Am auzit de multe ori ca totul si toti suntem de vanzare. Parol care ma deranjeaza din multe motive, primul ar fi generalizarea. Urasc generalizarile si descalific din statutul de fiinte cerebrate pe toti generalizatorii. Apoi mai e oribil faptul ca vorbitorul crede ca, daca el are un defect, apoi sigur il avem cu totii, sau cel putin majoritatea, pentru a-l justifica. Ia mai megeti toti, grow a pair si recunoaste-ti-va defectele ca e semnul incipient al aparitiei coloanei vertebrale.
In afara criticilor formulate mai sus, sunt de acord ca majoritatea lucrurilor si oamenilor sunt de vanzare, fie direct, fie indirect.
Cred ca e semn de barbatie, in sens larg bineinteles, si sa recunosti fara subterfugii ca esti pe piata. Si nu ma refer aici la prestatorii clasici de servicii, categorie in care ma incadrez precum vita in cireada, ci la cei dintre noi al caror suflet, demnitate, orgoliu, chestii indepartate de ocupatie, profesie, sunt de vanzare.
Clar, daca cineva vine cu bani potriviti, intre 8 si 16, ma gaseste la birou si cere o consultatie juridica, poate cumpara 30 de minute din timpul meu. Dar in conditiile stabilite de mine. Si doar in domeniul care-mi e pe piata.
Si acum ma intreb ce as cere pentru a vinde mai mult. Nu includ afectiune, dragoste etc. Ma refer doar la bani sau foloase materiale diverse.
Nu pot sustine ca sufletul meu e deasupra unui pact cu diavolul, doar ca as cere ceva cu adevarat valoros.
Scriam zilele trecute despre amante - in imaginatia mea si ma intrebam azi ce m-ar impinge la a deveni femeia intretinuta si, sper ca nu, domesticita a unui nene de care ma leaga doar dorinta spoliatoare. Probabil multe si stralucitoare si cele mai bune prietene ale femeii.
Zic doar.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu