Sunt momente in care ma intreb daca sunt sau nu indragostita. E o senzatie noua si ciudata si eu sunt forever restless. Asa ca simt nevoia sa ma cercetez si sa trag concluzii logice bine intemeiate pe fapte.
Si ma intreb daca nu cumva, in marea mea dorinta de aventura, nu am decis sa ma indragostesc si, aparand si tipul perfect care e my boyfriend, sa imi fie extrem de usor sa ma invalui in propria mea plasa roz.
Si atunci analizez situatia.
Azi am mai gasit un argument. Citind despre americanii devianti care aleg sa traiasca precum copiii supradimensionati, trecand peste hidosenia situatiei, m-am intrebat ce fantezie mi-ar placea mie sa traiesc. Mi-ar placea oare sa fiu explorator, cavaler, arheolog, sa citesc toata ziua, sa fac shopping si sa ma infrumusetez pentru a realiza ca fantezia pe care as vrea s-o traiesc cateva saptamani ar fi de gheisha a lui.
Faptura mea egoista care nu accepta a se gandi la binele altora decat in relatie cu propriul meu bine, isi doreste acum sa faca pe altcineva fericit. Poate nu sunt pur altruista, pentru ca a-l face fericit m-ar face si pe mine fericita, dar sa constat ca asta e ce imi doresc, e overwhelming.
Imi doresc cu adevarat sa aiba jobul pe care-l vrea, desi ar fi departe departe de mine, dar m-ar face fericita.
Nu plang cand pleaca pentru ca nu vreau sa-l intristez suplimentar.
Dupa ce nu am fost capabila sa dorm in acelasi pat cu altcineva all my life, constat ca cel mai bine dorm curled up against him.
Nici macar nu imi e foame cand sunt cu el.
Fizica mi se pare un domeniu fascinant, nu desertul arid al sufletelor chinuite, cand mi-o povesteste el.
Accept lectii de shoferit de la el.
Indubitabil my dear Watson, I`m so inlove it`s pathethic.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu