Despre mine

Cluj-napoca
life in the chocolate lane

vineri, 4 februarie 2011

Despre iobagia moderna

Sau, parerile mele superficiale si inocente despre dreptul de proprietate imobiliara.

Am ajuns la o varsta respectabila, acu 100 de ani, bunica, la varsta mea, avea deja 2 copii, sustinea o gospodarie si era considerata batrana. Sa nu mai vorbim ca aniversa 10 ani de casatorie cu bunicu`.
Acu 50 de ani, mamicel la varsta mea lua medicamente de fertilitate si nu stiu ce pentru a ma putea avea pe mine un an mai tarziu cu greu si avea un apartament si pe taticel pe deasupra.

Eu, la varsta minunata, refuz sa ma las inlantuita de restrictiile unui job 9-17, sunt liber profesionista of all things, bunicu` e extrem de nemultumit de situatie si tot bate apropouri despre oameni seriosi si serviciuri serioase, refuz sa contemplu posibilitatea maritisului - oricum nu a formei clasice in care ar trebui sa fiu menajera neplatita si babysitter idem pentru un nene gras si urat mirositor si refuz sa pun gatul in jug for life pentru achizitionarea unui apartament.

Aici voiam sa ajung. Mi se pare mie sau lumea are obsesia cumpararii apartamentelor? Tot ce aud zilele astea e despre credite, preturile imobilelor, criza in domeniu si cum numitele preturi vor scadea, pe cati ani se poate lua creditul, care e dobanda, care sunt ratele.
Recunosc ca poate sunt eu commitmentphobe, dar mi se pare revoltatoare ideea de a ma obliga sa fac ceva pentru urmatorii 25 de ani. Ma ia un dor de duca doar gandindu-ma ca, luand creditul respectiv, spun de fapt ca voi locui in apartamenutul descris 25 de ani.

Bineinteles, intr-o lume ideala, piata imobiliara ar fi fluida si, daca m-as plictisi de barlog, l-as putea vinde, rambursa creditul si cumpara altul. Dar nu traim intr-o asemenea lume. De aici ideea de iobagie moderna. Acum, daca faci imprudenta de a achizitiona o vizuina, o ai pe viata sau macar pentru 10-15 ani pana se stabilizeaza piata, trece criza etc samd.

Ma enerveaza cumplit superioritatea cu care privesc proprietarii tagma chiriasilor. Seamana prea bine cu atitudinea condescendenta a nevestelor fata de fetele single, sau nemaritate. Oamenii astia simt nevoia de a arata cu degetul pentu a justifica greselile care le-au intunecat viitorul pentru ca odata ce ai facut plozi si ti-ai luat un alt plod for life si ai mai contractat si credite pe 30 de ani... viitorul e sumbru.
Si ideea de a plati rata la banca in locul chiriei e o mica prostie. Nu voi incepe sa calculez diferenta dintre valoarea apartamentului si valoarea creditului, care e mare, nu arat cu degetul taxele, suprataxele si comisioanele in plus fata de dobanda pe care le strecoara bancile in contracte, vreau sa spun doar ca dreptul de proprietate vine cu obligatii. Nu zic nici macar despre impozite, dar nimeni nu se gandeste ca, odata ce cumperi apartamentul - obiect al viselor, il iei cu bune si rele, cu vicii de constructie, cu probleme ale instalatiilor, cu mirosul din baie, cu vecinii nebuni care asculta hard rock la 2 dimineata and god knows what else.
Si, cum ziceam mai sus, ideea de a putea sa te muti, oricat de roz pare, nu e tocmai aplicabila.

Probabil ca voi contracta si eu un credit candva, dar nu pentru o cosmelie de 2 camere, ci pentru casa visurilor mele, pe care o voi vrea intotdeauna, pentru care voi simti ca merita sa fac diverse eforturi.
Voi locui in variate barloguri, vizuine pe perioade limitate si, cand vecinii, mirosurile, viciile, tramvaiele si orice altceva ma va enerva, imi voi aduna chestiile si voi pleca mai departe, precum o populatie migratoare.
Nu am nici o dorinta de a fi ancorata undeva pentru a aduna praf si a se forma licheni pe mine for ever & ever & ever.
Oricum, ideea de a-mi petrece eternitatea facand acelasi lucru/locuind in acelasi loc ma infricosaza.

Asa ca, va saluta o chiriasa to the bone.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu