Compromisuri

Ziceam că plec la Roma şi voi lipsi, dar nu mă pot abţine şi trebuie să dau drumu' la 2-3 porumbei noi în eter.

Din fragedă pruncie, mie şi cred că tuturor, mi s-a spus că nu pot avea tot ce îmi doresc şi exact în forma pe care mi-o doresc, mai lasă şi tu mamă după alţii fie că sunt mai mici şi deci mai prostuţi, fie ca să nu fie scandal, fie pentru că cine eşti tu să capeţi tot ce vrei?!
Am fost obligată să împart jucăriile cu diverşi ţânci aduşi fără a mi se cere părerea, pentru socializare, cică, după ce a răsărit şi soră-mea mai mică chiar că s-a terminat cu viaţa bună, că asta avea dreptate întotdeauna, că doar era mai mică, da' şi când nu se uita nimeni... luam dobândă. Apoi să nu mai vorbim de perioada şcolii generale, eram indisciplinată şi nu mă puteam concentra nici să-mi salvez viaţa la imbecilităţile pe care le debita plină de importanţă învăţătoarea iar răbdarea pentru a desena beţişoare şi alte buburuze era infimă. Măcar bine că nu dădeam semne de autism(plăcerea de a face chestii repetitive). Deci compromiteam timpul în care mă prosteam pe afară pentru a învăţa poezii pe de rost şi alte asemenea idioţenii pe care le-am îndeplinit cu succes.

Acum, iar şi iar, hai să mai compromitem puţin timpul liber şi aşa anchilozat săracu', pentru noul target-deadline-obiectiv yeda yeda. Chiar nu mă încălzeşte cu nimic că, probabil, anu' ăsta o să-mi iau casă(că şi pentru asta trag ca dobitocul în jug ) dacă am nevoie de tranchilizante puternice pentru a nu ajunge în stratele superioare ale atmosferei doar folosind energia nervoasă pe care o produc acum, dacă am ulcer de 10-15 ani, dacă anu' trecut îmi era compromis sistemul imunitar de stres încât nu putea să mai combata cel mai banal virus?!
Deci, pentru cei care au nevoie de găina cu ouă de aur, de regele lor Mydas personal, mai duceţi-vă-n p#zdele mamilor voastre, că deja am împins situaţia prea departe, deja simt cum hulk-ul meu personal începe să se încoarde şi să se înverzească şi, alea sunt momentele în care sunt capabilă să sparg capul unuia cu mână goală.

Aşa că, da, profesor idiot şi frustrat de istorie, dacă acum nu e momentul să urlu from the top of my lungs, sau să dansez semi îmbrăcată şi parţial inebriată pe mese, când e?!
Şi de la un punct, puteţi să vă luaţi orele suplimentare plătite şi să put them where ză sun don't shine, angajatori proprietari de iobagi.

Sunt de acord cu minorele compromisuri inerente vieţii în societate, nu umblu în pielea goală, îmi formulez înjurăturile elegant, sub forma unor înţepături veninoase, da' nu mă fac cylon!!! nu îmi las creierul să se atrofieze, scopul meu în viaţă e să fiu fericită, celelalte sunt insignifiante şi le fac doar atâta timp cât îmi dau fericire, după aia le abandonez.

Şi acum ridic întrebarea: de ce am nevoie de lobotomii chimice temporare once in a while? de ce unii au nevoie de fericire chimică? oare toate regulile astea pe care ni le-am impus nu au tocmai rolul de a ne face fericiţi? de ce aş prefera câteodată un meci to the death decât să mai zâmbesc politicos când mă întreabă o matuşă de gradul 100 de ce nu renunţ la carieră, salarul meu imens pentru a mă căsători cu un ratat, căruia să îi fac menajul si să-i cresc puradeii?
Într-o bună zi va scrie în libertatea despre una care şi-a luat macetă şi a măcelărit 100 de oameni zâmbind tâmp, cu ochii sticloşi, dacâ nu voi fi eu aia, măcar voi fi în deplin consens cu ea...