Despre mine

Cluj-napoca
life in the chocolate lane

joi, 18 noiembrie 2010

Drama pestelui din acvariu

Ma gandeam azi, inotand, la actul de a inota in sine, faceam o paralela cu alergatul, alt sport pe care il practic cu placere si ma intrebam care e punctul comul al celor doua. Ajunsei la concluzia ca amandoua sunt acte de a pleca, de a-ti afirma libertatea doar pentru a ajunge la capatul bazinului - limita evidenta a libertatii mele inotatoare.
Asa ajunsei cu rationamentul la pestii din acvarii, fapturi colorate a caror lume e un cub transparent cu pietricele din plastic, plante amarate si eventualul cufar de comori fals din care ies bule. Triste fapturi ferite de pestii mai mari si mancatori de alti pesti, de pescari, de pescarusi, chiar de pisici dar cu sacrificiul libertatii lor. Apoi mi-am amintit de ce imi spunea cineva, ca bietii pesti si cand sunt plasati intr-un acvariu mare, raman grupati intr-un colt. Neuronul lor ingramadit nu mai poate concepe libertatea, nu stie ce sa faca avand la dispozitie un spatiu mai mare. Foarte trist cum, in timp, they`ve been broken.

Observam acest fenomen si la oameni. Daca ai fost obisnuit sa nu fie nevoie sa-ti lasi creierul sa zburde, ti se atrofiaza. Daca nu te-ai msicat toata viata de langa blocul tau, chiar si o sugestie de a-ti plimba organismul e un atac personal. Daca nu a fost nevoie sa vezi viata si din alta perspectiva, devii incapabil. Iar a doua generatie de inchistati e si mai sumbra. Precum un motan care stie sa-si faca treburile in cutie pentru ca si parintii lui stiau, progeniturile acestor suferinzi de sindromul acvariului vor porni cu limitarile parintilor lor, le va fi frica sa depaseasca limitele transparente fixate de ei insisi, vor prefera siguranta aparenta a patratelului lor ideii de libertate.

O a doua aplicatie a ideii e faptul ca relatiile pot fi acvarii. Asta e spaima mea cea mai mare, ca, incet incet, imperceptibil, sa se ridice in jurul meu pereti transparenti intre care sa ma trezesc captiva fara scapare. E cel mai usor mod to obliterate me. Ti se toceste spiritul, dorinta de viata paleste, te apatizezi, nu mai esti fericit, dar ce e fericirea after all? Preferi apa calaie in care te scalzi celei proaspete dar impanate de pericole?! de afara.
Iar el te priveste incantat ca te-a prins, pestisorul colorat viu si zglobiu, chiar daca nu mai e atat de zglobiu, chiar daca se invarte apatic in cercuri pe traiectorii imaginare, pe orbite nevazute, chiar daca isi cam pierde culorile, chiar daca te-ar ura daca ar mai fi capabil sa simta ceva atat de intens.

Nu voi intelege niciodata mentalitatea de colectionar de oameni. Nu asta e dragostea.
Relatia mea actuala e precum oceanul, ney, precum universul in care i`m so free and he`s there with me. And this is how love should feel.

A fishtank is not love. Remember that.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu