Despre mine

Cluj-napoca
life in the chocolate lane

joi, 21 aprilie 2011

Oua rosii

Urasc ouale cu pasiune. Singurul moment cand ma apropiu voluntar de ele e cand le vopsesc inainte de sarbatorile pascale.
Si nu le vopesesc oricum, ci folosesc coji de ceapa si, cu grija si cu ajutorul dresurilor subtiri subtiri fixez pe fiecare ovul de galinacee doua frunze de buruieni atent selectate si asezate pentru efect estetic maxim.
Ulterior vopsiri, cand ouale sunt inca fierbinti, le dau cu slanina pentru a fi lucioase.
Tehnica asta am invtat-o de la bunica, nu stiu cum reusea ea sa fixeze buruienile, nu cred ca avea ciorapei subtiri si finuti la dispozitie. Nevertheless, ea a fost profesorul meu.
Ritualul de vopsire anuala a oualor dezlantuie o lume intreaga de amintiri din tinereti, despre sarbatori insorite, campuri stropite cu papadii, rochii albastre mariner, par lung impletit cu flori, cimitirul vechi din sat cu toti pomii infloriti si supravietuitorii veniti in vizita, biserica veche de lemn innegrita ca un reminder ca suntem toti datori cu ceva.
Bunica era motorul tuturor sarbatorilor. Aborda pregatirile extrem de serios. Ca un general, ne conducea pe mine, sora mea si bunicul in lupta cu cremele si salatele.
Bunicul era responsabilul pregatirii cremelor. Freca smantana pana o transforma in unt, deja bunicul picotea. Apoi punea in numitul unt zahar si, ideal ar fi fost sa-l amestece pana la omogenizare. Bunicul adormea la mijlocul actiunii. Dar, cu un instinct infailibil dat probabil de anii de convietuire cu bunica, ii simtea acesteia apropierea si, fara a se trezi complet, mima munca intensa atat de convingator incat nu starnea suspiciunile tiranitei.
Eu si coco pregateam ingredientele salatelor si a salamului de biscuiti. Nici o responsabilitate reala nu ni se dadea, inca nu castigasem increderea creierului care ne conducea pe toti cu mana de fier.
Bunica cocea paine si pupeze - colaci mici si draguti carora le punea ochi din boabe de fasole pentru mine si coco.

Acum bunica nu mai stie cine suntem si bunicul nu mai pregateste unt si creme.
Si lumea si-a pierdut farmecul.

miercuri, 20 aprilie 2011

The big question

Parerea generala e gresita, de fapt cea mai mare intrebare nu e "te mariti cu mine, fa?!".

De fapt sunt mai multe mari intrebari.
Poate cea mai dificila e daca vreau eu sa ma marit cu el.

Alta e daca imi va face mereu placere sa ma trezesc cu el, daca somnul imi va fi la fel de dulce intotdeauna langa el, daca imi va tzopai inima-n piept de fiecare data cand primesc un mesaj de la el.

Daca ceva din ce iubesc acum imi va provoca vreodata cresteri a tensiunii arteriale, daca ma va face sa ma simt asa de safe ca acum intotdeauna, daca voi zambi de fiecare data cand ma gandesc la el cum fac acum.

Daca imi va face placere sa-i ascult sfaturile?

Daca imi va placea intotdeauna muzica pe care o asculta?

Daca ma voi simti mereu perfect libera si neingradita langa el?

Daca va eclipsa in continuare prada mea preferata - barbatul?

Daca ma va face mai fericita decat orice altceva?

Si alte nenumarate.

Refuz sa-mi tarsai picioarele prin viata

De fapt, am luat demult decizia de a-mi dansa viata. Sunt o balerina cu opinci si tutu roz pastel si fac piruete down the road. Dupa mine aluneca un nene anonim cantand genial la un pian de culoarea ciocolatei negre cu frunzulite aurii incrustate all over. Si voi dansa prin iarba si printre flori, soarele imi va mangaia pielea si nenea va canta necontenit hipnotizat de propria lui muzica.

Si sunt atatia oameni incaltati cu bocanci de fier care le tin picioarele grele, apasate pe pamant, care lasa urme adanci si urate, care au fetele impietrite intr-o grimasa de durere provocata de bocanci. Chinuiti, se uita spre paviment concentrati la urmatorul pas dureros. Nu vad orizontul, cerul albastru, florile, nu aud muzica, sunt sclavii urmatorului pas nenorocit.

Viata nu e un sir nesfarsit de pasi torturati, nu e compusa doar din caldaram, nu e doar durere si apasare, viata e un cantec la pian, un dans nesfarsit pe muzica preferata, orizonturi nesfarsite si libere, flori gratuite pe toate gardurile, frumusete fara de sfarsit.
De fapt, viata e ce facem noi din ea, poate fi orice, ia foarte putin efort sa smell the flowers and taste the wine, dar multi refuza sa-l faca.
Si apoi mai este eroarea comuna a generatiilor educate in comunism care cred ca valoarea unei vieti e data de greutatea si amarala acesteia, de ocaziile pentru a te plange vecinilor, de cat de victima esti. Asa ajungem sa ne vaietam cu totii tuturor, sa ne impanam existentele cu neplaceri selfinflicted, altfel nu pot sa-mi explic de ce am face tot ce facem.

Cu mandrie raportez ca am gasit si cavalerul meu care sa ma insoteasca till the end.

marți, 19 aprilie 2011

Wellcome to my world



More like swimming, but the river remains.

Totul e un test

Iubitule, dupa 7 luni cu mine ar fi trebuit sa stii asta.
E o capcana pentru toata lumea, cu atat mai mult pentru mine.
Vreau sa fiu libera, oricat te-as iubi, libertatea-mi curge cu sangele si te exclude pe tine.
Te iubesc dar instinctul imi spune sa fug, sa zbor mai degraba.

Si, pentru ca nu ai nici un defect real, ti-am dar extemporale secrete, le-ai trecut pe toate, pana acum.
Defectul tau e ca nu esti telepat iar, daca ai fi, m-ai fi pierdut de mult.
Nu conteaza care e materia la care ai picat, nu conteaza ce ar fi trebuit sa-mi spui, conteaza doar ca inima mea vrea sa fie libera, nu aservita tie, oricat de dulce ar fi aceasta sclavie.

Iar vreau sa fug in lume, iar mi se pare ca ma cheama zarile albastre si urasc iobagia in care traiesc.

luni, 18 aprilie 2011

Persoana iubita

Atat ma enerveaza formularea asta, de fiecare data cand o aud, imi imaginez o armata de soldatei fara expresie faciala, de fapt fara trasaturi, stand cuminti si aliniati intr-un batalion.
Nu m-as referi la iubitul meu cu "persoana iubita" in 100 years.
Iubitul meu e o tornada pentru mine, un cataclism natural, o forta dezlantuita, in nici un caz un cliseu folosit de autorii horoscopurilor.
Am avut multe "persoane iubite" inaintea lui, multi anonimi care m-au tinut de mana, m-au sarutat sporadic si au avut ocazia sa-mi cumpere flori si sa danseze cu mine. Credeam ca asta e totul, sa ai o persoana iubita, care sa te adore si sa iti aduca ofrande. Credeam ca eu sunt cea superioara, ca nu ma las purtata de val si ca-mi pastrez ratiunea in aceasta lume aiurita.
Pentru ca acum sa constat ca cei care iubesc cu toata fiinta sunt cei castigati, ca nu este nimic care sa se poata compara cu a iubi. A fi iubit doar e o spalacita consolare.

Oare zeul caruia ii sunt aduse sacrificiile si ofrandele, ale carui picioare sunt sarutate de 100 de credinciosi iubitori simte ceva? Sau ceea ce simte el se apropie de speranta si elatia pe care o simt credinciosii?
Dragostea e un drog si eu am devenit dependenta.

Sfaturi juridice utile

Da, am tot zis pe aici ca sunt avocat si una-alta. Pentru a-mi usura existenta, voi acorda niste consultatii generale si gratuite in cele ce urmeaza.

1. Contractul e legea partilor, cu alte cuvinte, faiere, daca ai semnat ceva, atata timp cat nu a stat un arab nevos cu o mitraliera catre bostanul tau, esti legat de maini si de picioare. Daca ai semnat ca garantezi cu apartamentul datoria lui gigel de la crasma, esti bun de executat silit chiar daca te-ai certat ulterior cu gigel. Daca ai semnat ca platesti penalitati de 10% pe zi de intarziere, chiar daca acum realizezi prostia, le vei plati pe nas daca e necesar.
Sfatul juridic e sa nu semnati ca veti face ceva ce nu sunteti perfect dornici sa faceti, vi se poate intampla si voua.

2. Termenele sunt scurte si curg, odata tecut termenul, poti sa iti dai foc in fata tribunalului. Cand primiti o notificare, instiintare, citatie, comunicare a unei hotarari, nu o clociti caci nu va ecloza si nu va iesi un pui din ea, duceti-o la un avocat, luati decizia in cunostinta de cauza. Decaderea din dreptul de a ataca ce vi s-a spus e cea mai comuna sanctiune a lasarii termenului sa treaca. Puteti fi repusi in termen, e drept, dar doar daca ati supravietuit unui naufragiu si ati ramas pe o insula pustie, daca ati fost in coma, daca v-au rapit teroristii pentru rascumparare. Scuza: sunt ardelean deci mai lent, prelungiti-mi termenul nu functioneaza, nici sunt moldovan deci am petrecut ultima saptamana in coma alcolica intr-un sant nu va salveaza.\

3. Partile unui contract au dreptul de a alege legea aplicabila acestui contract si instanta care urmeaza sa judece litigiile izvorate din acesta, sub rezerva de a nu incalca legislatia statelor implicate. Trebuie sa explic de ce nu dorim sa ne judecam, pentru cea mai mica neintelegere, in Germania? Trebuie sa subliniez ca e scump sa angajezi taducator si avocat acolo? Ca nu ai nici un fel de control sau intelegere a procesului judiciar?
Ziceti ca litigiile se judeca in Romania dupa legile noastre, macar pentru a scuti niste cheltuieli.

4. Daca tot ati piedut definitiv si irevocabil un proces, executati hotararea voluntar. Onorariile executorilor sunt astronomice, nu vreti sa le platiti si lo 10% sau mai mult din ce ati pierdut in instanta.

5. Daca ati decis sa ignoati pct. 4, incercati sa nu mai folositi aceeasi banca pe care o stie titulaul titlului executoriu, va recomand una obscura Intessa SanPaolo, sau altele asemenea pentru ca cel mai usor e sa infiinteze popriri pe conturile bancare iar banca, in intelepciunea ei va va lua toti banii pana la concurenta sumei din titlul execuutoriu.

Dar, cel mai important sfat e sa apelati la un avocat cat mai repede. Taxa mea de consultatie e de 50 de lei si asta va va scuti de multe si oneroase complicatii.

duminică, 17 aprilie 2011

To be someone`s Daisy

Pronesc de la premisa ca toti am citit The great Gatsby. Pentru ca lumea ar fi atat de trista daca nu am fi revenit obsesiv la cartea asta, daca nu ne-am fi indentificat cu Gatsby, daca nu am fi inteles ce l-a impins de la spate, daca nu ne-am fi vazut facand aceleasi alegeri in locul lui.

Dar intotdeauna am urat-o pe Daisy. O femeie goala on the inside, forma fara fond, superficiala pana la extrem. Si totusi, cand aud ca cineva a tanjit 10 ani dupa mine, asta e expresia care-mi vine in minte, i`m his daisy.

I am someone`s Daisy, cel putin din declaratiile de pana acum, desi imi imaginez ca am lasat urme de nesters in mii de suflete masculine. Sunt convinsa ca toti tipii care s-au apropiat de perfectiunea care sunt au ramas pe veci marcati si in imposibilitate de a ma uita.

Asta sunt eu oameni buni, o zana de neuitat.

sâmbătă, 16 aprilie 2011

Cum stii?

Cum poti sa stii daca cel pe care il iubesti acum cu pasiune nemarginita e "the one"?!
Cum putem sa aflam daca, peste 10 ani, cand el va avea burtica poate sau va mirosi a bere, inca ne va placea sa dormim langa el si sa ne trezim intampinate de expresia lui somnoroasa?
Poate ce acum ni se pare dragut, familiar, iubit, peste 10 ani va fi enervant, plictisitor, deranjant.
Acum imi place mirosul lui, combinatia speciala intre el, parfumul lui si usorul iz de tutun. De fiecare data cand snifai un norisor de fum imi amintesc cu drag de el. Dar, peste o gramada de timp, va deveni oare insuportabil?
Cateodata, noaptea sforaie. Acum, la inceputuri, un sforait usor si sporadic mi se pare cute, ma face sa ma simt in siguranta, intredeschid ochii, ma mai bucur o secunda ca doarme langa mine si adorm la loc leganata de vise dulci.
Dar, candva, cand voi fi mai ocupata si mai obosita si sforaitul ma va trezi, voi dori oare sa-l opresc cu o perna apasata pe fata?

Si obiceiurile lui ciudate, tendinta lui de control acum poate parea simpatica, proteguitoare, dar cum va evolua in timp? Nevoia de ordine s-ar putea sa ne desparta, eu acum rezid in varful patului cu plapuma transformata intr-un soi de cuib comfortabil si inconjurata de portocale. Oare cum ar reactiona la acest spectacol? Acum cred ca i s-ar parea simpatic, dar peste ceva timp?

Cum ar reactiona la tendintele mele de mistocareala in orice aspect al existentei, la rautacismele mele sporadice, la faptul ca imi place sa provoc chestii?
Dar aceste intrebari au aparut prea tarziu, pentru ca si daca as sti ca tot ce ma sperie e adevarat, ar fi prea tarziu. I can`t pull out now.

joi, 14 aprilie 2011

Secretul meu rusinos de azi

Toata lumea pare a avea ceva azi cu greutatea/volumul meu.
Nu pentru ca ar fi spectaculos in vreun fel, nu, e perfect mediocru.
Dar, aparent a scazut.
Si asta pare a da dreptul unor indivizi de departe conecsi mie sa comenteze pe tema.
E ca si cum ai complimenta vanzatorul de ziare de la care ai mai cumparat acu 2 ani ceva pe tema negului paros de pe nas.
Vai, domnule, de cand nu v-am mai vazut, negul dumneavoastra oribil a mai naparlit. Felicitari!

Si nu se limiteaza la greutate zona sensibila. Sunt sigura ca toti avem spatiu personal si e neplacut cand interlocutorul il invadeaza cu intrebari indiscrete.
Sunt desigur suficienti semeni care nu au limite, pudoare sau spatiu privat. Si cred ca ne-am saturat toti sa aflam detalii dezgustatoare despre boli, buboaie, sani durerosi la gravide, varice si alte asemenea.

Si nu comentez din pozitia cuiva complexat de propria greutate, ci din pozitia uneia care crede ca sunt subiecte personale pe care ai dreptul sa le abordezi dupa ce ai impartit o mamaliga sau un pahar de vodka cu cealalta persoana.
Nu imi dezbat greutatea, freza, situatia relatiei sau sanatatea cu cvasinecunoscuti.
Si, pentru a trece de statutul de cvasinecunoscut, in cazul meu, e necesara o perioada de proba prelunga si grea in care nu ai voie sa gresesti niciodata.

miercuri, 13 aprilie 2011

I want you to hit me as hard as you can

I loved the fight club, cred ca e evident si am o memorie foooarte buna. Probabil, given the right trigger, as reusi sa imi amintesc toate replicile memorabile din shreck - adica tot filmul si aveam o colega careia ii placuse sex & the city la fel de mult ca mie si schimbam replici aleatorii ale variilor personagii sub privirile perplexe ale colegilor care formasera pe jumatate numarul de la psihiatrie. The good times.

Dar despre altceva voiam sa zic.
Am impresia ca toate relatiile sociale of late sunt putin sadice si implica vanatai.
Simtim din ce in ce mai mult sa ne demonstram superioritatea? Ne simtim mai lezati decat pana acum de orice? Suntem mai razbunatori?
Tocmai am citit pe blogul unei tanti dansatoare ceva care mi-a aprins un beculet: afi puternic seamana cu a fi o lady, daca trebuie sa o spui, inseamna ca nu esti. Complet adevarat.
Cati dintre noi zic ca au principii, ca detin adevarul suprem, ca sunt ladys/gentlemen, ca sunt oameni puternici etc. Si ce impresie lasa aceste declaratii?

Cam asa sta si treaba cu toate ego-rile ultrafragile care se burzulesc din orice afront imaginar si care, la prima briza potrivnica, isi armeaza toata artileria si sunt pregatite sa porneasca o cruciada.
Prostiile pe care le facem cu surle si trambite spun mult mai mult despre noi decat declaratiile publice pe care le facem si o spun mult mai sincer.

Poate asta trebuia sa ne invete la scoala in loc de programare intr-un soft antic si nefolosibil.

Oamenii urati

Cred cu tarie ca nu sunt in lumea asta oameni cu adevarat urati. Poate sunt oameni bolnavi, oameni care au suferit accidente, dar majoritatea sunt oameni tristi ale caror ganduri deprimate se vad.
Nu vorbim aici de oamenii care sufera de orice boala care ii afecteaza estetic, ci de cei necajiti care au renuntat la toate inclusiv la igiena personala sau la piaptan.

Dar sunt si oameni spalati care arata urat.

Si ma intreb, cat de dificil e sa iti prinzi mai interesant parul dupa ce-l speli?
De ce nu te obosesti sa folosesti fond de ten si insisti sa arati craterul rosu lumii?

Si mai sunt oamenii draguti sau care au o calitate draguta dar care sunt oropsiti cu un defect major si vizibil: ochi frumosi / nas gigantic, coroiat si plin de puncte negre.
Dar, in conditiile astea, de ce nu am incerca sa evidentiem calitatile si sa minimalizam defectele?

It`s beyond me.
Nu pot intelege de ce nu e lumea preocupata de cum arata...

marți, 12 aprilie 2011

Fascinantele personaje care populeaza autobusul 38 din gruia cluuuj

Cam de doua luni ma plimb cu autobusul. Din varii motive, nici unul relevant. Si am descoperit aceasta lume mirifica a mijloacelor de transport in comun.
Personajele din autobus formeaza o comunitate, locuiesc in acelasi cartier, au aceleasi ore de plecare/venire. Oamenii leaga prietenii in autobus.
Dar, in special, oamenii sunt ciudati in autobus.

Azi am vazut un copil cu mama lui. Avea cam 12 ani copilul, palid, parul cam lung, imbracat leopos si cu un nas mare mare. Nu puteam sa nu-mi imaginez ca ceilalti copii il tachineaza tot timpul. Avea aerul ala de victima predestinata. Si avea o doza de cola din care sorbea fericit. Si nu am putut sa nu-mi imaginez ca, probabil, a fost cel mai dragut moment din ziua lui sa bea din cola. Si mi se pare atat de trist ca un copil-victima sa se bucure de o doza amarata de cola.

Apoi tanti deosebit de grasa care tinea strans la piept o plasa veche si decolorata. Tanti purta un fulgarin lila care abia-i cuprindea circumferinta si cu putinul par cuafat gogoasa in varful capului. Tanti s-a trantit pe un scaun neincapator pentru gabaritul dumneaei si se uita pierduta pe geam continuand sa tina strans plasuta.

Apoi domnisoara blonda, slaba slaba, cu par dragut dar cam portocaliu si caruia incepeau sa i se vada radacinile. Care purta pantaloni 3/4 si pantofi, pe frigul asta ingrozitor. SI doar un sacou subtire, mi se facea rece doar uitandu-ma la ea. Dar chestia cu adevarat horifica erau ciorapii 2/3 din plasa culoarea pielii... inca ma urmaresc.

duminică, 10 aprilie 2011

Despre interviuri

Deci despre a doua etapa a gasirii unui job.
Am terminat dreptul si doream sa gasesc un job in domeniu. Consilier juridic.
Nu aveam nici un strop de experienta pentru ca, spre deosebire de ce stiam eu ca practica, voluntariatul, internshipul se pune ca experienta, nuuuu, doar joburile platite se chiar iau in considerare si legendele urbane au fost implantate pentru a ne incuraja sa muncim gratuit.
No, deci, am aplicat la joburi si am fost chemata la interviuri.
E importanta atitudinea intotdeauna. Ca proaspat absolvent, ai inca aerul de scolar care ridica manuta si da raspunsuri ca la extemporal. Wrong! Breathe, esti un profesionist, daca spui o prostie, get behind it. Oamenii vor sa te plateasca pentru ca esti pregatit in domeniul tau. Fii sigur de cunostintele tale daca vrei sa fii platit pentru ele.
E important sa-ti respecti cunostintele si profesionalismul, sa ceri sa fii platit pentru el, sa nu il dai gratuit.
Angajatorul nu e cititor de ganduri, te evalueaza dupa ce-i arati. Ii depasesti cunostintele in domeniu, nu te poate evalua dupa cat stii. Iti cantareste siguranta, aparenta de profesionalism.

Nimeni nu vrea un pisoi speriat in special ca si consilier juridic.

Nu e ok nici sa fii prea uptight. Nimeni nu vrea sa lucreze cu un robot care suge fericirea din aer.

Trebuie sa fii pregatit pentru ciudateniile angajatorilor.
La un interviu mi s-a pus in fata California personality inventory, test de personalitate.
La alt interviu, tanti mi-a zis sa-mi golesc geanta pentru avedea cat de dezordonata sunt.
Alta tanti mi-a povestit o cauza si a urmarit sa vada cat ma implic si ce solutii ofer. Nu neaparat corecte juridic cat aplicabile practic si rapide.
Un nene m-a luat pe nepregatite si m-a rugat sa-i spun un banc.

Sfatul meu e sa breathe si sa fii tu insuti, dar destept, istet, glumet, ordonat.

Oamenii care au copii

E o conditie naturala, nu e ceva neobisnuit.
Toti avem datoria, cel putin asa se exprima unii, sa ne reproducem, sa perpetuam specia si propriile gene, sa asiguram nemurirea antecesorilor nostri.
Nu am nimic impotriva oamenilor care se reproduc, good for them. Sper doar ca inteleg responsabilitatile oficiului de parinte.
Am ceva impotriva celor care sustin ca toti ar trebui sa ne reproducem.
Si am ceva impotriva celor care se prostesc odata ce se reproduc, caci despre acestia este vorba.
Mamicile devin palide copii ale femeilor care erau candva. Au ca singura preocupare copilul, un bot plangacios si chel care nu comunica si nu are nimic de impartasit. Ok, de acord, dar cand mamica vine si ne umple urechile cu povesti despre cacuta progeniturii si despre scutecele, scuipatii si alte asemenea chestii cuuuute si nu se mai opreste, de parca centrul existentei noastre ar fi brotacul ei... atunci incep sa am ceva impotriva.
Sunt de acord ca mamicile impingand carucioare ar trebui ajutate pe cat se poate, le deschid usa cand e necesar, le fac loc sa treaca, le acord prioritate la trotuar, chestii naturale intre oameni civilizati.
Dar cand mamica isi lasa brotacul sa urle si sa alerge precum o victima a posesiunii demonice, incep sa nu mai fiu de acord.
E obositor sa auzi urlete de copil in public, sa vezi crize de isterie la raionul de dulciuri sau jucarii.
Nu voi intelege niciodata de ce trebuie adusi copiii mici la cuafor sau la mall.
Mi se pare indecent cand mamicile alapteaza in public. Nu e ceva de care ar trebui sa fie mandre, ok, toate avem sani, ok, poate progeniturii ii era foame si activitatea alaptatului nu se putea realiza altundeva decat in public, dar hai sa nu intindem coarda. Aratatul sanilor deformati in public nu e o realizare.
Ce am face daca barbatii ar simti nevoia sa-si aeriseasca bijuteriile si ar fi mandri de asta?

Si the baby talk nu e cute la oameni maturi, in special la doamne proaspat mamici, deformate de sarcina, nearanjate din lipsa de timp si imbracate sleampat din cauza kilogramelor in plus acumulate. Esti femeie matura si cam trecuta, nu mai poti fi cute.

Nu toti credem ca sunt cute copiii mici.

vineri, 8 aprilie 2011

Despre primul meu job

Nu a trecut foarte mult de cand am avut primul job legitim si tin minte cat de dificil mi s-a parut sa-l gasesc.
Spun dificil nu din cauza lipsei ofertei de joburi, nu mie ci in general, ci din cauza lipsei de informatii si a persoanelor mature sfatoase care au trecut deja prin experienta.
Deci, termina fata noastra cu ochii mari facultatea. Are diploma/adeverinta care tine loc de diploma. Are inima saltareata de fericire ca a scapat in sfarsit de nebunii care au invatat-o timp de 4 ani. Dar nu are nici o idee despre ce urmeaza. Stie doar ca nu mai vrea sa continue studiile pentru ca creierul ei cret si cu ochii mari sta sa pocneasca.
Primul pas a fost mersul in vacanta.
Al doilea pas a fost disperarea. Ce vrei sa faci cu viata ta? First: sa lucrezi sau nu in domeniul in care ai studiat. Am zis ca da. Apoi in care dintre subdomenii: notariat? noez, magistratura? nu ziceam ca nu mai vreau sa invat o perioada?! vrei sa ma ucizi?!, avocatura? nu, ca acolo se dau bani. Singurul slot ramas a fost angajatul la societati comerciale, intreprinderi, fabrici si uzine ca si consilier juridic.
Pentru asta, fata din poveste avea nevoie de cv si scrisoare de intentie. Pe care le-a puricat o zi intreaga pentru ca e cea mai oribila greseala sa trimiti cv-ul cu greseli. Eu nu as dori sa angajez pe cineva care nu se poate aduna 2 minute pentru a-si scrie cv-ul si atat de neglijent.
Si, in scrisoarea de intentie, neavand altceva ce sa-mi laud, am purces la ridicarea in slavi a entuziasmului din dotare si a prospetimii cunostintelor de drept - sabie cu doua taisuri pentru ca aducea in atentie si prospetimea mea profesionala.

Si mi-am facut cont pe site-urile clasice. Si am cautat anunturi de angajare, si le-am trimis doritorilor cv-ul meu. Aveam o lista cu 50 de candidaturi expediate.
Si, peste 2-3 saptamani, am inceput sa primesc telefoane si invitatii la interviuri.
Aici alta problema majora pentru una ca mine: cu ce sa ma imbrac? Nu voiam nici sa par o tanti inchistata in costumasul ei negru, nici o pupaza de mall. Asa ca am ales pantaloni/ fusta neagra, camasa deschisa la culoare - cremuliu, esarfa rosie, sacou din catifea indigo inchis inchis si pantofi frumosi. Pentru ca sacrific eu multe pe altarul profesionalismului, precum unghiile rosii sau parul valvoi, dar pantofii nu!

Urmeaza povesti de la interviuri.

joi, 7 aprilie 2011

Nu pricep

De ce se simt unii oameni mai bine cand pot sa spuna "macar nu sunt ...." si sa dea un exemplu al unui cunoscut care li se pare lor ca o duce mai rau, sau face ceva mai rau, sau i don`t know. Ceva.
De ce rahatul in care e altcineva face rahatul in care ne zbatem noi sa para suportabil?
Cu ce ne ajuta ca altul are un job mai rau sau bani mai putini?
Cu ce ne insanatoseste sa stim ca vecina sufera de cancer si mai are 3 luni de trait?
Ne aduce mai multi bani in buzunar sa stim ca nenea de la 2 e somer?

Dar e o replica universala. Intotdeauna, dupa constatarea propriului necaz, macar o gandim, dar majoritatea o si impartasim auditoriului.
Asta arata doar ca suntem mai preocupati de soarta vecinilor/cunostintelor decat de moduri posibile pentru a ne remedia necazul.
Cred sincer ca asta e marea noastra problema. Preferam sa ne consolam cu problemele altora, care vor exista intotdeauna pentru ca toti cunoastem macar pe cineva chiar batut de soarta, decat sa ne concentram la remedierea problemelor proprii.
Asa vom fi etern nefericiti dar deosebit de bine informati in problemele vecinilor.

Si, daca nu gasim pe nimeni mai oropsit in problema particulara care ne apasa, tot gasim o tipa grasa si/sau urata asupra careia sa potopim mila noastra.

Animalele mitice din spatele gemuletului de la finantele publice

Da, lung titlu, interesante animale.
Calatorul inocent, la intrarea in aceasta lume paralela care e reprezentata de DGFP Cluj, se loveste de un hol cu scari pe care il poate intalni sau nu pe nenea paznic, acest barcagiu care te poate ajuta sau nu sa treci raul styx cu barca lui. Trebuie sa-i zambesti paznicului portilor raiului?, sa-l convingi sa-ti acorde concursul pentru a identifica barlogul unde salasuieste urmatoarea creatura pe care va trebui s-o imbunezi. Sper ca ti-ai adus primul nascut sau actele de proprietate pe sufletul personal.
Gardianul plin de superioritate te va indruma nestiutorule pe traseul ce-l vei urma precum pelerinii sau calatorii pe drumul matasii.
In cel mai bun caz, indicatiile vor fi "prima la dreapta, ghiseul ...". Dar ce te faci cand sunt "iesi in curte, te invarti de 3 ori peste cap, numeri 5 pasi spre nord, 7 spre vest, faci stanga la buturuga rasturnata, intri intr-o pestera, intr-ul labirint, sari peste minotaur etc samd"? Notezi cuminte si respecti intocmai. Si speri sa nu uiti sa schimbi panzele negre cu unele albe la intoarcere.

Dupa aceasta prima etapa, tu pelerin a carui credinta e incercata, purcezi pe calea trasata de nenea portar.
Azi, eu am dat fata cu tanti de la ghiseul informatii, un soi de sfinx cu simtul umorului imaginar, freza clasica de baba in culoarea clasica rosie si costumasul clasic de acu 100 de ani. Si care nu m-a ajutat pana nu am ras la glumele dansei si nu i-am dezlegat ghicitoarea, recte un formular imbarligat si redactat evident de mintile luminate ale angajatilor statului unde casuta de nume le lunga precum ziua de post si cea de prenume scurta scurta, insuficienta pentru a scrie "ion".

Dupa intalnirea cu sfinxul, am fost directionata spre doamna hidra, de la ghiseul 12. Care o ajuta deja pe o duduie inocenta plasata in fata mea. Vocabularul acestei fapturi e compus doar din "nu, nuuuuu, nu aveti toate actele, nu ati completat corect formularul, nu e treaba mea, nu pot face asta, nu la mine depuneti". Poate fi recunoscuta usor dupa tuguierea evidenta a buzelor pregatite oricand sa spuna nu.
Hidra e mereu mirata, orice, inclusiv o agrafa comuna ii starneste dorinta de soul searching care dureaza 10-15 minute fie ca are clienti, fie ca nu.
Hidra are efect adormitor si degete mari si groase pentru a-si apuca victimele mai bine.

Pentru a razbi prin aceste teritorii superioare in teroare muntilor mordorului, va recomand sa aveti o busola, lana de aur, gaina care face oua de aur, merele de aur ale ilenei cosanzeana si o cutie mare mare de xanax.

miercuri, 6 aprilie 2011

Am plecat in lume

Dupa cum imi doresc de 100 de ani, mi-am abandonat toate angajamentele sociale apasatoare, am scapat de tocuri, de pantofi in general daca tot a venit vremea calduroasa, de stransorile camasilor si sacourilor office, mi-am dezlegat parul si am pornit-o in lume
Am renuntat la constrangerilor avocatesti, mi-am vopsit unghiile negre si buzele rosii.
Nu mai raspund la telefonul mobil, de fapt acesta nici nu mai suna, nici nu mai primeste mesaje, il folosesc doar pentru a asculta muzica si pentru a naviga apele dulci ale internetului.
Urechile mele fine nu mai inregistreaza claxoanele, puteti claxona frati participanti la trafic pentru ca nu va voi auzi.
Voi mirosi margarete si narcise pentru ca apoi sa mi le impletesc in par si sa purced in pasi de dans spre o cofetarie.

Da si acum sa ne trezim la realitate si sa mai compunem o intampinare si sa ne luptam pentru cele 4000 de lei ale clientului

marți, 5 aprilie 2011

Lista mea updatata cu dorinte

Acu 100 de ani, cand eram inca studenta si ajunsesem cu 5 minute mai repede la curs pentru a reusi sa-mi parchez bulina in fata universitatii, reusita pentru care trebuia sa ajung cu 5 minute mai repede, si in sala eram eu si o tipa care, ca si mine venise cu 5 minute mai repede intru parcarea avocat-mobilului am auzit urmatoarea poveste, pentru ca ajunsul mai repede si obstacolele intampinate cand incercam sa gasim locuri de parcare ne leaga:
Se facea ca o femeie nebuna nebuna isi scria liste cu chestii pe care voia sa si le cumpere. Si puiul de avocat 2 radea de se prapadea de nebunia unora. Cum adica sa nu stii tu tot ce iti doresti si sa trebuiasca sa ai liste intregi in cadrul carora sa ierarhizezi dorintele in functie de importanta si accesibilitate.
Si eu radeam, dar de ea. Eu aveam deja cateva liste in day planner-ul din geanta si nu puteam si inca nu pot a intelege cum poate cineva sa nu aiba dorinte, sa nu aiba chestii pentru care sa munceasca, unicornii personali.
No, asa ca, sa purcedem la updatarea listei vechi.

1. Un smartphone caruia sa-i tina acumulatorul 2-3 zile in conditiile in care eu vorbesc mult mult.
-am nevoie de el, am nevoie de wifi, am nevoie de agenda si aparat foto ok incorporat
-am nevoie de music player ok
2. Casti wireless pentru numitul smartphone: motive ca manelistii - fara numar

3. Bigudiuri electrice de la remmington - pentru ca i loooove curling my hair, daca eram creata locul asta era ocupat de placa de intins parul. Patasti.

4. Vacante in lumea larga, nici macar nu sunt tare mofturoasa la destinatii dar mi-ar placea Istambul, Paris, somewhere in GB.

In rest, pantofi, haine, lenjerie, bijuterii, I can live without.

luni, 4 aprilie 2011

Una dintre temele delicate de discutie in cuplu

Si nu tocmai printre cele clasice.
In orice cuplu tema copiilor e delicata si cea a usturimilor in locuri private,sau a veziculelor de lochid verde si mirositor, dar divaghez.
La ce ma refer e the money talk.
Nu mai avem 12 ani, toti avem venituri mai mici sau mai mari, sau ne dorim sa le avem.
Si, fiind entitati diferite, asa cum ne laudam, si remuneratiile sunt diferite.
Sfaturile cosmo sunt depasite in situatiile astea. Revistele glossy ne invata ca masculii sunt cei sensibili la castiguri inferioare, ca egoul lor fragil precum un ou nu rezista bine viforului feminismului oneros. Ca e bine sa ii protejam, sa ii ferim de cataclisme la nivelul masculinitatii lor, caci, cine stie? poate ne vor parasi tocmai pentru ca aducem acasa the bacon.
Dar, pe calea asta, doresc sa anunt revistele glossy ca lucrurile s-au schimbat.
Ieri, promenandu-ma gratioasa pe la mall, am concluzionat ca ma va deranja cand el va castiga mult mai mult decat mine.
Ma voi simti stanjenita cand el imi va cumpara cadouri mari si pompoase pe care eu insami nu imi voi fi putut permite sa le achizitionez. Ma voi simti incurcata cand el ma va invita la cina intr-un loc super si va plati stiind ca eu nu as putea sa o fac.
Gusturile mele sunt scumpe dar, in momentele de cumpana prefer sa keep a lid on them ideii de a mi le satisface altcineva.
Maybe i`m crazy, dar simt nevoia sa fiu egala, poate mai egala decat altii.

Debate people!

Ca specie avem un mare defect, poate mai multe, dar de asta m-am lovit azi.
Credem ca posedam adevarul absolut si il aparam cu viata if need may be.
Suntem dornici sa ne aruncam in fata unui tren in miscare pentru a-l proteja si bine facem pentru ca e una dintre marile comori ale vietii, e un veritabil dar divin.

Suntem perfect capabili sa ne repezim cu dintii la gatul netrebnicului care indrazneste a-l ataca.
Adevarul absolut are cruciati viteji in persoana noastra.

Dar, acum, pusa in fata acestei armate pe picior de razboi, nu pot sa nu ma intreb ce e acest adevar absolut.
Institutia justitiei, in care sunt oarecum implicata, care are ca scop declarat in legi aflarea adevarului, nu are pretentia ca il chiar descopera. In acest context s-a introdus notiunea de adevar obiectiv, adica ce poate fi demonstrat prin probe, pentru ca adevarul adevarat poate fi dincolo de capacitatea umana de demonstrare.

Pot fi mai multe adevaruri? Adevarul acesta care le e unora mai drag decat insasi viata priveste totul sau doar unele sectiuni ale existentei noastre.

Cand cineva sustine ca stie el mai bine care e adevarul dar refuza sa argumenteze, are la dispozitie probe care noua ne sunt ascunse sau a fost iluminat de duhul sfant?

Si daca a fost iluminat precum ziceam mai sus, de ce nu s-a desteptat in mai multe arii? Iluminarea divina priveste doar anumite parti ale existentei noastre?

So many questions, so little brainz.
Poate poate se va pogora cunoasterea si asupra bietului meu creier.

duminică, 3 aprilie 2011

Secretul meu rusinos pentru ziua de azi

Am multe si incerc sa le triez. Stim cu totii ca secretele ne apasa sufletele, nu le intuneca permitant muschiului pacatului sa creasca si sa se intinda unde altadata era doar lumina si devotiune divina (simt nevoia sa explic ce am scris aici, but, on the other hand, cine ia in serios... may aswell do so).
Daaa, deci, de acum, voi publica aici cate un pseudo secret rusinos pentru a-mi usura sufletul nemuritor de greutatea lor.

Secretul de azi e placerea de a privi filme, seriale, de a citi carti istorice dar dramatizate. Pentru ca ce e istoria daca nu un soft porn melodrama care sa ne incante privirile si sa ne imbogateasca pseudo culturile generale cu mici fapte aproape de realitatea istorica.
Stiu ca the tudors a fost doar o poveste cu imagini frumoase si departe de mizeria si disperarea care au caracterizat epoca, dar nu am rezistat ispitei de a-l vedea pe jonathan rhys meyers aproape nud aducand placere atator domnisoare dornice. Da, that`s me.
Imi place braveheart atat de mult incat il am pe dvd si il reprivesc cand mi se face dor.
Am vazut rome serialul and i loved it so much. De fapt a fost ce m-a tinut going intr-o perioada grea si complicata a existentei mele.Mda, aici am ajuns.
Si filmul meu preferat of all times: The Gladiator. Nimeni nu intelege pasiunea mea pentru gladiator. Poate e o combinatie intre pasiunea mea pentru imperiul roman atat ca istorie cat si ca succes si pasiunea mea pentru heroes.

And i just found my personal hero and i`m the happiest girl alive.

Cujetari de primavara

1.Oare pantofii peeptoe sunt acceptabili in mareata profesie juridica?
pro: am vazut avocati cu blugi purtati in cizme
con: degetele de la picioare
pro: macar nu sunt pantofi sport - am vazut avocati in pantofi sport
con: pedichiura
and i could go on and on

2. Placinta cu dovleac de la carrefour, de ce imi place atat de mult?!

3. Conducatorii auto din cluj, de ce trec pe prima banda tocmai cand vad ca vreau eu sa ies de la metro? E o conspiratie anti-ka sau anti-eu?

4. Oamenii de la mall, sunt ei sau nu sunt hipnotizati?

5. Tanti knorr de pe scena de la mall care urla ouaaaaa, lingura de maionezzzzaaaaaa, are un vibrator intr-un loc ascuns?

6. Inghetata de ciocolata cu menta, cand a aparut ea si cum de nu am descoperit-o pana acum?

etc samd

Barbatii cu bani

In viata fiecarei femei apare o intrebare mai devreme sau mai tarziu. Sa aleg un barbat frumos sau unul cu bani?
Pentru ca, cele mai cerebrale dintre noi, trebuie sa dea voie dragostei sa se intample. Si, inainte de a cadea head over heels, te intrebi, oare e mai bine sa iubesc sau sa fiu rasfatata.
Contrar credintei populare, exista un barbat cu bani pentru fiecare, dar, de fiecare data, el e mai mototol, mai stramb, mai negru, are nasul mai mare, miroase mai ciudat, are mainile efeminate decat cel pe care ni l-am dori.

Dar dragostea poate compensa un viitor sumbru, arid, plin de griji financiare?

Si oare nu am ajunge sa iubim mototolul cu bani cu timpul. Cine nu s-ar indragosti de tipul care o rasfata?

Si totusi, sa nu uitam ca la donna e mobile si ca ratiunea nu e intotdeauna forta care ne ghideaza alegerile.

Sunt extrem de curioasa cate dintre noi au ales barbatul cu bani si care dintre categorii e mai fericita.

sâmbătă, 2 aprilie 2011

Despre oameni cu principii

Intotdeauna, cei mai periculosi mi s-au parut oamenii care declara ca au principii. Pentru ca a actiona conform acestora si a le face publice sunt doua lucruri fooaaarte diferite.
Si cei care simt nevoia sa aduca la cunostinta publicului general informatii ciudate despre ei trouble me.
I am troubled...

Pana in momentul in care semenii mei isi declara defectele, le acord prezumtia ca sunt, nu perfecti, dar neapasati de atatea boli sufletesti.


Cred ca e ceva omenesc, dar cand cineva sustine sus si tare ca functioneaza dupa principiul modestiei, imi imaginez ca e mai mult o dorinta, o rezolutie de anul nou, o slabiciune de caracter pe care vrea sa si-o corecteze, un complex pe care incearca sa-l ascunda.
Cand cineva zice ca e monogam si confruntat cu taierea unui organ important, abia atunci incep sa-i question fidelitatea.
Etc, samd.
Ar fi mai usor pentru toti sa ne prefacem ca suntem sanatosi, ca nu avem complexe si, in special, sa incercam sa le tinem pentru noi, pe nimeni nu intereseaza starea morala a celorlalti, oricum, nu cu adevarat, poate la nivel de barfa usurica.

Cin cin!