Despre gelozie

Citeam azi un articol despre gelozie. Si ma gandeam, pentru ca nu sunt geloasa, sau poate sunt, dar ma enerveaza ingrozitor.
Reactionez ciudat la cea mai mica briza care miroase-a gelozie. Raspund agresiv la intrebarea "iubito, unde esti?". Raspunsul meu la toate astea e ca, daca individul chiar ma suspecteaza de foul play, fie accepta si tace, fie grows a pair si-mi da papucii. Dar nuuu, nu am eu norocul asta, pentru ca barbatii sunt niste drama queens.
Cu exceptia celui pe care-l iubesc eu, desigur, care nu e gelos, e suficient de secure incat sa nu aiba nevoie de incurajarile mele constante.

Deci, ce este gelozia si care-i e sursa. Un sentiment urat, ca o durere de burta, un nor mare si negru care intuneca o zi frumoasa, nesiguranta, dorinta de a rani, pentru ca realizam cu totii ca supunand iubitul unui interogatoriu ii aratam ca nu avem incredere in el si asta il raneste. Toata lumea sufera.
Sursele cred ca sunt nesiguranta unuia, dorintele lui de a insela proiectate. Cand tipul crede ca eu sunt prea buna pentru el, prea frumoasa, prea bine platita, il apuca.

De ce nu sunt eu geloasa? Nu pentru ca as fi extrem de indragostita de mine insami si stiu ca eu nu ma insel si nici din cauza ca nu as avea dorinte infidele, pentru ca le am. Nu sunt geloasa pentru ca sunt optimista si acord semenilor, in special seamanului langa care mi-ar placea sa adorm dupa varii activitati care pot sau nu sa implice un pat, prezumtia de onestitate. Pana la prima proba in directia opusa, chiar cred ca daca individul zice ca ma iubeste si intreprinde actiuni in directia asta, chiar ma iubeste. Si insist sa cred ca nu sunt atat de inocenta incat sa ma incurc cu un nene care poate sa te iubeasca si, concomitent, sa cunoasca in sens biblic si alte domnisoare.

Patasti.