuuj, toate leliucile au coşurile pline şi şed la cozi la carrefour.
2. Am sentimente ambivalente faţă de doamnele de la casă la supermercatouri. Sunt zâmbitoare şi dichisite, dar par ineficiente, îşi fac jobul maşinal, fără a încerca să îmbunătăţească ceva.
3. Shopurile nu se adaptează condiţiilor economice(care ar putea să nici nu existe, vezi pct.1) şi nu ar lăsa din preţurile umflate potrivite vremurilor bune...
4. E înghesuiala din lume la food court, la cele mai îngrăşătoare mâncăruri. Se îndoapă purceluşii sugrumaţi de hainele umane cu aripioare KFC în găleţi monstruoase, cei mici se bucură de happy meal-uri, tinzând spre gabaritul rudelor ajunse la maturitate. Ce minte trebuie să aibă mămica(de 200 de kile) să îndoape puişorul cu fast food şi dulciuri de la 3-4 ani, să îi f%&ă metabolismul, să îi dea cadouri frumoase precum diabetul şi sindromul metabolic.

Concluziile sunt că românii e graşi, inconştienţi şi probabil tot aşa vor rămâne.

I`m a creating warrior

http://wp.me/p6Krn-8p

You are the Creator

63% Innocent, 8% Orphan, 83% Warrior, 58% Caregiver, 75% Seeker, 79% Lover, 46% Destroyer, 92% Creator, 68% Magician, 79% Ruler, 79% Sage and 67% Fool!

Goal: Identity

Fear: Inauthenticity

Response to Dragon/Problem: Claim it as part of the self

Task: self-creation, self-acceptance

Gift: Individuality, vocation

Addictions: Work, creativity

The Creator is the center of improvement, always striving to create and better her/his surroundings. The Soul is the center of the Creator’s dance, and it seeks to find a deeper sense of self and wisdom even at the price of the Ego’s functions of keeping us healthy and functioning. The Soul is the source of our freewill, and the healthy creator can tap into the potential, creating circumstances while others feel acted upon by her/his actions.

The Creator is driven to be authentic despite the costs. Creators are threatening to Warriors and Seekers, who are very concerned with how things are ‘supposed’ to be.

Shadow Creator:

The Shadow creator creates without any sense of responsibility for what s/he is making. The Shadow Creator often will deny his/her responsibility in events. Most often, the Creator is shunned by the community, and a Shadow Creator seeks to create to disturb the community from which s/he is shunned. If a creation comes out badly, a Shadow Creator will blame circumstances.

Your Analysis (Vertical line = Average)

• 

  You scored 63% on Innocent, higher than 71% of your peers.

• 

  You scored 8% on Orphan, higher than 6% of your peers.

• 

  You scored 83% on Warrior, higher than 89% of your peers.

• 

  You scored 58% on Caregiver, higher than 36% of your peers.

• 

  You scored 75% on Seeker, higher than 61% of your peers.

• 

  You scored 79% on Lover, higher than 82% of your peers.

• 

  You scored 46% on Destroyer, higher than 19% of your peers.

• 

  You scored 92% on Creator, higher than 92% of your peers.

• 

  You scored 68% on Magician, higher than 66% of your peers.

• 

  You scored 79% on Ruler, higher than 83% of your peers.

• 

  You scored 79% on Sage, higher than 60% of your peers.

• 

  You scored 67% on Fool, higher than 53% of your peers.

Vânătoarea de mârlani

Ştiaţi că pescuitului specialiştii în spun vânătoare? Că, se zice, că peştele e jmecher, cunning, parşiv, deci pescarul nu şade doar cu un băţ orientat spre apă(ce ar putea face şi un urangutan) ci depăşeşte în iscusinţi maestrul peşte, urmărindu-l în locurile unde densitatea dumnealor e mare, tentându-l cu momeli(nenaturale) care îl păcălesc...

Asta vreau să vă propun şi eu azi. Putem spune că mârlanul e peste tot, cam la un cetăţean cinstit, sunt doi mârlani, deci care e miza vânătorii lor? Eu spun că mârlanul e ca peştele, şiret. Nu se lasă scos din bârlog cu uşurinţă. Mârlanul, adaptat supravieţuirii urbane, se camuflează pentru a arăta ca orice alt cetăţean. Pentru a-i vedea adevăratele culori, trebuie scos din cochilia în care se ascunde. Şi, odată scos, trebuie dus la nivelul următor şi tot aşa. Miza jocului e să aduci mârlanul în pragul apoplexiei, să fie roşu, congestionat, umflat la faţă, cu ochii aproape ieşiţi din orbite, să saliveze, să nu mai fie capabil să articuleze cuvinte, să-i fi depăşit capacitatea de a-şi imagina un nou curs de acţiune. Pentru a atinge acest rezultat nu e permisă folosirea violenţei fizice, dar puteţi să-i spuneţi absolut orice. Eu, inventatoarea minunatului joc, nu am reuşit să aduc mârlanul acolo.

Un exemplu. Zona de vânătoare cea mai fructuoasă este şoseaua patriei. Fie în oraş, fie în afară, musteşte de mârlani. Eu, ca don'şoară într-un ford Ka sunt o ţintă uşoară, o momeală atractivă, pentru aceşti domni. Ce am observat e că vânatul nostru nu se găseşte doar în jeepane, bmw-uri, merţane, meleuri ci şi in dacii, nu doar logane, ci şi modelele vechi care abea se târâie. Cred că cei din urmă îşi apără demnitatea lezată, dar de cine, că doar nu de mine.
O capcană în cautarea noastra este pseudomârlanul. Ăsta e un nene sau o tanti(unde ne-a dus egalitatea între sexe...) care a avut de-a face cu destui din clasa veritabilă şi se apără cum poate şi cum a auzit la tveu că ză offence is ză best defence... aplică în viaţa de zi cu zi. Poţi să recunoşti un asemenea personaj doar când e prea târziu, tu, provocat de un act mârlănesc, încerci să-l aduci la apoplexie şi, în loc de congestie facială şi ochi bulbucaţi, pseudomârlanul tău râde, sau dissengages.
Deci, în trafic e mai uşor să scoţi mârlanul din cochilia de om normal şi cu psihicul intact în care se refugiază, aici iese el singur, îţi dai seama când claxonează isteric, îţi face semne dezarticulate, lasă geamul să poată fi auzit mai bine, frânează brusc în faţa ta yeda yeda. După ce ai trecut de pasul 1, va trebui să ai la îndemână un gest neagresiv(fizic) care să aducă prietenul mârlan pe buza prăpastiei. Preferatele mele sunt trimiterea unei bezele zburătoare, arătarea unui deget sugestiv, finger pistols, tot ce au în comul e ridiculizarea interlocutorului care deja a demonstrat lipsa simţului umorului şi furia fierbândă de care avem nevoie.

Eu doar până aici am ajuns, mârlanii fie au râs, demonstrând simţul umorului, deci calitatea de pseudomârlani fie nu au reacţionat, dar nici nu am avut ocazia să observ apariţia celorlalte simptome.
Ştiu că e doar un alt mecanism de protecţie împotriva lor dar refuz să ajung ca ei, o isteroidă în trafic, suspectă de hemoroizi imflamaţi. Şi sunt conştientă că există o posibilitate de a fi bătută, dar probabilitatea e mai mică decât în cazul pseudomârlănelii.

Next time we'll talk about mârlan species that litters throwing shit from the car window while driving.

Omu' negru'

http://www.youtube.com/watch?v=Q9NP-AeKX40&feature=player_embedded

De câteva luni sunt precum o căprioară urmărită de ză big bad wolf. Simt nişte ochi roşii fixaţi pe mine din umbră. Îi simt răsuflarea pestilenţială pe gât.
Trecând peste glume, am un stalker la telefon.

Poate unora li se pare comic, unora inocent, dar perseverenţa pe care o demonstrează my gentleman caller mă pune pe gânduri. Totul a început cu un an în urmă.

Nu am făcut nimic pentru a-l încuraja. Nu iâam furnizat date personale, după primele apeluri, i-am dat reject în permanenţă. Şi-a schimbat numărul de telefon. M-a felicitat de 1 şi de 8 martie de pe numere de telefon diferite.

Face pauze de 2-3 săptămâni pentru a mă deruta.
Azi-noapte pe la 3 am primit ultimul apel, de pe un private number.

Spun că perseverenţa individului mă deranjează pentru că eu nu m-aş putea imagina insistând atât fără cea mai mică încurajare, informaţie personală aflată despre "victimă". Deci există două posibilităţi: fie onu' chiar e genul care perseverează la infinit, fie câştigă ceva din toată situaţia şi pe mine mă duce capu' doar la informaţii personale despre moi.

Ce e mai ciudat e că nu sunt tipologia de victimă care atrage psihopaţi, nu sunt blondă, nu semăn cu păpuşa barbie, nu sunt prietenoasă cu toţi.

If I go missing... he's labeled in my phone as slatker.

Concluzia la portul de ieri

Mda, ştiu că mă entuziasmez prea mult şi uit ce era mai important... so, here goes: e ruşinos doar dacă ne e ruşine nouă. Atâta timp cât avem curajul de a ne respecta deciziile, nu cred că cineva ar găsi acel je ne sais quoi care dă savoare bârfei.

Am fost întrebata dacă mi-ar fi ruşine să umblu în pielea goală pe stradă, nu. Ce mă opreşte e că aş vrea să fiu puţin mai tonifiată şi să dau jos 5 kile, dar, în rest...
Mi-ar fi ruşine doar să fur, să înşel, în nici un caz de altceva.

Ruşinea şi pisica

http://www.parterre.com/mob_pitchforks.JPG

Ne întoarcem la înţelepciunea populară, ce îmi spunea mie bunicu' că nu ştia săracu mai mult: să nu ne faci mamă de ruşine. Asta când eu eram la drept cu bursă. Şi mă gândeam cum aş putea să-i fac de ruşine în sat.
Societatea etichetează anumite meserii ruşinoase. Cred că bunicului i-ar crăpa obrazul de ruşine dacă eu aş fi femeie de serviciu sau mamă surogat. Unele situaţii sunt calificate ca ruşinoase, spre exemplu sarcina în afara căsătoriei, a fi copil din flori, a fi fată bătrână. Unele dintre drepturile recunoscute de lege sunt considerate o ruşine, de exemplu divorţul(mda, pot fi contrazisă, dar ia să ne gândim bine, tot avem cel puţin milă pentru participanţi, să nu mai vorbim de bârfe şi deliciul dezbaterii partajului), avortul încă e privit de unii ca un omor şi culmea e că sunt nepurtătorii de uter care simt nevoia să se exprime public.

Dar, la o analiză mai atentă, ce e ruşinos în a munci, indiferent ce faci poţi să îţi faci treaba bine şi este o demnitate în asta. Chiar dacă jobul tău e să dai cu mopul, poţi să o faci bine, să ai micile tale reuşite. E mai ruşinos să nu lucrezi şi văd destui artişti neînţeleşi care trăiesc pe spinarea părinţilor la 30 de ani, că li se pare ruşinos să nu fie desemnaţi imediat genii şi să li se ofere jobul de CEO. Şi muncitorul de pe şantier are demnitatea lui atât timp cât îşi face bine jobul lui.
De bieţii bastarzi ce să mai zic, e vina lor că au avut părinţi mai liberi din punct de vedere spiritual? Ce exact din situaţia lor le este imputabil? E doar un exemplu de situaţie în care hidra cu şapte capete numită societate e crudă cu cei vulnerabili. Că dacă nu ai decât mamă eşti vulnerabil no doubt about it.
Aceeaşi situaţie şi cu fetele însărcinate necăsătorite. Bietele sunt abandonate de dobitocul coparticipant la act, atât le lipseşte să mai fie şi marginalizate de societate. Ok, au o parte din vină, că doar găseşti prezervative pe toate tejghelele, dar nu înţeleg pedeapsa... că doar nu fac altceva decât ce li se spune în biblie, se înmulţesc şi umplu pământul.

Ajungem la divorţ. Vrem să ne credem moderni, mondeni, am vrea să credem noi înşine că suntem deasupra acestor chestiuni triviale, daaar se poate vedea sclipirea de deliciu din ochii noştri când se aduce vorba despre asemenea întâmplări. Telenovela sordidă şi reală care cuprinde drame, momente de comedie neagră. momente demne de Caragiale, ne încântă şi precum şoul kardashienelor de pe E! nu vrem să recunoaştem câtă plăcere ne produce. Undeva în această supă este şi sentimentul de dezaprobare, sentimentul de superioritate morală absolut dezgustător. Uităm că este vorba despre drama reală şi dureroasă a unor oameni adevăraţi, ca noi şi o privim exact ca pe Inimă de ţigan.

Să nu mai vorbim despre avorturi că mă enervez prea rău.
Eu zic să mai lăsăm regulile astea menite să ne restrângă spiritual.

Cunoaşte-te pe tine însuţi

Un motto pe care l-am auzit des în timpul liceului, era citatul preferat al dirigintei, profesoară de filosofie. La acel moment, mă plictisea, mă gândeam că e cel mai usor lucru, cine nu se cunoaşte pe el însuşi? Acum, după 6 ani, cred că e cel mai important demers pentru a fi fericit.

Egalitatea proclamată de francezi nu există, nu atât din motive de clasă socială sau financiare, ci pentru că noi, ca ansamble de calităţi şi defecte suntem unici, precum modelul zebrelor, nu vei găsi doi indivizi care să exceleze în aceleaşi domenii. Din acest punct de vedere suntem departe de a fi egali. Şi nu e vorba despre educaţie, care, până la nivelul liceului este egală, ci despre calităţile fizice ale creierului care îşi poate folosi mai mult sau mai puţin unele zone, despre musculatură şi reflexe, care îi ajută pe unii mai mult, despre chimia creierului care ne spune ce ne place şi ce nu.

Este puţin înfricoşător să stai de vorbă cu tine însuţi, este mult mai uşor să treci prin situaţii ca raţa prin apă fără a trage concluzii şi fără a învăţa nimic. Ne mândrim cu cât suntem de workoholici, dar şi munca nu este altceva decât un loc unde să ne ascundem de noi înşine.
Eu, în competitivitatea mea, mă luam la întreceri cu toţi, în domeniile în care excelau ei iar, la final ma dobora tristeţea când constatam că există în lumea asta cineva care mă depăşeşte.
Ulterior, am preferat să mă autoevaluez pentru a scăpa de complexe. În urma experienţelor acumulate, mi-am identificat calităţile şi zonele slabe, le-am pus în valoare pe primele şi am încercat să evit situaţiile în care aş fi fost nevoită să le ascund pe ultimele. Spre exemplu, nu am cele mai bune reflexe din lume şi nici cea mai bună orientare în spaţiu(aici nu mă refer la citirea unei hărţi, ci la parcatul maşinii) aşa că aveam unele mici dificultăţi în a şofa. Dar am muncit din greu, mi-am dorit să pot conduce fără a avea emoţii şi am reuşit în doi ani. A nu fi înţeleasă greşit, puteam să conduc acceptabil după ce am promovat examenul de şoferit, dar eu voiam să scap de suspiciunea mea că aş fi un pericol pentru mine şi pentru alţii, să pot controla maşina, nu ea pe mine, să îmi cunosc limitele şi să învăţ să parchez odată cum trebuie.

Pentru a fi fericiţi, avem nevoie de mici succese, zi de zi. Este imposibil să ai aceste victorii dacă lucrezi într-un domeniu în care nu îţi foloseşti calităţile. Trebuie să descoperim forţa care ne motivează şi să o folosim. Nu putem fi mulţumiţi, pe termen lung, dacă ne lăsăm în voia mareii, îi lăsăm pe părinţi să mia decizii pentru noi. E mai uşor, evităm responsabilitatea, dar o decizie nepotrivită poate să ne ducă pe drumul greşit fără să ne dăm seama.

So good people, evaluaţi-vă. Suntem nefericiţi, de ce oare? Nu ne satisface jobul, de ce oare? etc

Superstitii si vise

Am fost la Roma luna trecuta am văzut şi m-am minunat de construcţiile nu numai frumoase dar extrem de durabile patronate de conducătorii romani. Nu compar Colosseumul cu clădirele din zilele noastre, in defavoarea celor din urmă, desigur, nu comentez cu privire la drumuri şi la ce bine păstrate sunt cele antice romane. Mă uitam la situl meu preferat, piaţa lui Traian, şi ma gândeam la ce ar zice numitul dacă ar reveni acum, ar înţelege trecerea imensei perioade la care ne referim şi ar vedea că încă mai stau în picioare. Oare ar recunoaşte oraşul, s-ar putea orienta, ce părere ar avea despre noi, moştenitorii lui. Ar fi dezamăgit, ar înţelege că nu suntem nici mai buni nici mai răi decât au fost ei la vremea lor?

Romanii au toate motivele din lume să fie plini de ei. Sunt eu exagerat de romantică, dar să ştii că eşti moştenitorul Romei... eu aş fi mult mai inaccesibilă decât sunt ei.

Solutii facile

www.flickr.com/photos/n_k/3703160450/

Din toata existenta mea indelungata am extras o invatatura dupa care ma ghidez, si anume ca lucrurile obtinute usor nu sunt pretuite, cu cat muncesti mai mult pentru ceva, cu atat mai mult vei incerca sa-l pastrezi. Spre exemplificare, eu sunt un antitalent total la condus, am muncit din greu, am luat examenul, am condus incet incetuc o troaca de masina de varsta mea pana am reusit sa ma comport decent in trafic, la volan adica. Acum, daca sunt mandra de ceva ce am realizat... ma raportez la marea reusita a condusului si am masina pe care o folosesc toata ziua cu veselie si de fiecare data ma autofelicit ca sunt asa de determinata.
Toate povestile legate de pastile de slabit care, oricat ai ingurgita si chiar daca nu iti misti slanina ever de pe canapea te vor transforma in Carolina Kurkova sunt in conflict cu aceasta invatatura a mea. Pe langa efectele secundare, si nici macar nu ma refer la cele scrise pe prospect care pot sau nu pot sa se produca in 1% din cazuri, ci la cele experimentate de demoazelele care s-au dedat la medicatia in discutie si le dezbat pe forumuri, cuprinzand caderea parului, insomnii, deteriorarea grava a tenului, constipatie, modificari ale personalitatii, efectele minunate sunt slabirea a 5 kile pe luna pe care le poti slabi prin sport si dieta rezonabile. Cumva nu pot inghiti povestea cu pastilele (scumpe, ca tratamentul pe o luna ar fi cam 3-400 lei) care contin doar extract de coada soricelului si pene de fazan, nici vorba de hulitele amfetamine, iar de efecte secundare nici nu poate fi vorba dar promit slabit accelerat gospodinelor sedentare si mancatoare de sorici si tobe.

I`ve lost all my inocence, suspiciunile umbresc si cel mai senin cer promis de nenii si tantiile care vand izvorul tineretii si supletii eterne... but that`s just me, cei care l-ati incercat si v-a convins sunteti liberi sa incercati sa ma convertiti :P

Relatia om-natura (cu si despre fiinte denaturate)

http://www.sodahead.com/msbestfriend/?link=ibaf&imgurl=http://playingintraffic.files.wordpress.com/2009/03/washington-dc-cherry-blossoms-jefferson.jpg&q=cherry%2Bblossom

Cand am dus motanul prima data la veterinar, mi s-a atras atentia sa nu denaturez pisica, sa il las sa iasa pe afara, sa il las sa coboare singur din pomi, sa il las sa se razboiasca felin cu alte pisici din zona. Intradevar, este mult mai fericit si mai sanatos decat alt motan tinut in casa, obez, care nici nu se mai recunoaste cand priveste spre altii ca el, de soareci sa nu mai vorbim.
Sa povestesc ce fac eu azi: ud niste pomi plantati inainte de Pasti. Pentru ca piersicii de vie si caisul s-au uscat dupa ce au rodit perioada lor uzuala, i-am inlocuit si am completat locurile altor pomi uscati anterior sau neroditori. Deci am 11 pomi noi care trebuie udati cu aprox 10 l de apa fiecare. Instalatia de sprinklere nu mai functioneaza de mult, nu a mai fost nimeni pe aici sa o repare si sa o ntretina, si trebuie sa car ad labam 110 l de apa pana sus in gradina.
Ce vreau eu sa zic in aceasta minunata poveste e ca ne-am pierdut obiceiurile bune, am uitat ca trebuie sa mai facem si munca fizica, am uitat cum e sa mananci ce cultivi, am uitat ce sanatos e sa mai iesi si la soare(acum e innorat, but that`s besides the point). Suntem niste pisici denaturate, nefericite si obeze.
Se uita lumea la mine ca vitelu la poarta noua cand imi iesprim parerea ca, daca nu mergi la sapa, slanina nu e tocmai indicata, sau ca hemoroizii sunt cauati de sedentarism, sau ca daca vrei sa slabesti, fa sport si nu mai manca, pastilele de slabit si vaietele ajuta doar intr-o foarte mica masura.

Am de gand sa cultiv rosii, morcovi si patrunjel, fasole verde la Cluj, numai asa, sa stiu eu ca in caz de catastrofa mondiala am un plan de rezerva si, in zilele in care nu ma duc la sala pot sa work ut in propria mea gradina. Si sa nu mai povestim de legumele bio, voi sti exact cum au crescut legumele mele.
Si mai vreau sa plantez la Cluj un cires, because I just love those si cel de aici tocmai infloreste. Ce bine ar fi sa faca atatea cirese cate flori are :P.

Asa ca, m-am transformat in Dr. Greentumb, ii las pe altii sa mulga vaci pe facebook, I am the real deal.

Starea mea de spirit de sarbatori

www.richardedwardsphotos.co.uk/lambs/index.shtml
Asta ca un reminder a ce infulecam cu atata pofta.

Nu voi nega ca de Paste imi creste inima-n piept cand vad soarele, florile inflorite, cand simt soarele pe piele si ma lafai prin gradina proprietate personala, iar de Craciun plutesc pe aripi de zapada acompaniata de colinzi pe care mi le cand singura(nu cu foarte mult talent, I might add).
Acum vorbim despre sarbatorile pascale. Niciodata nu imi amintesc sa zic Hristos a inviat, tot timpu` zic neata, in cel mai bun caz raspund cu adevarat a inviat. Nu trimit sms-uri la toata lumea din contacts, mai ales, nu trimit acelasi sms sablon. By the way, faptul de a primi acelasi sms ca alti 100 din adress book-ul tau mi se pare o palma peste fata, indeplinirea unei obligatii enervante din partea ta. Te anunt ca nu mai doresc sa fiu inclusa in aceasta oblgatie si te eliberez de a-mi mai trimite urari fade.
Daca chiar ma mananca sa trimit, le compun pentru fiecare recipient si semnez la sfarsit!! Remember people, mai semnati la sfarsit, ca nu sunteti asa de memorabili, mai ales doar dupa nr de telefon.
Cand primesc sms-uri cu lumini sfinte care sa-mi incalzeasca sufletul pacatos, sau clopote care sa-mi sune pe la urechi... mi se-ntoarce stomacu` pe dos. Hai ma, ca nu sunteti voi apostoli care sa propovaduie cuvantul sfant. Mai ales, nu tineti post(nici eu, dar macar recunosc), injurati ca birjarii in trafic, faceti mici rautati zi de zi si apoi, in 2-3 zile pe an f#$%ti oamenii la melodie cu lumini, cuvinte sfinte si clopote.

Acum ne reintoarcem la mancare. De ce ai insista, tu gazda, sa manance musafiru` copios din felurile tale, mai ales dupa ce iti spune ca nu tolereaza(stomacal) mancarea oferita. Adica tu vrei sa ajung pe la spitale cu hemoragii gastrice doar ca sa iti laud sarmalele?! Serios, sarbatorile viitoare nu voi mai proteja gazdele si pe ceilalti musafiri de aceste adevaruri neplacute. Apoi, mie nu-mi plac ouale! Nu am mancat oua de cativa ani, nu, nici rosii si nici nu o sa inghit unu` doar pentru a face civa placere. Oare va prelua galbenarea pe care mi-o va produce oul, insistentul naibii va sta in locul meu in spital?!
Prevad ca ma voi transforma in o fiinta isterica si voi spune prea multe adevaruri neplacute.

Apropo de galbenare, si o sa repet chestia asta over and over again, ce imi produce greata e sa vad oameni normali, nici grasi, nici slabi, care se indoapa pana li se face rau doar pentru ca sunt sarbatorile. Nu inteleg. Restul anului rabda de foame, sarbatorile ne dau licence to stuff our faces, nimeni nu te judeca daca lasi sa iasa porcul din tine?!

A trebuie sa trag de oameni sa mai iesim, sa ne plimbam, ca a venit vremea buna, sa mai lase mieii si sarmalele, sa ne mai miscam suncile saturate de colesterol... probabil ca eu gasesc placerile vietii in soare si flori decat in sarmale, chiftele snitele pana la senzatia de rau.

Romanii si bolile de nutritie

foodio54.com/blog/?p=72

No, acum, dupa ce am trecut barbateste prin incercarile sarbatorilor, pot sa spun ca am extras intelepciune legata de bolile de nutritie.

Se tot face tam-tam despre bulimie si anorexie. Nu stiu pe nimeni asupra caruia sa planeze suspiciunea de a fi suferind de una din cele doua boli. In schimb, vizitand rude indepartate in aceste ultime doua-trei zile, am ajuns la concluzia ca aproape toti sufera de alta boala de nutritie, despre care nimeni nu a scris tratate pe internet, nimeni nu a protestat, suferinzii nu sunt anatemati de ministre frantuzoaice, reviste de moda nu se revolta public impotriva lor... supraalimentatia.

Ati putea zice ca obezitatea e boala, dar, sustin ca obezitatea e doar efectul, iar unii suferinzi nu sunt chiar obezi, ci doar peste greutatea normala, fara a fi catastrofal de grasi.

Nu, nu admit opinii contradictorii, suferinzii sunt precum dependentii de droguri sau de alcool, fara a lua in considerare ca se simt rau in urma consumului, fara a admite ca fiecare lingura de grasimi ingestata ii aduce mai aproape de mormant.
Ce nu pot intelege e de ce sa bagi ca spartu` daca nici macar nu iti produce placere, cu atat mai mult daca ai nevoie de colebil, sau care o fi noua pastila minune care le permite sa manance in continuare. Pentru ca suferinzii de aceasta noua ciuma a societatii au solutii pentru a combate mecanismele de aparare ale corpului, cand stomacul le spune ca sta sa crape, mai iau un colebil, un paharut de tuica, sa mai faca loc.
Altceva care depaseste complet puterea mea de intelegere e ca se mananca niste preparate absolut barbare. Nu voi putea intelege niciodata sarmalele, pe mine ma doare stomacul de la una, un unchi al meu mananca 10, demonstrativ. Bineinteles ca sta sa moara dupa aia, dar se indoapa cu bucurie. Tocanele, slanina, ouale mancate cu lopata, prajituri grase, pline de creme de unt si cine mai stie ce altceva, ma mir ca nu ne ingalbenim toti dupa sarbatorile astea.

Si nu as avea nimic cu nimeni, la urma urmelor, e dreptul fiecaruia sa ne sinucidem lent si sa ne mutilam odata cu fiecare lingura de untura pe care o "savuram", da` mai lasati-ma in aia-a mumei mele si nu-mi bagati cu forta pe gat toate "bunatatile" astea traditionale, sau macar nu imi impuneti cantitatile pe care le consumati voi vite furajere. Nu, nu imi ia toata puterea sa ma abtin de la a manca tot colesterolul ala gol, si nici nu renunt la el pentru silueta, ci din cauza ca imi da dureri de stomac si ma oboseste.

O, da, si daca o vita de asta vrea compasiunea mea ca a mancat pana aproape i-a crapat burdihanu si acuma o doare, sau din cauza ca a facut diabet, sau pentru ca genunchii nu o mai sustin, sau pentru ca, o vai, e discriminata, sau pentru ca oamenii rai ii spun ca e grasa........ ia mai du-te-n p!@#a ma-tii. Cei prejudiciati suntem noi, ca trebuie sa te vedem, desi nu noi ti-am bagat pe gat cu forta si, daca nici acum nu te opresti... then have a god suicide.

Pacatoasa de mine

http://z.about.com/d/architecture/1/0/X/n/NotreDameGargoyleTR006783.jpg

Vinere mare fericita y`all!!!

Acum ca am dat din cale urarile si britney a mea interioara a iesit la suprafata, putem sa trecem la chestii serioase, adica la cum ma pregatesc eu sa infrunt sarbatorile pascale.
Ca de fiecare data inainte de sarbatori, migrez in alt oras, la o casa mai mare, unde trebuie sa fac curat.
Pelerinajul a avut loc alaltaieri si, pe aceasta cale, ii urez idiotului care incerca sa ma depaseasca in timp ce eu depaseam o caruta sa burn in hell! Ok, am ka si tu ai Meleu. Put it where za sun don`t shine, ca cred ca se zvarcolea in chinuri condus de un cretin ca tine. Apropos, cum a fost sa fii depasit de una, cu un ford ka, cu impresionanta capacitate de 1300 cmc?! si vreo 40 de cai?! Vitejii care merg cu 70 in localitate si cu 80 in afara nu au coae, dar asta e.

Am ajuns, ieri am spalat haine, am aerisit, mi-am cumparat telefonul pentru sms-uri, ca asta e modul principal de comunicare cu mine. Aveam pregatiti o gramada de bani pentru un nokia, minim samsung, cu tastatura qwerty, cu slide, minim touchscreen. Daaar, la intrare in magazin, m-am impiedicat intr-un samsung corby galben cu tastatura qwerty si am cheltuit doar o mica fractiune din bani, and now i`m happy :P and i love it. Un telefon mai destept ca mine m-ar fi complexat.
L-am reparat si pe celalalt, my one true love, ca ii lovisem putin ecranul si, incet incet, se innegrea, like my soul de necaz.

Acum, sa trecem la marile mele pacate. Azi cica e sarbatoare, I should know, ca stau la 50 de m de o biserica, cu clopote and all. Si popa crede ca e personal responsabil de sufletul meu nemuritor. De fiecare data cand ne vedem, si e des, ca are si casa parohiala inghesuita in cei 50 de m,bate apropouri... bottom line, sexul premarital este frown uppon de catre biserica. Ce noutate. Si, se mai zice ca azi trebuie sa shezi degeaba, ca doar e sarbatoare. no, eu am de facut curatenie in casa, ceea ce ar fi ok, ca nu vine popa la geam sa spioneze, dar trebuie sa-mi spal si masina, si damn daca o sa cheltui o gramada de bani pe asa ceva la spalatorie, mai shed la soare. Dar aici intervine pacatul.
Chiar daca as crede in toata chestia asta, nu as putea sta degeaba azi stiind ca maine am de lucru gramada.

Dar tin post. Ca mama zice ca anu trecut nu a tinut si foarte rau s-a simtit. Adica nu tin post tot anul, dar subit, in vinerea mare devin vegana. Sunt convinsa ca fiinta superioara va fi complet magulita de efortul meu si voicastiga la loto zilele astea :P.

Azi mai vopsesc si oua, cu coji de ceapa, cum m-a invatat bunica si cu buruieni imprimate :). Asta e singura traditie pe care o pastrez si salata gigantica de boeuf, acra, cu putina maioneza,pe care o fac eu insami, o da, si prajiturile de la pralina :D.

Hoarders.Sunt printre noi

http://farm4.static.flickr.com/3193/3100858210_db2a8284e5.jpg

Acu cativa ani am vazut ce credeam atunci ca e o exagerare uriasa si foarte caraghios, la Oprah(o da, toate suntem peggy bundy on the inside) niste tanti americance care pareau sanatoase psihic si care aveau casele complet ocupate de junk pe care il cumparasera compulsiv. Ma gandeam, Aw Gawd! cum sa te plangi cand, tu, om matur, cu discernamant, cheltui gramezi de bani, ca stim ca nimic nu e gratis si, in cantitatile in care cumparau madamele... tot ce pot sa zic e ca fie aveau soti muncitori, fie jefuisera banci.

No, sa revenim la prezent si la mine, pentru ca, nu-i asa, eu sunt centrul universului mwhahaha!
Observ pe zi ce trece ca am comportament de hoarder. Cand sunt reduceri la Accessorize sunt in stare sa-mi amanetez un rinichi pentru a achizitiona toloangele visurilor mele. Acum am fantezii cu 3 perechi de pantofi, de fap sandale, balerini si peeptoes de la aldo, o pereche de platforme de la mango si o rochie de la debenhams, o iera sa uit de a patra pereche de pantofi/peeptoes de la aldo. I am a sad sad girl. In plus, azi am in plan sa cheltui niste bani care nu sunt ai mei (iinca, it`s not like i`m stealing) pentru un telefon mai destept ca mine. Mi-a luat un an sa iau decizia, dar problema mea cu riscurile si cu zona de siguranta e ceva ce are nevoie de un tratat de psihiatrie, nu poate fi tratata sumar ca o paranteza la problema mea cu adunarea lucrurilor.

Am cam 30 de perechi de pantofi de vara. Toti sunt frumosi si au fost scumpi, cheltui ca un om nebun sume imense. De ce nu pot fi fata neinteresata de moda care are o pereche de pantofi negri pe care ii poarta la orice. Apropo, imi aduc aminte de pantofii mei negri: o pereche de la ecco, cu peeptoe si fundita <3, o pereche de la musette din lac, decupati pe laterale si cu toc inalt inalt, o pereche de la bronx, piele mata, peeptoe, toc gros, o pereche marca neidentificata, lac, gauriti, dacupati in spate fooarte comozi, o pereche musette, toc mediu, fundita. Si nu pun la socoteala balerinii, ca aia nu mi-s asa de dragi. O, am uitat alta pereche cu toc mediu, maro. Astia sunt pantofii mei negri, o am uitat o alta pereche cu platforma de la aldo, I adore those. Alte categorii sunt crem, albi, ,maro, aurii, rosii, roz(o singura pereche, roz pal cu fundita neagra de la musette, nu sunt pitzipongesti).
Can u see my problemz, internet? Tot asa am o colectie huuuuge de genti scumpe by the way, de bijuterii de argint, de tzoloange frrrumoase, de farduri si produse de infrumusetare. Le folosesc pe toate, ar fi nedrept sa neglijez o pereche de pantofi sau o geanta, ca nu e vina lor, dar nu sun miriapod si tot trece primavara fara a purta opereche de pantofi si it breaks my heart.

So, I`ve made a pact with myself, no more shoes, bags, jewelry, makeup. Sa vedem cum va fi afectat bugetul meu de acest program draconic.

Ps. daca mi le face cineva cadou, nu se pune :), ca doar nu suntem salbatici sa refuzam daruri oferite cu dragoste. :P