Despre mine

Cluj-napoca
life in the chocolate lane

vineri, 17 decembrie 2010

Proverbialul magar intre oi

Am fost avertizata sa evit postura. Nu am inteles niciodata motivul. 
Oile, in constiinta generala, sunc portretizate ca fiind cele mai simple intelectual creaturi, stiu o anecdota despre o turma de oi care, intalnind in calea ei o groapa mare, a mers inainte, oile din primele randuri fiind sacrificate pentru trecerea in siguranta, peste cadavrele lor, a celorlalte oi. Sunt sigura ca magarul a ocolit groapa gratios.

Si atunci, dragi colegi de specie, de ce ne dorim cu atata ardoare, si mai si sfatuim noile generatii, sa fie oi pierdute printre cele 6 miliarde de alte oi de pe planeta?
Nu cred ca tine de discriminarea intre sexe. Sunt sigura ca si majoritatea barbatilor isi gasesc comfortul emotional printre oite.
Nu tine de educatie, pentru ca ultimul indemn la a fi animalul copitat descris a venit de la o doamna educata si rafinata, avand o cariera in plin avant. Ma intreb doar daca aplica acest dicton si in viata profesionala.

De fiecare data cand primesc acest sfat, ma loveste tristetea. Niciodata nu am putut sa ma deghizez in ovis. Niciodata nu am reusit sa pastrez suficient de mult blana imprumutata pentru a fi credibila. Intotdeauna, de sub costum, a iesit o coada evident lupeasca, sau un nas frematator la mirosul inocentei oiesti, sau niste mustati iscoditoare.
In putinul timp in care reusesc sa trec ca oaie printre oi, nu sunt deloc fericita. Locul meu nu e anonima in multime, ci deasupra, dansand, glumind, razand. Adoptarea atitudinii placide caracteristice oitelor imi cere prea mult efort.
Iar oprobriul public care ar putea fi manifestat de mamiferele lanoase nu prea ma sperie. Nefiindu-le caracteristica actiunea directa sau atitudinea hotarata, oile pot, in cel mai rau caz, sa ma priveasca reprosator. Newsflash: am obrazul gros, desi extrem de fin, catifelat si luminos, iar aprobarea publicului nu e prioritatea mea.

Si, daca singura optiune cu exceptia oilor e magarul, I`ll take that!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu