Damn you treacherous brain chemistry!

Pentru ca asta e dragostea, chimie a creierului care, cand intalneste un mascul numa` bun, in cazul meu, se da peste cap si, instinctul de auto-conservare uber bine dezvoltat fades away in fata fericirii lui si a mele for that matter.

In mod obisnuit, creierul meu e albastru petrol, asa imi imaginez, sau indigo. Nu pentru ca ar fi suparat. Doar pentru ca e calm si echilibrat. Stie care-i sunt prioritatile si are un plan pentru a-si indeplini telurile. Si toate telurile lui graviteaza in jurul meu si a fericirii mele. Fericirea mea nu tine de un barbat ci de realizarile mele proprii, care nu includ un nene, eventual nenii de pe bancnote sau neii a caror statui sunt in locurile pe care vreau sa le vizitez ori nenii care creeaza pantofi, bijuterii, telefoane mobile cu nume de fruct sau masini.
Imi place culoarea indigo, albastru petrol. Vreau un palton asa.

Si apoi vine unicornul. Creatura mitica despre care toate stim dar pe care nu am intalnit-o. Barbatul ideal pe care il lauda revistele pentru femei si legendele urbane. Cel care te face sa zambesti si sa nu mai mananci ciocolata. Cel care e parca rupt din visele tale cele mai ascunse, care intruchipeaza toate dorintele tale, inclusiv cele pe care nu stiai ca le ai.
Unicornii astia sunt rari. Norocul meu. Dar, cand ii intalnesti, stii. E ca in comediile romantice, nu conteaza unde-l intalnesti - devine cel mai romantic loc, parcarea mall-ului devine noul paris. Stelele stralucesc, poate nu pentru publicul general, dar sigur pentru tine. Nu stiu ce aud ceilalti, dar eu auzeam moon river in surdina. Simteam ca plutesc gingas peste baltute si pete de ulei, printre cumparatori catre el.
Si, dupa prima intalnire perfecta, care a durat 5 zile, creierul meu nu mai era indigo, ci purple.
De atunci, he`s been constantly on my mind, de fiecare data cand iau o decizie, e si el un factor important. Si nici macar nu ma refer doar la deciziile importante in care e un factor ingrijorator de important, dar si la deciziile mici.
Simt nevoia sa-i spun toate prostioarele rezervate twitterului, ma abtin pentru a nu-l plictisi.
Ma face atat de fericita doar sa stiu ca e undeva si ma iubeste, cand imi spune numele, i get dizzy.
Cand ma tine de mana, plutesc again.
Compar pe toata lumea cu el si nimeni nu se apropie macar.
I`m crazy and there`s no cure, but i`m the happiest i`ve ever been and i don`t ever want to return to sanity.