Despre mine

Cluj-napoca
life in the chocolate lane

marți, 24 ianuarie 2012

Actiune in rezilierea contractului social

Stiti cum Rousseau spunea in urma cu multe sute de ani ca suntem obligati sa respectam legile pentru ca ne-am dat consimtamantul indirect la promulgarea lor? Mai spunea nenea asta ca, traind in societate, ne-am asumat voluntar toate drepturile si obligatiile care deriva din aceasta stare de gratie si, deci, suntem obligati sa nu le incalcam prin conduita noastra.
Eu vad si din alta perspectiva contractul asta social. Intre mine, simplu cetatean frumos si zburdalnic, si statul roman matahala puturoasa, s-a incheiat un contract. Eu, floare pura si parfumata ii dau bestiei 30 si ceva % din veniturile mele, altii ii dau 54 si ceva % din veniturile lor, procente insemnate sunt sigura ca veti fi de acord. In schimbul zeciuielii, care e mai mult jumatateala sau treimiteala, acest protector omnipotent imi acorda serviciile sale. Simplu, nu-i asa, bani contra servicii (nu pot a intelege de ce nu sunt legiferate toate atare activitatile, but who am i to know?!).
Codul civil, in toate formele in care a fost scarmanat, prevede posibilitatea ca, in cazul neexecutarii contractului de catre una dintre parti, cealalta sa poata cere instantei rezolutiunea sau rezilierea contractului, dupa cum e cu executare succesiva sau instantanee.
Sustin si intentionez sa dovedesc ca partenerul meu contractual, recte statul roman, nu si-a indeplinit obligatiile contractuale si persevereaza in atitudinea sa ilicita fara a avea ganduri de reformare.
Nu voi intra in polemici referitoare la sistemul de sanatate, de asigurari sociale sau de somaj care se poarta precum haiducii, iau bani de la noi, amaratii bogati care muncim pana ne sar capacele doar pentru a le da lor taxa de protectie iar, cand ajungem in situatiile pe care tocmai ei au fost infiintati sa le asigure, se transforma in evrei avari care numara si firisoarele de praf pe care le luam pe haine cand trecem pe la ei, care se bucura de fiecare centima pe care reusesc sa nu ne-o dea cu rautatea aceea izvorata din prostie curata.

Nu, acum ma voi referi la situatii concrete, prin care am trecut in ziua de glorie astazi si in care statul, prin prepusii/reprezentantii/angajatii sai nu si-a indeplinit cu maxima rea credinta obligatiile asumate fata de mine.
Nu stiu daca stiti, dar cand doresti ca parte intr-un proces sa ti se elibereze decizia pronuntata de curtea de apel impotriva ta, trebuie sa faci o cerere, sa platesti o taxa, sa cumperi un timbru, sa te dai de trei ori peste cap, sa astepti trei zile si trei nopti, sa astepti la o coada chilometrica, sa mai astepti o ora pentru ca un nene sa vina cu tine sicu dosarul la xerox, sa platesti xeroxul, sa mai astepti o ora pentru ca nenele sa lipeasca timbrul amitit mai sus pe numita decizie si sa tranteasca o stampila. Apoi poti sa declari ca ai primit decizia si esti un om impacat. In opinia mea, ce am descris mai sus nu se incadreaza in indeplinirea obligatiei de a-mi asigura liberul acces la justitie. Atata timp cat eu nu oblig statul la toate etapele de mai sus pentru a incasa impozit de la mine, consider ca acesta imi datoreaza acelasi respect.
La finante, unde eu incerc sa-mi indeplinesc o obligatie, statul ma obliga sa lancezesc intre o ora si doua ore intr-o camera neaerisita, in compania unor conationali de etnie si culoare incerta doar pentru a-mi plati darile. Ati putea sa-mi spuneti ca am la indemana alternativa platii prin internet banking, va replic, am incercat, doamnele nu sunt familiare cu procedeul si "au pierdut" plata. Noroc cu un director care "a gasit-o".
Deci, statul nu numai ca nu isi indeplineste obligatiile, dar ingreuneaza excesiv indeplinirea obligatiilor mele.

Pentru aceste motive, onorata instanta, solicit sa reziliati acest contract asa-numit social pentru culpa exclusiva a cocontractantului meu in indeplinirea obligatiilor asumate contractual.
Solicit daune materiale si morale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu