De ce oare, eu, femeie serioasă, cultă, citită, educată, citesc cărţi romantice, vizionez cu cea mai mare plăcere filme romantice la care plâng cu voluptate şi ma emoţionez profund odată cu Meg Ryan sau Scarlett O'Hara.
În realitate sunt detaşată, nu am vremea şi dispoziţia necesară pentru romantism. Probabil că nici nu aş reacţiona tocmai elegant sau previzibil la un gest romantic mai extrem... Atunci, mă întreb, cum de apreciez din când în când o comedie romantică, o carte lacrimogenă sau chiar o imagine evocatoare?
Nu am avut răbdare niciodată să urmăresc serialele produse de Acasa tv, dar sunt de succes din câte aud. Probabil nu calitatea excepţională a actorilor(care sunt talentaţi) sau a scriptului aduc audienţa ci tocmai romantismul acesta perfect pe care nu avem energia sau imaginaţia necesară să îl aducem în viaţa reală.
Privim totul ca pe o afacere, ca pe o negociere de pe poziţii antagoniste? Relaţiile devin colaborări între parteneri cu interese opuse? Sper că nu, deşi realizez că, într-un cuplu, interesele imediate ale partenerilor se bat cap în cap, dar scopul pe termen lung e acelaşi: fericirea în doi.
Poate exista fericire fără romantism în doi? Degeaba privesc eu The notebook cu ochii înrouraţi de emoţii netrăite first hand. De fapt vreau ca el, fără a renunţa la masculinitate, să facă un gest, romantic prin unicitatea lui, prin adaptarea la entitatea pe care o formăm noi, prin care să sweep me off my feet.
Mă întreb totuşi dacă eu fac acel gest pentru el. Nu se pun faptele pur utilitare. Da, consider romantic, într-o oarecare măsură, că el sare de fiecare dată când sunt pusă în faţa unui job masculin precum schimbatul unei roţi(pe care sunt capabilă să îl duc la final cu succes datorită unui articol din cosmopolitan publicat acu 7-8 ani, haha) şi eu îl ascult când vrea să-şi deşerte sacul, îi corectez când e nevoie exprimarea, într-un mod delicat... dar niciodată nu am făcut ceva măreţ pentru el, nu l-am aşteptat goală, ascultând frank sinatra, cu o bere la răcit în frigider.
Îmi e frică să nu par penibilă, caraghioasă, patetică? Maybe...
De aceea îl las pe el să spargă gheaţa, după ce primesc 25 de trandafiri roşii din cei bogaţi şi lenjerie dantelată şi mătăsoasă cum îmi place, promit solemn că îi voi pune în scenă o fantezie romantică şi puţin murdară trecând peste respectabilitatea mea, peste programul încărcat, peste cadavre dacă e nevoie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu