Statul roman

http://clanwebb.com/2006/10/

În tinereţile mele zbuciumate, adică prin anul 1 la facultate, toare prietenele mamei mele, rudele îndepărtate care veneau la o cafeluţă pe la noi, îmi recomandau călduros să urmăresc un job la stat şi apoi, cu un zâmbet atotcuprinzător, mă încurajau că sigur mămica mea, cu multiplele ei cunoştinţe în administraţia publică locală, îmi va 'rezolva' ceva.
Eu, întruchiparea gazdei bune şi graţioase, nu îmi contraziceau musafirii, că de' nu sunt pusă aici să educ lumea. Până într-o zi... când zăgazul meu interior a dat puţin pe dinafară şi i-am spus unei doamne drăguţe că nu, nicidecum visul meu nu e să şed 8 ore la un birou antic, să beau cafea şi să prind mucegai pe un salar mic dar stabil. Omg! Parcă i-aş fi declarat că sunt o preoteasă a celui ce nu trebuie numit şi miroase a foc şi pucioasă. Erezie curată, noroc ca arderea pe rug a devenit outdated şi nu avea pietre la îndemână... I-am explicat, dornică de a auzi argumentele pro, rezervele mele faţă de un job la stat: că vreau să cresc profesional, că vreau să muncesc într-un mediu competitiv, că vreau bani mai mulţi decât e dispus statul român să-mi dea, că nu vreau să fiu îngrădită de reguli birocratice superflue şi a căror origine şi scop iniţial sunt obscure.
Cu excepţia ochilor bulbucaţi şi a privirii neîncrezătoare, nu am căpătat răspuns.
Trist e că o întreagă generaţie nu are altă speranţă decât ieşitul la pensie şi nimeni nu îşi pune întrebări, lumea e nefericită cronic, roboţei care merg înainte din inerţie ne înconjoară.
Apoi, precum Moş Crăciun, a venit criza. Bugetarii au salariile ciuntite, sunt reduceri masive de personal la baza cărora nu stă performanţa, cum ar fi logic, ci vechimea?!?!?!?! Acum îmi vine să-mi dau singură un high5 că ce deşteaptă am fost. Cred că mi-ar fi crescut tensiunea şi mi-ar fi murit nişte neuroni de furie dacă aş fi fost pusă în această situaţie.
Oricum sunt frustrată mult peste limitele pe care mi le-am impus de câte ori intru în contact cu organele lui peşte. Joi am fost la finanţe să depun declaraţii, jumătate din ghişee erau închise, am stat pe la cozi cea mai mare parte a zilei într-o cameră neaerisită şi unde domnul jandarm m-a avertizat că zilele trecute se furaseră genţi.
Îmi închipui că adevăratele victime sunt doamnele de la ghişee care nu au avut pauză de masă sau de toaletă toată ziua.

Teoria mea e că există un univers paralel care începe după uşile pe care accesul publicului e interzis. Cred că funcţionarii publici trăiesc într-o lume de musicaluri, au coregrafii complicate, costume fanteziste şi se exprimă doar în song!! Mă mir cum de reuşesc să funcţioneze zi de zi, în contact cu noi, aceşti simplii vorbitori, fără a exploda spontan în cântec?! Cred că sunt plătiţi cu bomboane şi bezele, cred că birourile lor sunt de turtă dulce şi la robinete curge ciocolată. Cred că, de fapt, Ieti omul zăpezilor este liderul lor neînfricat, lupul şi scufiţa roşie sunt adjuncţii acestuia iar cei şapte pitici sunt managerii regionali. Crăiasa zăpezilor, Fram ursul polar şi Muma pădurilor sunt auditul intern.
Altfel... cât sunt eu de deşteaptă şi ma laud cu asta, îmi este imposibil să înţeleg statul român.