Despre suturi in fund

Toti le primim mai des sau mai rar in functie de domeniul in care activam. Sunt convinsa ca un functionar al institutiilor publice are fundul moale si pufos pe cand un angajat la patron are partea dorsala sub forma unei mari bataturi.
Ne plangem despre suturile in fund pe care le primim, ne infuriem pe cei darnici cu ele, ne frustreaza, pe unele nici macar nu le mai percepem, altele ne fac sa plangem.
Dar nu cred ca le vedem si partea pozitiva.

E atat de usor sa ne complacem in existenta mediocra, la caldurica, pe un scaunel moale de unde sa facem doar ce stim cel mai bine, sa nu iesim din bula de familiaritate pe care ne-am creat-o, pentru ca necunoscutul e, in primul rand, inspaimantator. Un sut ne poate da impulsul necesar pentru a evolua.
Timpul e cea mai valoroasa posesiune a noastra, cand cineva, printr-un sut, ne ajuta sa economisim timpul necesar pentru a lua o decizie, ar trebui sa-i multumim.
Apoi nimeni nu se intreaba de ce impartitorul de suturi a facut efortul de a ne impulsiona tocmai pe noi. E mai usor, de cele mai multe ori, sa lasi omul in mediocritatea lui decat sa incerci sa-l inveti ceva, si, lasandu-l in pace mai eviti si o discutie neplacuta.
Dar, cand cineva isi asuma posibilitatea unei discutii tensionate cu mine si face efortul de a imi atrage atentia ca gresesc, i take a moment to think about it, nu reactionez precum un rechin furios. Incerc sa iau invataturile si sa nu acumulez frustrari si furii.
Pentru ca si furia e o forma de energie, de ce nu am transforma-o in ceva pozitiv?

So, fiecare sut in fund e un pas inainte.
La cat mai multe suturi, zic!