Da, voi elucida misterul. Toate femeile pe care le cunosc (mostly eu, pentru ca nu poti spune ca chiar cunosti o femeie daca nu te-ai plimbat liber prin capul ei si... asta este) leaga intr-un fel anume fericirea de barbati.
Nu ma refer la fericirea zilnica, aia pe care o ducem cu noi peste tot, optimismul care ne face sa zambim. Este un soi special de fericire, precum sampania, ceva imbatator pe care ni-l dau doar barbatii.
Si nu e asa cum credeti voi, masculii, ca trebuie sa fiti feti frumosi sau printi cuceritori. Avem niste standarde, dar nu sunt atat de simple.
Nu cred ca am iesit vreodata cu un tip care sa se incadreze in tiparele clasice ale frumusetii masculine. Cumva averile parintilor nu ma impresioneaza, poate din cauza ca in romania nu prea sunt averi consistente. Am condus suficiente masini frumoase si puternice, m-am plimbat prin palate moderne, am suficiente fonduri pentru a-mi permite ce-mi doresc si lucrez la a-mi procura mai multe by myself.
Vreau un barbat care sa nu ma plictiseasca, unul care sa-mi legene visele cu povesti fermecatoare, unul langa care sa pot petrece o seara casnica, pe canapea cu un pahar de vin fara sa simt ca am facut vreun compromis. Sincer, restul caracteristicilor sunt secundare.
Nu insist sa fie mai inalt decat mine, desi majoritatea covarsitoare a populatiei majore e. Nu insist sa fie frumos, cumva inteligenta superioara mi se pare frumoasa indiferent ce forma ar imbraca.
Probabil singura chestie asupra careia insist e sa aiba teluri asemanatoare cu ale mele, sa vrea sa locuiasca intr-un loc frumos, sa ii placa masinile puternice, ca mie, sa conduca intr-un fel care sa ma faca sa-mi imaginez chestii imorale, sa stie sa aleaga vin bun, sa aiba textura surprinzatoare si delicioasa.
Si chestia e ca l-am intalnit ;).
And even if it`ll never get anywhere de aici, I`m happy.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu