Nimeni nu e perfect echilibrat, toţi prezentăm semnele unor boli psihice, într-o măsură sau alta. Toţi avem potenţialul de a ajunge cândva internaţi la secţia psihiatrie, avem nevoie doar de stimulul potrivit, în contextul potrivit.
Un domn bine, cu familie frumoasă, fără probleme financiare din categoria creditelor împovărătoare, sau a ipotecilor, în contextul în care soţia câştigă decent, chiar au economii, a cedat psihic deoarece multinaţionala al cărei angajat era contempla perspectiva unor reduceri de personal. Să ne înţelegem bine, domnul nu era vizat, chiar dacă ar fi fost pe listă, la plecare i s-ar fi acordat salariul pe anul precedent, cash. De fapt ar fi primit un concediu plătit de un an... cu banii în avans. Înţeleg că e stresant, că ai o familie de întreţinut, dar ţi se oferă un an plătit în care să îţi găseşti alternativă. Omul nostru a intrat într-o stare catatonică. Nu răspunde la stimuli, nu îşi recunoaşte nevasta şi copilul, se uită toată ziua pe pereţi.
Citeam un articol de curând despre cei 30 de angajaţi ai France Telecom care s-au sinucis tot din motivul jobului, se pare că angajatorul contempla şi în acest caz o reducere de personal. Oamenii nu erau direct vizaţi, de fapt, din articol, reieşea că nu era nimeni vizat deocamdată, nu exista un plan de acţiune concret. Ce i-o fi împins pe bieţii oameni la asemenea gesturi?
Şi acum despre mine, am observat că sunt afectată de o atingere de OCD, obsesive-compulsive dissorder. Adica ţin neapărat să spăl vasele întrâo anumită ordine, să îmi aşez hainele în dulap într-o anumită ordine. Dacă nu respect ordinea nu sunt consecinţe, dar mă simt mai liniştită decă o respect.
Când sunt chiar stresată sau obosită psihic, desenez modele, de fapt linii paralele în diverse modele. Mă relaxează, cred că şi autiştii fac la fel.
Dar cele mai intense simptome sunt cele de ipohondrie... ieri am alergat pe afară toată ziua, ca rezultat am avut secreţii nazale apoase, deja celebra frază introdusă de gripa porcină. La o inspecţie mai amănunţită am constatat că mă doare şi capul, am o uşoară senzaţie de greaţă(probabil produsă de perspectiva mersului la spital) şi o stare de ameţeală(de la inspecşie, off course). Panica se instalase şi deja mă vedeam la ştirile de la ora 5 ca al 111-lea caz de gripă, sau câte or mai fi.
Pare hilar, dar, în condiţiile oportune, toţi am putea să o luăm razna...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu