Despre mine

Cluj-napoca
life in the chocolate lane

sâmbătă, 23 ianuarie 2010

teoria conspiraţiei


Într-o cameră întunecoasă aflată într-o vilă dintr-o staţiune din alpii elveţieni, luminată doar de câteva lămpi slabe, patru bărbaţi cu vârste între 60 şi 70 de ani, păr alb, purtând pantaloni şi bluze simple dar scumpe, par a purta o discuţie amicală. Stau în jurul unei mese din lemn masiv, pe fotolii din piele, înconjuraţi de mobilă şi tablouri care, fără a epata, dau camerei un aer de bogăţie veche, de stabilitate, de loc unde nenumărate asemenea discuţii, între asemenea oameni au avut loc.

Primul bărbat are părul alb, e bronzat, are ochi albaştri şi un zâmbet de bunic din poveşti, următorul are părul grizonat, poartă ochelari cu ramă subţire, neagră, ochi negri şi buze atât de subţiri încât pare că faţa lui e prinsă într-un rictus permanent. Al treilea domn are părul încă negru, sprâncene pronunţate şi buzele uşor răsfrânte, poartă un inel de aur pe degetul mic al mâinii drepte. Ultimul are părul alb, ochelari cu rame aurii şi poartă un ceas din aur rozaliu.

Toţi beau wisky şi par relaxaţi, fără a purta greutatea lumii pe umeri.

Aşa îmi închipui eu guvernul din umbră, locul unde se iau decizii la nivel mondial, etc...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu