What pushes my buttons

Sunt un om calm, echilibrat, care ştie să-şi controleze temperamentul. Nu zic... am furiile mele, am stările mele neplăcute, am tristeţile mele, dar cu ce m-ar ajuta, sau i-ar ajuta pe alţii să le fac publice?
Am decis că nu vreau să mor prematur, nu vreau atac de cord sau cerebral indus de ... ce-o fi şi acţionez în consecinţă. Dar mai există un motiv care fie mă face să ma înfurii până văd roşu-n faţa ochilor, fie mă face să mă scufund în cea mai neagră depresie, animalele.

Nu pot să ascult, să văd ceva despre animale fără să am o reacţie. Sunt fata nebună care cunoaşte toţi câinii din cartier, pe unii după nume, celor cărora nu le ştiu numele le-am dat altele. Şi vorbesc cu ei când ne întâlnim, îi scarpin, ne cunoaştem. Pisicile sunt mai timide, mai rezervate, dar am relaţii şi cu unele dintre ele. Toate animalele astea au personalităţi diferite, au felul lor, un căţel alb şi creţ se ascunde după portiţă şi sperie trecătorii ;D, un câine gigantic seamănă cu Godzilla, pare fioros, dar, de fapt, e uriaşul blând.
Dramele oamenilor mă ating foarte puţin, poate doar ale rudelor apropiate mă interesează, dar la nivel intelectual. Concluzia mea este că noi ne facem totul, dar totul, cu mâna noastră. Ne ia banca apartamentul- pentru că ne-am scufundat în credite inutile pe care nu le puteam acoperi nici măcar la acel moment, ne ia statul salarele - poate nu trebuia să ne angajăm la stat în ideea că vom avea o viaţă comodă, bani şi zero stres iar, dacă nu ne convine, putem oricând să plecăm şi să ni se dea bani în funcţie de performanţă yeda yeda. Dar căţeii au foarte puţin control asupra a ce li se întâmplă, nu au nici un strop de egoism, de aia dramele lor mă impresionează până la lacrimi.
Da, câinii comunitari sunt o problemă, dar ei sunt doar efectul. Pentru remedierea eficientă a situaţiei este necesară identificarea cauzei. Părerea mea e că sursa problemei e înmulţirea necontrolată a animalelor. La ţară, unde-mi am eu rădăcinile, când câinele/pisica face pui, bunica le găseşte părinţi adoptivi, in nici un caz nu îi abandonează pe uliţe, dar asta cere efort. Am văzut îngrijorător de mulţi vagabonzi cu trăsături de câini de rasă, fie forma, fie culorile. Dacă populaţia actuală e exterminată, sunt convinsă că, în câţiva ani vor apărea alţii, treptat, pentru că e mai uşor să abandonezi căţeii decât să sterilizezi, e mai uşor să abandonezi decât să găseşti altă casă iar, în lipsa educaţiei, noi vom face ce e mai uşor, fără să ne gândim la consecinţe, iar când va reveni ziua asta în care câinii vagabonzi ne vor îneca, ne vom da cu fundul colectiv de pământ şi vom cere statului să rezolve problema pe care am creat-o yet again.

Susţin sterilizarea, nu numai a vagabonzilor, ci şi a câinilor cu stăpân cu excepţia celor care aparţin unor crescătorii. Argumentul cu pierderea vitalităţii nu stă în picioare, am un motan castrat... care face legea printre motanii întregi din cartier, mă întreb ce ar fi făcut dacă nu l-am fi castrat. Şi proprietarii de câini ştiu cum e în perioada de împerechere şi cum arată câinele lor după ce se termină, bătut, umflat, infectat.
În situaţia în care sterilizarea chiar nu e posibilă, sacrificarea civilizată, în condiţii umane, probabil costă mai mult, dar e o opţiune. Sub supravegherea unui observator independent, fără ca fondurile să fie "redirecţionate" către suv-ul cuiva, ştiu că e trist, dar e acceptabil.

Iar noi, aceia care stăm pe margine şi privim impasibili cum o organizaţie se zbate pentru nişte suflete, să ne gândim cine ar putea fi următorii indezirabili. Istoria ne învaţă că prima dată când se încalcă o regulă e mai greu, dăţile următoare umblăm pe cărări bătătorite şi deciziile grele vor fi abia un sughiţ al conştiinţei. Zic că de la câini la bolnavi cronic (care nu produc nimic, mai şi consumă resursele statului şi sunt un pericol constant de "contaminare") nu e aşa un pas mare... iar următorii pot fi pensionarii (după ce minţile luminate ne vor povesti cum dreptul la viaţă se termină la 70 de ani, nici nu ne va mai gâdila conştiinţa)... apoi diverşii care nu se încadrează perfect în societate (homeleşi, gay, "agitatori").
Nu zic că mâine vom fi lipsiţi de drepturi, e un proces de durată, dar întotdeauna începe de undeva şi eu vreau să ştiu cine va organiza acţiuni pentru a-mi proteja mie dreptul la viaţă când se va decide că sunt inutilă şi indezirabilă!