En garde!

I have a pen and I`m not afraid to use it

Nu ştiu cum se face că, în ultima vreme, mă simt atacată din orice. Am constatat tendinţa asta la mulţi semeni ai mei şi este deranjantă.

Oare de ce, auzind poveşti despre ce a mai făcut fata nu ştiu cui, mă agit toată şi compar bucată cu bucată realizările ei cu ale mele urmând să mă zburlesc ca o găină opărită dacă mi se pare că nu ies triumfătoare din bătălie.

Bineînţeles, nu sunt perfectă (cel puţin din punctul de vedere al societăţii). Este fizic imposibil ca la 25 de ani să ai 1 copchil, bărbat de îngrijit, casă şi o carieră strălucită. Din ce am observat eu, e o situaţia în care trebuie să alegi. Eu am ales cariera, că (după logica mea) am vreme să ma mărit şi să procreez.Prietenele mamei mele au o părere diametral opusă şi suficient verbalizată.

După ce am dus un număr considerabil de bătălii, de la 18 ani, prin care îmi apăr independenţa de un posibil şi imaginar soţ, armura construită nu prea îmi mai permite să mă gândesc la perspectiva roz? de a deveni soţia tânără şi roşcovană a cuiva.

În plus, nu cred că a fi nevasta unuia e o realizare. Poate, la nivel moral, să dai naştere e un succes, dar nu înţeleg deloc chestia asta, cu atât mai puţin am vre-o vaga intenţie de a sacrifica ceva pentru a experimenta miracolul.

Altă bătălie pe care mi-o asum este cu individele şi tăntălăii care cred ca e o virtute să ai 50 de kile şi să pari deformată. numa’ bună de arătat la circ. Nu zic că a avea 100 de kile e mai bine, doar îmi apăr dreptul de a arăta omeneşte şi de a-mi păstra echilibrul. Graşilor: faceţi sport, mâncaţi fructe, legume, mai uşor cu dulciurile şi pastele, pâinea, mâncarea nu e un colac de salvare. Slăbănogilor: sunteţi dizgraţioşi precum obezii, faptul că vă puteţi înfometa până ma faceţi pe mine să lăcrimez cand vă văd nu e echivalentul unei cariere sau a chestiei care va lipseşte, nimeni nu o sa va iubească mai mult pentru ca arătaţi ca nişte schelete.

Echilibru oameni buni şi, ce e mai important: vedeţi-vă de treburi!