Despre mine

Cluj-napoca
life in the chocolate lane

vineri, 13 august 2010

Îmi urăsc cosmeticiana

Azi am fost la coafor. Repet operaţiunea cam o dată pe lună.
Coafeza e bătrână (60 de ani), grasă, blondă/căruntă, ondulată. A fost coafeză din cele mai vechi timpuri, probabil, la facerea lumii, rolul de coafeză i s-a repartizat ei şi de atunci îl deţine.
Şi-a deschis coaforul ei, s-a privatizat în centrul Clujului.
Dar aici nu e vorba despre ea, ci despre cosmeticiana pe care o are în dotare, alături de manichiuriste.
Nu te poţi aştepta la intelijenţă sclipitoare, la cultură, la gusturi cizelate, că doar 'demoizelele sunt muncitori necalificaţi. Dar aici nu e vorba nici măcar de faptul că eu sunt snoabă, nu am nici un dram de dispreţ pentru clasele inferioare, respect munca cinstită, dorinţa de perfecţionare în orice domeniu. Tanti Mimi, coafeza, tunde foarte bine, nu e chiar în toiul trendurilor în aranjarea părului dar ascultă ce îi spui şi tunsorile ei se aşază foarte bine. Pot să respect asta.
Manichiuristele sunt stan şi bran, una slabă şi înaltă care-şi face liceul la seral, cealaltă mică, grasă, proaspăt căsătorită şi îngrăşată şi mai tare.
Cu gâştele astea nu am nimic, nici nu-mi plac, dar nici nu le urăsc precum pe cosmeticiană.
Acum, despre obiectul sentimentelor mele deplasate. E slabă şi eu urăsc oamenii slabi efortless. Dar nu e numai asta. Are un nume idiot, dar multi oameni au nume idioate fără ca eu să-i urăsc.
E o lălăită, de aia cu voce plângăcioasă în every day life. Pe ăştia îi urăsc crâncen, dar pe ea o urăsc personal, nu ca membru într-un grup urâcios.
Poate pentru că e mereu perfect groomed, că nu pot să-i zic altfel. ideea de unghii perfect manichiurate şi pedichiurate, păr perfect ţesălat, sprâncene perfect peluzate mă duce cu gândul la un câine mic, isteric şi îngrijit până la forma rahaţilor.
Poate e pentru că şofereşte o dacia veche prin oraş. And I do hate those from the pit of my black and hatefull soul.
Poate ansamblul tuturor acestor calităţi pe care le urăsc şi când apar individual îi dă urii mele o aromă unică. Poate că mai este ceva neplăcut legat de persoana individei. Habar nu am. Ideea e că îmi este insuportabilă.

Dar este bună. Îmi place cum pensează, cum vopseşte sprâncenele. Alte cosmeticiene care îmi sunt periferal agreabile nu sunt atât de bune profesional. Aşa că am ales individa.
Acum întrebarea grea e: mă duc să mă epilez inghinal la ea?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu