Serios, nu vreau copii, ever! Stiu chestia asta. Nu o spun cu usurinta, de fapt e singura afirmatie categorica pe care o fac.
Poate candva voi purta colanti pe post de pantaloni.
Poate voi avea parul roz bombon.
Poate voi fi o baba uber-machiata si sictirita.
Poate, gasp, voi vrea sa ma marit.
Dar niciodata, niciodata nu voi avea minunata initiativa de a ma reproduce.
Poate, for the right man, imi voi oferi adn-ul pentru a produce un mirific rezultat de conceptie. Pe care nu-l voi incuba si nici nu-l voi deliver into this world si nici nu voi vrea sa-l ingrijesc, mamesc, cocolosesc.
Si ma intreb, de ce imi lipseste simtul matern? Nu e spaima de durere - care e ceva de luat in considerare, nu e lipsa totala de estetica a actiunii - care iar e un mic criteriu. Cred ca e, partial, lipsa mea de dorinta de a ma angaja sa fac ceva for the rest of my life. Pentru ca un copchil e pe viata.
Si stiu ca ar depinde de mine si ca nu sunt echipata natural pentru a avea grija de cineva neajutorat si de a-l face fericit.
Sunt egoista si cred ca e o chestie altruista ca recunosc.
Nu ma incalzesc in locuri intime imaginile cu prunci roz si razatori.
Nu le-am ales numele.
Nu ma intereseaza, in eventualitatea ca se va intampla vreodata, sexul produsului de conceptie.
Nu am instinct matern, nu am ceas biologic.
I`m missing important parts. I feel like a freak.
:(
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu