In timpul liceului, profesorul de istorie ne tinea lungi si inflacarate prelegeri despre cum nu atunci era momentul sa ne distram, ci sa ne sacrificam, sa ne cladim viitorul care e precum o casa si noi puneam temelia, etc. samd. Needless to say ca am cateva contraargumente puternice pentru dumnealui, primul fiind el insusi ca model al teoriei acesteia.
Acum, mult dupa liceu, facultate - unde nu ne recomanda nimeni sa sacrificam nimic, doar ne picau la examene precum mercenarii fara suflet daca nu eram tobe de carte si dupa primul job, constat ca societatea inca ne cere discret sa ne punem viata in pauza si sa muncim pentru ca e trendy sa fim workoholici si CEO-i la 20 de ani.
Mi-am ales cariera juridica pentru ca imi place, vreau sa fiu printre cei mai buni in acest domeniu competitiv, stiu ca trebuie sa muncesc mult si, in special la inceput, reusitele sunt mai mult profesionale decat pecuniare.
Dar nu pot sa scap din vedere faptul ca, totusi, cariera e doar un mijloc pentru a atinge un scop, acela de a trai asa cum imi place si dee a fi fericita.
Programul de lucru de 12-14 ore pe zi e in contradictie flagranta cu scopul declarat.
Acesta este manifestul meu. Vreau sa demonstrez ca se poate sa fii bun profesional fara a sacrifica nimic, ca putem sa avem viata si in afara biroului si ca munca e doar mijlocul prin care ne putem realiza adevaratul scop in viata, acela de a fi fericiti.
Si mai am o banuiala ascunsa ca cei care au inventat programul acesta idiot care exclude orice activitate cu exceptia muncii incercau sa umple un gol in vietile lor serbede si triste, lipsite de prieteni si iubiti.
On this note, sper sa ne auzim peste un an, cand cariera mea va fi la apogeu si programul meu va fi de maximum 10 ore pe zi!! ;)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu