Again despre dragoste si my crazy self

Am citit mult, dintotdeauna, citeam Shakespeare la 12 ani, o judecam pe julieta, pe hamlet si all those whimpy characters care isi populau vietile cu drame inventate. Nu puteam sa le inteleg si nici acum nu mi-am depasit inabilitatea de a intelege drama si oamenii care au nevoie de ea, dar, constatai zilele astea inamorate ca am si eu my special brand of it.

First, am constatat ca imi e teama de iubirea perfecta, pentru ca ce simt acum e ideal, imens, ca un ocean care poate fi linistit, calm, limpede, luminos, putin restless sau complet zbuciumat si toate aceste stari ma fac fericita. Iar, din lecturile mele vaste, reiese over and over concluzia ca iubirea perfecta nu poate dura, ca zeii sunt gelosi pe iubirea noastra, ca fericirea nepatata atrage catastrofe. Ma consolez doar cu mica fisura in my bliss, care, ca orice defect ii da o aroma speciala si o face cu atat mai intensa, so, e oare un defect suficient, dau sa ma astept la un mic cataclism in lumea mea idilica?

Second, pot doar sa ma asemuiesc cu un balaur bicefal. Un cap e anorexic, complet obsedat de ce mananca si de body fat or lack of it, iar celalalt e overeater. In aceasta metafora, anorexia semnifica dorinta mea de neatarnare iar overeatingul pofta nestavilita de aceasta dragoste noua. Pe de o parte nu imi pot inchipui cum am putut functiona inainte de a cunoaste ce simt acum, toata existenta mea anterioara, la nivel emotional, mi se pare cenusie si fada, ar fi o tragedie sa ma intorc la ea, iar, pe de alta parte, exista un che interior care doreste sa conduca o revolutie pentru independenta. Nu am simtit cum ma leaga sentimentele astea mangaietoare precum fasiile de matase, dar acum le simt, nu neaparat ingradindu-mi miscarile, pentru ca nici nu am vre-o dorinta de a ma indeparta, dar le simt si doar de asta am nevoie pentru a-mi stimula dorul de duca. Mi-ar fi imposibil sa vreau sa plec, sau sa doresc altceva decat pe el si dragostea lui, dar, intelectual, nu pot sa nu accept ca exista o situatie intre infinitul de posibilitati in care sa imi doresc sa plec si sa fiu incapabila datorita iubirii ce i-o port. My brain is telling me ca nu merita sa blow it pentru o posibilitate indepartata. Conflictul acesta nu se va termina niciodata.

Third, refuz sa-mi iau angajamente. Nici macar vagi, refuz sa primesc cadouri, refuz sa fac planuri pe termen mediu, refuz sa imi imaginez viitorul mai departe de o luna. Nu vreau ca el sa ia decizii avandu-ma pe mine ca unul dintre temeiurile relevante, nu vreau sa isi planifice viitorul luandu-ma si pe mine in considerare. Sper ca totul sa dureze pana atunci si ma voi adapta realitatii, dar nu vreau sa pun pe umerii firavi ai noii iubiri asemenea greutati.

Fourth, am putine reguli si principii dar sunt importante. Nu fac parte din acea categorie care are nevoie de a-si reglementa tranzitul intestinal printr-un principiu imuabil pe care il va trimite urmasilor and so on and so forth. Principiile/regulile mele sunt cam cinci si, inainte de a fi crushed by all of this, for this is what happened to me, nici nu ma gandeam sa le incalc. Sunt in place pentru a asigura fericirea mea pe termen lung si asta e singurul meu scop,  din acest motiv, incalcarea lor ar fi irationala. Dar, acum, dupa ce l-am intalnit pe el si am gustat acest nectar al zeilor care este iubirea, ma cred capabila de a renunta temporar macar la ultimele doua reguli, fapt ce s-ar traduce ca as fi capabila, chiar fericita sa-i sacrific o felie din fericirea mea pe termen lung - contradictie majora, i know, dar asta sunt eu zilele astea. What keeps me warm at night e faptul ca nu il cred capabil sa-mi ceara sa renunt la ceva pentru el, nu il cred dornic sa-mi accepte sacrificiile.

Cu toate astea, nu pot intrevedea finalul of this intoxicating thing pe care nu pot nici macar sa o incadrez intr-o categorie prestabilita iar cuvintele care ar trebui folosite sa o descrie au foat abuzate si golite de continut, i need new words.