Despre mine

Cluj-napoca
life in the chocolate lane

luni, 2 august 2010

Sinceritatea


Toate generalizările din povestea care urmează se referă la mine. Din dorinţa de a mă integra în grupuri mari de persoane, prefer să mă includ în mase de oameni imaginari. Da, am probleme.

No. Din fragedă pruncie, ni se spune că să fim sinceri. Mămicile noastre, bunicile, mătuşile, ridică ode acestei calităţi. De câte ori sufletul pereche al momentului nu a cerut să-i spunem ceva sincer? Şi totuşi, în postura de copil credul, de câte ori am căzut în capcana zicerii adevărului (aşa cum îl percepeam noi, că şi adevărul ăsta poate fi de mai multe feluri, iar deţinătorii adevărului din specia absolutului nu suntem noi). Când răspundeam sincer la întrebarea unei mătuşi şi îi spuneam că arată înfricoşător expresia de animal rănit mă nedumerea. Parcă voia sinceritate. Oglinda putea să confirme cele zise de mine. So, de ce nu se uita necăjită către oglindă?
Următoarea lecţie a fost că sinceritatea este de fapt un concept inventat de adulţi, care conţine ce vor ei să audă la momentul întrebării ambalat într-un pacheţel de argumente credibile. Între spunerea adevărului şi minciună este o zonă necartografiată. Undeva în apropierea a ce se percepe ca fiint adevărat şi omisiune se află diplomaţia. Cam pe acolo e şi sinceritatea cerută cu asiduitate de co-specimenii noştri.
Apropo de credibilitate, a existat un moment în care adulţii o aveau, şi-au pierdut-o mult înainte ca eu să devin unul.
Dar ce constat acum, când şi eu sunt om mare e că unii dintre noi nu au învăţat lecţia sincerităţii. Care înca se află sub impresia că a grăi adevărul e un lucru bun şi pe care societatea îl apreciază. Oameni buni, războaie au izbucnit din mai puţin.
Şi acum mă întreb dacă oamenii ăştia- izvoare ale verităţii- sunt doar creduli, superficiali sau plain ol' lazy and dumb? Poate că unii nu au identificat corect expresia rănită a victimelor cărora le spuneau adevărul. Poate că nu au fost interesaţi, sau poate nu au calităţile sociale şi de comunicare necesare interacţionării cu restul din specie. Daaar, părerea mea judgemental e că sunt doar egoişti.
Tot raţionamentul a pornit de la boacăna unei mătuşi care i-a spus altei mătuşi, după ce nu se văzuseră de câteva luni, "ioi tu ce te-ai îngrăşat" în faţa uşii, înainte de a o saluta.
Da, mătuşa victimă se îngrăşase. Dar e justificat să subliniezi ceva evident înainte de a invita omu' în casă şi de a-l saluta? Cu atât mai mult nu e justificat cu cât ştii ca mătuşa-victimă suferise un accident şi avea probleme de mobilitate care nu îi permiteau activitate fizică şi suferise decesul celei mai bune prietene recent.
S-ar putea aduce argumentul lipsei elementarei civilizaţii. Dar locuim la oraş, avem acces la internet, cărţi, televizor. Dacă am avea minima dorinţă de cunoaştere, ne-am putea îmbogăţi vocabularul, cunoştinţele. Dar empatia, empatia cum ne-o achiziţionăm?

Concluzia mea e că aceşti semeni ai noştri sunt doar egoişti cu un vârf de cuţit de lene, un praf de răutate şi simplitate intelectuală după gust.
Acord prezumţia de nevinovăţie şi nu incriminez fapta culpabilă. Dar repetarea denotă intenţie.
And on that bombshell, we end today's episode.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu