Despre mine

Cluj-napoca
life in the chocolate lane

marți, 11 ianuarie 2011

On how I`m not easy to understand

Am auzit o poveste despre o fata bogata. Acu 40 de ani, avea rochii si bijuterii frumoase,cat de rar era, mi s-a explicat. Avea parul aranjat mereu, era asortata, mirosea a parfum. Si nu purta niciodata, dar niciodata aceleasi haine sau bijuterii de doua ori. Ca o concluzie a povestii, un apogeu al extravagantei, mi s-a spus ca, in fiecare saptamana, hainele purtate in anterioara, erau distruse. Invidia care insotea istoria era vizibila, alaturi de romantism si de o vizibila lipsa de imaginatie.
In mintea mea, fata bogata si frumos imbracata era si foarte trista.
Cat de ciudata viata sa ai incat sa nu poti nici macar sa-ti pastrezi rochiile? Eu ma atasez de bijuterii, haine, pantofi si nu-mi pot imagina ca exista o fata, undeva, care isi alege cu grija hainele frumoase pentru a urmari apoi detasata cum ii sunt distruse.
Asta e viata manechinelor din vitrinele magazinelor.
Cat de goala si lipsita de putere sa te simti?
In plus, inconjurata de invidia populara. Pentru ca fetele de liceu sunt cele mai rele creaturi ale acestei lumi.
Sa nu ai nici o prietena, nici macar rochiile si pantofii.
Sa ai parinti atat de ciudati si orientati gresit incat sa-ti impuna ca reguli distrugerea hainelor.
It`s hell.
Dar sunt convinsa ca fata avea imaginatie si putea sa evadeze din cusca ei.
In schimb toate fostele colege care nu puteau vedea in spatele hainelor frumoase si inaccesibile lor, care nu-si puteau depasi ciuda pentru a cunoaste persoana, sunt in continuare complet lipsite de imaginatie.
Poate ca ele sunt cele norocoase, traind in iad dar lipsindu-le imaginatia necesara pentru a realiza asta.

Stiu doar ca viata e atat de trista daca nu poti sa-i adaugi un carliont sau o floricica si imi pare rau pentru cei care nu pot si sunt atatia...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu