Romanii si excesele

Cred că boala noastră naţională e excesul. După o luungă perioadă de restricţii în toate domeniile resimţite de părinţii, acum ne aflăm în perioada regulilor laxe, create de noi înşine şi experienţele triste se materializează în alte experienţe, diametral opuse, şi mai triste.

Mesele de sărbători sunt un exemplu. Până acu vreo 2-3 ani, părinţii, din doriţa de a avea belşug and all that, cumpărau cantităţi greu de imaginat de mâncare pentru sărbători, imposibil de mâncat, indiferent câţi musafiri, rude, vecini aveam in vizită. Rezultatul era indigestia, expirarea alimentelor, bani cheltuiţi şi kilograme suplimentare. Până la urmă ne-am deşteptat cu toţii şi alegem calitatea în defavoarea cantităţii.

Casele construite după instaurarea democraţiei sunt un exemplu mai durabil. După ce românii noştri au scăpat de restricţiile spaţiale ale locuirii la bloc, au pus mâna pe nişte bănuţi şi s-au pus pe construit. Toate clădirile post-comuniste ilustrează complexul omului care a trăit o viaţă înghesuit. Camerele sunt gigantice, spaţiul e risipit şi prost organizat. Fără a se gândi la banii risipiţi, pentru a face loc frustrărilor acumulate şi stocate s-au construit şuri nu case, după un proiect ce ar fi putut fi desenat cu uşurinţă de un copil la cămin. Casa scărilor în aceste reşedinţe ale uriaşilor ocupă mai mult spaţiu decât locuinţa unui om necomplexat. Cheltuielile cu încălzirea necesare acestor mini-versailles-uri depaşesc imaginabilul.
Nu s-a cruţat nici o cheltuială la construcţia acestor monumente ale ego-ului, poate doar cheltuielile cu arhitectul. Am văzut atâtea holuri imense în case cu 2 nivele şi o singură baie mică, atâtea camere de zi echivalente unor camere de bal, doar pentru a intra în bucătăria copie fidelă a bucătăriei microscopice de la bloc. Ceea ce arată că încă nu ne-am deşteptat, înca nu ştim să ne gestionăm spaţiul, confortul, banii ?!

Maşinile, gadgeturile, lifestyle-ul peste posibilităţi sunt alte exemple. Da, e plăcut să ai lucruri de calitate, da, cândva ne-au lipsit toate astea, dar merită să-ţi amanetezi sufletul pentru ele? Banca e ca cel ce nu trebuie numit, niciodata, dar niciodată nu uită să vină să colecteze.

Mă tot gândesc, oare cum de nu vedem consecinţele acţiunilor noastre, oare chiar nu ne imaginăm că, pentru fiecare exces, noi vom fi buni de plată?