Il am. Constant, zi de zi, trebuie sa-mi reamintesc ca nu e responsabilitatea mea sa salvez catei, pisicute, pasari, inclusiv gandaci. Ultima fiinta salvata a fost o soparla, spre disperarea motanului. Mustele, gandacii zburatori nu se pun, ca pe astia ii evacuez din dormitor in fiecare zi.
In fiecare operatiune de salvare, sau pornire de salvare, pierd ceva. Nu ceva fizic, un bun corporal cum ar spune marile minti juridice, ci a part of me. Cand vad o pisica necajita a little piece of my soul dies. Cand am prins soparla spre a o salva... sa zicem doar ca soparlele si orice animal acoperit cu solzi nu sunt preferatele mele si i cringed just a little. Sper ca nu i-am ranit sentimentele.
Dar adevaratele gauri negre emotionale, adevarata problema si partea idioata a complexului meu sunt oamenii. Iau omul defect si ma zbat si ma agit sa-l repar. Adica, iau fata complexata si, peste 2-3 ani e vesele, sigura pe ea si complexele majore sunt intrate serios la apa. Iau fata constipata, careia ii e teama de sexul opus si puternic si in 4 ani de facultate ajunge sa mearga la intalniri, nereusite, dar e un progres major.
Astea sunt marile succese, dar incercarile sunt nenumarate si dezamagitoare. De aici reactia mea puternica impotriva victimelor inchipuite si plangaciosilor nemotivat.
Note to self, nu mai colectiona oameni vagabonzi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu