Ioooooi, zilele trecute am fost la Roma. De ce, de fiecare dată când vizitez un oraş străin vreau să rămân acolo? Mă şi vedeam locuind într-o garsonieră cu vedere la Tibru şi la Palatul lor de justiţie, conducând vijelios o Vespă printre Smarturi şi italieni, mâncând gelate sporadic, stând la soare pe treptele unei catedrale....
Pe de altă parte, nu am văzut nici de data asta diferenţa aia majoră de civilizaţie pe care o atribuim noi ţărilor străine. Gropi erau din belşug, mai zbura câte o pungă printre ruine, italienii sunt mai volatili în trafic decât noi, claxonează ca-n codru, cerşetori găseşti pe lângă fiecare bisericuţă, praf, noxe, poluare fonică grămezi, că doar tot oameni locuiesc şi în oraşele astea. Dar nu vedeai urâţenia de la noi, nu şantiere în lucru de 2-3 ani, nu monstruozităţile moderne pe care şi le construiesc parveniţii, această acnee a oraşelor noastre, nu vedeai sute de Q7, Tuareguri, jipane blocate în trafic, în loc de astea, cred că am văzut mii de smarturi şi mări de scutere. Pare că bărbaţii italieni nu au nimic de dovedit în zona masculinităţii lor şi piţipoancele sunt destul de sigure pe sponsor pentru a nu-i cere o nouă dovadă.
Italienii nu sunt graşi. Ei au inventat pizza şi pastele şi le chiar mănâncă la prânz, am văzut, dar nu sunt grăsani italieni ca la noi, pe care plesneşte cămaşa şi blugii le intră where no man has been before. Bărbaţii italieni se deosebesc profund de ai noştri, sunt îngrijiţi şi puţin dichisiţi spre deosebire ai ai noştri care, în cel mai bun caz, sunt curaţi. Ai lor au stil, sunt asortaţi, ai noştri iau ce pică de prin dulap, majoritatea poartă negru, costumele le vin de parcă sunt transmise din generaţie în generaţie fără a fi modificate pentru actualul proprietar. Trebuia să întreb italienii care-i faza cu hainele lor, de ce arată toţi ca şi cum costumul ăla a fost făcut special pentru purtător?!
Italiencele, departe de a fi perfecte, sau de a fi toate nişte fashioniste, sunt şi ele îngrijite, nu machiate în exces, nu colorate precum papagalii şi lucioase precum colecţia unei gaiţe, nu frumuseţi, dar frumoase, nu slăbănoage, nici grase, cu forme.
Americanii: peste tot în lumea asta mare pe unde am umblat şi era obiectiv turistic, ieşeau în evidenţă, cei mai graşi şi rumeni, cei mai gălăgioşi, cei mai sensibili la jigniri imaginare, cei mai suspicioşi când vine vorba de obiceiurile şi mâncărurile locale... comparând Veneţia cu Grand Canionul lor şi întrebându-se de ce europenii ăştia nu termină niciodată ce au început referindu-se la Colosseum.
Concluzionând, Roma este hrană pentru suflet iar al meu se simte ca şi după o rază de soare la finele unei ierni lungi şi reci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu