De fapt, am luat demult decizia de a-mi dansa viata. Sunt o balerina cu opinci si tutu roz pastel si fac piruete down the road. Dupa mine aluneca un nene anonim cantand genial la un pian de culoarea ciocolatei negre cu frunzulite aurii incrustate all over. Si voi dansa prin iarba si printre flori, soarele imi va mangaia pielea si nenea va canta necontenit hipnotizat de propria lui muzica.
Si sunt atatia oameni incaltati cu bocanci de fier care le tin picioarele grele, apasate pe pamant, care lasa urme adanci si urate, care au fetele impietrite intr-o grimasa de durere provocata de bocanci. Chinuiti, se uita spre paviment concentrati la urmatorul pas dureros. Nu vad orizontul, cerul albastru, florile, nu aud muzica, sunt sclavii urmatorului pas nenorocit.
Viata nu e un sir nesfarsit de pasi torturati, nu e compusa doar din caldaram, nu e doar durere si apasare, viata e un cantec la pian, un dans nesfarsit pe muzica preferata, orizonturi nesfarsite si libere, flori gratuite pe toate gardurile, frumusete fara de sfarsit.
De fapt, viata e ce facem noi din ea, poate fi orice, ia foarte putin efort sa smell the flowers and taste the wine, dar multi refuza sa-l faca.
Si apoi mai este eroarea comuna a generatiilor educate in comunism care cred ca valoarea unei vieti e data de greutatea si amarala acesteia, de ocaziile pentru a te plange vecinilor, de cat de victima esti. Asa ajungem sa ne vaietam cu totii tuturor, sa ne impanam existentele cu neplaceri selfinflicted, altfel nu pot sa-mi explic de ce am face tot ce facem.
Cu mandrie raportez ca am gasit si cavalerul meu care sa ma insoteasca till the end.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu