Despre mine

Cluj-napoca
life in the chocolate lane

vineri, 16 aprilie 2010

Vânătoarea de mârlani


Ştiaţi că pescuitului specialiştii în spun vânătoare? Că, se zice, că peştele e jmecher, cunning, parşiv, deci pescarul nu şade doar cu un băţ orientat spre apă(ce ar putea face şi un urangutan) ci depăşeşte în iscusinţi maestrul peşte, urmărindu-l în locurile unde densitatea dumnealor e mare, tentându-l cu momeli(nenaturale) care îl păcălesc...

Asta vreau să vă propun şi eu azi. Putem spune că mârlanul e peste tot, cam la un cetăţean cinstit, sunt doi mârlani, deci care e miza vânătorii lor? Eu spun că mârlanul e ca peştele, şiret. Nu se lasă scos din bârlog cu uşurinţă. Mârlanul, adaptat supravieţuirii urbane, se camuflează pentru a arăta ca orice alt cetăţean. Pentru a-i vedea adevăratele culori, trebuie scos din cochilia în care se ascunde. Şi, odată scos, trebuie dus la nivelul următor şi tot aşa. Miza jocului e să aduci mârlanul în pragul apoplexiei, să fie roşu, congestionat, umflat la faţă, cu ochii aproape ieşiţi din orbite, să saliveze, să nu mai fie capabil să articuleze cuvinte, să-i fi depăşit capacitatea de a-şi imagina un nou curs de acţiune. Pentru a atinge acest rezultat nu e permisă folosirea violenţei fizice, dar puteţi să-i spuneţi absolut orice. Eu, inventatoarea minunatului joc, nu am reuşit să aduc mârlanul acolo.

Un exemplu. Zona de vânătoare cea mai fructuoasă este şoseaua patriei. Fie în oraş, fie în afară, musteşte de mârlani. Eu, ca don'şoară într-un ford Ka sunt o ţintă uşoară, o momeală atractivă, pentru aceşti domni. Ce am observat e că vânatul nostru nu se găseşte doar în jeepane, bmw-uri, merţane, meleuri ci şi in dacii, nu doar logane, ci şi modelele vechi care abea se târâie. Cred că cei din urmă îşi apără demnitatea lezată, dar de cine, că doar nu de mine.
O capcană în cautarea noastra este pseudomârlanul. Ăsta e un nene sau o tanti(unde ne-a dus egalitatea între sexe...) care a avut de-a face cu destui din clasa veritabilă şi se apără cum poate şi cum a auzit la tveu că ză offence is ză best defence... aplică în viaţa de zi cu zi. Poţi să recunoşti un asemenea personaj doar când e prea târziu, tu, provocat de un act mârlănesc, încerci să-l aduci la apoplexie şi, în loc de congestie facială şi ochi bulbucaţi, pseudomârlanul tău râde, sau dissengages.
Deci, în trafic e mai uşor să scoţi mârlanul din cochilia de om normal şi cu psihicul intact în care se refugiază, aici iese el singur, îţi dai seama când claxonează isteric, îţi face semne dezarticulate, lasă geamul să poată fi auzit mai bine, frânează brusc în faţa ta yeda yeda. După ce ai trecut de pasul 1, va trebui să ai la îndemână un gest neagresiv(fizic) care să aducă prietenul mârlan pe buza prăpastiei. Preferatele mele sunt trimiterea unei bezele zburătoare, arătarea unui deget sugestiv, finger pistols, tot ce au în comul e ridiculizarea interlocutorului care deja a demonstrat lipsa simţului umorului şi furia fierbândă de care avem nevoie.

Eu doar până aici am ajuns, mârlanii fie au râs, demonstrând simţul umorului, deci calitatea de pseudomârlani fie nu au reacţionat, dar nici nu am avut ocazia să observ apariţia celorlalte simptome.
Ştiu că e doar un alt mecanism de protecţie împotriva lor dar refuz să ajung ca ei, o isteroidă în trafic, suspectă de hemoroizi imflamaţi. Şi sunt conştientă că există o posibilitate de a fi bătută, dar probabilitatea e mai mică decât în cazul pseudomârlănelii.

Next time we'll talk about mârlan species that litters throwing shit from the car window while driving.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu