Despre mine

Cluj-napoca
life in the chocolate lane

miercuri, 25 noiembrie 2015

despre jocuri-ghicitori pe facebook

nu mai e o noutate ca ducem o viata paralela pe facebooc. ma refer la noi, astia care stam cu laptopul in brate seara, care ne bem cafeaua citind stiri pe telefon/tableta, care ne-am certat cu vodafone ca ne dau prea putin net la abonament si prea multe minute.

dar au aparut si tigancile ghicitoare pe facebook sub forma de aplicatii. (tigancile ghicitoare in era social media sunt aplicatii. mind. blown.). si o tiganca din asta ghicitoare se lauda ca poate sa prevada data si modul in care vei muri, ce iti place mai mult sa mananci, care e animanul tau de spirit, ce floare te caracterizeaza - astea sunt doar oferte pe care le-am vazut azi.

dar ce am incercat azi, caci, vezi tu, rar cititor, nici eu nu sunt complet imuna, e ghicitoarea "vezi care dintre prietenii tai te iubeste" si mi-a iesit un coleg de vreo 50+ de ani, respectabil, cu familie, care imi povesteste despre o actiune civica pe care o coordonam. Deci aceste mame omizi imi prevestesc ca un nene la casa lui se uita la poza mea de profil. Mor.

Merita incercat pentru un ras bun.

sâmbătă, 21 noiembrie 2015

marți, 17 noiembrie 2015

Paris is life

it's the city i love, the place where i'm always happy no matter what, the place where my best friend lives, the place where the food is great and the wine is paradise, the place where you can just enjoy beauty.
in Paris you can mock the bobo's eating expensive sandwiches in the street, you can sing and dance and love life.
Paris is love.
this is why i'm crying for Paris. those dirrty cowards hurt the place that has my heart.

luni, 16 noiembrie 2015

despre cum viata e facuta pentru a fi traita

cateodata uitam. cateodata uitam ca suntem temporari si ne lasam prinsi in rahaturi insignifiante. bineinteles ca plata facturilor e oarecum importanta, ca ce crede seful e vag semnificativ, ca poate am facut o greseala pe moment dar oare va conta la fel de mult peste 30 de zile? poate ca peste o saptamana greseala respectiva va avea consecinte favorabile sau poate ca nu va mai conta deloc. atunci de ce ne lasam prinsi intr-o capcana? de ce ne lasam antrenati intr-o lupta al carei rezultat nu va fi echivalentul timpului si resurselor alocate?

bineinteles ca toate chestiile marunte zilnice au importanta lor, ca un interviu pentru un job conteaza, ca un proces pierdut are urmari neplacute dar nu merita sa ajungem acasa intr-o stare maniacala, cu parul maciuca si tremurand din toate incheieturile. poate ca am imbatranit sau m-am maturizat dar nu cred ca nervii mei sunt un pret corect pentru toate chichitele pe care societatea m-a conditionat ca sunt importante.

fuck everything. cat timp traiesc totul se poate rezolva. timpul e cel mai important. poate ca maine un nene nervos si animat de chestii pe care nu le inteleg va decide ca tribunalul e ceva rau si ca avocatii merita sa moara. poate ca astazi e unicul timp pe care il mai am la dispozitie. poate ca cele 30 de minute pana la birou vor fi ultimele mele minute. de ce le-as petrece infuriata? de ce mi-as irosi ultimele minute fara sa ma bucur ca ascult muzica, de aer, de cer, de faptul ca exist?

fuck this shit.

duminică, 15 noiembrie 2015

as a blind fortune teller

acum as spune ca lumea e intr-un loc intunecat, ca toti vom suferi, ca va curge sange inainte sa ne fie bine, ca vor fi victime nevinovate dar ca, in finat, dupa ce vom plati darile si zeciuiala, totul se va aseza.

despre cel mai rau lucru

avem tendinta sa credem ca dificultatea cea mai recenta e cel mai rau lucru care ni s-a intamplat vreodata. credem ca, daca reusim sa o rezolvam (slabe sanse), viata noastra va fi roz si pufoasa (no way).

asa ca azi, confruntata si eu cu ce se putea intampla mai rau (no way) imi pun mainile in cap si ma jur ca voi fugi in lume anonima sa lucrez chelnerita printr-un birt intr-o tara calda dar apoi revin la realitate si stiu ca voi face tot ce este posibil sa rezolv situatia. si stiu ca nu e ce se putea intampla cel mai rau si ca, atata timp cat traiesc, totul se poate solutiona intr-un fel.

ma maturizez.

vineri, 13 noiembrie 2015

despre prieteni

prietenii sunt aia care urasc  oamenii pe care ii urasti fara sa aiba nevoie de mai multe motive. pentru ca sunt oameni pe care ii urasti intemeiat si nu vrei sa vorbesti despre asta. un prieten intelege.
i need a friend right now si sunt putini oameni capabili sa investeasca atat cat am eu nevoie.
#gauraneagradeafectiune

miercuri, 11 noiembrie 2015

dark mood


despre inceputurile depresiei

ma intristeaza ca lumea pare sa creada ca depresia e doar un necaz prelungit care trece daca te joci cu o pisica si mananci o ciocolata. ma intristeaza foarte multe chestii zilele astea.
suntr intr-o groapa intunecata.
mi-e greu sa ma mobilizez sa fac cele mai simple chestii.
nu dorm.
cand inchid ochii, vad imagini oribile, extrem de triste, care dor.
ma doare tot corpul si tot sufletul.
nu simt ca ar mai fi sens in orice.
mi-e greu sa formez o propozitie.
simt ca tot si toate sunt din vina mea.

si, in final, simt ca lumea asta, inclusiv eu, ar fi un loc mai bun daca nu as fi in ea.

(azi incerc sa ma repun singura pe picioare, dar de maine apelez la specialisti)

luni, 9 noiembrie 2015

despre noi si despre ce am face

cred ca toti ne vedem ca pe niste eroi, ne imaginam ca, intr-o situatie extrema, am reactiona rational, omeneste, chiar eroic. dar ma intreb. chiar ma intreb, cunoscandu-ma si acceptand cine sunt si care-mi sunt limitele, stiind ca plang pentru caini, pentru pisici, pentru oameni, stiind ca, in sufletul meu intunecat unde sunt sincera, dreptatea e chestia cea mai importanta pentru mine, ce as face.
dreptatea aia in care omul vulnerabil si necajit e ajutat si nu devine victima celor mai puternici temporar, cand copilul nu e necajit doar pentru ca e usor, cand chiar daca esti ranit intr-o situatie, rechinii nu sar pe tine, dreptatea aia e importanta pentru mine, atat de importanta incat ajung sa ma arunc eu in situatii din care mi-e greu sa ies.

ma intreb ce as face daca as vedea o femeie abuzata. ma intreb cum as fi putut sa reactionez, ca si copil, cand am auzit-o pe bunica in ultimele stadii de ahlzeimer, spunandu-mi ca bunicul o batea cand era tanara. incercam sa o linistesc, nu stiam mai multe, dar pentru ea totul se intampla atunci, eu eram cea care putea sa o ajute - in ochii ei, apela la mine, imi cerea sa ii validez trauma. iar eu o tineam de mana si ii spuneam ca nu e adevarat, ca bunicul e batran si blajin, ca totul e in mintea ei. o femeie batrana cerand ajutorul unui copil, probabil cerand ajutor pentru prima data in viata ei.

cum as reactiona acum daca mi-ar cere cineva ajutorul, probabil ca altfel. si probabil ca nu o sa ma iert prea usor pentru ca nu am ajutat-o pe bunica mea cand puteam, cum puteam, macar recunoscand prin ce a trecut si ce a simtit.

viata e urata, murdara si diforma. suntem maturi si avem responsablilitatea de a o privi in ochi si de a o vedea asa cum e. ascunderea dupa perdele si maturatul sub pres ne fac pe noi diformi si urati.

despre relatia mea cu banca transilvania

de cativa ani, banca transilvania e mai aproape de mine decat oamenii cei mai apropiati, as in banca transilvania e entitatea cu care vorbesc despre bani. singura entitate. care stie tot.
parintii mei nu stiu tot, iubitul meu care imi doresc sa imparta restul timpului cu mine nu stie tot (si nici nu stiu cum voi reusi sa impartasesc bucatica asta din existenta mea cu el sau cu oricine altcineva. am dat sfaturi despre anal sex and bondage and sadism and everything else si am povestit despre chestii mult mai intime decat bani dar mi-e foarte greu sa ajung acolo) dar banca transilvania are cheile catre cea mai ascunsa si protejata particica a vietii mele. finantele mai au o oarecare imagine a ce fac, dar dragostea mea pentru simplitatea cardurilor ii da bancii transilvania cea mai fidela oglinda a vietii mele.

si acum, numita banca imi trimite un mail. si nu orice mail ci un mail cu ce am facut eu luna trecuta si care e starea (tragica) a finantelor mele. plang. nu am deschis mailul, i marked it as read ca sa nu imi mai gadile constiinta din inbox, dar nu l-am citit. si plang.

banca transilvania e mai rea decat un iubit care nu ma iubeste, mai rea decat un iubit care se desparte de mine, mai rea decat un interlop rus care imi tine iubitul captiv pentru recompensa, mai rea decat orice. pentru ca banca transilvania insista (dupa cum am bifat pe contract, dar oricum) ca, o data pe luna, sa ma puna in fata alegerilor gresite pe care le-am facut luna care a trecut.

banca transilvania insista sa imi arate cine sunt, the real me, nu imaginea machiata si manichiurata pe care o arat ci fata trista, care cumpara rujuri si pantofi in exces, care se plimba mereu cu taxi-ul desi are masina, care bea mult prea mult vin rosu scump si care plateste prea mult pentru cosmetice dupa care sa se ascunda.

banca transilvania stie mai multe despre mine decat stie psiholoaga mea, ma cunoaste mai bine decat medicul de familie si are cu mine o relatie codependenta si bolnava. ea ma ademeneste cu carduri de cumparaturi apoi ma respinge iar eu o amenint ca o parasesc pentru alta. dar nu se intampla nimic. mereu mereu, spre viitor, eu si banca transilvania tinandu-ne de mana.

acum trebuie sa gasesc o modalitate sa storc si eu niste lacrimi compensatoare de la una dintre interfetele ei.

duminică, 8 noiembrie 2015

despre nevoia de cineva

suntem (si aici ma refer in principal la mine) adulti independenti, intregi, apti sa functionam in societate. ne-am construit o viata, cariera infloritoare si impresionanta, un cuib frumos, platim facturi, conducem masini pe care le alimentam cu benzina, ne platim impozitele, functionam.
avem muzica preferata pe care o ascultam si pe care ne place sa dansam.
stim ca ne place vinul sau vreo doua cocktailuri.
ne plac cam 4 locuri de iesit in oras dar le testam si pe cele noi.
iesim la teatru, la opera si la spectacole mai underground cand gasim ceva interesant.
avem 2-3 prieteni buni si inca vreo 10 care rezoneaza cu noi.

si totusi. cateodata avem nevoie de o persoana. avem nevoie de o dragoste neconditionata care nu se va schimba indiferent de circumstante. Avem nevoie sa stim ca cineva ne va iubi chiar daca gresim sau nu ne sta bine parul, nu ne iese machiajul, poate ca intr-o zi avem toane sau lovim masina.

Nu inteleg nevoia asta. Dar o simt acut cateodata.

marți, 3 noiembrie 2015

Cateodata ma intreb ce as face daca as sti ca mai am o zi de trait

Si apoi mi se limpezesc gandurile.

M-as imbraca foarte comod.
Mi-as spala parul, as face un dus fierbinte.
Mi-as cumpara un bilet de avion spre paris.
As ajunge in paris.
As intra la un auchan de unde mi-as lua un vin mediu de scump.
De la o boulangerie mi-as lua une baguette et un croissant s'il vous plait.
Apoi m-as duce in gradinile luxembourg-ului unde as sta la soare/stele intr-un sezlong pana in ultimul moment.

luni, 2 noiembrie 2015

Ultimul sa stinga lumina

Cateodata ma intreb, despre papusarii din umbra care ne conduc pentru ca nu pot sa imi imaginez ca papusile de paie care apar pe la tv si poarta titluri pompoase sunt chiar ei creierele operatiunii, daca nu realizeaza ca noi, astia multii si fara nume, suntem cea mai valoroasa materie prima pe care o au.

Cum reusim sa supravietuim in mediul ostil care ne e pus la dispozitie, imi depaseste puterea de imaginare. Sau poate ca e ca in the matrix, daca viata ne-ar fi prea usoara, am avea timp si energie sa ne intrebam ce e dupa toata panza asta pictata care ni se spune ca e realitatea si daca nu cumva controlul si democratia sunt ce era religia in timpurile uitate, niste unelte de manipulat masele.

Cu alte cuvinte, domnilor, de la cine veti recupera investitia dupa ce vom fi ars, murit inghetati pe lacuri in timp ce echipele de salvare ne privesc neputincioase din lipsa dotarilor, murit in spitale din lipsa medicamentelor, murit pe drumurile tarii din lipsa conceptului de calitate, murit pur si simplu pentru ca salvarea vine peste o ora in mijlocul oraselor, murit pentru ca masina pompierilor nu poate sa ajunga la noi din cauza masinilor parcate aiurea, murit pur si simplu pentru ca cei pe care ii platim isi fac treaba doar pe hartie? Cine va va mai vota atunci? Cine va va mai plati impozite si taxe?

Va scuip pe toti, oameni de paie!