Despre mine

Cluj-napoca
life in the chocolate lane

duminică, 30 octombrie 2011

Ce am in comun cu pasarile

Nu am pene, nicinu fac oua.
Dar as vrea sa migrez in tarile calde ;).
De fapt as vrea sa traiesc intr-o tara calda.
Ii invidiez pe italieni si pe spanioli pentru ca folosesc scutere all the time, aici ar fi viabile 3-4 luni.
As vrea o masina decapotabila, dar nu stiu cat de utila ar fi si gandul ca umezeala rece s-ar putea imbiba si infiltra pentru a ajunge la mine... horror.
Sunt alba precum o branza, dar, daca soarele m-ar dezmierda mai mult timp, sunt sigura ca as fi cel putin aurie.

And last but not least, mi-e asa de frig...

All i want to do

Is run away from you.

Despre relatii: ce cautam de fapt

Cred ca orice burlac ar fi de acord cu mine: viata e mult mai usoara singur. Nu trebuie sa imparti nimic cu altcineva, nu trebuie sa tii seama de programul altuia. Spatiul personal e personal, raftul din baie e asa cum iti place. Poti sa lenevesti cand ai chef si sa chemi 3 prietene la barfe si dans cand ti se nazare fara a intampina imbufnarile jumatatii.
Si totusi multi alegem sa ne cuplam. Precum ratele de pe Somes, ne plimbam doi cate doi induiosand babutele.
Mi se pare limpede ca toti cautam ceva in relatii, cel mai trist e cand nici macar nu stim ce.

1. Sex. Unii au nevoie de cineva care sa le stea mereu la dispozitie. Poate s-au plictisit de aventurile scurte si murdare si de cautarea care le precede. Who knows, dar am auzit povestea asta. Un gentleman si-a ales pereche pentru a avea pe cineva willing sau macar indatorat sa-si deschida picioarele in fiecare seara inainte de culcare. Povestea cu sexul pe post de activitate benefica sanatatii si care trebuie efectuata periodic si programat e o alta luuunga poveste.

2. Singuratate. Mai bine zis pentru a scapa de ea. Cred cu tarie ca singuratatea e ceva rau doar cand nu te placi foarte mult pe tine insuti si ai nevoie de o multime pentru a te camufla. Si cred ca legarea unui suflet de tine e o greseala majora, cred ca singuratatea poate fi multi mai trista in doi, oricat de telenovelistic ar suna. Dar sunt suficienti singuri de ambele sexe si orientari pentru a se gasi si a se imperechea.

3. Drama. Suntem dramatici, si orice printesa are nevoie de un print. O printesa singura nu are audienta constanta iar un print singur se poate afla in situatia neplacuta de a nu avea pe cine sa salveze si cine sa-i datoreze eterna recunostinta. Cine altcineva daca nu cel caruia ii declari iubire eterna ar suporta teatrul dur si zanganitor uneori in public?

4.  Parteneriat. Aici cred ca sunt eu. Caut un egal, pe cineva care sa fie mereu de partea mea. Poate nu intotdeauna de acord, dar care sa-mi ia intotdeauna apararea in fata outsiderilor. Pentru ca asta ofer. Daca am de ales intre Iubit si oricine altcineva, il aleg pe el fara sa ezit. Poate in particular ii voi explica pe larg de ce nu sunt de acord cu el, dar, in fata lumii, il voi sustine pana la capatul lumii (acolo unde oceanele se revarsa si balaurii asteapta corabiile neajutorate). Si asta simt ca am gasit in Iubit, pe langa eroul meu personal, cel mai bun prieten.

Bineinteles ca motivul pentru fiecare dintre noi e mai complex, poate un melanj din toate cele enumerate si multe altele, dar unul e ingredientul principal.
Iar cel mai important pentru a fi fericiti e sa stim, sa fie limpede pentru noi.
Deci, ce cautam de fapt?

sâmbătă, 29 octombrie 2011

Cine e de vina

De multe ori raspunsul e inutil. Chiar conteaza in final cine e de vina pentru un copil lovit de masina sau pentru o inima franta? Ajuta procesul de vindecare identificarea unui vinovat? Nu cred. Cred ca vindecarea vine din interior si, cat timp nu suntem pregatiti sa ne iertam, gasim orice fir de ata de care sa ne agatam. Inclusiv gasirea vinovatilor.

Dar cine e de vina cand unul dintre parteneri inseala?
Cand un el aflat intr-o relatie frumoasa, cu o fata simpatica, aratoasa si desteapta, care-l apreciaza si al carei singur defect e ca e veche, cunoaste o domnisoara stralucitoare, plasticoasa, poate avand multe calitati intelectuale, dar in scurtele ore in care s-au ciocnit, acestea nu au avut vreme sa se manifeste si, dimpreuna acestia doi isi consuma relatia.
Poate sunt sanse ca legatura sa dureze ceva, poate nu. Chiar nu conteaza.
Cine e vinovat?
El pentru ca a calcat stramb, nu a putut sa-si infraneze impulsurile? A tradat, a dat cu piciorul unei iubiri mari fara sa se gandeasca.
Ea, stralucitoarea pentru ca a intervenit intr-o relatie deja formata? Dar poate ea nu stia nimic despre relatie, poate ea cauta doar o placere trecatoare sau o mare iubire. Ea nu a tradat nimic, nu a incalcat promisiuni sau juraminte. E nedrept ca am portretizat-o ca pe o blonda de plastic, poate e mult mai mult de atat, poate e noua virgina wolf, poate urmeaza sa vindece cancerul, who knows?!

Ea, iubita de acasa pentru ca a lasat barbatul sa-i scape printre degete? In orice relatie se asterne monotonia si rutina, ar fi ideal sa fim personaje din sex and the city, sa dam cu aspiratorul doar o data pe an, in lenjerie draguta fiind sexy pentru el, sa ne epilam doar la rusoaice pentru a invata limba iubitului, sa nu avem griji sau nevoi. Dar realitatea e diferita in cel mai crud mod. Periodic trebuie sa facem curatenie, sa ne infrumusetam, sa mergem la joburi. Uneori mai vin si parintii in vizita, sau ne mai si imbolnavim. Suntem oameni, chiar daca la inceput parem lebede gratioase si e doar responsabilitatea voastra sa prevedeti asta.

Cred ca e evident ca parerea mea e ca vina ii apartine exclusiv centaurului. Pentru ca nu si-o stie tine in pantaloni, pentru ca e suficient de tantalau pentru a fi prins si pentru ca are gusturi indoielnice.
Dar asta nu mai conteaza.
Decizia mea a fost luata cu mult timp inainte, tot ce pot sa fac e sa redau libertatea, mie si lui.

Plangeam de neputinta

Cateva ore din viata mi-au fost o prapastie neagra si inghetata. Credeam ca nimic nu mai poate fi salvat si ca niciodata nu voi mai fi intreaga, doar o biata epava lipita cu banda adeziva care incearca disperat sa pastreze aparenta normalitatii.
Nici macar nu stiam ce mi se intampla. Nu prevazusem nimic. Eram precum caprioara in lumina farurilor, putin uimita si paralizata.

Tot ce puteam sa fac era sa plang. Imi curgeau lacrimi mecanic. Nici macar nu le mai observam si nici nu le mai stergeam.

Si ma intrebam de ce plang. Nu rezolvam nimic, nu ma ajuta cu nimic. Ma urateau lacrimile si poate frumusetea ar fi avut o sansa.

Azi am aflat raspunsul.
Asa ca, Iubitule, desi stiu ca tu nu citesti aici, forever hold me tight and never let me go.

vineri, 28 octombrie 2011

Mie mi se pare ciudat

Ce e secret in legatura cu moartea cuiva? Chiar sunt date intime? Pe mine nu m-ar deranja sa afle toata lumea despre cand am murit si cine mi-s mostenitorii. Dar nuuuu. Cei de la starea civila cer o suvita din parul decedatului, a blood sample si sa sari printr-un inel de flacari pentru a-ti elibera atare informatii...

Chiar e preferabil sa ne judecam cu mortii si sa ne prefacem ca totul e ok? Nu ar fi mai conform scopului justitiei asteia si sistemului ticalosit sa reglementam situatiile mostenirilor si a terenurilor?

Jeez!

joi, 27 octombrie 2011

Insula mea

Da, asta imi doresc.
Vreau sa fie precum irlanda, sa vina sfantul patrick si sa alunge serpii, si daca tot e acolo, sa alunge tantarii, paianjenii si celelalte lighioane cu prea multe picioare/ochi, lipicioase, taratoare :P.
Vreau sa fie in tarile calde, unde nu e frig niciodata si nici canicula.
Sa abunde in fructe de mango, i love mangos, blondele stiu.
Sa fie inconjurata de apa albastra deschis si plina de pesti colorati si neveninosi.
Sa aiba plaje nisipoase si fine.

Imi voi construi eu pista pentru a veni cu avionul meu rosu.
Voi avea o casa subterana si totusi foarte luminoasa.

Voi purta doar rochii rosii, voi asculta muzica clasica si voi manca capsuni si cirese!

Cand feminismul se pleaca in fata inamorarii

Deci ne-am ars sutienele in piata publica, apoi am cumparat altele din dantela de la agent provocateur si victoria`s secret.
Am refuzat sa mai fim vazute ca incubatoare ambulante.
Ne-am cerut drepturile.
Votam.
Ne administram averile si afacerile.
Suntem egale, aproape peste tot pe unde conteaza that is.
Am demonstrat ca putem fi egale si purtand tocuri de 10 cm, unghii lungi si perfect manichiurate at all times, fiind perfect depilate, pensate, hidratate catifelate, parfumate, imbracate mereu, nu doar business si frumos, ci chic.
Ilustram perfect ideea tineretii eterne, sau macar prelungite mult catre 40 de ani.(pentru comentatorii acizi: acri-s strugurii?)

Si totusi, in viata fiecareia dintre noi vine un moment de schimbare radicala.
Toate ne indragostim si vedem goliciunea exisntentei asteia in vitrina, noi ca exponate pentru o lume intreaga careia nu-i pasa deloc.
Si incepem sa ne intrebam daca intradevar fericirea consta in tonifierea perfecta a muschilor fesieri sau in nuanta ideala de blond a suvitelor.
Merita sa lucram 24/7 pentru a atinge un ideal pe care altcineva l-a stabilit pentru noi cand fericirea e mult mai usor de gasit in bratele Lui?
Asa ajunge jobul sa fie doar means to an end.

Mai mult, eu care am decretat ca nu imi doresc copii, stiu si recunosc in mod public ca, daca mi-ar cereo, probabil i-as purta un brotac. Nu stiu ce as face cu el ulterior, dar nu cred ca as putea sa-i refuz un urmas.
Deja am gatit pentru el, am facut curatenie (in mod obisnuit am menajera), i-as calca haine, as spala rufe (le-as pune in masina de spalat that is).
Deja am decis ca ma voi muta oriunde cu el si ma voi adapta fericita pentru ca, vedeti voi doamnelor feministe, am gasit chestia aia rara cand un zambet al lui iti aduce mai multa fericire decat orice altceva.

Concluzia mea personala: dragostea > feminism.

Despre baiatul meu dragut - the sequel

Am avut si eu perioada mea de bad boys, am incercat sa-i imblanzesc, apoi sa-i ranesc si sa-i parasesc. Mi se parea foarte fun. Aveam o tipoligie, imi placeau brunetii, par negru, ochi negri. Le crestea cota in functie de cat de indiferenti pareau. In final, one of them proposed. Needless to say, I`m nod wed.

De fiecare data, dupa un meci mai dur din care ieseam cu blana sifonata de un personaj malefic, ma refugiam in bratele unui balai blajin de a carui fidelitate eram sigura dar pentru care nu simteam nici un dram din valtoarea si pojarul pe care-l trezeau haimanalele.
Paraseam heruvimul broken and abused.

Baiatul meu dragut e blond si are cei mai ametitori ochi pe care i-am vazut vreodata. Nu am fost niciodata mai atrasa de cineva, deci ideea preconceputa cu tipul preferat zboara pe fereastra.

Baiatul meu dragut mi-a spus primul ca ma iubeste, a fost intotdeauna gentil si prevenitor, foarte politicos. Nu m-a lasat sa astept niciodata, imi deschide usile cand ma vede mai neajutorata si ma fereste de gropi, stalpi si alte obstacole. Cateodata ma intreb ce as fi facut in lipsa lui. Are grija de motorizarea mea, ii schimba stergatoarele de parbriz, pune lichid si alte asemenea. Chestii pe care si eu as putea sa le fac si le-as face cu intarzierea-mi caracteristica, dar, he beeing the gentleman he is, ma scuteste de treburi murdare.
Cu toate astea stie cand sa-mi refuze chestii. Stie s-o faca fara sa ma puna in situatii neplacute. Stie sa isi pastreze his balls fara a cadea in ridicolul celor nesiguri pe a lor barbatie.

Desi e mai jun decat mine, stie sa conduca relatia noastra si o face aparent fara efort. Ma face sa ma simt protejata.

Cine ar fi crezut ca sunt alba ca zapada urbana in asteptarea unui print care sa o sarute si sa o apere de vrajitoare rele si pitici urati? Cred ca asta asteptam de fapt toate si cred ca am renunta bucuroase la unele idealuri feministe pentru El, baiatul nostru dragut.

miercuri, 26 octombrie 2011

Despre baiatul meu dragut

Sunt indragostita cam de un an, give or take one month.
Retin cele mai ciudate aniversari. Cand mi-a spus prima data ca ma iubeste, cand am dormit prima data unul langa celalalt. Un film super funny de la Comedy Cluj a fost primul film pe care l-am vazut impreuna tinandu-ne de mana si fiind borderline obsceni pentru prima data.

In acest ultim an am uitat cum sa mai exist fara el. Nu imi pot imagina lumea fara el sau, si mai rau, cu el dar un el rece si nesimtitor.

Am uitat de ce se desparte lumea si ma cutremur cand aud despre asemenea evenimente triste.

Brrr, sunt domesticita

miercuri, 19 octombrie 2011

Imi dau si eu cu parerea

Am auzit zilele trecute si am citit ulterior in presa, ca un functionar public cu activitate, sa zicem, juisdictionala a favorizat injust, in schimbul unor, de exemplu, calatorii in strainatate, o societate in defavoarea tuturor celorlalte societati care activeaza in acelasi domeniu.

Celelalte societati s-au rasculat, si-au insfacat furcile si tortele stilourile mont blanc si au semnat o petitie catre forul de control al acestui functionar cu atributii jurisdictionale.

Circula vorba prin targ, in cadrul institutiei muma a excursionistului, ca exista probe, inscrisuri doveditoare si ilegalitati.

Oganul de control format din trei litere zice ca studiaza, cerceteaza si se va pronunta.

Pot sa zic acum ca nu se va intampla nimic, cu obida, sperand in secret la o linsare publica.
Sau pot sa zic ca eu cred ca cele reclamate de pagubiti sunt reale si sunt mai multe de unde-au venit.

Om vidia

luni, 17 octombrie 2011

Mic exercitiu in aplicarea pedepselor

Haideti sa ne urcam imaginar pe tronul unui judecator, aflat pe podiumul ridicat in sala de judecata, la biroul croit pentru uriasi, avand grefier si jandarmi la ordine.
Haideti sa ne imaginam ca avem un dosar in fata, despre un nene care, imaginar, a condus zurliu in urma cu un an-doi si a intrat peste alt nene la un alt volan. Din actele de la dosar reies diverse, viteza, unghiul de impact, diferentele clare dintre un mercedes tip tanc si o dacia logan populara, gradul de distrugere fizica a victimelor.
Dar noi, ca judecatori, nu suntem computere in care sa fie introduse toate aceste date si, in urma unui algoritm bine stabilit la INM, sa scuipam un bon de casa pe care se afla un rezultat matematic.

Nimeni nu ne poate impiedica sa vedem omul care a comis infractiunea, care a gresit. Pentru ca pana la urma culpa  e o greseala. Ii vedem familia, copiii, sotia plansa si incercanata incercand sa fie puternica pentru el. Il vedem pe el care poate fi plin de regrete si ros de remuscari.
Vedem familiile victimelor sau pe victime personal, care uneori au trecut de pragul omenescului, care isi doresc aplicarea legii talionului, uitand ca au gresit si ei candva, sau care viseaza la justitia americana si la daune morale de milioane de euro pentru un deget rupt.

Exagerez, sunt si situatii diamentral opuse.

Dar, ca judecator, ce pedeapsa ati da unui nene a carui masina a derapat din cauza poleiului intrand peste o alta masina si ucigand sau mutiland oameni? Cui ii e imputabil poleiul sau diferentele economice care au permis unuia sa aiba jeep si altuia tico?
Ati lua viata sau viitorul unui om pentru ceva ce nici unul dintre noi nu a putut prevedea?

Pentru ca a pedepsi cu zeci de ani de inchisoare o greseala rutiera inseamna sa ne intoarcem cu totii la mersul pe jos pentru ca face piciorul frumos si e safe.

Parerea mea e ca pedeapsa trebuie aplicata dandu-i omului o sansa la a avea viitor, in special cand fapta e o greseala.
Si revocarea permisului auto alaturat unei interdictii de 10 ani de a mai dobandi numitul permis.
Daune materiale inclusiv pentru spaga data medicilor.
Daune morale pentru victima, in limitele rezonabilului. (Mi se pare complet inechitabil ca faptuitorul sa se recreeze emotional in urma procesului la Ibizza si victima sa-si caute sanatatea psihica la sanatoriul Cucuietii din Vale cu dotari de horror).

Asta e doar parerea mea. Sunt infractiuni mai grave, cum ar fi omorul sau violul, comise cu intentie care merita confiscarea viitorului si a tuturor sperantelor.

duminică, 9 octombrie 2011

Cea mai veche dilema

Ce ar face oricine daca ar avea dovezi ca sotul/prietenul/whateverul al celei mai bune prietene comite pacate trupesti cu alta gacica/tip/sau genderless thing?
Am lua decizia dificila si i-am spune tot, frangandu-i inima in 1000 de bucati sau am lasa-o sa se bucure in continuare de falsa liniste si fericire conjugala?
Problema mea e ca aleg mai intotdeauna calea usoara, dar in acest caz calea usoara adauga durerii prietenei si sentimentul de tradare.

In teorie cel putin, alegerea e facuta, ii spun. Dar cum? Alta intrebare e daca exista cumva un moment potrivit sau un mod mai bland de a da vestea.
Momentul potrivit e cat mai repede. Decorul potrivit e private si cu ea asezata, cu apa la indemana si ceva dulce. Depinzand de ce simte pentru individ, prietena ar putea avea o cadere de glicemie, withessed one.

Modul potrivit nu exista. Poate tipa e suficient de ranita incat sa dea vina pe mine, poate nu ma va ierta niciodata. Important e ca ma pot ierta eu.

E o chestiune de constiinta, intrebarii asteia trebuie sa-i raspunda morala fiecaruia.

About fear

Sunt convinsa ca, undeva, in lunga noastra linie evolutionara, frica era un ingredient indispensabil supravietuiri. Intradevar, supravietuia cel caruia i-era firca sa gadile t-rexul adormit, traia cel care avea dubii inspirate de frica inainte de a sari in mlastina infestata de crocodili and so on.
Asa am ajuns sa avem gena fricii, ne gandim de doua ori inainte de a ne arunca in gol, inainte de a ne urca pe o scara subrada spre inaltimi si inainte de a bicicli prin oras.
Dar unde punem punct? Cand teama e un impediment in calea dezvoltarii noastre? Cand stim ca suntem guvernati de frica si ca ne limitam fara a fi necesar?

Se zbate inima-n noi precum un iepure fricos cand ne gandim la schimbarea jobului.
Tremuram precum vergile cand ne gandim la viitor.
Auzim ca deodorantul provoaca boli oribile si incepem sa visam noaptea finalul nostru lent si dureros.
O matusa a tatalui bunicului nostru a avut cancer la san si deja ne calculam sansele de a avea si noi iar o posibilitate de 0.013% ni se pare de neacceptat.

Norocul tine cu cei curajosi zicea cineva nu foarte intelept si tind sa-l cred.
Pana la urma, ce se poate intampla?

joi, 6 octombrie 2011

Inspiration

Your time is limited, so don't waste it living someone else's life. Don't be trapped by dogma — which is living with the results of other people's thinking. Don't let the noise of others' opinions drown out your own inner voice. And most important, have the courage to follow your heart and intuition. They somehow already know what you truly want to become. Everything else is secondary.

marți, 4 octombrie 2011

Am bileteee

Localnicii stiu la ce si cand ;)

Decizia pentru ziua de azi

In toiul unei viroze cu febra si frisoane, in timp ce marsaluiam cuminte intre institutii ale statului carora trebuia sa le dau bani si sa le conving sa-si faca treaba, carand dupa mine o tona de acte, facand o gramada de chestii inutile datorate exclusiv inabilitatii unora de a se organiza, it hit me! Nu o masina, ci revelatia.

Singurul motiv pentru care ma deranjeaza toate maruntisurile astea e pentru ca vreau sa fac cea mai buna treaba posibil. Lucrez cum as face-o pentru mine, vreau sa dau rezultate chiar daca recompensa e minora. Imi consum/irosesc energia care ar putea fi folosita acolo unde chiar conteaza pentru mine acoperind lipsuri si indreptand greseli care nu-mi sunt imputabile si nu ma afecteaza direct.
Spun ca-mi irosesc energia doar pentru ca intotdeauna rezultatul e o reactie defensiva.

Anunt aici, in mod anonim dar public de pe podiumul pe care mi-l da internetul ca I quit! No more! Cred ca perioada de proba s-a prelungit suficient si ca energia mea ar fi mai utila in alte parti.
Ta ta!