Galeria fostilor sfaramati

Intotdeauna cand pun punct unei frumoase povesti care implica un reprezentant al sexului parooos, am constiinta incarcata. Stiu ca gingasa creatura nu va putea trece degraba peste pierderea mea.
Stiu ca se va intovarasi cu alte creaturi egal de pure sufleteste pentru a dezbate subiecte religioase, anatomice si sociale in compania alcolului.
Probabil, trecand cu greu peste pudoarea care-l caracterizeaza, cavalerul aparator al domnitelor virtuoase le va impartasi celorlalti cavaleri detalii intime ale relatiei noastre. In special va sublinia defectele mele trecand gratios peste cele domestice si aprofundandu-le melancolic pe cele intime. Adunarea aceasta de gentlemeni se va veseli comparand detalii personale ale fostelor lor sau actualelor for that matter.
Victima rautatii mele va ajunge acasa, va dormi precum un prunc nevinovat invaluit in intelegerea prieteneasca a egalilor sai.
A doua zi, se va trezi vesel, va vedea raze de lumina prin norii egoismului meu care au intunecat, pentru un scurt moment, soarele.
Va incepe sa vada poponete ale creaturilor de sex opus, unele chiar apetisante.
Dar va recadea in melancolie stiind ca, desi poate nu eram suficient de gospodina, il faceam fericit si ma iubea.
Rudele lui de sex feminin vor incerca sa-l fericeasca, doar se stie ca ele au fost primele in viata lui si extrem de geloase pe oricare incercare de inlocuire. Ii vor explica pline de compasiune ingerasului rozaliu cum ele mi-au vazut adevarata fire de la inceputuri dar, in cumintenia lor, cum ar fi putut sa-i sparga balonul? Ele stiau ca sunt plina de venin si complet invidioasa. Ele au prevazut acest rezultat nefericit. Ele stiau ca nu putea dura. Ele stiu ca el este un veritabil ciorchine de calitati, un viitor stalp al societatii si merita o stalpa, o doamna in societate si dama cu moravuri usoare in pat, nu o domnisoara cu moravuri indoielnice in toate situatiile - cum eram eu.

Eroul doarme mai mangaiat, leganat de complimentele si intelegerea mamoasa care-l inconjoara.
Isi aduce aminte ce harpie eram eu, cum il obligam sa se tunda, ii reprosam ca miroase a bere si fum de tigara si trebuia sa faca dus, cum refuzam sa-mi petrec serile in casa si il necajeam scotandu-l in oras. Bietul puisor.
Se consoleaza, bine ca a scapat. Ma si ceruse de nevasta. Ce facea daca acceptam?! Oroarea ororilor.
Dar, undeva, deep down, stie ca nu va fi niciodata atat de fericit. Va fi linistit, impacat, mamit, dar niciodata cu adevarat fericit.

Porumbelul neprihanit incepe sa devine reaquainted cu populatia feminina. Majoritatea exponentelor, apreciind inaltimea si aspectul de gazela, ii mangaie egoul jumulit de mine, aceast monstru de egoism.
Orgoliul incepe sa se scalde in ape mai benefice, doritoarele curg garla.
Eroul aproape nu se mai gandeste la mine, vrajitoarea care i-a frant ceva.

Printesa incepe sa se detaseze de batalionul doritoarelor. Columba abandonata incepe sa imagineze un viitor, pe care cu mine nu-l avea, cu demoizella. Vede cum vor arata copiii lor, un baiat care va semana cu ea si o fata - copia lui fidela. Stie si cum ii va chema: Ion si Ionella, cu doi ll, nu ca toti taranii.
Vor lua un credit, isi vor cumpara un apartament pe care il vor vopsi in culori pastel si il vor umple de electrocasnice sclipicioase cumparate cu banii de nunta. Pentru ca printesa isi doreste o nunta mare, cu toate rudele si cunostintele indepartate.
Printesa nu-l impinge cu ambitia ei. Printesa nu prea are ambitie, o adevarata calitate a femeilor cuminti, spre deosebire de cele cu moravuri dubioase.

In sfarsit s-a terminat cu aberatia pe care am reprezentat-o in viata lui bucalata si mic burgheza. In final existenta molcoma poate sa-si reia cursul, palpitatiile s-au terminat si eroarea a fost indreptata.

Povestea asta e general valabila, huluba neprihanita poate fi oricare dintre ei.