Despre mine

Cluj-napoca
life in the chocolate lane

joi, 28 ianuarie 2010

Sexual revolution


În această glorioasă dimineaţă de ianuarie, cu nămeţi, temperaturi scăzute dar mai ridicate dacât ieri, am realizat cât de norocoasă sunt că trăiesc într-o ţară din Europa.
Toţi cârcotim, că e la modă, că Băse e chel, Udrea e blondă, cocoşul are pene... motive sunt din belşug.
Citind un articol despre o fată dintr-o ţară islamică supusă la 101 lovituri de bici pentru că a rămas însărcinată în urma unui viol, m-am cutremurat. Se supravieţuieşte la 101 lovituri de bici? Eu aş supravieţui unui asemenea stat? Nu cred.

Îmi imaginez cum ar fi dacă eu m-aş fi născut într-un stat islamic. Până acum, părinţii mi-ar fi găsit un soţ potrivit. Aş fi fost căsătorită de la 16 ani, deci de aproape 9 ani. Probabil aş fi avut 6-7 copii. Statutul meu ar fi fost acela de obiect vorbitor, având protecţia legală pe care o au orice bunuri din patrimoniul soţului. Acesta ar fi fost încurajat să îşi ia o nouă soţie. Eu aş fi dată la o parte, lucru bun, pentru că nu ştiu câtor sarcini le poat supravieţui o femeie. La 24 de ani aş fi bătrână, uzată, stafidită şi viaţa mea ar fi la final.

În schimb, fiind născută în minunata Romanie, sunt tânără, neîmpovărată de griji, sunt la începutul unei cariere juridice, mă bucur de tot ce îmi poate oferi societatea. Ce ne face egale cu bărbaţii din acest punct de vedere este accesul la contraceptive şi posibilitatea de a avorta.

Am prietene care, deşi au o viaţă sexuală activă, refuză să folosească anticoncepţionale. Văd în mica pastilă o poartă deschisă către promiscuitate. Unele fete preferă acneea ştampilei încă aplicate de societate folosirii contraceptivelor. Cum jumătăţile noastre nu agrează senzaţia latexului pe cea mai de preţ posesiune a lor, am impresia că singura metodă contraceptivă folosită e calendarul, în cel mai bun caz, iar norocul, în majoritatea cazurilor.
Aşa trecem la a doua invenţie care a eliberat unele doamne de la coada cratiţei, avortul. Părerea mea fermă e că avortul este ultima soluţie. Este o decizie greu de luat, pentru că, întradevăr curmează ceva care ar evolua într-o viaţă. A crede că nu are consecinţe e greşit, femeia care apelează la avort îşi asumă, pentru o greşeală, o conştiinţă încărcată forever.
Oricum, a procrea nu este egal cu a adopta o pisică vagaboandă. Îţi asumi copilu' ăla pentru 20 de ani. Dacă devine sociopat, e vina ta. Dacă se îmbată şi conduce, omorând pe cineva, e vina ta. etc şamd. Toţi moraliştii antiavort ar trebui să se gândească şi la asta.

Tot despre avort, de ce au bărbaţii impresia că pot să se pronunţe la nivel de principii virulent împotriva avortului. Toţi avem dreptul la păreri, atât generale şi, cu atât mai mult când ne privesc personal, dar să fii atât de violent împotriva a ceva care nu te afectează pe tine, dar îi poate salva viitorul altcuiva mi se pare ipocrit.
Poate ar trebui să ne pronunţăm şi noi, femeile, cu privire la vasectomii, sau alte intervenţii chirurgicale în zona masculinităţii...

Zic că cine nu are, să tacă din gură!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu