Despre mine

Cluj-napoca
life in the chocolate lane

luni, 31 ianuarie 2011

Music for my soul

Metafore stupide 4 - i have the flu

Ce au iubirea mea si viroza in comun?
Faptul ca amandoua par a nu se mai termina niciodata.
Ha ha!
I`m sooo funneh.

My pick-me-ups

Stim cu totii ca sunt zile negre in lumea asta. Zile in care soarele nu straluceste, pasarile nu canta, suntem raciti, ne simtim grasi, parul nu ne shade bine, iubitul nu ne suna suficient de des si de iubitor.
In zilele astea avem optiunea de a pluti in oceanul propriei noastre depresii sau de a incerca sa facem ceva to break the routine and get out of it.
Pentru asta avem micile noastre trucuri ciudate si personificate.
Sunt unele facile, la indemana oricui sau altele mai personalizate, la care ajungem dupa soul searching si auto analiza si care sunt mai eficiente.
Cele facile au adesea dezavantajul de a avea si efecte secundare longterm.
Overeatingul de exemplu, toti am avut episoade de binge eating cand eram deprimati, dar, long term, ne ingrasa si e o sursa mult mai mare de necaz.
Over shoppingul - alta carja la indemana, ne lasa pennyless si fara loc in dulapuri - alt motiv de depresie long term.

De asta am cautat pick-me-ups simple si eficiente dar, in special, fara efecte secundare, `cause we don`t want to spiral now, do we?

1. Manichiura & pedichiura rosie.
De fapt e eficient, in cazul meu, sa am manichiura & pedichiura facuta, it makes me feel special and that`s why i`m always polished. Pedichiura e doar rosie sau neagra, dar cea rosie functioneaza cel mai bine.
Manichiura, din motive profesionale, e cateodata obligata sa fie roz pal sau crem, damn you courthouse dresscode! Damn you to hell! Dar, asta e, dar azi e rosie like the fire that burns inside me, like the blood of my enemyz! Mwhahaha

2. Hair& makeup.
Da da, bad hair days, i hate them, dar parul poate fi aranjat si ridica moralul. Nu numai ca arat super, sunt mai convingatoare, but my spirits are high in the sky for a girl with great hair can conquer the world.
Si, without makeup, nu stiu daca exista o fata care sa nu fie deprimata.

3. Music, am un playlist pentru cand i`m sad and lonely, include hotel song - regina spektor

Maybe a glass of wine, high heels, a dress, perfume, pearls.

Si, daca nimic nu functioneaza, a bath in sheer male adoration always does the trick. Dupa ce am incercat all of the above, dupa ce arat stunning, i go out, i let the peasants look at me, never touch mind you, asa se iau bolile rusinoase - mingling with the mob. Dar, dupa, ma simt like a newborn, like i`m the queen of the world.

My arch-enemy

Cred ca oamenii fara nemesisi sunt plictisitori.
Cred ca lumea fara nemesisuri ar fi plictisitoare.
Din acest motiv, in orice situatie, am identificat o persoana care sa-mi fie arch-enemy, wether she wanted it or not. For my archenemy was always a girl, pentru ca tipii sunt atat de usor de cucerit si de adus de partea ta iar partea fun in legatura cu nemesisul e ca it`s for life, biatch!

Mda, am o tipologie de arch-enemy. Trebuie sa fie o fata. Sa fie goody-dogoder, premianta, cuminte, eventual casta si foarte vocala despre asta. My arch-enemy trebuie sa aiba calitati, adica, daca nu mi-ar fi dusmanca de moarte, mi-ar placea sa-mi fie prietena. Daca as fi tip, probabil m-as indragosti de ea. etc samd.

Nu mi-e rusine cu dusmancele mele, sunt fete super.

Pana la urma, my arch-enemy se prinde de rolul ei pana la urma si acts upon it. And we have fun, for she has a sense of humor.

Simt nevoia sa-mi felicit arch-enemyurile pentru realizarile lor si sa ma simt mandra pentru contributia de sheer annoyance and pain in the ass i`ve had in their lives.

About people & ilness

Unii oameni adora sa se planga de cele mai mici detalii scarboase ale bolilor lor. Poate cred ca atrag simpatie? Nu stiu. Poate astea sunt cele mai interesante atribute ale lor, maybe.
Fara sa realizeze ca semenii lor se feresc de boli si de tot ce e conex acestora precum unii de apa sfintita sau nu.

Zilele astea sunt atat de virusata, like you wouldn`t believe. Thank gawd pot sa am grija de nevoile mele variate, dar nu pot sa nu constat ca, din liota de oameni care ma inconjoara in fiecare zi, extrem de putini au ramas in zona mea, de fapt unul sau doi si aceia doar din necesitate.
Dar nu pot sa-i invinovatesc de nimic, adica si eu simt nevoia sa fug in lume cand vad pe cineva bolnav.

ZIc doar ca, daca as vrea sa atrag atentia/simpatia/interesul cuiva nu as etala diversele aspecte ale bolilor reale sau imaginare care-mi bantuie subconstientul.

duminică, 30 ianuarie 2011

Motive pentru a fi intr-o relatie

Revistele pentru femei - aceasta sursa nesecata de intelepciune moderna, predica necontenit ca, pentru a fi intr-o relatie, e necesar sa faci sacrificii, compromisuri, oricum le-ai spune, sa renunti la chestiile pe care tu, in egoismul tau, le vrei. Si, stim cu totii ca, in calitate de femeie, tot ce iti poti dori de la viata e o relatie - sursa acestei perle de intelepciune fiind tot numitele reviste.

Am ajuns la concluzia ca nu-mi doresc a fi intr-o relatie cu orice pret si ca, intradevar, compromisurile sunt necesare.
Si am concluzionat ca am nevoie de criterii pentru a decide daca beneficiile relatiei justifica ingradirile pe care aceasta le impune.

Cred ca sunt intr-o relatie reusita daca ma simt motivata sa evoluez.
E absolut necesara compatibilitatea fizica. Asta nu inseamna neaparat scantei si perfectiune efortless. Mai mult asteptari compatibile, lipsa de inhibitii in domeniu, aptitudinea de a vorbi despre subiect.
E foarte important sa fiu fericita. Pentru asta e necesar ca si el sa fie fericit. Asta e testul suprem al unei relatii, daca, gandindu-te la el zambesti, e ok and worth it.

In my book, e momentul sa ies dintr-o relatie cand ma deprima, cand el imi reproseaza endleslly chestii, cand nu mai vrem sa talk through things, cand nu mai suntem fericiti impreuna.

sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Despre feminism

Stiu ca am mai scris aici despre subiect dar niciodata nu voi putea sa-l acopar complet, task dificil pentru oricine.
E adanc inradacinat in noi "adevarul" ca valoarea noastra depinde direct de modul in care reusim sa placem unui barbat. De fapt, pentru mine, feminismul asta inseamna, ruperea legaturii directe intre ce sunt eu si ce crede un barbat despre mine.
Citeam azi un articol in care o tipa isi exprima parerea demna de evul mediu despre avort si despre libertatea sexuala in general.
Ideea care ma framanta, trecand peste cresterea tensiunii pe care mi-o provoaca discursurile anti-avort, e ca tipa sustinea ca noi acceptam ca tipii sa performe acts on us care noua, nu numai ca nu ne produc placere, dar sunt periculoase pentru noi doar pentru a le placea.
Si imi aminteam de un ex al meu care-mi spunea ca i-ar placea ca partenera lui (eu?) sa faca ce fac tipele din pornz. Eram tanara si pura atunci dar tot nu puteam sa nu ma intreb daca nu cumva tipul crede ca ce se intampla acolo e for realz si daca nu cumva isi imagineaza ca alora le place ce fac si nu gem doar for za love of money.
Concluzia mea nu poate fi decat ca, din pacate, multi si multe isi inchipuie ca sex e ce vad ei in filmulete pe net si ca placerea poate izvora doar din imitarea actorilor respectivi.
Simt nevoia de colegi de specie mai educati in domeniu.
Simt nevoia sa le spun unor tipe ca sunt mai valoroase decat copii ale blondelor siliconate si, repet, platite sa faca things si sa pretinda ca le place on film.

In legatura cu asta, citeam un alt articol despre cum cultura americana: disney, miley cirus si toate lolitele au afectat dezvoltarea fetelor. Un efect e fluxul de poze dezgolite a unor domnisoare care inca nu au dreptul legal de a consuma alcool pe site-urile de socializare.
Si iar apare ideea de a ne conforma unui standard stabilit de un mascul, e o cursa pentru a placea fara a cugeta putin asupra cui dorim asa de mult sa placem si de ce. Care sunt beneficiile in a ne integra in tiparul care place sau ar trebui sa placa masculilor in general.
Dorim un tip superficial care sa nu-si doreasca nimic in afara modelului aprobat? Care sa nu vada in spatele  perdelei de smoke and mirrors?
Si, pe de alta parte, apare modelul de ingenua in societate si dezlantuita in dormitor. Ar trebui sa parem printese neajutorate pentru a mangaia orgoliul unui print salvator inchipuit in public si rodul fanteziilor pe care acesta nu are curajul sa le impartaseasca dar noi, in calitate de femei moderne, trebuie sa le ghicim si sa le personificam in dormitor.

First of all, let`s just stop and ponder la ce model de barbat(?) atragem cu atitudinea asta si daca il vrem.
Nu stiu cine ar dori tipul atat de nesigur incat are nevoie de carje si sa "puna la locul ei" femeia, adica sa-i mai taie din elan si entuziasm, nu de alta, dar unde am ajunge daca ar fi o intrecere corecta? Poate, din rezultate, ar reiesi ca sunt mult prea multi barbati neajutorati si frustrati si mitul femeii slabe si in need of protection e doar un mit.
And second, nu stiu daca se aplica universal, dar poate personalitatea unica a fieacreia e mai interesanta decat stereotipul care ne e livrat din toate sursele posibile. Zic sa incercam si, daca in realitate nu e, putem oricand sa ne intoarcem la lolitele dezlantuite care suntem dorite a fi.

What crawls in my subconscious

Si, datorita febrei care mi-a insotit somnul, a iesit la o relativa lumina.
Cu alte cuvinte, ce am visat azi-noapte, like the crazy little girl i am.
Printre balauri zburatori si gaini gigantice, am visat un castel si un rege si am visat ca eram inchisa intr-un turn pentru a fi tinuta in siguranta fata de diverse pericole nevazute, din prea multa dragoste.
Si, spre surprinderea mea, nu eram disperata, nu imi doream sa incetez a mai exista, nu eram autodistructiva, nu preferam sa zbor pentru cateva secunde si apoi sa incetez.
Intelegeam necesitatea desi nu vedeam cand nu va mai exista si o uram.

Il uram si pe el care-mi pretuia atat siguranta si care era atat de puternic incat s-o poata face. Si il iubeam in acelasi timp.

Stiu ca nu are legatura cu realitatea, pentru ca, in realitate, nu as putea sa fiu atat de rationala intr-o situatie asemanatoare. Captivity equals death and I will never surender.

Despre puterea de autoamagire - in continuare cujetari febrile

O avem cu totii altfel nu pot sa-mi explic de ce insistam sa facem aceleasi greseli sperand ca rezultatul va fi diferit.
Ne indragostim, plutim intr-un ocean roz de fericire si prime saruturi, cand incepem sa vedem tarmul incepem sa ne punem intrebari al caror raspuns e intotdeauna acelasi: te iubesc si te voi iubi intotdeauna desi stim ca toate iubirile anterioare s-au terminat, speram ca va fi altfel. Si cel care intreaba stie dar prefera sa ignore si sa spere.
Ce altceva ne-ar impinge sa ne decojim una cate una armurile si protectiile pentru a lasa un mic carnivor sa ni se apropie de suflet?
Ce ne-ar face sa uitam toate deziluziile trecute si sa speram ca de asta data ne-am gasit perechea, alt concept artificial.

Stim ca dragostea e doar brain chemistry, stim ca suntem drug addicts doar ca drogul acesta e acceptat social si sintetizat de creierul nostru tradator.
Dragostea nu e magie, nu e destin sau suflet pereche, e doar chemarea naturii. Corpurile noastre ne spun ca am produce un urmas reusit si, pentru a ne tine impreuna suficient pentru ca numitul urmas sa se nasca si sa devina viabil, ne fac dependenti reciproc.
Doar ca eu nu intentionez sa produc posteritatea nimanui si sentimentul acesta de atarnare repells me instead of keeping me close. E o constanta lupta cu mine pentru a nu fugi catre orizonturi cand constat cat de multa nevoie am de cineva.
Prefer singuratatea sentimentului de ingradire la orice nivel.
Cu o singura exceptie, sunt atat de indragostita de el incat nu pot vedea alternative, ideea de a nu-l mai avea e cea mai mare durere pe care am simtit-o.

Am citit undeva ca dragostea dureaza 3 ani. We`ll just have to wait and see.

vineri, 28 ianuarie 2011

Cand poti sa renunti?

Vedem in dramediile romantice, pentru ca ele creioneaza eroii noii generatii, tipul de femeie luptatoare si atotputernica, da poate e putin dezechilibrata, dar e mereu frumoasa si polishata, se trezeste la 5 dimineata pentru a merge la sala, mananca doar salate usurele, munceste pe branci si seara reuseste sa petreaca pana tarziu doar pentru a o lua de la capat a doua zi.
Si, aceasta domnisoara urmeaza a fi confruntata cu balaurul care poate fi o boala fatala, un accident, pierderea carierei multiubite si mai sunt cateva dar imi lipseste imaginatia - blame the flu.
Nu putem sa nu ne gandim ca noi ne-am da batuti in fata noii provocari, dar super-domnisoara o abordeaza cu gratie putin nebuna dar mereu aratand perfect doar pentru a infrange ce nu putea fi infrant si a arata si mai bine in final.

Sunt filme, e drept si domnisoara din filme e sanatoasa si aranjata de o armata de mici sclavi dedicati polisharii ei. Dar nu pot sa nu ma intreb, noi cei reali, zmotociti, nepieptanati, imbracati no-name, nemanichiurati - sa nu mai vorbim de pedichiura, confruntati cu problemele insurmontabile cand e ok sa ne predam?
Cand e ok sa spunem ca a invins cancerul sau parkinsons-ul?
Cand e acceptabil sa nu mai facem chimioterapie si sa incercam sa scoatem cat mai mult din picatura de viata care ne-a mai ramas?
Ce datoram rudelor si prietenilor? Eu zic ca nu datoram nimanui putinul timp care ne-a mai ramas.
Intreb doar pentru ca, pusa in fata provocarii murdare si dezordonate a living-deazilor - obsesia mea, probabil as capitula, nu lasandu-ma mancata - gawd forbbid, ci by pills maybe.
Pusa in fata cancerului as lupta probabil, dar am fost in situatia in care nu mai vedeam my silver lining si nici frumusetea. Nu am calitati de martira, probabil as alege sa-mi traiesc zilele ramase la soare, fara a ma durea nimic, ascultand muzica buna si aratand cat de bine se mai poate.

In societatea actuala e un pacat capital sa renunti, going down fighting e imnul pe buzele tuturor. Dar nimeni nu se intreaba de ce sa go down si fighting for whom?
Zic ca e mai pretioasa o clipa din viata ta decat beneficiul pe care l-ai putea procura cuiva ramas by fighting.

Sometimes, out of the blue, i feel like giving up, but then i remember, nu ca trebuie sa luptam pentru ceva neidentificat, dar cum cineva nu a renuntat.

My feverish dream

Azi noapte am avut febra.
In mod obisnuit, in momentele astea visez ceva suprarealist cu balauri si cutremure, eventual cu vulcani sau cu foc scapat de sub control. Noaptea trecuta am fost ferita de apocalipsa reptila si am avut un castel. Mine, all mine.
Avea camere mari si pavate cu piatra sau marmura.
Draperii de catifea grea verzi smarald.
Ferestre mari, la care aratam ca o papusa.
Oglinzi imense, facute pentru a oglindi uriasi.
Aveam un pian de concert la care cantam pentru mine insami.
Aveam un pat gigantic doar al meu.
Calaream cai arabi in micul meu regat.
Pilotam avionul meu galben.
Pisiceam pisica mea portocalie.
Purtam doar rochii de matase si sandale.
Ma balaceam in piscina mea instelata.
Aveam biblioteca visurilor mele, carti de la podea pana sus, fotolii mari din plus in care sa ma cuibaresc, lampi rosii, o luneta si un glob si pisica torcand pentru mine.

De ce ideea de cavaler salvator e gresita - cujetari febrile the sequel

Poate m-am plictisit eu de misoginismul pozitiv si bland care ne inconjoara.
Mi s-a acrit de atitudinea "sit down so you don`t strain yourself, you pretty little thing".
Nu am cerut sa fiu protejata, de fapt sunt convinsa ca cel mai periculos lucru de oriunde sunt eu ceea ce face ideea de protectie superflua.
Si, cand aud tonul condescendent din partea unor masculi fata de care fac eforturi pentru a nu-i de-ball, imi creste tensiunea.
Si e un mit, femeile nu sunt emotionale, cel putin nu cele pe care le cunosc eu. Suntem destul de reci, poate avem 1-2 zile cheie in care suntem mai inflacarate.

So, cavalerilor doritori, find another, I here by release you of your duty.

Azi sunt racita sau cujetari febrile

Si ma tratez cu chestii naturiste, cu ceaiuri si miere si cu portocale.
Si sunt trista, pentru ca nu pot face nimic, pentru ca nu am energie, pentru ca echilibrul mi-e .. dezechilibrat.

Vreau sa-mi iau o agrafa cu o floare mare din matase rosie sau neagra.
Vreau sa-mi inventariez pantofii. Iubesc tocurile si am impresia ca posed insuficiente.
Vreau sa port o rochie.
Vreau sa port mai multa dantela.
Vreau sa-mi rearanjez perlele.
Vreau o brosa cu perle si matase.
Vreau un parfum de la Lolita Lempika.
Vreau sa vina iar vremea rochiilor de matase.
Vreau o rochie neagra din voal cu spatele acoperit doar de dantela neagra.
Vreau o geanta roz pal.
Vreau o geanta crem.
Vreau o blana.
Vreau bluza din casmir crem pe care am visat-o noaptea asta.
Vreau castelul meu pe valea Loirei.
Vreau sa functioneze pick-up-ul.
Vreau serate dansante cu rochii si pantofi.
Vreau voaluri, matasuri, dantele si parfum si perle.

I want it all, and i want it now!

sâmbătă, 22 ianuarie 2011

One of those days

Azi, despre zilele lenese, cand afara e zapada mare si pufoasa, e frig si innorat si nu ai chef sa iesi sa infrunti umezeala rece, nimic nu te poate atrage afara. Ti-e foame, dar ideea de a iesi la un restaurant, de a pasi prin materia rece... te ingrozeste.
Asa ca te uiti prin frigider, prin bucatarie si ajungi la concluzia ca si painea cu ou e ok.
Incalzesti un pahar de lapte, cu miere si scortisoara si citesti o carte atat de veche si folosita incat paginile i se desprind aproape, dar nu sub atingerea ta de vechi prieten.

Si, cand te-ai plictisit de citit, gasesti un film in care te pierzi, plangi cand Collin Firth isi tine ultimul sau primul-depinde punctul de vedere- discurs.
Barfesti cu rudele feminine.
Plangi cand te gandesti la cineva care moare.
Asculti muzica visand, pe larg, la intamplari viitoare si placute care il vor implica pe el.
Cauti fimle noi.
Te plangi ca majoritatea filmelor noi sunt niste clisee avataristice.
Te infrumusetezi, te hidratezi, te exfoliezi, te catifelezi.
Pictezi, desenezi, infrumusetezi lumea.

Poate, mai tarziu, iti vei ordona putin camera, poate nu.
Poate iti vei si face curaj sa infrunti realitatea inzapezita.
Who knows?

joi, 20 ianuarie 2011

Despre copii

Ever since I came of age, intrebarile preferate ale femeilor batrane si ofilite au fost aceleasi: cand te mariti? si cand faci un copil?
Ceea ce ma deranjeaza nu e usurinta pe care o demonstreaza in intrarea in intimitatea cuiva cvasinecunoscut, m-am obisnuit cu chestia asta, cei mai superficiali oameni fac asta all the time.Ma deranjeaza ca trateaza subiecte atat de importante in viata cuiva cu usurinta.
Pentru ca astea sunt cele mai dificile decizii in viata oricarui om oarecum inteligent.
Asa poti recunoaste prostia cel mai usor, tratarea acestor subiecte ca fiind facile.
Stim cu totii ca institutia mariajului nu mai e o pedeapsa pe viata, ca putem iesi oarecum usor din aceasta capcana. Spun oarecum usor, pentru ca desi nu mai e o sentinta sociala, complicatii tot sunt si iesitul e mult mai putin vesel decat intratul.

Spre deosebire de maritis insa, copchiii sunt o pedeapsa viagera. Si nimeni nu se gandeste la asta.
Nu-i poti returna. Oricuml, unde i-ai returna? La barza? La spital?
Trebuie sa faci o treaba buna cu ei de la inceput pentru ca e mult mai dificil dupa ce se obisnuiesc sa fie salbatici.
Esti obligat pentru ei. Raspunzi pecuniar pentru idioteniile pe care le fac.
Raspunzi penal daca isi dau foc de prosti ce sunt. Puteai si trebuia sa prevezi ca ai crescut niste fiinte neevoluate a caror prima idee cand vad benzina e sa si-o toarne in cap si sa aprinda un chibrit.
Trebuie sa ai grija sa fie apti ca la o varsta, preferabil mai frageda decat 30 de ani, sa poata presta o munca utila societatii si sa se poata intretine.

Si astea sunt doar unele cujetari care-mi vin acum in minte, fara a fi avut copii si fara a-mi dori sa aprofundez problema.
Daaar, majoritatea oamenilor sunt usor lipsiti de prevedere elementara si fac copii fara sa se gandeasca putin, apoi ajung sa-i invinovateasca pentru o asa-zisa distrugere a vietii.

Ideea e ca desi sunt perfect convinsa ca nu imi doresc copii, desi stiu ca inconvenientele pe care le-am enumerat aici sunt doar varful aisbergului proverbial, singurul contraargument existent e ca ar fi plodul lui.
Si totusi, I`m a coldheartet bitch si niciodata nu va fi suficient.

Despre femei si feminism

Cred ca avem in subconstient implantata ideea ca trebuie, dar trebuie, sa placem barbatilor, unui barbat, tuturor, unui grup. Si, pentru asta suntem dispuse sa facem diverse chestii aberante.

Sa-mi explice mie cineva de ce am umbla cocotate pe tocuri gigantice, incomfortabile si periculoase pentru integritatea noastra, sau de ce ne-am zmulge pilozitatile excesive din locuri sensibile, regulat, dureros, sau de ce ne-am picta fata in fiecare zi, sau de ce ne-am aranja fiecare firicel de par.
Sunt o femeie, fac chestiile astea si stiu ca nu o fac in totalitate pentru mine. E argumentul acesta, ca le facem pentru a ne simti noi mai bine. Dar nimeni nu se intreaba de unde izvoraste nevoia prin acoperirea careia ne simtim mai bine si cine a creat-o.

Cine a stabilit standardul de frumusete care cere sa fim chele prin diverse parti ale corpului acoperite in mod natural de blana? Cine zice ca suntem mai frumoase pe tocuri?

Nu spun ca nu ar trebui sa facem chestiile astea, just asking.

Cine zice ca noi suntem responsabile cu gatitul? Sau cu the laundry? Ori ca suntem menajere?
De ce am fi noi in charge cu reproducerea?
Nu inteleg de ce noi trebuie sa fim mereu proaspete si stralucitoare? Avem zile rele, we`re human.

Cred ca, de fapt, intrebarea mea e de ce barbatii cred ca ei sunt cei cu cererea si au aptitudinea de a regla piata.

luni, 17 ianuarie 2011

Despre dragoste, yet again

Cand stii ca dragostea e constructiva? Cand faptul ca iubesti te face mai bun. Nu zic ca viata mea e mai buna de cand iubesc, pentru ca e putin torturata de ideea ca el e departe and such, dar eu, as a person, sunt mai buna.
De cand il iubesc nu mai sunt atat de agresiva si impulsiva precum in mod obisnuit.
Acum constat ca pot sa fiu mai comunicativa si mai putin spinoasa. As putea chiar sa-l las sa se apropie.
Ma face sa fiu mai curajoasa, sa vreau sa incerc lucruri noi.
Ma face mai fericita.

Si mi se pare incredibil cata rabdare are cu prostioarele mele.
De cand am inceput sa il iubesc, a reusit sa treaca de atatea moat-uri si firewall-uri, m-a coborat din turnul de clestar, mi-a aratat cat de fericita pot sa fiu daca imi cobor toate apararile.
Iubesc sa fiu vulnerabila cu el, iar ideea de a fi doar a lui pentru totdeauna nu imi trezeste gandul de a fugi.

vineri, 14 ianuarie 2011

Cameleonii umani

Asa sunt unii oameni, nu au o stare proprie, sunt doar o oglindire a ce isi doreste interlocutorul sa vada.
Sigur, e usor sa traiesti in pielea unui cameleon, semenii lor ii pretuiesc, le cauta compania, pentru ca e placut sa ti se dea intotdeauna ce vrei.
Le vine usor sa obtina favoruri, sa delege activitati neplacute unor doritori, dar nu pot sa nu ma gandesc ca exista si dezavantaje. Imi imaginez ca vine ziua in viata fiecarui cameleon cand se intreaba care e culoarea lui si nu gaseste raspunsul.
Trebuie sa fie ingrozitor, un veritabil cosmar, sa nu te poti descoperi pe tine insuti in miriada de personalitati si povesti pe care le-ai creat pentru a raspunde imaginii colegilor de specie.
Imi iamginez o fetita speriata plangand in timp ce tipa la ea o printesa, o femeie puternica, a tomboy, o femeie fatala, a puppet master si atatea alte fatete ale unei femei.

Trebuie sa fie greu sa te agati de o calitate care stii ca e a ta si nu a presonalitatilor tesute.
Trebuie sa fie infricosator sa aluneci fara efort intr-o personalitate creata artificial sau sa constati ca apelarea la una e raspunsul automat la anumite situatii.
Sunt convinsa ca traiesc intr-o lume arida cei care emana farmec personal.

Sunt convinsa ca acesti oameni au nevoie de o ancora, ca lumea lor populata de colegi de specie fermecati seamana cu un ocean framantat si gasirea realitatii, precum gasirea unui punct stabil pentru pastrarea echilibrului e  cel mai dificil lucru.

joi, 13 ianuarie 2011

The only one who could ever reach me



Is the son of a precher man.

Cum stii ca nu te mai iubesc

Tot din seria despartiri.
Am trecut prin una si am acumulat intelepciune pe care vreau s-o transmit mai departe acum.

Nu te mai iubesc cand:

1. Nu-mi mai face placere sa te tachinez. Stii cand te trageam de cravata pentru a-ti atrage atentia? Sau cand te gadilam? Sau cand incercam sa fur ultima bucatica din prajitura ta preferata? Sau sa-ti sting flacara cand incerci sa-ti aprinzi tigara? Cand nu mai fac chestiile astea, nu te mai iubesc.

2. Cand nu mai am asteptari de la tine. Te irita putin cand te rugam sa-mi reinstalezi windowsul, sau sa scoti masina din curte pentru ca am o zi rea si nu am chef de fineturi motorizate? Cand prefer sa ma descurc singura e un semn. Intelege-l! Stiu ca e enervant cand astept sa mi se trimita cate un sms de noapte buna in fiecare seara, fara el as fi trista si m-as simti parasita. Cand nu voi insista sa-l primesc, va fi un indiciu temeinic.

3. Stii cum ma intereseaza starea sanatatii tale? Nu detaliat, gawd forbid! Dar, in general, as prefera sa nu racesti, sa mananci sanatos. Nu prea te stresez cu chestia asta, dar, cateodata imi mai spun parerea. Cand voi fi iubita perfecta si nu te voi cicali deloc deloc pe teme de sanatate, nu te voi mai fi iubind.

4. Cand voi inceta sa te sarut spontan sau in locuri ciudate, e timpul sa evaluezi situatia.

5. Cand imi voi regasi brusc autocontrolul.

6. Cand nu-mi va mai placea sa dorm in acelasi pat cu tine.

7. Cand ma vei putea intrista cu un singur cuvant si o vei face des.

8. Cand nu voi acorda spuselor tale prezumtia de nevinovatie, cand le voi interpreta the wrong way.

9. Cand nu voi fi curioasa cu privire la felul in care-ti petreci timpul.

Ar mai fi multe, dar numitorul comun e ca lipsa dragostei se manifesta la mine prin disparitia comportamentelor enervante, iritante de iubita cicalitoare.
Asa ca, in guidebook-ul care ar trebui sa vina cu mine, la tips & tricks, ar trebui sa zica: atata timp cat te irita, te iubeste.

Despre despartiri

Am mai scris aici despre subiect, dar simt nevoia sa revin cu sfaturi pentru prietenii subiectilor despartirii.

1. Remember ca nu e despre voi, poate sunteti shaken up de veste, dar prietenul vostru care tocmai a trecut prin eveniment si are inima franta, e, poate, mai afectat de toata povestea. Nu incercati sa steal the show, shut up and listen.

2. Nu mai fiti atat de socati. Nimeni nu e obligat sa va dea toate detaliile vietii lui, nu stiti tot ce s-a intamplat in relatie. Just shut up and listen.

3. Nu impartasiti prietenului care tocmai s-a despartit parerea despre fostul partener. Oricare ar fi aceasta parere, va rani. Daca lamentati pierderea unui om atat de suuuper precum the ex, va veti face prietenul sa se simta rau iar daca stiati de la inceput ca the ex era un biiiig looser veti parea doar niste idioti.

Pentru o perioada, just shut up and listen, scoateti-va prietenul in oras, make him/her forget about the breackup, pentru ca, fie ca e cel parasit sau parasitorul, va suferi.

miercuri, 12 ianuarie 2011

Oameni nebuni

Sunt peste tot. Unii inofensivi, altii periculosi, poate nu fizic, poate doar pentru starea de spirit, dar oricum.
In fiecare zi ma lovesc de oameni stresati, adusi de stres la limita isteriei, suparati, deprimati. Avem dreptul de a ne simti exact cum dorim, nu asta e problema ci ca poate unii insista sa spread the misery.

E un cerc vicios. Probabil suparatul ar vrea, undeva deep inside, sa fie fericit, dar, neidentificand nici o cale s-o faca, se bucura meschin de aducerea altora in starea lui.
Nu am nimic cu nimeni si, cand mi se cere ajutorul in acord. Ascult, spun glume, ies in oras cu prietene pentru a-si uita fostul dupa o despartire, ma duc la sala uneori cu lume pentru a ajuta la tonifierea post despartire.
Dar refuz sa las pe oricine sa-si verse frustrarile pe mine sa incerce sa ma aduca in intunericul lor pentru a avea companie.
In momentul in care simt o incercare in aceasta directie, I`m out.

Zbirul de la tribunalul comercial cluj

Te-ai astepta sa fie vorba de un judecator sau, macar de un paznic, dar nuuu, e mai rau, e vorba despre o doamna maruntica responsabila cu preluarea documentelor si indosarierea acestora.
E corecta, functioneaza dupa reguli neschimbate si egale pentru toti.
Desi cunoaste avocatii si lichidatorii, nu face exceptii pentru nimeni si nu favorizeaza pe nimeni.
La ea, e o coada enorma si neplacuta. Ea o reglementeaza astfel incat sa nu fie mai neplacuta decat e inevitabil.
E eficienta si cere acelasi lucru si de la "clientii ei".

Dar, ma intreb, ce trebuie sa faci pentru a avea atata autoritate dintr-o pozitie cu foarte putina sau deloc?
Oare e profesionalismul?
Poate faptul ca ocupa postul ei de muuuult.
O fi personalitatea doamnei.

Oricum, nici un client nu cracneste si nu indrazneste sa-i incalce regulile. Pedeapsa ar fi iesirea din gratiile domnisoarei.
Zbirul de la tribunalul comercial are farmec si face, o experienta altfel neplacuta, macar suportabila.
Are un cuvant bun pentru toti, desi, daca pentru noi cele 30 de minute petrecute la ea sunt urate, pentru ea, cele 4 ore si 30 de minute petrecute cu noi trebuie sa fie oribile.

Cei care continua sa vorbeasca fara incetare despre prototipul functionarului public ineficient, platit mult peste valoarea lui si nesimtit cu publicul, ar trebui s-o cunoasca pe domnisoara zbir.

marți, 11 ianuarie 2011

Despre posta romana

Inevitabil, am avut contacte cu posta romana, uneori mai apropiate decat mi-as fi dorit.
Am primit scrisori, ce retroo.. carti postale - idem.
Acum primesc facturi, notificari ew si pachete.
Nu zic nimic de chestiile pe care nenea postas mi le lasa in cutia postala, nici macar de chestiile vecinilor pe care mi le lasa mie - probabil o initiativa a postei romane pentru a favoriza socializarea.

Vreau sa zic aici despre oficiile postale. Vine ziua in viata fiecaruia cand dorim sa comandam ceva de pe net. Prima tentativa de acest fel a fost cu o firma de curierat. Dar, surpriza, astia lucreaza in acelasi interval orar ca noi, restul si, sansele de a livra acasa coletul sunt miiiiici. Apoi cauta sediul lor prin oras... de obicei in cele mai obscure si scarry cartiere. M-am lecuit. Si, stiind unde sunt oficiile postale, am decis curajos sa comand chestii cu posta romana.

Frumos. Shed acasa, astept recipisa si ma duc la posta sa ridic chestiile. Or so I thought.
Recipisa vine tarziu. Nu stiu de ce.
Urmare a intarzierii, platesc taxa de depozitare, no biggie, e micutza.
Dar uneori, urmare a intarzierii recipisei, pachetul gets to be returned to sender. Neeeervi.
In fata oficiului postal, ioc locuri de parcare, neeervi.

Si, omul nervos, inevitabil, intra la posta. Unde parca sunt aceleasi doamne de acu` 30 de ani. Nici mai tinere, nici mai batrane. Au aerul ca au fost martorele evolutiei sistemului postal de la diligente pana azi. Nimic nu le poate scoate din ale lor, for, in the great scheme of things, un pachet ratacit e un fir de nisip comparativ cu plajele lumii asteia. Si ele au vazut totul!
Sistemele antice de evidenta si de recipise nu le deranjeaza. Ele sunt precum niste oceane de cunoastere interzisa noua.

Aproape pare credibil ca, in spatele oficiilor postale, sunt mici extraterestri in cutii care sorteaza corespondenta.

Si orarele de functionare... desfid logica, deci sunt in perfecta armonie cu restul oficiului postal.
Cineva sa inventeze odata teleportarea!

On how I`m not easy to understand

Am auzit o poveste despre o fata bogata. Acu 40 de ani, avea rochii si bijuterii frumoase,cat de rar era, mi s-a explicat. Avea parul aranjat mereu, era asortata, mirosea a parfum. Si nu purta niciodata, dar niciodata aceleasi haine sau bijuterii de doua ori. Ca o concluzie a povestii, un apogeu al extravagantei, mi s-a spus ca, in fiecare saptamana, hainele purtate in anterioara, erau distruse. Invidia care insotea istoria era vizibila, alaturi de romantism si de o vizibila lipsa de imaginatie.
In mintea mea, fata bogata si frumos imbracata era si foarte trista.
Cat de ciudata viata sa ai incat sa nu poti nici macar sa-ti pastrezi rochiile? Eu ma atasez de bijuterii, haine, pantofi si nu-mi pot imagina ca exista o fata, undeva, care isi alege cu grija hainele frumoase pentru a urmari apoi detasata cum ii sunt distruse.
Asta e viata manechinelor din vitrinele magazinelor.
Cat de goala si lipsita de putere sa te simti?
In plus, inconjurata de invidia populara. Pentru ca fetele de liceu sunt cele mai rele creaturi ale acestei lumi.
Sa nu ai nici o prietena, nici macar rochiile si pantofii.
Sa ai parinti atat de ciudati si orientati gresit incat sa-ti impuna ca reguli distrugerea hainelor.
It`s hell.
Dar sunt convinsa ca fata avea imaginatie si putea sa evadeze din cusca ei.
In schimb toate fostele colege care nu puteau vedea in spatele hainelor frumoase si inaccesibile lor, care nu-si puteau depasi ciuda pentru a cunoaste persoana, sunt in continuare complet lipsite de imaginatie.
Poate ca ele sunt cele norocoase, traind in iad dar lipsindu-le imaginatia necesara pentru a realiza asta.

Stiu doar ca viata e atat de trista daca nu poti sa-i adaugi un carliont sau o floricica si imi pare rau pentru cei care nu pot si sunt atatia...

luni, 10 ianuarie 2011

Cujetari nocturne

Cand esti putin alcolizat e bine sa stai departe de twitter, facebook si blog.

Barbatii sunt incapabili sa se adapteze, o fi orgoliu, o fi doar lipsa de imaginatie...

Politia romana poate fi charming.

Am descoperit utilitatea gps-ului de la telefonul mobil.

Magneziul works wonders for me.

E bine sa iei taurul de coarne cateodata.

Despre vise

Daaa, visez mult si ciudat.
Nu voi scrie aici ce am visat azi-noapte, doar ca a fost urat, m-am trezit nelinistita si putin intepata de albina. Visele au efectul asta uneori si se mentine si restul zilei.

Si ma gandeam, daca visele sunt de fapt ilustrarea celor mai ascunse dorinte, I`m scrued.
Daca visele arata your deepest, darkest fears, nu prea a fost on the spot, pentru ca nu mi-e neaparat frica de asta.

Daca visul a fost cauzat de starea de neliniste pe care am avut-o aseara, that`s just sad.
Sper ca nu am abilitati de premonitie, asta ar fi cu adevarat trist.

Voi ocoli doar catva timp orasul si persoanele, just to forget it.

Fog outside matches the state of my brainz

Nu prea am dormit si nu din motivele placute iar acum procesul de gandire e putin tulbure.
Si ma gandeam, de ce de fiecare data cand am o problema nu pot sa dorm? Nu e ca si cum in toiul noptii, printre perne si pernite, se va ivi rezolvarea miraculoasa.

Nu se aplica tuturor problemelor, doar celor legate de cariera si de luuuuuv.
Cariera stim cu totii ca e ceva stresant, nu e in mod necesar ceva placut, ne asteptam sa aduca si problemute cu ea. Dar the latter ar trebui sa fie doar flowers and butterflyes. Adica, in the great scheme of things e un moft si de ce ne-am impovara vietile si asa complicate cu un moft cu neplaceri atasate?

Ok, atata timp cat balanta inclina spre placere, moftul isi pastreaza utilitatea, dar cand drama e prevalenta si cand noptile nedormite sunt regula, zic ca trebuie sa fii masochist and not in the fun way pentru a continua.

Ca regula, suna bine, dar ce faci cand the luv nu mai e doar un moft, cand esti atat de legat de the recipient incat nu iti poti imagina leaving him, oricum, nu in lipsa unei catastrofe majore?
Pentru ca asta e cazul meu. 
Si ce voi face cand drama va fi regula si nu voi mai dormi noptile? Probabil voi ajunge un zombie, voi vizita medici si doar cand pagubele vor fi mari de tot voi lua decizia corecta. Sper ca nu se va ajunge acolo, dar mi-e frica.
De asta nu recomand dragostea si nu am practicat-o. E ok in doze mici si controlate, dar cand simti ca te ia mareea si te duce in mare, run as fast as you can, e prea tarziu pentru mine acum, dar asta voi face next time.

duminică, 9 ianuarie 2011

On how food does not solve problems

Avem atatea nevoi create artificial.

Erau vremuri in care doream doar food, shelter and sex. Acum mancarea trebuie sa fie sofisticata, eco, bio, god knows what, shelterul trebuie sa fie fie un penthouse central, fie un ditamai conacul boieresc iar sexul kinky, creativ, cu cineva perfect.

Si, pe langa basics-urile astea, mai sunt telefonul mobil, masina super, laptoape eventual mar, haine, pantofi, cosmetice, bijuterii si, cand crezi ca nu mai ai nimc ce sa-ti doresti, ti se aminteste ca fie poti achizitiona un caine caruia sa-i iei toate cele mentionate anterior, fie sa te reproduci.

Cand nefericirea e a currency, cand standardele care ni se arata ca dezirabile sunt imposibile, cautam solutii. Iar cele corecte si sanatoase sunt intotdeauna cele mai dificil de aplicat.
In mintile noastre sucite, nu e o legatura cauzala simpla intre un corp tonifiat si sport. Preferam sa shedem pe canapea, sa ne mai uitam la un jersey shore si sa munch on something nenatural si plin de zahar, desi de ce ar avea chipsurile zahar nu pot a pricepe.
Cand vedem ca noua haina a marcii preferate are nasturi striati desi e geamana celei pe care o avem, o vrem, cand nu ne-o permitem, mai luam un tiramisu ca e mai eftin.
Vedem noul telefon mobil si ca, in reclama, proprietarul e frumos si fericit si ne gandim why not? poate gadgetul respectiv e cheia succesului, too bad ca e in afara posibilitatilor, hai sa mai mancam o shaorma ca e mai eftina.

Si, in cateva luni, putem sa ne trezim nu doar fara toate chestiile pe care ni le doream artificial dar si cu 10 kile suplimentare pe corpul care oricum nu fusese foarte tonifiat.
Ce putem sa facem? Ni se spune ca doar la cea mai de fite sala, cele mai sofisticate tratamente corporale ne pot ajuta si cum nu ni le permitem si deja suntem deprimati, mai bine comandam un meniu complet in care sa ne inecam supararile.

So, sfatul meu e ca, de fiecare data cand simtim nevoia de a binge eat pentru a acoperi vre-un necaz, sa go for a run.
Gusturile se educa, fast food-ul e scarbos de fapt. Putem sa-l inlocuim cu broccoli.

sâmbătă, 8 ianuarie 2011

Despre cum it`s all in our heads

Cum stii din prima secunda in care il vezi ca el e the one, ca e mai mult decat pure lust si ca il vei iubi?
Asta e intrebarea care ma bantuie de cateva zile. Pentru ca am stiut si am simtit sparks cand mi-a atins mana si butterflyes cand m-a sarutat.

I`ve had one night stands precum orice femeie emancipata a timpurilor noastre.
Imi place aspectul fizic al dragostei poate mai mult decat ar trebui si recunosc asta spre deosebire de semenele mele.
Concluzionand, I`ve seen a lot and done enough.
O alta intrebare e cum poate un act infaptuit de multe ori sa aiba un efect mai innebunitor decat suma miscarilor si mecanicii implicate? Pentru ca, desi complet satisfacator, actul infaptuit mecanic nu se poate compara cu the magic he does de fiecare data cand ma saruta sau ma atinge.
Daca ar fi doar un aranjament fizic, ar fi super, as aprecia corpul lui perfect, pielea catifelata, atingerile si combinatia sexy care e el, dar, iubindu-l si iubindu-ma e so much more.

And then I realised: it`s in my head.
Cumva, am fost intoxicata, am devenit dependenta de el si il iubesc iar activitatile la care participa si el imprumuta din magia lui.
Asa cum unele prefera sa fie legate si/sau lovite while doing it, asa eu prefer sa participe el.
Probabil ca as fi capabila sa fac chestii si fara el, daca ar fi imperios necesar, dar, atata timp cat nu e, cat timp e al meu, nu exista nici o sansa in hell.
El e my kink, imi condimenteaza placerile, imi viziteaza visele, pot sa mai simt mangaierile si sarutarile lui.

Asa am definit monogamia.
Azi e ziua descoperirilor marete.

dragoste -> love making > sex -> monogamie

I`m a genius. But also trapped in a cage of my own making and inlove with my cage.

vineri, 7 ianuarie 2011

Despre bolnavii inchipuiti

Mda, alta cujetare a mea valoroasa pe care insist sa o impartasesc. Cui? Habar n-am.

In ultima vreme e plina lumea de bolnavi. Oare ce ne faceam in era premergatoare antibioticelor, suplimentelor, chestiilor naturiste? Am fi murit toti? Oamenii anteriori noua erau plamaditi din alt material? Intrebari intrebari...

Farmaciile infloresc, magazinele cu leacuri babesti se inmultesc si umplu pamantul, semn clar ca au clienti galore. Nu am nimic cu ele, sunt si eu client fidel, dar, dupa ce-mi inghit doctoria, fie ma insanatosesc, fie ma duc la medic.

Nu am nimic cu oamenii bolnavi sau cu bolile. Gawd knows ca si eu ma imbolnavesc, e trist, e neplacut si fac tot ce pot sa ies din stare cat mai repede si fara a molipsi colegi de specie.
O cunostinta s-a imbolnavit recent si foarte grav. Comparativ, sa te plangi o saptamana si sa te vaieti pentru o amarata de raceala e caraghios, penibil, proba de prostie dureroasa.

Si cand aud o voce vaietata venind parca din fundul iadului spunand ca vai, vai, vai, ce guturai are... imi creste tensiunea.
Chiar cred indivizii astia ca mai trezesc simpatia cuiva?
In acest moment, cred ca doar lipsa unui membru important mi-ar trezi mila, in rest, toti suntem napastuiti one way or another. Eu sunt napastuita psihic de toti plangaciosii astia.

Si cand aud cate unu in his 20s ca isi enumera bolile si suferintele precum bunica de 87 de ani ma intreb daca nu are deloc deloc simtul caraghioslacului? Nu realizeaza ca atentia asta acordata bolilor e suspecta iar impartasirea concluziilor detaliate e obositoare? Cred ca ar trebui catalogata suferinta asta ca boala psihica, depasind ipohondria. Cand gasesti satisfactie in defectele de functionare ale propriului sistem digestiv, ai nevoie macar de psihoterapie pentru a te reintegra in societatea functionala.

Newsflash: toti facem guturaiuri, mici gripe, viroze, pe toti ne supara cate o masea, avem dureri musculare, crampe.
Stop complaining!

Never let me go

Traiesc intr-o lume unde aud doar despre decese si boli, unde e nevoie sa arbitrez certuri marunte, unde trebuie sa mimez buna dispozitie in zilele innorate care sunt frecvente.
E atat de greu de crezut ca imi creez propriu wonderland? Nici macar nu e prea fantastic, sau cel putin azi nu e. E doar un loc unde nimeni nu ia substante interzise, unde nimeni nu mimeaza boli si dureri pentru a atrage atentia si unde toti isi asuma responsabilitati.

Nu mai visez iepuri zburatori sau struguri cantatori ceea ce e trist.
Unde am ajuns cand visez doar echilibru?

Si poate ar trebui sa nu mai fiu ultrasensibila, dar intepaturile fine tintite dor, chiar daca nu te-am vazut de cateva luni imi mai pasa. Poate intr-o zi nu va mai fi cazul, dar sunt cireasa de pe tortul meu personal.
M-am plictisit de atitudini pasiv-agresive. Never ever nu voi raspunde unui repros voalat. Cel mai facil mod de a obtine ceva de la mine e sa ceri. Nu-i greu, de fapt e mai simplu decat sa creezi o intreaga plasa de mici chestii neplacute.
Pesimismul generalizat ma irita precum un tantar insistent iar asta poate duce la consecinte neplacute si disproportionate. Sunt precum Wile e. coyote, perfect dispusa la a incerca anihilarea tantarului numit cu o bomba atomica.
Politica e cel mai cretin subiect de conversatie. Boc nu a "introdus" tara-n criza de unul singur, asta ar insemna ca e un om maret, ceea ce nu e.
Nu poate sa-mi para rau de necazurile semenilor mei cand majoritatea covarsitoare sunt atat de idioti si si le-au facut cu manuta din dotare. Cum as putea sa plang de mila unei creaturi care imi prezenta telefonul ultra scump cu mandrie si acum nu-si mai poate plati ratele la el?
Sunt convinsa ca nu prea sunt teluri imposibile, doar unele pentru atingerea carora e necesara mai multa munca decat suntem dispusi a presta.

Si, toate astea se intampla in contextul in care sunt complet melancolica for my beloved is not here.

joi, 6 ianuarie 2011

Despre el

Still very much inlove.

El nu poate fi definit, modul in care il iubesc nu poate fi definit.
El valoreaza mai mult, in moneda dragostei mele, decat ar valora suma calitatilor lui.

Are corpul perfect, iar eu, atrasa de frumusete, il iubesc. Dar am mai vazut fizicuri perfecte pe care nu am simtit nevoia sa le am langa mine at all times si in feluri nepotrivite descrierii detaliate in scris, in public.

Sunt foarte pretentioasa la maini. Sunt perfect capabila sa resping pe cineva, ca prieten sau ca boyfriend, fata sau baiat, pentru ca nu-mi plac mainile sale. Dar mainile iubitului meu sunt perfecte. Au tocmai defectele care imi plac mie si reusesc sa depaseasca perfectiunea clasica.

Obisnuiam sa urasc plump lips. Moliciunea lor mi se parea nepotrivita masculinitatii pe care o cer partenerilor. Buzele lui sunt perfectiunea, niciodata nu am fost sarutata de buze mai asemanatoare nectarului zeilor.

Saruturile lui sunt atat de diferite de sarutul perfect pe care l-am dezvoltat pana acum si sunt cu atat mai placute.

Si mi-e atat de dor de el.

Frustrarea clocotitoare din noi

Zic din noi pentru ca si eu simt cateodata fenomenul, incerc sa-l evit, dar e inevitabil.
Cate actiuni ne sunt alimentate de frustrare?
De ce nu incercam sa o transformam in ceva pozitiv?

Azi, la bazin, un nene frustrat stropea precum o balena in rut in jurul sau. Imi inchipui ca motivul era frustrarea   ca e gras si chel cu exceptia spatelui, ca nu are suficient loc sa se manifeste. Rezultatul e ca a reusit sa isi strice timpul de relaxare. Uitandu-ma la el, am reusit sa evit starea sa compatimindu-l, pot intelege cum cineva ca el e frustrat.

In trafic, cel mai claxonagiu si viteaz e si cel mai frustrat. Imi imaginez neuronii sai raruti explodand in focuri de artificii, venele din bobita de mazare numita creier umflandu-se periculos si, intr-o zi, pleznind. Cat de goala sa-ti fie existenta daca simti nevoia sa fii primul in trafic? Nu pot sa simt nimic cu exceptia amuzamentului cand vad scenete caragialiene prin masini. Uneori ma astept ca un domn mai extrovertit sa-si ia zborul de la atata falfait din maini.

Comportamentul nostru spune atatea despre ce incercam sa ascundem. Pe masura ce incercam sa parem mai siguri de noi, mai neorientati spre mancare, mai spirituali, reusim sa aratam ca suntem contrariul.

Iar frustrarea poate fi folosita in scopuri utile, poate fi folosita to fuel good things.
Mda, ce bine ca e un secret bine pazit.

miercuri, 5 ianuarie 2011

Despre mahala

Nu ma refer aici la spatiul purtator al denumirii ci la the state of mind, pentru ca toti, fara a conta locul de bastina, avem un rezervor interior de mahala.
Recunosc ca si eu am si ce ma sperie e ca sunt momente in care cred ca e acceptabil sa tap into that si sa let it out. Simt ca pot sa indulge in a little bit of it. Si ma intreb, de ce e mahalaua asta precum prajiturile, o placere interzisa at some level?

De ce cand avem o mica harjoneala in trafic apelam cu voluptate la cuvintele nepotrivite pentru obrazurile alese care suntem dar la care ne dedulcim cand dificultatea situatiei justifica putina relaxare a batului infipt?
Chiar suntem toti mahalagii incorsetati in conventii sociale apasatoare pentru a parea domni?

Intrebarea e de ce ne face placere sa ne balacim in that just for a little while ca pauza intre sesiuni de socializat ca la oras.

Chestii

Inca nu sunt extrem de coerenta, so, here go bits and pieces of what goes on in my braaaainz.

1. Azi vine popa, must go out to miss him.

2. Intr-un autobus cu o gramada de necunoscuti, pe o platforma de beton acoperita cu zapada veche, intr-o mare de intuneric, poti fi cu adevarat trist si singur.

3. My cat hates me again.

4. Masina mea e inzapezita si ma uit la ea neajutorata.

5. Stiu ca e ceva in neregula cand ma uit scarbita la o prajitura buna si nu stiu ce sa fac cu ea.

6. Azi sunt plain dezorientata.

7. Zilele trecute were great si, daca e sa observam superstitiile, intregul viitor an va fi great.

Praaaise the laaaawd!