Profesorii universitari sunt niste babe barfitoare

Titlul e destul de self explanatory.

Starea de fapt este că m-am înscris la un examen. Acesta va fi organizat de o altă universitate decât cea pe care am graced with my attendance timp de patru ani şi, nu numai atât, dar cele două sunt într-un veritabil război rece spre călduţ.

Cum competitivitatea nu e de natura ci de esenţa mea, am cumpărat tratatele profesorilor duşmani şi le-am înghiţit cuminte. Doar că, odată la 100 de pagini, mai dădeam peste o notă de subsol încărcată de înţelesuri. Mici reproşuri legate de aptitudinea unuia sau altuia de a păstra firul logic în cărţoi, de aptitudinea de a aduna corect fracţii, chiar şi când îşi dau dreptate (doar o dată în 2-3 mii de pagini) îşi reproşează inconsecvenţa.

Îi admir pe oamenii ăştia, sunt culţi, documentaţi, pasionaţi de meseria lor. Cred că toate acestea sunt ireconciliabile cu mica râcă locală. Pentru că mediul universitar e doar un sat împănat de babe povestitoare pe la colţuri. Doar că babele nu scriu tratate de drept şi deci nu au posibilitatea de a se înţepa literar şi pentru posteritate.