Despre mine

Cluj-napoca
life in the chocolate lane

joi, 7 aprilie 2011

Nu pricep

De ce se simt unii oameni mai bine cand pot sa spuna "macar nu sunt ...." si sa dea un exemplu al unui cunoscut care li se pare lor ca o duce mai rau, sau face ceva mai rau, sau i don`t know. Ceva.
De ce rahatul in care e altcineva face rahatul in care ne zbatem noi sa para suportabil?
Cu ce ne ajuta ca altul are un job mai rau sau bani mai putini?
Cu ce ne insanatoseste sa stim ca vecina sufera de cancer si mai are 3 luni de trait?
Ne aduce mai multi bani in buzunar sa stim ca nenea de la 2 e somer?

Dar e o replica universala. Intotdeauna, dupa constatarea propriului necaz, macar o gandim, dar majoritatea o si impartasim auditoriului.
Asta arata doar ca suntem mai preocupati de soarta vecinilor/cunostintelor decat de moduri posibile pentru a ne remedia necazul.
Cred sincer ca asta e marea noastra problema. Preferam sa ne consolam cu problemele altora, care vor exista intotdeauna pentru ca toti cunoastem macar pe cineva chiar batut de soarta, decat sa ne concentram la remedierea problemelor proprii.
Asa vom fi etern nefericiti dar deosebit de bine informati in problemele vecinilor.

Si, daca nu gasim pe nimeni mai oropsit in problema particulara care ne apasa, tot gasim o tipa grasa si/sau urata asupra careia sa potopim mila noastra.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu