In pielea mea

Intotdeauna m-am intrebat cum e sa fii in pielea altcuiva, care pare fericit, frumos, posesor al unei vieti perfecte.
Nu zic ca eu as fi aia, azi nu par nici cum, m-a plouat, imi e frig si foame si creierul meu pare ca pluteste intr-o oala de gelatina cu miros de sarmale.

Ok, recunosc din start ca lipsa celulitei de pe fundul meu nu e naturala, e rezultatul litrilor de apa bauti zilnic, faptului ca mananc mult mai multe salate decat dulciuri sau grasimi si a sportului pe care il practic.
Parul imi shade tantos nu dintr-un capriciu al naturii si nu imediat ce ma trezesc din somn, ci urmare a eforturilor si a tehnicii dezvoltate in 26 de ani de practica. Da, eram bebelusul care invata sa foloseasca peria de tapat, deal!
Tenul meu nu e in mod natural imaginea prospetimii si a tineretii. E o piele normala de tanti care locuieste la oras in timpurile noastre. Fondul de ten, pudra, iluminatorul, blush-ul acopera, rumenesc etc. Sunt un Michelangelo al lumii moderne doar ca eu curat zilnic cu harnicie tot ce am pictat ziua cu inspiratie. De fapt sunt un sisif.
Nu ma trezesc cu unghiile rosii, cu pielea neteda si catifelata.
Stiti ce? De fapt in fiecare duminica dupa-amiaza se asterne ciocolata pe infrumusetare si da-i cu cremele, mastile, depilatorul, oja etc samd. Ce va trece prin cap, aia fac eu duminica seara pentru a fi relativ parfumata si catifelata saptamana ce va sa vie.

Apoi ce mananca ciocolata pentru a-si pastra talia indoienica: suurpiza de proportii, nu pot infuleca precum o porcina fara consecinte. Nu pot zacea pe canapea si ramane tonifiata in acelasi timp.
Nu mananc pajituri stropite de nectar, le mai alternez cu salata. Incerc sa nu mananc paste si cartofi prajiti in fiecare zi.

Si bineinteles ca mai am nesigurantle specifice genului, ca nu sunt suficient de subtire, de frumoasa, de tanara, de realizata profesional. Intotdeauna ma lovesc de maicile tereze, care nu numai ca salveaza lumea in timpul liber dar arata ca scoase din cutie doing it, iti spun ca silueta lor e rodul exclusiv al geneticii, ca jobul genial, foarte usor si bine platit, le-a cazut in poala intr-o zi si ca au familia de vis, pentru ca sunt casatorite si bat apropo-uri ca tu, nelegitima cum esti, reprezinti tot ce e putred in societatea de azi.

Si tipele care insista sa complimenteze acid cat ai slabit, sau ce bine arati fata de data trecuta ma deranjeaza ca pe toata lumea.

Ma indragostesc frecvent de pantofi, rujuri, rochii, bijuterii si am inima franta des, caci dulapurile imi overflow.

Cer uneori chestii contradictorii perechii mele care ma iubeste neconditionat, ii cer sa imi ghiceasca gandurile pe care nici eu nu le pot descalci de multe ori.

Cateodata ma trezesc cu o pofta nebuna de ceva, de la ciocolata si prajituri la cirese si brocolli.

Si toate astea, infrumusetatul, sportul, mancatul sanatos, se alterneaza cu munca de birou de 8+ ore, clienti beligeranti, incapatanati ca altfel nu ar fi ajuns la avocat.

Asta e viata mea care poate parea perfecta. Nu e. A nimanui nu e.