Ştiţi cum americanii îşi pun odraslele să scrie eseuri despre their role model? No, eu am cunoscut acu câteva luni o femeie destul de interesantă care m-ar putea inspira la scrierea unui asemenea eseu.
Copchiii americani, din ce am văzut eu prin filme, scriu despre părinţi, rude, oricum oameni normali care nu au făcut nimic deosebit, nu sunt speciali şi modelul de viaţă pe care îl reprezintă este fad.
Doamna despre care vorbesc eu aici e radical specială. Începem cu numele: JUJA sau Jujiko, Juji şi orice alte derivaţii maghiare mai sunt. I se potriveşte precum un slogan gândit de cele mai luminate minţă din advertising pentru un client prestigios şi bine-plătitor.
Apoi exteriorul: Juja are 150-200 de kile. E înaltă, cam 1.75 poate şi mai bine aşa că nu pare o grasă neajutorată, e sprintenă. E clar că e obeză, dar pare puternică, solidă. Apoi părul, e creţ şi nespălat aproape tot timpul, prins cu o bentiţă în vârful capului.
Jobul Jujei e la un aprozar, adică, pentru necunoscători, o gheretă din tablă de 3mp, în care, pe lângă Juja noastră mai intra şi lăzi şi grămezi de fructe şi legume proaspete.
E caraghioslâcu' lumii să o vezi pe fată strecurându-se printre obstacole, servind clientul mofturos cu banane din vârfu' rafturilor, cu roşii de după mango, cu portocale din spatele gogoşarilor, mai ieşind şi pe afară să ajute la alegerea ţelinei, Juja e activă.
Altă trăsătură a fetei e simţul umorului. Râde Juja cât pentru tot cartierul, ia la băşcălie bogătanii care fac economie la păstârnac, râde de masculul feroce care face cumpărături de la ea cu lista scrisă de amantă, miştocăreşte clientele subţirele care cumpără doar brocoli şi varză de bruxelles.
Juja e fericită cu viaţa ei, cu greutatea ei, cu jobul ei prost plătit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu