Despre mine

Cluj-napoca
life in the chocolate lane

sâmbătă, 31 decembrie 2011

Fara nici un subtext, despre Dubai

Cred ca intreaga regiune geografica numita Dubai  facuta din plastic cu particule sclipicioase.
Cred ca in plasticul despre care ziceam mai sus, sunt crapaturi mici mici in care a intrat nisip.
Cred ca oamenii din Dubai fac parte dintr-o civilizatie extraterestra care a pogorat pe pamant pentru a ne coloniza.
Cred ca numita civilizatie foloseste tehnici de hipnoza in masa pentru a atrage pamanteni inocenti in capcana numita Dubai si a le goli sufletele.
Cred ca palmierii din Dubai sunt din cauciuc care se decoloreaza in mod neuniform de la soare.
Cred ca soarele din Dubai e de fapt un solar imens.

Cam asta este parerea mea despre o regiune care nu mi-a facut nimic ;) si pe care s-ar putea s-o vizitez intr-o zi din motive pur stiintifice (pentru a preleva mostre de la civilizatia extraterestra si particule sclipicioase).

Happy new year everybody and may you all be as happy as me right now!

vineri, 30 decembrie 2011

Anul 2011 a fost

Un an foarte fericit si plin.

Mi-am schimbat jobul, de fapt traseul carierei. Intr-un acces de curaj am plecat din locul caldut si sigur unde-mi petreceam cele 8 ore, in lumea larga si rea, in toiul crizei.
Am invatat mult, am dat examene grele, am trecut si acum sunt avocat.
E satisfacatoare meseria, dificila, consumatoare de resurse, dar, cand poti spune la finele zilei ca ai scos pe cineva din puscarie sau ca ai recastigat casa nationalizata a cuiva, stii ca ti-ai petrecut timpul cu folos.

Cred ca a fost evident pentru toti cei care au citit pe aici ca am iubit foarte mult. Am fost foarte fericita in bratele barbatului pe care l-am iubit si inca il iubesc. Am invatat ca cel mai important este sa iubesti, nu sa fii iubit si ca dragostea adevarata nu se termina, precum benzina, ci ramane in suflet.

Anul acesta am aflat cu adevarat valoarea prieteniei si cat de important este sa nu fii singur. Am 2 prieteni, atat, nu o suta si ceva de pe facebook, nu toata agenda telefonului. Si nu i-as da pe acesti doi prieteni pentru toate constelatiile de pe cer.

Anul acesta am fost cu adevarat curajoasa, am riscat, am muncit si am cules fructele.
Ce imi doresc pentru anul viitor este sa nu uit nimic din ce am invatat pana acum, sa nu uit relele pentru ca din ele se invata lectiile valoroase, sa nu-mi mai dau optimismul pana raman fara si sa zambesc mult ;).

Repetati in cor dupa mine: Nu il mai vreau inapoi!

Totul s-a terminat si, cu cat creierul nostru tradator accepta mai repede realitatea, cu atat mai putine momente de plans si jale din senin vom avea.

Si avem motive serioase sa nu-l mai vrem, impedimente de netrecut in calea aplicarii plasturilor si a carpirii zdrentelor ce au mai ramas din relatia altadata glorioasa.

1. In zilele de intuneric si deznadejde au fost niste oameni langa noi. Unii membri ai familiei, prieteni si unii veniti din tari straine pentru a ne tine de mana prin perioada nefericita. Ne-au verificat periodic pentru a fi siguri ca nu patim nimic. Si-au facut griji pentru noi si au suferit pentru fiecare lacrima a noastra. Cum s-ar simti ei daca l-am lua inapoi? Merita sa ranim oameni care ne iubesc sincer pentru cineva care ne-a aratat limpede care e valoarea noastra pentru el?

2. Hai sa recunoastem ca increderea nu mai poate exista. Cum sa iti mai dai inima omului care a aruncat-o, calcat-o in picioare cand nu i-a mai fost convenabila? Nu numai ca nu o mai merita, dar nici noi nu mai putem risca sa patim a doua oara acelasi lucru.

3. Putina demnitate, de orgoliu am scapat in primele zile ale relatiei asteia, dar demnitatea inca mai e firava pe undeva. Precum manelistii, imi cunosc valoarea, si m-as subevalua daca m-as intoarce la cel care m-a crezut dispensabila.

4. Probabil motivele despartirii, chiar daca pentru mine nu au fost evidente, mai exista si or fi reale pentru el. Si, asa ca un umar care odata luxat iese mai usor din fagas, si relatia resuscitata se va destrama cu mai mare usurinta.

Astea sunt doar cateva motive, just so I don`t ever forget.

joi, 29 decembrie 2011

Cronica unei despartiri 3

Ca orice om normal, si tu (eu) ai incercat sa eviti sa te gandesti la despartire la el, la cum iti spunea, la toate micile gesturi pe care le face un om indragostit. Incercai sa eviti durerea, sau macar sa o amortesti.
Wrong! Cel mai bine e sa rasucesti cutitul in rana. Nu exista cale de intoarcere si e important sa stii de la inceput.
Fiecare celula a ta sa fie convinsa ca nu va puteti intoarce unul in bratele celuilalt.
Speranta e ceva puternic si periculos in acest caz, poate prelungi boala asta mai mult decat este necesar.

Pe de alta parte, chiar vrei sa te intorci la cineva care tocmai te-a aruncat ca pe o batista de hartie folosita? Chiar crede cineva ca o relatie mai poate fi noua si stralucitoare dupa ce unul i-a frant inima celuilalt? Poate fi ceva pasiv agresiv in care sa ne consumam frustrarile ramase si eventual furia, dar niciodata nu mai poate fi ce a fost.

Sfatul meu pentru voi toate care plangeti undeva intr-un colt e sa sperati altceva, ca tocmai vi s-a dat posibilitatea sa-l gasiti pe el cel adevarat care va va iubi exact asa cum sunteti, care nu va vrea sa va schimbe si pe care felul vostru de a fi nu-l va rani.
Pentru ca, let`s face it, nu erati nici voi fericite in relatie si meritam cu totii sa fim fericiti. Poate cand trebuie sa lucram asa de mult la ceva nu e the right thing.

Deci, haideti sa speram la fericire, nu la o cusca intunecata in care ar fi vrut sa ne pastreze doar pentru el.

miercuri, 28 decembrie 2011

Cronica unei despartiri 2

Cred ca cel mai bolnavicios lucru care poate fi facut dupa o despartire e sa iei tricoul lui vechi in care obisnuia sa doarma si pe care l-a lasat la tine in brate si sa iti plangi in el iubirea pierduta invaluita in mirosul lui dulce si putin picant. Asta am facut eu candva in mlastina ultimelor zile. Nu ajuta deloc.

Ce ajuta in schimb e sa aduni de prin casa toate lucrurile mici pe care ti le-a lasat, ti le-a facut cadou cand te iubea si sa le ascunzi intr-o cutie undeva unde sa nu te impiedici de ele in fiecare zi. Da, a fost dragostea vietii tale dar nu poti sa te vindeci navigand printr-un teren minat in fiecare zi.

As face orice pentru a uita durerea. Am facut orice pana acum. Dar vine un moment, la 3 dimineata cand te trezesti confuza dupa ce l-ai visat si uiti ca nu mai e al tau si te loveste iarasi un zid de durere cand realizezi ca trebuie sa iei realitatea in piept, ca nu te mai iubeste si ca, in cazul meu, probabil nu-l voi mai vedea vreodata.

E oribil, toata situatia e chinuitoare. Ajungi sa te intrebi de ce doi oameni destepti, frumosi, atragatori si, mai ales, indragostiti nu pot fi impreuna. Ajungi sa te intrebi ce ai facut gresit, daca in alte circumstante ar fi functionat, ti se pare ca poti gasi solutii.
E prea tarziu.
Pobabil singurul raspuns posibil e ca, in ciuda atractiei si a dragostei pe care o simteati amandoi, erati (eram) fundamental opusi si incompatibili.

Nu il urasc, de fapt il iubesc in continuare, nu am ce sa ii reprosez, nu ii gasesc nici un defect.
Daca ar fi un nesimtit, as putea sa ma agat de asta, dar nu e.

marți, 27 decembrie 2011

Efectele unei despartiri

Sunt catastrofale, pentru mine, pentru ca l-am iubit cu toata puterea mea de a iubi. Inca il mai iubesc, sunt un soi de masochist sentimental, stiu.

Primul lucru, cand mi-a spus la telefon ca nu ma mai vrea, a fost sa-mi amorteasca extremitatile, degetele de la maini si de la picioare, apoi palmele, mainile pana la coate, picioarele pana la genunchi. Si mi s-a facut asa de frig de parca o fantoma ar fi intrat in camera (daca as fi dramatica, as spune ca a fost fantoma iubirii noastre decedate recent si violent).

Cateva zile dupa eveniment, nu pare ca am nevoie de somn. Am luat somnifere fara efect, nu reusesc sa inchid ochii noaptea (poate pentru ca il vad doar pe el) si am un soi de energie bolnavicioasa.

Tot asa, la 3 zile dupa cataclism, nu pare ca am nevoie de mancare. Sigur, lumea pare mai confuza pe la colturi, realitatea nu mai pare atat de reala si am senzatia ca plutesc. Poate voi lesina in viitorul foarte apropiat, dar macar nu mai am putere  sa plang de parca mi s-ar rupe ceva in interior. Starea de lesin data de lipsa nutritiei amorteste durerea.

Plang, nu credeam ca se poate plange atata timp fara oprire. Nu credeam ca sunt atatea feluri de plans. Este plansul acela in care pare ca mori sau ca ai convulsii care poate sau nu sa fie insotit de lacrimi atunci cand durerea e atat de mare si covarsitoare de parca ti-ar despica pieptul pentru a iesi. Apoi este plansul mai putin convulsiv cu lacrimi mari si abundente provocat de o durere constanta si fierbinte. Intre toate acestea este plansul de fundal, molcom, constant. Lacrima dupa lacrima, cand iti vezi de treburile zilnice acompaniata de durerea cea mai mica posibila dar care totusi nu te lasa sa te porti ca un om normal.

Sunt si parti bune ale acestei tragedii. Evident, cand se va fi terminat, eu voi incapea lejer in blugii din liceu, and let me tell you... Dar in aceste momente cand devii un zombie plangator afli cine iti e alaturi. Si poate ca asta a fost cadoul meu pentru anul acesta, sa vad ce fel de oameni am pe langa mine.

Fie ca despartirile voastre sa fie cat mai abrupte si fie ca efectele lor sa dureze cat mai putin

Completare: cel putin in primele trei zile, ramai fara aer des. parca plamanii tai nu pot functiona fara el. chiar nu stiu care e legatura.

Cronica unei despartiri 1

Am impresia ca va deveni un serial, so, grab your bears and popcorn and tune in.

Era o fata foarte indragostita, nici nu isi amintea cum ajunsese in starea asta pentru ca nu-i era caracteristic si isi propusese sa o evite. Dar l-a intalnit pe el, printul ei calare nu pe un cal, ci un veritabil strunitor de dragoni zburatori, sa-i spunem V.
Idila lor era purtata pe aripi de zane si universul presara petale de trandafir in calea dragostei lor. Planuuisera impreuna ca fata sa renunte la tot pentru a-l urma in lume in locuri cu dragoni mai mari si interesanti.
Dar distanta dintre ei si-a cerut zeciuiala. Cand nu poti sa-l atingi si sa il saruti poate foarte usor sa uite ca il iubesti.
Asa, frumosul V. a sunat-o pe fata intr-o seara cu fulgi de zapada si colinzi sa-i spuna ca totul s-a terminat si ca dragostea ei il raneste.

De atunci, plang si ma frang in fiecare moment. Ma intreb cand se va termina si cat poate cineva sa supravietuiasca fara somn si fara inima.

Deci, dragii mei, prima faza a unei despartiri e un ocean de durere fierbinte, o gaura zdrelita si sangeranda unde aveai inima. Si cu toate astea il iubesc si pot doar sa ii doresc fericire. Nici macar nu mai pot sa trec peste locul gol unde era orgoliul meu pentru a-l implora sa fim din nou impreuna, pentru ca asta il raneste.
Inteleg doliul, pentru prima data iin viata.

joi, 22 decembrie 2011

Despre eroi moderni

Azi, eroul meu a fost nenea taximetrist care a oprit in fata trecerii de pietoni la care asteptam in frig si m-a luat.
Daca as fi fost romantica, as fi spus ca e tipul care mi-a adus flori din senin, sau nenea care mi-a tinut deschisa usa gigantica de la tribunal cand, incarcata de dosare, incercam sa intru.

Ieri, eroul meu a fost vecinul care m-a ajutat cu mutatul unui corp de mobila, desi putea fi necunoscutul care m-a oprit pe strada sa-mi spuna ca sunt frumoasa intr-un moment in care simteam opusul.

Saptamana trecuta, eroul meu a fost un nene care mi-a recuperat motanul de pe acoperis, desi am fost invitata de altii la o cafea sau orice alta beutura inventata de om.

Cred ca noi, femeile, am eradicat romantismul, apreciem pragmatismul si eroii cu simt practic, unele dintre noi chiar rad pe sub mustata de romantismul prost directionat al printilor urbani.

Frustrari de sezon

E 22.12.2011, mai este o zi jumate pana la sarbatoarea aia cu salata boeuf si sarmale si eu shed la birou precum o pupaza. Si nici macar nu sunt singura. Peste tot, in orasul asta mare si in altele mai mici, sunt pupeze care isi caineaza soarta prin birouri, dupa ghisee, in varii gauri intunecate.
Programele despre care povesteam mai devreme nu functioneaza! Ele si-au luat concediu medical sau de odihna, dupa posibilitati. Bugetarii le pazeste cu voiosie doar doar si-o reveni pana la 4, daca nu, asta este, ramaneti fara taxa de timbru stimati contribuabili.

Cine a crezut vreodata ca vom da randament in perioada asta!? Nu stiu, poate Marx care credea ca clasa muncitoare e desteapta.

miercuri, 21 decembrie 2011

Scurte

Nu vi se pare si voua ca toate institutiile statului au apelat la acelasi 'programator' pentru "programele" alea in care lucreaza ei si care periodic se strica, nu functioneaza, nu "vad" chestii? (programele institutiilor statului sunt precum the great eye of mordor, they see all).

Scaunele alea motorizate, combinatie nereusita intre fotoliu si scuter, in care se plimba americanii grasi, nu sunt ele oare o insulta adusa grasilor? Nu ii impiedica pe acestia sa dea jos folosindu-si membrele inferioare pentru mers? Just asking.

Crengile de brad se vand la 1 leu/buc in Cluj, langa McDonalds(mec pentru bucuresteni) de doua doamne solide care isi folosesc cu succes picioarele pentru umblat, aviz grasilor americani cu fotolii motorizate.

luni, 19 decembrie 2011

Intrebari fara raspuns

Sau circuitul dosarelor plic in natura.

Ce face fiecare organ al statului, fiecare agentie/agentioara/ghiseu conex aparaturii birocratice cu triliardele de dosare plic pe care le cere? Cred ca am observat cu totii ca dosarul plic a devenit echivalentul monezii de trecere a raului Styx, fara el, ramanem in purgatoriu reprezentat de coada interminabila.

Poate vreo minte luminata a decis sa colecteze dosare plic in scopuri proprii si obscure, s-a gandit la a-si deschide propria fabrica de dosare plic, doar un perete de fum, pe care o va alimenta apoi cu dosarele gata aduse de puzderia de suplicanti care ii bat la usa in fiecare zi. Mwhaha si le va vinde sub pretul pietei si dusmanii vor fi dand faliment.

Ei, noi, cei veniti cu palaria la mana, am dejucat acest plan diabolic. Obsevai ca, asa ca mine, toti va scrieti numele pe dosarul plic. Eu mi-l scriu mare, cu negru, imposibil de sters. Doar e dosarul meu, tarlaua mea.

In conditiile astea, ma intreb fara raspuns, unde se duc toate dosarele plic? Asta e soarta lor trista? A fi folosite/ iubite doar o data apoi aruncate?
E o adevarata tragedie.

duminică, 18 decembrie 2011

Despre femei inselate

Cred ca toti avem pareri despre femeile care aleg sa ramana intr-o relatie in care sunt inselate/abuzate. In special, noi, doamnele, ne exprimam in legatura cu asta. De cate ori nu am auzit declaratii dure, nimeni, niciodata nu ar face asta, toate avem niste coloane vertebrale rigide si principii la care nu putem renunta.
Si totusi, nu pot sa nu ma intreb.
Totul incepe spectaculos, o poveste de dragoste de legenda, o iubire care poate cuceri lumea. El e un print pe a fiery steed, ea o printesa gingasa. Se muta impreuna, unul dintre ei trebuie sa renunte la ceva. De obicei ea e cea care isi lasa cariera in urma, pentru a fi cu el. Incepe de la zero, intr-un alt oras, poate in alta tara, dar nu-i nimic, el e acolo si o sustine.

Inca totul e roz si pufos, el o rasfata, ea ii gateste si ii calca camasile.
Apoi incep primele certuri urate, ea simte ca el ii datoreaza ceva pentru cariera abandonata, el vrea sa i se recunoasca meritele pentru ca o intretine.
Ea e frustrata pentru ca nu isi mai poate practica meseria glamouroasa, e abraziva si nu ii mai canta ode eroului ei de altadata. El cauta admiratia in alte brate, sub alte fuste.
Ea realizeaza, dar mai realizeaza si ca nu are nimic cu exceptia lui, ca jobul pe care il face nu o satisface si nu ii acopera nevoile, ca a abandonat totul, prieteni, familie pentru el si acum e singura. Asa ca ramane. Merge la fitness, se indulceste, se infrumuseteaza si incearca sa il seduca.
Daca e desteapta.
Sa fii nevasta unuia e un job, after all. Si asta poate fi facuta bine precum oricare alta slujba.

Viata e trista si ne acreste, ne jumuleste de idealuri asa cum jumulesti o gaina de pene.
Orice iubire, oricat de mare si vanilata poate degenera intr-o portie de sarmale casnice.

sâmbătă, 17 decembrie 2011

Rezolutiile, promisiunile si chestiile pe care trebuie sa le tin minte

Fac foarte rar promisiuni. Ajut cand pot, fac ce pot, promit ca voi face tot ce-mi sta in putinta.
Dar sunt momente in care imi fac mie promisiuni. Evit momentele pompoase si publicul numeros, promisiunile menite sa fie tinute se fac in forul nostru interior (acolo unde delibereaza judecatorii).
Mai am si talentul nemaivazut de a uita chestiile naspa. Ce-i drept, nu prea invat din greseli, dar nici nu macerez in regrete, pareri de rau , nu rumeg razbunari.

Cum ziceam, sunt unele faze suficient de speciale, de incarcate de insemnatate, unii oameni suficient de rai (for lack of a better word) care sa merite o notita speciala.

Note to self.

vineri, 16 decembrie 2011

Sa incercam ratiunea

Exista foarte multa disperare in lume. Spun asta pentru ca povestile despre copilasi bolnavi, tineri muribunzi sau catei si pisici maltratate imi aduc lacrimi in ochi si imi frang inima. Dar nu ajungi nicaieri lacrimand prin colturi pentru fiecare faptura necajita, pentru ca sunt tare multe.
Sunt convinsa ca in momentul in care eu tastez acest cuvant au murit multi copii, o gramada de altii sufera si niste idioti chinuie animale blanoase (sau panoase for that matter). Si ce as putea sa fac?
Nu pot sa preiau suferinta lumii inregi. Nu pot sa indrept toate nedreptatile din lume.
Fac ce pot. Faptul ca scriu chestia asta se incadreaza in strategia mea personala de a schimba ceva. Incerc sa intervin cand vad ca unul loveste un copil/caine, am acordat asistenta juridica gratuita mamelor abuzate fizic de diversi idioti. In general, cred ca solutia e educatia.
Sunt convinsa ca multi, asa ca mine, fac bine nu neaparat pentru ca asa le dicteaza morala sau educatia sau credinta, ci pentru a-si spala constiinta incarcata de uitarea pe care o practica restul timpului.

Printre alte metode pe care le folosesc la spalarea constiintei incarcate e si donatul pentru cauze umanitare. Nu prea mult, dupa posibilitati. Si cum directionez fondurile limitate destinate caritatii? Prefer sa dau toata suma unui singur om, pentru ca nu e mare. Prefer ca banii mei sa fie folositi intr-un scop care nu mi-ar incalca morala, deci nu voi dona unui nene terorist pentru a-si cumpara un nou kalasnikov.
Cand este atata suferinta in lume, prefer ca banii de care ma pot lipsi sa aline dureri reale. Asta e motivul pentru care nu cadorisesc betivi sau fumatori, pentru mine lipsa alcolului sau tutunului nu reprezinta o durere reala.
Nu cred ca sunt un mic zeu si nu cred ca banii mei sunt cruciali intr-un caz sau altul, dar prefer sa conteze.

Nu cred ca e moral sau corect ca, in locul unui copil de doua luni care si-a trait scurta viata indurerat prin spitale, sa iei decizia sa-l operezi de zeci de ori si sa-l condamni la o viata scurta sau lunga de dureri, boli si interventii chirurgicale.
Nu cred ca e corect sa nasti un copil doar pentru a-l condamna la o viata chinuita.
Cred ca sunt momente in care trebuie sa ne gandim ca bietul suflet chinuit si plin de intepaturi si tuburi merita sa fie lasat sa se odihneasca in pace.
De multe ori, parintii vor doar sa stie ca au facut tot ce se putea, pentru constiinta lor, cunoscand ca sansele sunt minuscule, spre 0.

Mai sunt si storcatorii de lacrimi stradali, cu o mapa, niste tabele cu cifre si o poza de copil. Deapana o poveste lacrimogena pe bulevarde, taie chitante, spun ca apartin organizatiilor umanitare. Cum sa cred ca faci munca voluntara pentru un copil cand ai unghia de la degetul mic lunga si murdara si arborezi un lant gros dintr-un material auriu, cum s-ar exprima vajnicii oameni ai legii?!

Parerea mea e ca toate cazurile umanitare si-au pierdut credibilitatea. Am auzit de prea multe tepe, banii tuturor sunt numarati si planificati si nimeni nu ar vrea sa-i iroseasca. Asta e motivul pentru care salut atitudinea critica a unora. Asa cum presa ar trebui sa fie cainele de paza al democratiei, cauzele umanitare aveau nevoie de un soi de opozitie just to keep them straight.
E usor sa ne emotionam la vederea unei poze cu un bebe, dar eu prefer sa stiu ca bebele ala chiar are nevoie de banii mei, ca nu ma lipsesc de o pereche noua de pantofi doar pentru ca parintii acelui suflet chinuit sa nu fie nevoiti a-si cobora stilul de viata, in ultima instanta, prefer sa stiu ca cineva credibil chiar verifica daca respectivul copil chiar exista si nu contribui la vila hidoasa a cuiva.

Asa ca, dragi comentatori pe bloguri, scoateti-va chilotii de unde v-au intrat, cititi prin constituite acolo cu libertatea de exprimare, dezbaterea e buna pentru toata lumea, oameni au murit la revolutie tocmai pentru a ne putea spune parerile, poate ar trebui sa incercati putina relaxare si sa reveniti apoi.

Ta ta!

luni, 12 decembrie 2011

Cel mai mult la tine imi place de mine

Stiu ca sunt intr-o relatie buna doar comparand cum ma simteam inainte cu felul in care ma simt acum.
Punand intr-o balanta defectele mele de dinainte si defectele mele de acum, talerele sunt dezechilibrate.
Am inlocuit emotional eating-ul cu dragostea, toate grijile si nefericirile care ma impovarau si ma impiedicau sa zbor au fost inlocuite cu aripi.
Cosmarurile mele infioratoare care ma trezeau noaptea si ma asteptau in coluri intunecoase si dupa usi intredeschise au fost alungate de bratele lui.

Cred ca asta e dragostea. Cand iti da putere si spatiu sa visezi, nu te apasa precum o tortura medievala rezervata vrajitoarelor.
Evit sa conduc de ceva vreme pentru ca il vad doar pe el, nu semne de circulatie si colegi participanti la trafic.

sâmbătă, 10 decembrie 2011

Despre inimi frante

Cred with all my heart ca de fiecare data, o inima se frange din interior. Cred ca inimile sunt atat de puternice incat nimic nu ar putea sa le ciobeasca, exceptie facand ele insele.
Cred ca cel mai dureros e cand, fara nici un motiv, incepi sa nu mai iubesti. Stii ca e tot el cel care te facea sa plutesti cu 2 sapamani in urma si, fara sa se fi intamplat nimic, nu o mai face.

Asta e adevarata tragedie si inima sfaramata.

joi, 1 decembrie 2011

What to do when you have a broken heart

Tot ce-mi vine acum in minte sunt solutii pentru seara aceasta, like have a cocktail or many, have cake, icecream, scream, cry.

Revin cu solutia pe care o voi gasi maine