Despre mine

Cluj-napoca
life in the chocolate lane

joi, 24 martie 2011

It`s not fair

Cand, dupa un cuvant gresit spus aiurea, simti ca ceva anterior perfect, devine fad.
Cum poate o vorba neintemeiata pe nici un fapt sa fure tot luciul si frumusetea unei iubiri?
De ce eu si toate celelalte femei vrem sa nu se ghiceasca gandurile si suntem profund dezamagine cand printul in armura nu reuseste?
A reusit vreodata un tip sa chiar ghiceasca corect? De la facerea lumii.
De ce insistam sa punem intrebari care nu au raspuns corect sau macar neutru. Orice ar raspunde ne va intrista si il vom pedepsi. Si stim asta din momentul formularii.
De ce lupt eu pentru independenta cu atata insistenta si pe cai ocolite?

Poate ar trebui sa servesc un xanax on the rocks pentru a vedea viata mai roz.

Azi nimic

De maine vine el si voi fi prea unidirectional concentrata pentru a mai putea desfasura alte activitati. Azi va trebui sa muncesc compensator pentru zilele care vor sa vie.
In aceste conditii, rog a nu fi data disparuta.

miercuri, 23 martie 2011

Prima mea iubire

Nu ma refer la barbati, ci la iubirea aia adevarata adevarata.
Unele femei iubesc cainii, altele pantofii, altele bijuteriile. Fara a sustine ca nu apreciez toate cele enumerate, eu imi iubesc cu pasiune masina.
A fost dragoste la prima vedere. Eu ma plimbam agale prin targul de masini atasata de taticel stramband din nas pe rand la masini nemtesti, la masini britanice, la masini istete.
Pana cand mi-am vazut sufletul pereche.
Era, si inca este, negru intens. Nu negru spalacit, nu negru mat (ew by the way), nu negru cu sclipici, ci negru intens. Ulterior am aflat de la un nene vospitor care a analizat-o ca are particule albastre minuscule care o fac sa fie atat de neagra.
Si era mica si rotunjoara. O bulina.
Si cocheta, pentru ca are toate bibiliciurile unei masini mari si scumpe.
E mica si de luxe.
Ii place muzica buna, ca mie. Nu neaparat tare, dar sunetul de calitate.
Are personalitate puternica, precum eu, nu se pierde in multimea masinilor.
Are portbagaj mic mic, noi doua nu suntem hamali pentru a cara bagajele lumii.
Are loc de 4 persoane, ceea ce e bine, uneori incap si 5 mai slabute, pentru ca avem prieteni pe care vrem sa-i luam cu noi peste tot.
Si, cel mai important, aratam bine impreuna. Fapt ce ni se confirma all the time, de soferii de tir care ne claxoneaza, la nenii care ne spun ce frumoase suntem in trafic si ne invita la varii bauturi calde sau reci.

Uram in cor cocalarii din trafic, spumegam impotriva celor care-si abandoneaza bietele masini pe prima banda, zambim provocator nenilor aflati la un pas de un atac cerebral, ne place sa claxonam concetatenii care arunca gunoaie pe strada din propriile masini care, fara indoiala, mor de rusine.
Daca am avea o pelerina rosie fluturatoare, am deveni supereroi si ne-am schimba in cabine telefonice.

Eu si ka-ul meu suntem fericiti impreuna de 4 ani. E cea mai lunga relatie fericita pe care am avut-o.
Nu ne certam, suntem mereu in acord, am sarit odata printr-un parapet ca echipa inselati miseleste de un petec de polei, dar am supravietuit. Am fost scuturati, dar, dupa ce ne-am revenit din soc am purces din nou impreuna la drum.

Relatia noastra a fost calita in greutati si imi va fi foarte greu sa ma despart de ea.
Pentru ca e o fetita, e o bulina.

marți, 22 martie 2011

Libidinosii din cartier

Locuiesc intr-un cartier de case, vechi, nu viloace, nu de fite, suficient de aproape de centru, linistit, nu tare circulat. Singura atractie din acest cartier e stadionul cfr gratie caruia cateodata mai vine populatie in vizita pe aici, canta, striga si apoi merge acasa.
In lipsa locuitorilor celorlalte cartiere ale clujului, pe aici raman doar localnicii, care sunt putini si ciudati.
Ziceam odata ca autobusul e plin de babe si mosii nu sunt nicaieri. Dar am identificat predecesorii mosilor.
Sunt cocalarii care se aduna in locurile de interes, magazinul local.
Si isi cumpara bere, si fumeaza. Ar parea periculosi, in special pentru ca mirificul cartier nu prea e iluminat noaptea, dar sunt prea tristi.
Si barfesc, fluiera dupa domnisoare.
Si, cand nu sunt in haita, se uita doar luuuung si balos dupa domnisoare.
Asta am experimentat azi.

Oare ce isi inchipuie, ca daca lasa balele vizuale pe mine voi vedea lumina si calitatile lor de outstanding males?!
Dar comportamentul e prea cretin pentru a crede ca indivizii incearca legitim sa agate ceva.
De fapt sunt doar idioti, stiu ca nu au nici o sansa dar le place sa latre precum canii la luna.
Brrrr.

Ce nu vreau sa fiu vreodata

Creatura aceea mitologica numita femeie care-si cicaleste all the time partenerul. Asa o fi crezand ea ca isi demonstreaza superioritatea sau apartenenta lui la ea?
Din punctul meu de vedere, asa doar reuseste sa-l indeparteze si pe mine la fel, pentru ca nu e nimic mai trist decat spectacolul de-ballingului lent al unui tip.
E dureros pentru privitori.
Cand voi incepe sa-l cicalesc pentru sosete pierdute, vase nespalate, haine care nu-mi plac sau pentru vizitat parinti, ma voi auto-medica, imi voi induce o coma chimica pentru a-mi da ragaz sa ma salvez.

Iubitule, iti promit ca niciodata nu te voi cicali sa speli vase, sa-mi cumperi cadouri, sa ma iubesti.

Cel mai usor mod de a te ingrasa

E sa treci de la un regim de viata activ in care faceai 2-3 ore de fitness si inot pe zi la a shedea intre 10 si 12 ore la birou cu alergari scurte pana la tribunal sau barou.
Si, daca nu-ti adaptezi dieta la modificari, fundul iti va depasi pantalonii in cel mai scurt timp.
De asta mananc eu iaurt si salata zilele astea.
Sper ca peste 2-3 ani sa pot reveni la programul activ, pana atunci, napolact is my new best friend si i might propose to mr brocolli soon.

luni, 21 martie 2011

Brrrr sau cine-a speriat primavara?!

Azi am inghetat toata ziua. Si am suferit de lipsa de aer
Se pare ca frigul e corelat cu lipsa dorintei oamenilor de a aerisi. Dar asta nu inseamna ca se spala mai des sau ca nu fumeaza. Hence the head ache.
Si a trebuit sa port pantaloni din cauza frigului. Brrrr.
Si parul meu e zburlit din cauza vantului.
Si am fost ocupata & nu am avut vreme de small things.

Meow

duminică, 20 martie 2011

In my dream world

As putea sa ma bucur de infinit de multa ciocolata fara sa ride the monster shugar high after.
As purta doar dantela si matase, as avea pantofi roz palid, peep toe, inalti care dau impresia ca ai merge pe norisori sau aripi de inger.
As avea parul lung si bogat, cand m-as trezi ar arata ca si cum ar fi aranjat de zane toata noaptea.
Lacul de unghii nu s-ar ciobi niciodata.
S-ar inventa parfumul ideal, care nu ar mirosi a flori, fructe, plante sau alte ciudatenii, ci a perfectiune si ar fi intr-o sticluta perfecta.
Filmele ar fi interesante si nu croite dupa acelasi tipar.
Fashionistele nu ar purta haine care par furate de la un homeless si revistele de fashion nu ar crede ca e ceva laudabil.
La aeroport, nu ar trebui sa ajungem cu 5 ore inainte pentru a permite unor straini sa ne verifice la sange.
Mancarea traditionala nu ar include sarmale, carnati, slanina & co.
S-ar auzi muzica everywhere.
Toata lumea ar trebui sa fie frumoasa sau macar ingrijita.

etc etc samd

sâmbătă, 19 martie 2011

Despre gelozie

Citeam azi un articol despre gelozie. Si ma gandeam, pentru ca nu sunt geloasa, sau poate sunt, dar ma enerveaza ingrozitor.
Reactionez ciudat la cea mai mica briza care miroase-a gelozie. Raspund agresiv la intrebarea "iubito, unde esti?". Raspunsul meu la toate astea e ca, daca individul chiar ma suspecteaza de foul play, fie accepta si tace, fie grows a pair si-mi da papucii. Dar nuuu, nu am eu norocul asta, pentru ca barbatii sunt niste drama queens.
Cu exceptia celui pe care-l iubesc eu, desigur, care nu e gelos, e suficient de secure incat sa nu aiba nevoie de incurajarile mele constante.

Deci, ce este gelozia si care-i e sursa. Un sentiment urat, ca o durere de burta, un nor mare si negru care intuneca o zi frumoasa, nesiguranta, dorinta de a rani, pentru ca realizam cu totii ca supunand iubitul unui interogatoriu ii aratam ca nu avem incredere in el si asta il raneste. Toata lumea sufera.
Sursele cred ca sunt nesiguranta unuia, dorintele lui de a insela proiectate. Cand tipul crede ca eu sunt prea buna pentru el, prea frumoasa, prea bine platita, il apuca.

De ce nu sunt eu geloasa? Nu pentru ca as fi extrem de indragostita de mine insami si stiu ca eu nu ma insel si nici din cauza ca nu as avea dorinte infidele, pentru ca le am. Nu sunt geloasa pentru ca sunt optimista si acord semenilor, in special seamanului langa care mi-ar placea sa adorm dupa varii activitati care pot sau nu sa implice un pat, prezumtia de onestitate. Pana la prima proba in directia opusa, chiar cred ca daca individul zice ca ma iubeste si intreprinde actiuni in directia asta, chiar ma iubeste. Si insist sa cred ca nu sunt atat de inocenta incat sa ma incurc cu un nene care poate sa te iubeasca si, concomitent, sa cunoasca in sens biblic si alte domnisoare.

Patasti.

vineri, 18 martie 2011

Ce asortat esti, asortatule

Da, imi asun sa sun ca jiji becali (a se citi cu accent frantuzesc as i do with everything i don`t like).

Asortat e un cuvant care se potriveste doar langa muraturi sau salata. E singura ipostaza in care ii acord conotatii pozitive. Imi place muratura, deja ma gandesc sa pogor in beci sa-mi iau si iubeesc salata, de care-o fi dar sa nu aiba cartofi sau maioneza.
Sunt singurele chestii asortate ok.

In schimb, cand ma gandesc la tinute asortate, mi se taie toata pofta de muratura.
E cel mai batranesc lucru pe care-l poti spune despre cineva: "ui` la el ce asortat ii puiu mamii".
Pentru a mirosi a naftalina definitiv si irevocabil trebuie sa-i mai adaugam si un elegant si l-am rezolvat. Elegantilor si asortatilor!

Azi ascultam o prelegere despre cat de asortati sunt oamenii pe strada in madrid, nu doar avocatii, ci si oamenii de pe strada, civilii, gasp! Si ii compatimeam pe sarmanii madridezi. Ei voiau sa fie stylish, sa fie frumosi, tineri, proaspeti, eventual sa ucida tauri with their bare hands, dar niciodata sa aiba un batz vestimentar infipt in zone moi.

Asortate sunt babele cu ruj roz cyclam si sacou la fel, pentru ca se asorteaza!
Si cu par roz si cu pantofi roz si fusta roz si budigai roz, in nuante diferite aratand ca o infectie sau o arsura urata.

Angajez erou

Damzel in distress searching for knight errant.
Zilele astea ma simt ca o mimoza incapabila de a se apara si mi-a pierit tot cheful de a mai fi o valkirie feminista. Unde sunt barbatii care sa ne apere onoarea?
Unde sunt cavalerii gata sa striveasca paianjenul?
Unde sunt printii pe cai albi care sa ne fereasca de balti si sa ne poarte umbrelele?

Nici macar nu cer un miracol, sa fiu salvata de un vulcan exploziv sau de un tsunami.
Vreau doar o falfaire de pelerina si un zbor in jurul pamantului ;).
Poate un sarut in varful turnei eiffel.

L-as plati in bomboane de ciocolata si saruturi.
Ar avea in job description aratatul spectaculos, salvarea pisoilor din copaci, schimbatul in cabine telefonice si aducerea zambetului pe mutra mea de fiecare data cand pleaca.
He`d fly me to the moon as i wished since forever.
Si mi-ar spune ca sunt cea mai frumoasa damzel in distress out there.

joi, 17 martie 2011

Societate denaturata

In asta traim noi. Parca tin minte de la biologie chestia cu instinctul de auto conservare, cel de perpetuare a speciei. Si constat ca suntem atat de departe de ce am fost proiectati sa fim sau spre ce am evoluat, depinde de punctul de vedere al fiecaruia.
Functionam astfel incat bolile sa nu se perpetueze, cei bolnavi decedau, rudele erau triste, dar nu reuseau sa transmita stigmatul urmasilor, nu se inmulteau. Azi ne transmitem peste generatii sensibilitatile si bolile.
Si nu numai ca tratam bolnavii dar ii si incurajam, ii sustinem social, le platim zile de concediu, pensii.
Si e ok, am evoluat, avem constiinta.

Dar unde e instinctul de perpetuare a speciei? Nu ar trebui sa platim mai mult individele care ne inmultesc decat pe necajitii bolnavi?
Zic doar ca, din punctul de vedere al omenirii, ceva nu e logic.

miercuri, 16 martie 2011

Reteta succesului

Pentru ca azi ma simt darnica si am febra deci nu ma pot abtine. De fapt am o capacitate limitata de abtinere si am consumat-o pe toata pe chestii mai importante.
Asa ca, in marinimia mea, voi impartasi cu masele secretul succesului.
Inca nu am succes dar sunt sigura ca it`ll come.

Dum dum dum: secretul e sa fii bun la ceea ce faci si sa perseverezi.
Ajuta si sa nu fii un monstru uman lipsit de orice abilitate de comunicare si relationare. Dar, daca esti genial, ti se iarta si asta.

Nu e necesar sa fim toti absolventi de management sau stiinte politice. Si doamna care face curat prin birouri poate avea succes fiind promovata ca sefa a tutror doamnelor care fac curat.
Principiul se aplica in orice domeniu, la orice nivel.
Nimeni nu a ajuns nicaieri trisand sau pe scurtaturi.
Da, unii imi vor arata exemplele proeminente de hoti si pungasi care au dus tara de rapa. Dar credeti ca ei nu sunt buni la ceea ce fac, recte politica si furt. Daca nu ar fi fost profesionisti desavarsiti, pana acum le-ar fi furat ceilalti agoniseala, ar fi existat probe suficiente dupa cum se exprima dulce codul de procedura penala, etc. Dar nu, dansii sunt puri precum lacramioarele de primavara si cu averile in banci elvetiene.
Si crede cineva ca domnii din exemplul anterior s-au imbogatit din prima incercare? Sau din a doua? Nuuu, aptitudinile lor au fost cizelate in timp, cu truda si determinare. Domnii au perseverat. Au inceput de jos, furand o minge de la scoala, apoi cirese din livada publica, apoi ce furau oamenii mari de la intreprinderile socialiste pentru a ajunge sa construiasca autostrazi si alte chestii din care sa le ramana si lor un mic ciubuc dupa cum e traditia stramoseasca.

Ergo, dupa cum am demonstrat, principiul meu se aplica de la doamna de serviciu pana la domnii din top *** al oricarei reviste de business.
Aplauze pentru mine!

Descoperire recenta despre crazy

Mda, de o saptamana aproape am gripa si asta ma impiedica sa am activitati normale. Shed toata ziua in varful patului, orice tentativa de ridicare e descurajata de valul de greata si ameteala care ma loveste. Privesc soarele de afara, miros primavara adusa de priza care intra pe geamul perpetuu deschis si sufar.
Iar stim cu totii ca marile idei s-ai nascut din suferinta precum electra din jale. Am febra, cut me some slack.

So, ma gandeam ca noi, ca specie, avem nevoie de tratament psihiatric.
Voi incepe cu the crazy pe care am indentificat-o la altii pentru a glide gently into my own special brand of crazy.

Crazy old lady care a trait majotitatea timpului singura si nu stie sa relationeze cu femei, cat de obvious e cand esti geloasa pe viata altcuiva?! Nu are catz.
Barbat care-si cumpara cel mai scump overpriced obiect facilitator al unui hobby pe care-l practica o data pe luna. Prin asta incercand sa ce? Sa compenseze scaderea profesionala? Lipsa de placere in viata?
Nene isteroid care are nevoie de ajutorul vanzatoarei pentru a identifica marimea lui la sosetele aranjate pe marimi si care devine agresiv daca incerci sa distragi atentia vanzatoarei cu o intrebare rapida.
Femeie tanara care e la primul prieten pe care-l dreseaza sa ia pozitie de drepti, il cicaleste neincetat si se mira cand acesta o paraseste. Barbatii e porci.
Femeie fara viata privata care prefera sa lucreze intre 12 si 16 ore pe zi si i se pare normal, chiar de apreciat si shames relentlessly pe oricine care nu face acelasi lucru.
Idioata care crede ca, daca nu sangerezi prima data, esti curva.

Si acum my special brand. Sunt paranoica at times, starea se suprapune peste lipsa de magneziu. Brusc ma intereseaza parerile celorlalti, identific acuzatiile voalate emise de frustratii de pretutindeni.
Cateodata, in special iarna tarzie spre primavara, cum era cam acu 2 saptamani, cand pare ca soarele nu va mai iesi niciodata, devin deprimata si pesimista. Nu mai vad the silver lining si nici nu mai am chef s-o caut.

Concluzia e ca suntem toti defecti si defectele astea spun atat de multe despre noi...

marți, 15 martie 2011

Societatea ne invita sa fim paranoici

De fiecare data cand patesc ceva indus de un coleg de specie care nu respecta regulile, ma lovesc de zidul albastru care e politia romana. De fapt e un zid cu palarii albe pufoase, dar nu asta e subiectul.
Si, intotdeauna, nenele politist ma dojeneste ca de ce nu am facut altfel de cat am facut pentru a evita ghinionul care m-a lovit.
Ma intreb daca il intreaba acelasi lucru si pe faptuitorul care a pogorat ghinionul pe capul meu dupa ce-l prinde. Dar nici asta nu e subiectul.
De cate ori un nene/tanti batran si intelept nu ne-a indemnat spre paranoia?

Bunica: sa nu iau dulciuri de la necunoscuti. Da, un sfat bun. Dar niciodata, nici un necunoscut nu mi-a oferit. Si, in mintea mea frageda si impresionabila, sfatul asta putea sa se traduca in "sa nu iei * de la straini" unde * tine locul oricarui obiect.

Nenele politist: sa nu te plimbi singura noaptea, sa nu-ti lasi obiecte la vedere in masina, sa nu lasi usa descuiata for any reason what so ever, fie ca esti sau nu in casa. Pot doar sa sper ca, dupa ce-i prind, le dau si spargatorilor, violatorilor, hotilor sfaturi parintesti din aceeasi gama.

Tati: do not believe boys, ever. Uitand ca e si el baiat.

Mami: nu accepta rides from strangers, cand am ajuns la facultate.

Cand eram pui: nu vorbi cu straini, nu da prea multe detalii despre tine/noi etc strainilor.

De ce nu ii invata nimeni pe strainii astia cand sunt mici sa nu dea dulciuri copiilor, sa nu le vorbeasca & ceara date private, de ce mamele sociopatilor nu ii invata sa nu ia domnisoare cu masina si sa le lase in pace noaptea , sau mamele hotilor sa nu sparga masini nevinovate?!

De ce ne impingeti spre neincredere si paranoia oameni buni?!

Want some?

http://www.sinfest.net/archive_page.php?comicID=3842

Despre etapele iubirii

* tot ce urmeaza sa scriu e produsul imagiantiei mele glorioase si flueled by flu medication


1. etapa premergatoare, momentul in care te uiti la el across a crowd, sea, square si stii, pasarile canta, soarele straluceste si stii ca il vrei. Inca nu stii pentru ce il vezi, dar e ceva puternic.
Spre deosebire de dragoste, in restul situatiilor in care ne complicam viata cu un tip, aceasta etapa e mai mult o decizie rationala si mai putin o constrangere.
Pentru ca true love ne anuleaza liberul arbitru, nu avem de ales, trebuie sa-l avem.
Si asta poate complica situatia pentru ca e mult mai usor sa get a guy fara disperarea pe care o implica necesitatea fizica de a fi langa un tip.
In aceasta mirifica etapa slabim 5 kilograme, ne agitam, daca ne referim la mine, elaboram planuri complexe pentru a-l cuceri, povestim despre el tuturor prietenelor si cunostintelor, ne imaginam chestii, tot daca suntem eu, incercam sa negam evidenta.

2. L-am cucerit, in special daca ne referim la mine. Rasuflam usurate. Zambim all the time and at everybody. Mai slabin 5 kilograme pentru ca petrecem tooot timpul disponibil cu el si nu ne trebuie nimic altceva decat pe el. Vedem flori si fluturi all the time. Facem planuri impreuna, saruturile lui ne ametesc. Suntem cu adevarat cele mai fericite fete din lume.

3. Relatia evolueaza. Nu mai suntem chiar in a doua etapa. Nu mai e totul chiar asa de roz, nu mai zambim chiar tot timpul, cateodata ne incruntam la nespalati, cersetori si controlori in mijloacele de transport in comun. Inca il visam noaptea si vrem sa ne petrecem tot timpul impreuna cu el.
Tot ce face el e super. Nu simtim nevoia sa-l cicalim. Poate pentru ca-l iubim mult mult, poate pentru ca nu suntem obsedate de detalii.
Adoram toate cadourile mici si prostute pe care ni le da. Purtam cu noi unul all the time si, cand ne e foarte dor de el, ni-l frecam de obraz (de exemplu, nu e o situatie reala, si, daca ar fi, o prietena ar face chestia, nu eu!).
Ne gandim la surprize pentru el. Vrem sa-l facem sa zambeasca pentru ca zambetul lui are proprietati magice.
Il apreciem, poate pentru ca stim ca e cel mai bun, poate pentru ca ni se pare ca cel mai trist lucru care se poate intampla intr-o relatie e sa nu-l mai apreciem.

4. Ne simtim comod in relatie. Nu mai e nimic nou. Ne permitem sa aparem nemachiate si nesapalate, deja a investit un an - doi in relatie si nu va renunta la tot pentru ca parul ne arata precum un caine murdar.
Dormim imbracate cu tricouri vechi si largi, ne aranjam manichiura, pentru ca e vizibila, dar ignoram pedichiura pe care o vede doar el.
La inceputul etapei pare cute, ne cunoastem asa de bine, suntem destul de siguri pe relatie incat nu mai apelam la artificii (si igiena).

5.Ne plictisim de balonatul/balonata de langa noi. Ne-am saturat de lipsa elementara de igiena. Ni se pare ca s-a schimbat atat de mult de la inceputul relatiei.
Suntem iritabili, probabil aici incepem sa ne cicalim reciproc, nu pentru ca am fi oameni rai sau cicalitori, ci pentru ca vrem sa plecam si sa nu ne mai intoarcem. Dar nu stim inca.

6. Aici fie provocam o cearta uriasa si il provocam sa se desparta de noi, fie il inselam si ii aducem la cunostinta pentru a se desparti de noi, fie ne despartim de el.

Asa imi imaginez eu dragostea. Eu sunt in primele etape si sper sa nu se termine niciodata.

I am cursed

Da. Sigur mi-a taiat o pisica neagra rea si lucioasa calea pe furis, sau o scara afurisita si cu ganduri necurate s-a mutat peste mine cand ma plimbam nevinovata si nestiutoare. Nu mai stiu alte semne prevestitoare a unei sorti sumbre si nefericite, dar sigur mi-au iesit in cale si eu, in inocenta mea, nu le-am acordat importanta cuvenita (da, ca imbuibatul de sarbatori si indigestia care-l acompaniaza).

Pentru ca altfel nu imi imaginez de ce, de 5 zile, sunt in purgatoriu. Si nici macar nu mi-am intalnit strainul inalt si brunet (cu instrumentul ascutit folosit de bunicii nostri la taiat iarba).
Sau poate l-am intalnit si, in nefericirea mea, nici macar nu am realizat.

Cu alte cuvinte, am gripa, am febra, imi curge  nasul, creierul meu drag si neastamparat s-a transformat intr-o masa informa de gelatina inflamata.
Azi, in locul formulei clasice "domnisoara frumoasa", strainii rai si cruzi mi-au zis "domnisoara palida", iar cei cu aedvarat morbizi au adaugat si un "ca moartea", pentru siguranta. Poate nu m-am speriat suficient de dimineata cand m-am privit in oglinda, poate ma simt bine si zglobie dar exteriorul ma tradeaza. Poate, sunt frumoasa si trandafirie in interior, dar pe afara sunt verzuie - lamaie.

Da, oameni buni, am frisoane, rabdarea mi-e pusa la incercare in fiecare minut de propria mea incetineala indusa de boala, nu mai am si pentru voi. Urmatorul nefericit care imi complimenteaza paloarea, fierbinteala, ochii rosii si  umflati primeste un stranut zemos si mustind de ingredientul secret care m-a transformat pe mine in acest ogre modern.

Ta ta Clarice!

luni, 14 martie 2011

Am gatit zilele trecute

Si am avut febra, deci doua chestii noi si interesante.
Gatitul nu face parte dintre placerile mele. Poate pentru ca ma tai des, poate pentru ca ma ard sau ma ranesc in orice alt fel atasat de gatit.

Am auzit extrem de multe despre cum nici un barbat nu ma va lua de nevasta, ca voi muri singura doar cu pisicile mele care vor manca bucati din mine pana ne va gasi prietena mea cea mai buna, fata batrana si ea. Si totul pentru ca nu stiu sa gatesc.
Pentru ca, dupa cum spune intelepciunea noastra populara vorbitoare in dodii, dragostea - draga mea, trece prin stomac.
Si, ma loveste o pofta nebuna sa intreb, trece prin intestin urmand a fi eliminata ca orice altceva care trece prin stomac? Si tragem apa dupa dragostea asta digerata? Si dureaza cat un ciclu digestiv normal? Pentru ca ar fi complet irational sa pledge yourself for life daca motivul dureaza cateva ore.

Destul cu parerea mea despre intelepciunea populara si gatit.
Ideea e ca am gatit. Paste, pentru ca imi plac si fac parte dintre putinele feluri de mancare pe care le stiu gati.
Inspiratia am gasit-o pe un site suuuper care nu incarca bucatarii fragili, ca mine, cu retete complicate.

Si am gatit fussili cu busuioc, ciuperci, costita si spanac. Am adaugat si rosii si sos de rosii.

Ce pot sa zic e ca, in conditii optime, in care sunt inspirata, am chef si-mi e foame, pot sa gatesc.
Astept programarile la interviu a domnilor generosi care vor fi complet dornici de compania mea in urma publicarii acestei informatii.

Prima mea saptamana la Cluuuuj

Am venit la Cluj la 18 ani ca studenta la facultatea de Drept de la Babes.
Wide eyed si complet dezorientata in ciuda faptului ca, locuind la 80 de km de urbe, am nimerit in & out de mult multe ori.
Oraselul din care provin e un soi de satelit al Clujului, pentru ceva mai grav decat o raceala, veneam la Cluj, pentru haine deosebine, guess what? pentru evenimente sociale, teatru, opera, concerte, veneam la Cluj.
Veneam cu tatal meu la mecanic pentru ca, in mica noastra urbe, nimeni nu se pricepea sa repare masina atunci superba, exotica, nemaivazuta.
Mersul la Cluj era un soi de excursie. Si cand am fost operata aici nu am simtit uratenia spitalului, ci bucuria de a fi la Cluj.

Parintii mei au fost studenti la Cluj, tatal meu e un aborigen ;). So, cand am terminat liceul & intrat la facultate, taticel mi-a tinut mie si unor prietene un seminar de orientare prin oras. Ne-a desenat harti, ne-a spus numele vechi ale strazilor. Doctor Petru Groza anybody?
Apoi ne-a urcat in masina reparata si ne-a plimbat prin cluj, sa ne arate locurile frumoase, locurile pe unde s-a simtit el bine.
Apoi am fost cu toatele abandonate aici.
Dar stiam unde e mcdonald`s-ul, unde e statia de autobus de pe memorandumului si unde e teatrul national. Unii mai bolnaviciosi dintre noi stiau si unde e strada clinicilor si opticrisul - pentru ca suntem ochelaristi snobi.

Eu locuiam in Grigorescu. Noroc ca sunt doua strazi numarate, paralele, pe care, daca o iei inainte, ajungi in centru. Modalitati de a te pierde, aproape 0. Dar am reusit, draga de mine. Provenind dintr-un oras mic mic, nu am avut rabdare sa strabat strada mea dreapta si frumoasa pana la capat, pana unde locuiam, nuuuu, simtindu-ma desteapta si orientata, am luat-o pe stradutele mici si intortocheate. Am gasit un nene politist care m-a livrat acasa. Hihi, hoho. Nu era gps pe telefon atunci. Nu era nici ecran color.. alte vremuri...

O prietena shedea in hasdeu. Needless to say, am intrat in toate caminele, toate aratau la fel. Noroc cu fata mea de catel plouat, m-a luat o administratoare si m-a livrat la usa blondei mele.

Sa nu mai povestim de noaptea in care, plecand de la un chef din hasdeu, eram perfect sigura ca pot ajunge acasa si m-am pierdut in zona fabricii de bere ursus. Era intuneric bezna, frig, nimeni care sa ma indrume. Asteptam sa rasara lupul cel rau, eu fiind atat de convingatoare in rolul scufitei rosii.

Ma durea capul de fiecare data cand ieseam din casa de la vanzoleala si de la zgomote. Sirenele ambulantelor & such ma zapaceau total. Inclusiv semafoarele pentru pietoni piuiau si pacaneau. Brrrr.
Dar, dupa o saptamana in care un nene mi-a aratat podoabele lui cele mai pretioase, profesorii nu au binevoit sa apara la cursuri, colegele mele de grupa pareau atat de adaptate la marele oras si atat de pregatite incat m-am simtit si mai gasculita si mi-am cheltuit toti banii pe o geanta rosie si frumoasa pe care inca o mai am, am decis ca nu vreau sa parasesc niciodata orasul asta.
Poate pentru ca mi se parea ca-mi zambeste, nu oamenii, ci orasul pare zambitor. Are simtul umorului. Nu pot sa spun ca e cel mai frumos sau cel mai culturalizat, si nici noi, clujenii nu suntem deasupra oricarui repros. Dar ne iubim orasul.

Inca zambesc amintindu-mi de 3 gaste zapacite si fericite in marele oras. (cu adevarat marele oras in comparatie cu minusculul si burghezul oras de provenienta).

duminică, 13 martie 2011

It`s complicated

Filmul, statusul relational pe facebook, expresia. Nimic nu e complicat, doar ca ne place sa ne ascundem in spatele unor "complicatii" pentru a nu recunoaste adevaruri dureroase.
Nu e mai putin adevarat ca intreaga noastra specie nu stie ce vrea. Asta e cel mai greu de realizat si primul pas pentru a obtine ceva. Sa stim ce vrem. Si e atat de greu.
Iar, daca nu stii ce vrei, cum ar putea vreodata sa fie ceva simplu?

Imi imaginam zilele trecute ce poate insemna pe facebook.
Nu cred ca barbatii folosesc chestia. Pentru ei e simplu, fie vor o relatie cu tipa, fie isi doresc doar putin sport, fie nimic. Ce poate fi complicat in asta? Nu cred ca declara public ceva in legatura cu cele pe care si le doresc doar pasagere prin pat sau masina sau carpeta din fata semineului.
Cred ca puberii la prima prietena pot simti chestii complicate. De fapt e ce simt cei care isi doresc a piece of the cake dar inca nu au identificat corect senzatia si li se pare ca tipa care pare dornica e iubirea vietii lor si.. e complicat.

Fetele de 13 ani pot sa spuna cu sinceritate ca sentimentele lor sunt complicate. Inca nu au ideea de maritis. Isi doresc ceva cu gigel dintr-a opta dar nu stiu ce exact. Si, e complicat.

Dupa 13 ani, daca ai statusul asta ca femeie, fie ai o pisica, fie vei adopta una. Sigur urmaresti una sau doua telenovele, poate nu in spaniola, dar esenta e aceeasi. Iti plac tipii cu aer de artist, cu alte cuvinte cu fumuri artistice si cu venituri mici mici mici. Si, cel mai important, tipii astia nu te plac pe tine niciodata. Si asta face totul sa fie complicat.

Facebook e lipsit de imaginatie. De ce nu poti fi complicat cu mai multa lume? De ce nu se gandeste la nevoile poligamilor? De ce nu ne lasa sa ne exprimam infidelitatile? De ce nu are o optiune de friends with benefits?

Intrebari, intrebari..

Sunt intr-un acvariu

Am gripa si febra si am senzatia ca-mi vibreaza muschii in a really painfull way. Si nu am parasit barlogul de 2 zile, azi incepand-o pe a 3-a.
Ma uit afara. E o vreme super. De fiecare data cand ma ridic si vreau sa fac ceva, lumea in jurul meu turns black si imi pierd orientarea in spatiu & echilibrul.

Buzele-mi sunt albe, pielea-mi e alba si arat precum caspar fantoma neprietenoasa.
Vreau inghetata dar ma doare rau rau gatul.
Stranut all the time.
Pielea-mi e uscata.
Buzele-mi sunt uscate.

God, I hate this.

sâmbătă, 12 martie 2011

I just wanna run

Ce bine ca a venit vremea frumoasa pentru ca-mi e dor sa fug undeva, fizic, emotional, whatever. Simt nevoia sa fug fara a ma uita inapoi. Daaar, ca un hamster antrenat, alerg in elipse si ma intorc intotdeauna de unde am pornit. Trista concluzie.

Sunt o fricoasa

1. Pentru ca totul e despre mine.
2. Pentru ca tocmai am descoperit ca nu sunt fata curajoasa care credeam, ci un iepure fricos.
3. Pentru ca la mine nu functioneaza empatia, doar simpatia.

Overkillul din Japonia ma impinge sa-mi imaginez ce as face eu intr-o situatie dramatica.

Imi e foarte frica de ideea unui dezastru natural. E pe locul 3, dupa living deazi si o epidemie ingrozitoare.
Motivul e simplu, nu sunt tocmai prototipul supravietuitorului, nu seaman cu Bruce Willis, nu am aptitudini de supravietuitor in natura. Am nevoie de uscator de par si electricitate.
Am ulcer for god`s sake, trebuie sa mananc la ore regulate on pain of death (that reminds me..).

Si nu prea cred ca romanii nostri vor avea grija foarte mare de mine. Nu cred ca se va mobiliza cineva sa vina la movila mea de moloz sa ma intrebe daca nu cumva am nevoie de antibiotice sau crema de maini.

Cred ca cea mai mare greseala a noastra e sa ne incarcam existenta cu nimicuri inutile dar scumpe. Cum ar fi ca, stiind ca se apropie un val tsunami, prima grija sa-ti fie cum vei transporta plasma la loc sigur? Tocmai am laut decizia sa nu-mi cumpar ever ever un televizor scump.
Doar un laptop scump. Si un mobil util.
Si o bicicleta.
Brrrr.

Postul asta trebuia sa se numeasca: idei dezlanate despre starea lumii sambata asta

vineri, 11 martie 2011

Damn you treacherous brain chemistry!

Pentru ca asta e dragostea, chimie a creierului care, cand intalneste un mascul numa` bun, in cazul meu, se da peste cap si, instinctul de auto-conservare uber bine dezvoltat fades away in fata fericirii lui si a mele for that matter.

In mod obisnuit, creierul meu e albastru petrol, asa imi imaginez, sau indigo. Nu pentru ca ar fi suparat. Doar pentru ca e calm si echilibrat. Stie care-i sunt prioritatile si are un plan pentru a-si indeplini telurile. Si toate telurile lui graviteaza in jurul meu si a fericirii mele. Fericirea mea nu tine de un barbat ci de realizarile mele proprii, care nu includ un nene, eventual nenii de pe bancnote sau neii a caror statui sunt in locurile pe care vreau sa le vizitez ori nenii care creeaza pantofi, bijuterii, telefoane mobile cu nume de fruct sau masini.
Imi place culoarea indigo, albastru petrol. Vreau un palton asa.

Si apoi vine unicornul. Creatura mitica despre care toate stim dar pe care nu am intalnit-o. Barbatul ideal pe care il lauda revistele pentru femei si legendele urbane. Cel care te face sa zambesti si sa nu mai mananci ciocolata. Cel care e parca rupt din visele tale cele mai ascunse, care intruchipeaza toate dorintele tale, inclusiv cele pe care nu stiai ca le ai.
Unicornii astia sunt rari. Norocul meu. Dar, cand ii intalnesti, stii. E ca in comediile romantice, nu conteaza unde-l intalnesti - devine cel mai romantic loc, parcarea mall-ului devine noul paris. Stelele stralucesc, poate nu pentru publicul general, dar sigur pentru tine. Nu stiu ce aud ceilalti, dar eu auzeam moon river in surdina. Simteam ca plutesc gingas peste baltute si pete de ulei, printre cumparatori catre el.
Si, dupa prima intalnire perfecta, care a durat 5 zile, creierul meu nu mai era indigo, ci purple.
De atunci, he`s been constantly on my mind, de fiecare data cand iau o decizie, e si el un factor important. Si nici macar nu ma refer doar la deciziile importante in care e un factor ingrijorator de important, dar si la deciziile mici.
Simt nevoia sa-i spun toate prostioarele rezervate twitterului, ma abtin pentru a nu-l plictisi.
Ma face atat de fericita doar sa stiu ca e undeva si ma iubeste, cand imi spune numele, i get dizzy.
Cand ma tine de mana, plutesc again.
Compar pe toata lumea cu el si nimeni nu se apropie macar.
I`m crazy and there`s no cure, but i`m the happiest i`ve ever been and i don`t ever want to return to sanity.

joi, 10 martie 2011

Ce imi doresc acum

1. pe cineva care sa-mi cumpere capsuni invaluiti in ciocolata

2. sampanie

3. ceva din matase

4. lenjerie frumoasa si noua

5. un nou lac de unghii rosu

6. flori frumos colorate, lalele de exemplu, multe multe si divers colorate intr-o vaza din sticla simpla

7. un parfum lolita lempika

8. o crema de corp scumpa si mirositoare a fragi

9. pe el. aici.

update: chocolate cake, zahar cubic, zahar vanilat

Am fost la Marghita

In judetul Bihor, este un loc numit Marghita. In acest colt de rai este un strand termal si o judecatorie. Azi am vizitat-o pe ultima.
Pentru a ajunge la judecatorie, urmezi drumul principal si o iei la dreapta la sensul jirator. Adica jirezi ce jirezi, apoi iesi, dar catre dreapta. Apoi mergi, mergi, vezi o cladire care nu se deosebeste cu nimic de vechiturile din jur, dar tu stii, pentru ca judecatoriile si tribunalele sunt un secret bine pastrat si parchezi. Intri pe o portita intr-o curte, nu pe usa din fata maind you, pentru ca e inchisa.
Faci dreapta in curte, intri pe o usa care ar putea fi foarte bine a magazinului satesc, treci pe un coridor stramt stramt captusit cu pensionari cu miros specific care, mind you, e doar un taste a ce te asteapta si te chiorasti pe lista de dosare pentru a-l identifica pe al tau.

Apoi, rasufland usurat, prucezi spre usa sfantului graal numit instanta. Usa e mare si solida - promitator, te gandesti, fata de usa de aprozar a judecatoriei.
Si intri, o suflet nestiutor, te loveste mirosul gros de batrani transpirati in haine ultra-purtate fara a cunoaste apa, cu exceptia ploii.
Iti faci curaj, iti spui ca te vei obisnui cu mirosul, ca totul e trecator etc si iei loc pe o bancuta de lemn tare. Privesti steagul crampotit de pe peretele din spatele instantei, privesti grefiera grasa, neingrijita, care pare ca se revarsa din roba, privesti judecatoarea blajina, ii asculti vocea taraganata si hipnotica.
In sala mai sunt "clienti", mosi si babe, oameni maturi dar care par batrani, tineri grasi cu degete rosii si grase si burti rotunde, sunt sigura ca sub bluza de trening au si lanturi de haur.
Jandarmul tanar si zvelt precum un ghiocel care da sfaturi babei purtatoare de celular sunator: "da mai `hnchide-l mamaie".

Instanta, putin sasaita, incearca sa ia interogatoriul unui nene de 97 de ani, cu ambele picioare in groapa si alb ca moartea. Nenea e surd si are insotitoare.
Instanta ii zice sa repete dupa ea. Insotitoarea urla ca nenea sa zica ce zice instanta. Nenea zice mnea.
Instanta ii zice sa puie mana pe biblie. Insotitoarea ii pune mana pe biblie. Nenea nu tine mana pe biblie. Cumva pupezele il conving.
Instanta ii zice jur. Insotitoarea ii zice sa jure, nenea zice ur.
Instanta ii zice sa zic numai adevarul. Insotitoarea ii zice sa zaca numa adevaru`. Nenea zice sa hac adevar.
Instanta zice asa sa-mi ajute dumnezeu. Insotitoarea urla asa sa ajute dumnezeu. Nenea zice mai este mult?
Si tot asa pana nenea jura, afla ca poate fi acuzat de marturie mincinoasa daca minteste.
Apoi interogatoriul propriu zis.
L-ai cunoscut pe badea baciului poptii? Nenea zice ca da, ca merea cu ala la ghiboli cand era prunc. Instanta catre grefiera: consemnati ca martorul are cunostinta de bunicul paratei - ghiocel castana, pe care-l insotea cu vacile la pascut.
Si, la sfarsit, nenea chior si surd ii zice instantei: domnuca, da`pi mult m-ai tzanut p`aci...

Judecatoria Marghita a fost inspirata din opera lui Caragiale...

miercuri, 9 martie 2011

Despre cum facebook devine o shezatoare

Tin minte vremea cand era "cool" sa iti faci profil facebook. Nu avea tot poporu`, ma simteam foarte hip si down with the technology & stuff.
In vremurile actuale, facebook e un loc unde mosii pastreaza relatiile cu alti mosi, matusile ne dau sfaturi de tricotat si bunicii ne dau like la statusul relatiilor.
Ne pastram conectati cu toate pupezele de la bloc. Gospodinele alterneaza statusurile din telenovele cu starea ciorbei de telina si barfele de scara.

Facebook e mai rau decat hi5 unde erau doar pitipoance si domnii lor. Astia sunt ok, poate ne-am obisnuit sa-i consideram zgomot de fundal si nu prea-i mai punem la socoteala. Poza unei tipe de 13 ani goala, full frontal nu mai socheaza pe nimeni. Poza unui gras paros cu lant e o imagine comuna. Macar nu miroase.

Dar cand vine tata leana si posteaza retetele supei de stevie, imi vine asa sa fug si sa ma ascund undeva. Iar cand coana geta sharuieste birthday cards cu mesaje corny sau fortune cookies... nici nu stiu cum sa comentez.
Macar daca ar folosi un iphone sa le posteze, as avea satisfactia de a sti ca valul asta de gospodasenie loveste si unde trebuie.
Cineva ne-a facut un mare deserviciu explicand generatiei de gospodine si gospodini cum se foloseste tehnologia. Ei erau foarte fericiti cu masina de scris si indigo-ul.

Si in ce lume se poate spune ca e criza cand un val de oameni neobisnuiti cu internetul au acces la net si la calculatoare si mai au timp & chef de socializat online?!

Propun sa inventam un oldbook sau ciorbabook sau carnatbook sau care o fi interesele oamenilor astora book si sa-i transferam pe toti acolo, sa socializeze intre ei, sa nu-i mai deranjeze nimeni cu imagini/idei revolutionare, sa se simta cool si apartinand unui grup ca ei... for their own good...

Gentlemen prefer blondes

Imi plac. Nu prea am rabdare sa ma uit la unul intreg, dar chiar imi plac.
Recent am descoperit ca nu e vina mea pentru ca nu am rabdare, ci a fiiiiilmelor.
Nu cred ca am vazut nici un film bun produs in ultimii 2 ani.

Preferatele mele sunt ecranizarile pieselor lui tenesee williams. Cat on a hot tin roof, a streetcar named desire, the loss of a trear drop diamond, le iubesc pe toate.

Mi-am amintit de ele cand am constatat, saptamana trecuta, ca dilema veche vine cu filme cu marilyn monroe.
Gentlemen prefer blondes ;).

marți, 8 martie 2011

Lista mea de interdictii

E dificil sa fii iubitul meu, pot sa dau o lunga lista de numere de telefon pentru a verifica veridicitatea urmatoarelor.
Pentru ca nu prea am self control, putinul pe care-l posed il folosesc pentru a nu manca un tort de inghetata cu sampanie dimineata la micul dejun. Pentru restul activitatilor pe care nu e indicat sa le intreprind, apelez la iubitul meu. Acesta primeste, imediat ce relatia devine relativ stabila, o lista. Cand doresc sa pun in practica un punct de pe numita lista, rolul lui e sa ma aduca pe calea cea dreapta intr-un mod pliiiin de tact, fara a sugera ca nu ma pot controla sau ca nu as fi fooooarte buna la activitatea dorita.
Deci, lista:

1. Nu-i voie sa am caini. Tragic, lacrimogen, heart breaaking pentru ca iubesc cainii irational. As aduna toti cateii de pe strada. As dormi pe o saltea compusa doar din catei, mici, pufosi, rotunzi, muscareti, codosi, mustaciosi, labosi. Serios, zilele trecute am piscat de burta un malamut aparent incruntat. I-a placut. A vrut mai mult.
Doar gandindu-ma la caini, zambesc.
Cu toate astea, in nici un caz nu pot sa detin un caine. In relatia eu-caine, el e cainele alfa. Sunt incapabila sa ma impun in fata unui caine. Cainele isi ia nasul la purtare si face prostii. Asa ajung eu sa platesc gainile babei de langa cimitir, sa apar arici speriati, sa ocrotesc pisici necajite. De propriul meu caine.
Si, finalul e inevitabil acelasi, cainele moare de moarte prematura si dureroasa. Nu mai zic nimic pentru ca voi incepe sa plang pentru suferintele cainilor care nu mai sunt si care si-au intalnit sfarsitul pentru ca m-au avut pe mine de om.

2. Nu-i voie sa adopt toate bijuteriile care-mi plac. E self explanatory. Imi plac mult bijuteriile si doar cele scumpe tare.

3. Nu am 100 de picioare, nu sunt miriapod, ergo nu am nevoie de toti pantofii din lume.

4. Spune nu celei de-a 3-a prajituri. Ca you`ll ride a truly evil shugar high care te va lasa stoarsa precum a dish rag.

5. Nu-i voie sa-mi vopsesc parul purple.

6. Must remember to avoid situations in care ar trebui sa ma confrunt cu straini mari, chei si fara un dinte.

Si mai sunt tare tare multe, dar le-am uitat.
Ce noroc ca le tine minte altcineva ;)

Un stil de viata frugal

M-am ingrozit acu o luna-doua cand mi-am facut bilantul cheltuielilor. Am constatat ca cheltui o avere pe cola (0), taxiuri, dulciuri, in genaral pe chestii care pot fi evitate.
Nu zic, muncesc din greu si rezultatele au inceput sa apara, dar as prefera ca fructele sa nu fie risipite me twixuri cumparate de la cel mai scump magazin de langa tribunal ci pe un iphone(cand si daca voi dori sa fac pasul nesabuit de a mi-l cumpara).

Nu zic ca sunt zgarcita, imi e chiar putin teama de a cadea in acest pacat. Stilul meu de viata include abonament la sala de 100 de euro pe luna, abonamet vodafone scumpulet, pantofi multi si frumosi, posete colorate, paltoane - noul meu viciu si iubit.
Dar am decis ca nu va mai include plimbari lungi si intortochiate cu taxi-ul, plimbari motorizate inclusiv pe distante de 2 pasi, mancat in oras in fiecare zi (aici nu e doar frugalitatea ci si fundul care nu si-ar dori sa se dubleze) si nici dulciuri & cola all the time(idem).

Guvernul ar trebui sa ia aminte la planul meu de simplificare a existentei.
Am decis ca nu-mi voi mai cumpara rujuri. Asta s-a intamplat cand am constatat ca am 10 si toate sunt varii nuante de rosu. Pana cand mi se termina toate, am interzis la rujuri. So, raion cosmetic, ne revedem peste 2 ani.

Bijuteriile mi se revarsa din cutiute. Ati ghicit, erau fostul meu viciu. A doua masura anti-criza a fost sa renunt la a-mi cumpara cate o pereche de cercei de fiecare data cand sunt trista vag. In cateva luni, am realizat ca nici nu mai simt nevoia de a-mi cumpara cercei. Acum sunt perfect fericita cu recolta de pana acum.

Lacurile de unghii au fost un alt punct sensibil. Imi place sa am manichiura aranjata. Imi place sa am pedichiura rosie sau neagra. Manichiura e limitata la roz, crem, palide amandoua pentru a nu speria potentialii clienti. Am un saculet de lacuri de unghii dintre care unul roz palid, unul crem si nenumarate rosii in varii nuante, unul roz cyclam, altul negru. Needless to say, nu-mi mai cumpar lacuri pana se termina culoarea vizata.

Pantofii si gentile sunt si ei la interzis. Ma gandeam cand a inceput sezonul reducerilor ca mi-ar trebui o geanta. Primul criteriu a fost culoarea. Ma intrebam ce culoare mi-ar placea si am ajuns sa tai de pe lista toate culorile pentru ca deja am cel putin una din fiecare. Am ajuns acasa, am facut un recensamant, m-am ingrozit. Revizitez problema la anu`.
Am un dulap mare cu pantofi. A devenit neincapator. Am relocat pantofi in dulapul cu paltoane, sub dulapuri, in dulapul cu rochii. Am luat inteleapta hotarare sa ma opresc din a oferi o casa buna tuturor pantofilor in nevoie inainte de a ma da acestia pe mine afara din casa.

Dar imi mai trebuie un palton. Nu scump, dar indigo, cerneala sau petrol. Albastru sa fie.

Inca ma auto-felicit ca nu fumez.

Dar la ce nu voi renunta niciodata va fi frumusetea mea. Intotdeauna voi folosi produse de calitate pentru a-mi ingriji pielea, fond de ten de calitate, sampon bun pentru par, fardurile vechi le voi arunca, cremele de corp sunt bune.
Nu fac rabat la ce e important, dar nu vreau sa muncesc like a crazy woman pentru a-mi putea plimba fundul gras si celulitos cu taxi-ul all day long.

8 martie

E azi.
I-am cumparat mamei mele flori. I le-am dat.
Am primit la randul meu cardul tatalui meu pentru a-mi lua cadou. L-am acceptat cu drag.
Am cumparat un parfum pentru cineva. Inca nu am avut ocazia sa-l dau.

Dar ma bantuie o intrebare. Este 8 martie, alaturi de 1 martie si de sarbatorile de iarna o zi de dezlegare la spaga? Pentru ca sunt convinsa ca in toate birourile unde "nu se primesc atentii" azi e o exceptie. O orhidee draguta e o atentie, nimeni nu contesta.
Azi e ziua in care pot fi spalate pacatele in rauri de flori si nimicuri scumpe. Daca dorim sa "ungem" o doamna intr-o pozitie cheie, azi e momentul, in special daca nu avem o relatie care sa ne permita aducerea cadourilor spontan. In vremurile noastre parazitate de urmarirea penala a infractiunilor de coruptie, nici macar un cadou nu mai e simplu.

Din ce am auzit, azi se evita unele locuri. Fiecare are bugetul lui de 8 martie si persoanele lui vizate si le evita pe celelalte. Pentru ca multe si veninoase uri se pot naste tocmai din neoferirea unei flori, sau a unei flori prea putin scumpe.

Brrr, navigarea relatiilor sociale post incriminarea luarii de mita e un labirint.

luni, 7 martie 2011

Despre criza

1. Parerea mea constanta e ca nu e de fapt criza, poate e o indispozitie, poate o depresie tratabila cu xanax, poate paranoia de grup, poate anxietate la nivel mondial. Oricum, s-a transformat ceva natural, intr-o catastrofa artificiala. Nimeni nu moare prin santuri de foame. Se poate munci dar nimeni nu se inghesuie la treburi care nu implica tinute office si bonuri de masa. Patasti. Nu asta inseamna criza.

2.Tin minte ca de la inceputul claselor primare, invatatoarea,acest izvor nesecat de platitudini, ne zicea cum nu poti cladi o casa pe o fundatie de proasta calitate. Tot asa, nu poti ramane angajat cu o renumeratie disproportionata fata de competentele tale jumulite forever and ever. Primenirea asta economica era long time coming si binevenita. Acum au inceput sa se dezghete angajarile. Joburi se mai gasesc doar ca e concurenta mai mare. Nimeni nu mai ofera salarii astronomice absolventilor fara experienta si, cred ca, acestia nici nu prea le mai cer.

3.Inainte de a incepe criza, munceam pe branci si muream de ciuda cand un taximetrist imi arata telefonul lui bengos. Acum, ma gandesc cu satisfactie, ca si l-o fi amanetat pe undeva.
Tot inainte de a incepe fenomenul, aveam cateva exemple de taietori de frunze la caini platiti din bugetul statului care nu au facut nimic pe la scolile pe care le urmasera si nu faceau nimic la job. Probabil insoteau o hartie sau un dosar toata ziua. SI, pentru competentele lor unice, erau platiti, nu gluma.
Acum, cu satisfactie, stiu ca sunt platiti echivalent competentei.

Cum putem sa numim ceva criza cand ne da satisfactie? De ce i-am atribui conotatii peiorative? Presa asta...

4. Nu stiu despre altii, dar eu nu am constatat diminuari ale chiriilor in Cluuuuj. Ajutam pe cineva sa-si caute o garsoniera for rent si, the lowest fare, in afara cartierelor muncitoresti rau, a fost 170 euro. Brrr. Pentru o garsoniera. Brrr again.

Si Tiriac zice ca e the bottom of the proverbial barell.

Black monday

Asa va fi cunoscuta ziua asta in istoria mea personala. De fapt nici prea black, pentru ca nu a fost atat de speciala. Mai mult lunea umbroasa, incetosata precum creierul meu afectat de nesomn.
De cand m-am trezit, prea tarziu pentru a-mi spala parul care acum e teapan si prins.
In frigider, surpriza, nu mai era lapte, note to self: kill thy sister for she drinks all the milk si nu cumpara altu`.

Asa am ajuns sa mananc oua ik! Acum am impresia ca miros a oua.

Apoi, isi scoata fata nasul pana afara si vede soooaaare si se lasa amagita de promisiunile-i desarte caci cald va fi in ziua a 7-a a lui martie 2011. Fals, am aflat cand tremuram in paltonul meu subtire si incercam sa-mi eliberez mijlocul de transport din gheata.

-5 grade decreteaza acesta ca e, dupa ce l-am dezghetat precar.

Pe o strada a urbii, pe unde-mi am traseu, coada coada. De 6 ori am shezut cuminte si am urmarit cum se face iar rosu. CIfra satanica aproape.

Ajung la birou unde, surpriza again, centrala se inchisese si frigul de afara se strecurase toooot weekendul inauntru corupand leaganul meu caldut.
Cafea nu mai e, cu regret va informam, incercati mai tarziu, dupa ce mergeti pe la carrefour de preferat.

Apoi la tribunal, la registratura, vai, aoleu, valeleu, uitasem timbrele si taxele. Tropa tropa la posta unde doamnele fara chef aveau un fluviu de clienti recalcitranti si dansele, ca niciodata, erau ataaat de binevoitoare incat dadeau informatii detaliate fiecarui supleant.

Apoi un client bine-intentionat intelege pe dos toata teoria executarii silite in urma unei conversatii lungi cu un domn executor, nu calau, dar inrudit. Si suna tu fata roz si vorbeste-i executorului si intreaba-l ce a introdus in bostanul primitor al clientului. Impaca si capra si proverbiala varza, doar ca acesti doi domni nu depasesc capacitatea intelectuala a unei capatani de varza. Adunat.

Si, de atunci, imi contemplu mortalitatea si prescriptia extinctiva.

A, nu am zis, noaptea trecuta m-am trezit once an hour, la si 47. Si verificam ceasul.
Acum, pentru prima data in lunga mea existenta, inteleg cum e sa fii chiaun de somn, sa te doara muschi pe care nu stiai ca-i ai - caci odata cu verificarea ceasului ma si rasuceam precum un tirbuson.

Asa ca, acum, ma fac ca citesc si rontai papaia confiata, a, da , uitam, si astept sa vina ora de aur la care pot galopa fericita spre un magazin doua apoi spre cuib spre a dormi ca frumoasa din padurea adormita ce ma aflu.

Inca una si ma duc: prevad si o frumoasa viroza caci gatul ma doare si frig imi e inca.

duminică, 6 martie 2011

Despre relatii si compromisuri

Pentru ca, guess what, sunt intr-o relatie.

Codul bunelor maniere pentru cei aflati in relatii spune limpede si clar ca avem indatorirea de a fi supportive cu partenerul nostru. Codul familiei instituie obligatia ca sotii sa se sustina reciproc moral si material.
Dar, cand dorintele celuilalt, desi l-ar face foarte fericit, ar duce la finele prematur al relatiei, care e calea de urmat?

Il iubesc si, ca o consecinta, vreau sa fie fericit.
Stiu ca nu poate fi fericit urmand the safe way pentru relatia noastra.
Nu sunt dispusa sa sacrific sau sa accept sacrificiul fericirii lui pentru ca asta ar face sigur finele prematur al relatiei.

Nu cred in suflete pereche, chestii predestinate si chestii din sfera asta, dar incep sa cred ca, desi ceva poate parea perfect, desi el te face fericit poate, factori exteriori voua, pot face relatia imposibila.
E atat de dificil sa gasesti tipul perfect, caruia nu ai ce sa-i reprosezi, doar pentru ca, dupa ce constati ca relatia e perfecta, sa afli ca are termen de expirare - dupa toate semnele.

Relationships suck.

sâmbătă, 5 martie 2011

Let`s misbehave

Asa cum ne indeamna tovarasul Cole Porter


Gloria epocii de aur

Tot citesc articole despre bunatatile pe care le mancam in epoca trecuta, despre eugenia, rom, brifcor si nici nu mai stiu ce. Ok, erau bune, ma bucuram de ele like crazy.
Tin minte turta dulce atat de tare incat nu puteam musca din ea si spumoasele atat de gretoase si totusi atat de bune.
Daaaar, my favourite treat erau mentosanele. Aroma speciala de menta chimica - priceless. Faptul ca unele erau tari ca piatra iuti ca sageata si altele se faramitau fiind doar praf sub forma de moneda - priceless.
Imi place si ambalajul simplu. Ce atatea chestii ambalate individual, de unde atata preocupare pentru igiena, mentosanele vin direct din epoca in care nimeni nu era atat de sensibil. Imi imaginez mainile cu lacul de unghii sarit si roz sidefiu ale lui tanti care pune mentosanele-n hartia lor si, guess what?!, nu ma`ntere, cum as fi zis in era in care mancam mentosane.

Stii ce? Acum ma incalt si ma duc sa caut un pachet ;).

barbatii cred ca sunt god`s gift

Poate sunt eu mai inceata, poate ca asta era impresia lor all along, dar, in ultima vreme am impresia ca barbatii cred ca sunt la maaare cerere si ca pot doar sa faca un semn pentru ca noi sa lesinam de placere la picioarele lor.

Felul in care ne fac complimente e un indiciu. Nu se complica, ne complimenteaza fundul, decolteul, sau alte chestii vizibile clar. Cand un tip imi complimenteaza ochii, stiu ca vrea some`in some`in repede si crede ca asta e cea mai usoara cale. Ce tipa, form the begining of time, a fost impresionata de un compliment adresat sanilor ei?!
SI, totusi, ei continua sa creada ca e suficient sa ne spuna cat de dezirabile fizic suntem pentru a cadea pe spate.

Felul in care ne invita in oras e atat de fad. M-ar deranja si mai mult gesturile de comedie romantica care sunt cu adevarat caraghioase. Ce nu inteleg e de ce nu pot inlocui "te fac o cafea, papuse" cu "hai cu mine la o cafea". Sansele ar fi mult mai mari si factorul ewww mult mai mic.

Si acum revenim la vechea mea problema cu stalkerii/stalkerul. Inca nu stiu daca sunt mai multi sau doar unul si perseverent. Nici nu stiu ce ar fi mai naspa, ca am unul obsedat de 3-4 ani sau ca atrag mai multi.
Povestea e asa: un nene imi trimite sms-uri si ma suna. Are perioade in care insista. Tocmai trecem amandoi prin una. Ultimul txt e "cf frumoaso?". In ce lume/realitate paralela as raspunde favorabil chestiei asteia?!
Sfatul meu pentru cei care doresc a fi romantici la telefon e sa transfere relatia in realitate inainte de a parea creepy. Poate la inceput e romantic si orice femeie apreciaza sa i se perie orgoliul, nimic nu e mai magulitor decat sa susciti interesul  unui necunoscut. Daaar, vine inevitabil momentul, poate e cand te suna sa te felicite de ziua ta si tu nu i-ai dat informatia asta niciodata, cand devine creepy.

Sfatul meu pentru reprezentantii sexului paros si chel in acelasi timp, pentru ca ma simt generoasa azi, e sa treceti peste iluzia ca pareti macho si sa relationati cu noi ca si cum am fi toti oameni normali, fara fanfaronada si pomposenie.

vineri, 4 martie 2011

Ce am invatat eu din Sex & the city

Probabil am mai povestit despre chestia asta, probabil sunt repetitiva, dar it`s my bible si m-a crescut.

Intregul meu simt estetic a fost modelat de Satc. Fetele nu sunt frumuseti clasice, de fapt prima reactie a unui fost prieten al meu la vederea lui Carrie a fost something like "cine-i baba asta urata?!" si eu am fost jignita as hell. Apoi am analizat. Actrita nu e tanara nici foarte proaspata. Take away the hair&make-up&fashion si Carrie ar fi fost o babuta trista. Si, de aici concluzia, nu suntem toate frumoase, nici tinere la nesfarsit, dar asta nu inseamna ca nu putem fi atragatoare, sau dragute, ingrijite, spirituale. Din satc am invatat ca poate e mai important sa fii ingrijita decat frumoasa.

Barbatii sunt intersanjabili. Nu e o tragedie ca nu ne place unul, in urma lui mai vin 100. A avea un barbat legat de noi cu un lant gigantic si greu nu e o realizare. We`re so much more than that.

Sex is not a crime si e made for our pleasure. Nu e o corvoada pe care s-o induram, cum citeam in Pe aripile vantului sau cum, inca, mai aud. If you like it, you be a ho`. Patasti.

Viata nu se termina la 16 ani. Nu epoca in care nu stii mai mult decat a-ti posta pozele indecente pe net e apogeul. De fapt, ideea e ca si la 60 de ani (varsta la care accept ca s-ar putea sa nu mai fiu hot, doar classy) putem avea apogee and a great time.

Si the fashion. Satc m-a transformat in a fashion addict. Pat fields e un geniu.

joi, 3 martie 2011

Despre frumusete

Citeam postul asta si imi aminteam de momentele mele mai pufoase care mi-au dat ocazia sa ma lovesc de prejudecatile si ideile putine si fixe ale societatii noastre.
Toata existenta mea am fost subtire, am avut metabolismul acela nenatural care arde tot si nu depune nimic. Obisnuita fiind sa pot hapai orice, in orice cantitati si la orice ora fara a simti urmarile, la primul hop (a se citi boala grava si spitalizare), metabolismul a fugit in lume cu alta si am ramas eu, rotunjoara si frumoasa cum nu mai fusesem niciodata.
Pe langa consecintele hopului, mai ajunge fata acasa si constata ca e certata cu toate hainele preferate.
Depresie.

Nu stiam ce pot sa fac pentru a-mi reveni. Stiu, suna ciudat in lumea in care suntem bombardati de sfaturi cu diete si sport. Oricum, pana la urma, intr-un an lung de sport si mancat sanatos, am ajuns la forma initiala. De fapt mai buna, pentru ca acum sunt si tonifiata. Metabolismul e tot plecat in lume, dar am altul si sunt multumita de el.

Ce am constatat in perioada mea pufoasa a fost atitudinea oamenilor.
Primul pas pe care l-am intreprins dupa constatarea catastrofei a fost sa-mi cumpar haine potrivite si frumoase. Odata cu mine a crescut si decolteul.
Am inceput sa-mi aranjez parul cu grija mai mare.
Am acordat mai multa atentie machiajului, poate pentru a compensa dimensiunile fundului.
Oricum, pentru a atrage atentia in zonele frumoase.

La apogeul greutatii, mi s-a spus ca sunt frumoasa ca o papusa de barbati necunoscuti. Poate se refereau la papusile grasune, dar e bine sa accepti complimentele fara a le purica prea mult.
Cele mai rele, in privinta greutatii, sunt femeile. Poate pentru ca barbatii mi se uitau mesmerizati in decolteu. Dar singurele comentarii scarboase le-am primit de la doamne si domnisoare.
In principal doamnele trecute de varsta infloririi au fost cele mai veninoase. Newsflash! Atragand atentia unei tipe cu jumatate anii tai ca nu e in top shape nu iti readuce tineretea!

Am ajuns la concluzia ca faza cu silueta grisina a fost impusa de femei frustrate care nu au alta calitate decat slabimea. I`m not that.
Precum Holly Maddison - cea mai draguta dintre fetele de peste drum ;), sunt mandra de corpul meu si lumea poate sa si-o bage where the sun don`t shine!

Ce voiam de fapt sa spun cu intreaga poveste e ca sunt complet de acord ca, la orice greutate, in ciuda parerii generale, putem fi frumoase, ingrijite, fashion, cum vrem noi. Modelele plus size arata super, zilele trecute ma uitam cu ciuda la fotografii cu o tipa twice my size.

miercuri, 2 martie 2011

My theme song

Let`s misbehave

I`m a pretty ballerina today

Tribunalul cluj e un stup

Ma refer la cladirea denumita poetic palatul justitiei din Cluuuuj.
O cunoastem cu totii, e roz, mare, aflata vis-a-vis de palatul finantelor si tot vis-a-vis de teatrul national. E intr-o vecinatate de soi, nimeni nu contesta.
Hiba majora e continutul tribunalului.

Clientul necajit, putin dezorientat, vede hardughia. Vede usa pentru uriasi prin care ar trebui sa intre, printre coloane. Daca e un client mai erudit stie ca cladirea a fost finalizata in 1902, fiind un monument istoric catalogat. Apoi, in asemenea conditii, intri avand capul plecat in fata maretiei justitiei.
Dupa socul portii de la intrare, nevinovatul nostru - pentru ca toti sunt, se loveste de un detector de metale si niste neni jandarmi putin plictisiti, putin inspaimantatori - deformatie profesionala, ii mai sare putin inima din piept.

Trecem si de jandarmi care, daca te vad dezorientat, te sfatuiesc sa ocolesti detectorul de metale pentru ca "numa` face galagie". Sufli usurat.
Mai urci nitel pe scari pentru a ajunge sa te afli in mijlocul unui torent format din avocati, judecatori, grefieri deghizati in maldare de dosare umblatoare, lume hotarata care stie unde merge.
Sa presupunem ca Ionel a lu` Smitea al nostru are o citatie ad labam. Priveste pe dansa unde, daca stie sa citeasca, vede ca prezenta lui e ceruta la o camera. O luminita de speranta se aprinde in ochii supleantului nostru in fata justitiei. Are un scop, detine o informatie, stie!
Presupunem ca nenele are putina logica, se indreapta victorios spre prima usa care-i iese in cale, citeste numarul de pe ea, logica ii spune ca 2 urmeaza dupa 1 si isi urmeaza aceasta facultate stralucita.
Pana cand se loveste de logica diferita a tribunalului cluj, unde, dupa sala 2, urmeaza sala 62. Disperare.
Trage aer in piept, isi aminteste ca e barbat, verifica pentru a fi sigur si se indreapta hotarat spre primul cetatean care pare ca stie ce face pentru a-i cere informatii.
In urma demersului, ramane si mai dezorientat. Cetateanul parca stie, parca nu, si indrumarile suna cam asa: urcati scarile, faceti stanga pe langa soba, a doua la dreapta, treceti razant pe langa camera 162 A, urcati scarile in spirala, treceti pe langa biroul de expertiza, coborati scarile, iesiti in curte, intrati din nou, urcati niste scari, coborati la subsol, intrati prin gangul secret care se deschide ciocanind de doua ori in panoul pe care scrie fumatul interzis. Asta ultima imagine am adaugat-o de la mine, dar ar fi credibil.

Sfatul meu pentru toti cei care isi doresc sa navigheze cotloanele numitei institutii e sa-si ia avocat. E un soi de gps dar e util doar in justitie.

lucky

marți, 1 martie 2011

Again despre mijloacele de transport in comun recte linia 38 din Cluuuj

SI despre minunata strada a Vanatorului din aceeasi urbe.

Cartierul Gruia, care adaposteste aceste monumente, e populat de pensionari. Majoritatea sunt pensionare pentru ca mosii dispar misterios.
Pensionarele din Gruia adora sa participe la reprezentatiile matinale ale bisericii din Gruia, apreciaza mersul la piata si dezbaterea publica a preturilor.
Si doamnele pensionare circula cu autobusul. Linia 38 mai exact.
Ieri am inceput sa circul si eu cu acelasi mijloc de transport. Si am constatat ca, printre babe, se mai ascunde cate un june. Din pacate, acesti cavaleri viteji arata de parca ar fi mandri posesori a 3 pisici obeze si ca mamica inca le alege hainele de servici in fiecare dimineata.

Ma intreb daca batranetea se ia si daca voi circula suficient cu aceasta masina a timpului voi cobora avand 100 de ani.

Si, de cand strada Vanatorului a devenit o artera importanta si ultra-circulata? Azi, la 18.03, 4 autovehicule s-au intalnit pre dansa. Sa dezvelim o placa pentru comemorarea evenimentului.

Despre ce este si ce nu este de vanzare

Am auzit de multe ori ca totul si toti suntem de vanzare. Parol care ma deranjeaza din multe motive, primul ar fi generalizarea. Urasc generalizarile si descalific din statutul de fiinte cerebrate pe toti generalizatorii. Apoi mai e oribil faptul ca vorbitorul crede ca, daca el are un defect, apoi sigur il avem cu totii, sau cel putin majoritatea, pentru a-l justifica. Ia mai megeti toti, grow a pair si recunoaste-ti-va defectele ca e semnul incipient al aparitiei coloanei vertebrale.

In afara criticilor formulate mai sus, sunt de acord ca majoritatea lucrurilor si oamenilor sunt de vanzare, fie direct, fie indirect.
Cred ca e semn de barbatie, in sens larg bineinteles, si sa recunosti fara subterfugii ca esti pe piata. Si nu ma refer aici la prestatorii clasici de servicii, categorie in care ma incadrez precum vita in cireada, ci la cei dintre noi al caror suflet, demnitate, orgoliu, chestii indepartate de ocupatie, profesie, sunt de vanzare.
Clar, daca cineva vine cu bani potriviti, intre 8 si 16, ma gaseste la birou si cere o consultatie juridica, poate cumpara 30 de minute din timpul meu. Dar in conditiile stabilite de mine. Si doar in domeniul care-mi e pe piata.

Si acum ma intreb ce as cere pentru a vinde mai mult. Nu includ afectiune, dragoste etc. Ma refer doar la bani sau foloase materiale diverse.
Nu pot sustine ca sufletul meu e deasupra unui pact cu diavolul, doar ca as cere ceva cu adevarat valoros.

Scriam zilele trecute despre amante - in imaginatia mea si ma intrebam azi ce m-ar impinge la a deveni femeia intretinuta si, sper ca nu, domesticita a unui nene de care ma leaga doar dorinta spoliatoare. Probabil multe si stralucitoare si cele mai bune prietene ale femeii.
Zic doar.

Am capatat azi un martisor

De fapt doua ;).
Martisorul traditional de la tatal meu ma face sa zambesc. Stiu ca, incepand cu 2-3 sile inainte de ziua z, taticel cauta, are program de research pentru a gasi cele mai frumoase martisoare din oras. Scormoneste printre sclipiciuri si strassuri pentru a gasi ceva cu adevarat interesant si estetic.
Acu` 3-4 ani, mi-a cumparat un martisor din portelan, un trandafir fin, roz palid si o dantelarie verde de spini si frunzulite. L-am iubit. Anul trecut a fost o floare portocalie din ceramica texturata, frumos finisata care arata bine bine pe paltonul meu indigo.
Anul acesta e o floare pictata pe gips alb, o floare galbena pe fundal albastru.
Stiu ca martisoarele taticelului vor fi intotdeauna o surpriza placuta.

Am mai primit un martisor: brosa - o floricica a carei tulpina si frunza sunt auriu palid iar inflorescenta este o perla alba. Cunoscand predilectia mea pentru perle, a fost o alegere deosebit de inspirata si-mi place mult mult.

Dar ce am constatat azi e ca zilele astea ale femeilor sunt o ocazie stralucita pentru a lasa mici spagute/atentii in locuri bine alese.
Doamnele de la registratura tribunalului aveau ghiocei frumosi. Improspatau atmosfera si ne-au facut pe toti sa zambim. Alte doamne in pozitii cheie aveau trandafii si frezii.
Si, sunt convinsa ca s-au preschimbat si alte mici cadouri in favoruri azi.

Imi pot doar imagina frustrarea functionarilor masculi care nu au capatat nimic.