O insulă într-o mare zbuciumată, doar că insula sunt eu şi marea sunt tot eu, sau ce-am fost.
Zăgazurile sunt neputincioase în a mă ţine pe mine departe de mine.
Porţile sunt slabe în faţa mea.
Nicăieri nu pot să mă ascund de mine.
Nimic nu mă poate ţine la distanţă.
Cu toate că sunt doar eu, simt că o invazie mi-ar fi fatală.
Cum aş putea să mă recunosc printre atâtea eu-uri? Care dintre noi sunt eu?
Un sunet, o imagine, un miros, muzica pot slăbi apărările. O amintire poate fi fatală. Dragostea e ce mă atrage spre întunericul de afară. Simt realitatea destrămându-se fiind înlocuită de o altă realitate. Adevărul este doar o umbră în spatele ţesăturii care este lumea în care ne mişcăm.
Îmi e frică şi acesta e materialul zidurilor crenelate care mă apără şi a lanţurilor care nu mă lasă să zbor, în aceeaşi măsură.
Îmi e frică sa zbor şi să ştiu.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu