Cred ca cel mai bolnavicios lucru care poate fi facut dupa o despartire e sa iei tricoul lui vechi in care obisnuia sa doarma si pe care l-a lasat la tine in brate si sa iti plangi in el iubirea pierduta invaluita in mirosul lui dulce si putin picant. Asta am facut eu candva in mlastina ultimelor zile. Nu ajuta deloc.
Ce ajuta in schimb e sa aduni de prin casa toate lucrurile mici pe care ti le-a lasat, ti le-a facut cadou cand te iubea si sa le ascunzi intr-o cutie undeva unde sa nu te impiedici de ele in fiecare zi. Da, a fost dragostea vietii tale dar nu poti sa te vindeci navigand printr-un teren minat in fiecare zi.
As face orice pentru a uita durerea. Am facut orice pana acum. Dar vine un moment, la 3 dimineata cand te trezesti confuza dupa ce l-ai visat si uiti ca nu mai e al tau si te loveste iarasi un zid de durere cand realizezi ca trebuie sa iei realitatea in piept, ca nu te mai iubeste si ca, in cazul meu, probabil nu-l voi mai vedea vreodata.
E oribil, toata situatia e chinuitoare. Ajungi sa te intrebi de ce doi oameni destepti, frumosi, atragatori si, mai ales, indragostiti nu pot fi impreuna. Ajungi sa te intrebi ce ai facut gresit, daca in alte circumstante ar fi functionat, ti se pare ca poti gasi solutii.
E prea tarziu.
Pobabil singurul raspuns posibil e ca, in ciuda atractiei si a dragostei pe care o simteati amandoi, erati (eram) fundamental opusi si incompatibili.
Nu il urasc, de fapt il iubesc in continuare, nu am ce sa ii reprosez, nu ii gasesc nici un defect.
Daca ar fi un nesimtit, as putea sa ma agat de asta, dar nu e.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu