Deci ne-am ars sutienele in piata publica, apoi am cumparat altele din dantela de la agent provocateur si victoria`s secret.
Am refuzat sa mai fim vazute ca incubatoare ambulante.
Ne-am cerut drepturile.
Votam.
Ne administram averile si afacerile.
Suntem egale, aproape peste tot pe unde conteaza that is.
Am demonstrat ca putem fi egale si purtand tocuri de 10 cm, unghii lungi si perfect manichiurate at all times, fiind perfect depilate, pensate, hidratate catifelate, parfumate, imbracate mereu, nu doar business si frumos, ci chic.
Ilustram perfect ideea tineretii eterne, sau macar prelungite mult catre 40 de ani.(pentru comentatorii acizi: acri-s strugurii?)
Si totusi, in viata fiecareia dintre noi vine un moment de schimbare radicala.
Toate ne indragostim si vedem goliciunea exisntentei asteia in vitrina, noi ca exponate pentru o lume intreaga careia nu-i pasa deloc.
Si incepem sa ne intrebam daca intradevar fericirea consta in tonifierea perfecta a muschilor fesieri sau in nuanta ideala de blond a suvitelor.
Merita sa lucram 24/7 pentru a atinge un ideal pe care altcineva l-a stabilit pentru noi cand fericirea e mult mai usor de gasit in bratele Lui?
Asa ajunge jobul sa fie doar means to an end.
Mai mult, eu care am decretat ca nu imi doresc copii, stiu si recunosc in mod public ca, daca mi-ar cereo, probabil i-as purta un brotac. Nu stiu ce as face cu el ulterior, dar nu cred ca as putea sa-i refuz un urmas.
Deja am gatit pentru el, am facut curatenie (in mod obisnuit am menajera), i-as calca haine, as spala rufe (le-as pune in masina de spalat that is).
Deja am decis ca ma voi muta oriunde cu el si ma voi adapta fericita pentru ca, vedeti voi doamnelor feministe, am gasit chestia aia rara cand un zambet al lui iti aduce mai multa fericire decat orice altceva.
Concluzia mea personala: dragostea > feminism.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu