Intelepciunea populara

Pentru orice situaţie, orice problemă există un dicton distilat din experienţa milenară a popoarelor, sau doar a poporului român, I'm a little confused about that. Deci, soluţia salvatoare, oricât de adânc suntem înfipţi în rahat of our own doing, putem lua de pe raft zicala potrivită care ne va ghida pe drumul lin către salvare.
Poate aş avea mai multă încredere în perlele de înţelepciune a nemţilor, sau francezilor, dar în ale românaşilor noştri... trebuie să fii cel puţin naiv să îţi pui speranţa. Adică, hai să aruncăm o privire în urmă, minunatele fapte de vitejie preaslăvite de profi de istorie sunt nişte sughiţuri, un nene ţăran conduce alţi neni ţărani în fugărirea unei armate aflate deja în retragere, un nene indecis îşi schimbă părerea de 100 de ori până ajungem de partea perdantă, un popor care caută gratificaţie instantanee nu are curajul propriilor convingeri, sau nu are convingeri deloc, şi îşi schimbă partenerii cum bate vântul.
Excuse me, că nu vreau sa fiu aşa. Tragedia mea e că sunt diferită de majoritatea semenilor mei, am idealuri, ţeluri şi instinctul de conservare îmi spune că nu vreau să fiu batută de homo neanderthalus pentru că sunt intelectuală şi a auzit el la antena 3 că intelectualii sunt diavolul.
Am renunţat la ideea de a educa pe cineva, de a mă mai mira că oamenii aleg mizeria când cu efort minim pot trăi mai bine. Nu mă mai surprinde că suntem mai comunişti decât în 1989, că oameni tineri şed în cur şi aşteaptă tătuca stat să le rezolve problemele. E o perioadă mai grea, nu mai sunt joburi pe garduri, dar se găsesc, iar a munci nu e o ruşine. E ruşinos să te sinucizi lăsând nevasta şi copiii să ducă creditele pentru plăşmi, e o ruşine să ameninţi, ca miner, că te duci la Bucureşti. By the way, dacă ăştia chiar se duc la Bucureşti şi nu îi aşteaptă *aleşii* cu armata română, aşa ciungă cum e ea, apoi eu o să ating un nou grad de amorţeală... şi voi mai câştiga o nouă categoria socială care să-mi fie indiferentă.
Bugetarii sunt un mănunchi de prunci plângăcioşi de la grupa mică. Nimeni nu le-a spus că le micşorează salariile, exprimarea a fost că se reduce fondul de salarii cu 25%. Nimic nu îi opreşte pe majoritatea, care îşi susţin capacitatea profesională să îi denunţe pe cei incompetenţi(care le distrug reputaţia), pe cei care iau şpagă(care nu fac altceva decât să arunce cu noroi în această categorie socială altfel model de moralitate), pe beţivi, pe lichele, pe beizadelele care au salarii umflate. Îmi închipui că nu e uşor să dai afară bugetari, dar adunând *incidente* la locul de muncă... cred că există şi la ei sancţiunea concedierii. Aşa că, dragi bugetari, de ce nu vă apăraţi singuri, că nu sunteţi albe ca zăpada toţi.
Cu pensionarii situaţia e asemănătoare. Da, au contribuit, da au muncit şi e dreptul lor să li se plătească pensiile. Dar nu au un contract cu statul în care să existe un cuantum minim care le este datorat, şi noi suntem în aceeaşi situaţie. Oricum, nu cere un efort prea mare să îţi dai seama unde merg banii din fondurile de asigurări. Numai poveştile auzite de mine despre pensionari de 'boală', sau ecuaţii complicate pentru a munci doar câteva luni şi a rămâne apoi un an în şomaj, sau despre concedii medicale pentru probleme grave iar beneficiarul se lăfăie sănătos în staţiuni... Nu e un sac fără fund şi, dacă a fost vreodată un moment oportun pentru a deveni cetăţeni buni şi a ne îndeplini obligaţiile cetăţeneşti acesta este, când drepturile noastre pecuniare depind de asta.

Sfatul meu e să mai lăsaţi înţelepciunea populară, că niciodată nu ne-a adus nimic bun, şi să faceţi ceva, orice!