Cu şi despre nunţi

Sâmbătă am o nuntă, cred ca asta va fi o propoziţie pe care o voi spune atât de des vara asta... Am ajuns la vârsta la care foştii colegi fie sunt căsătoriţi, fie, mai rău, au deja copchii. Bravo lor. Şi se aşteaptă din partea mea să mă alătur clubului lor cu veselie. That]s not going to happen.

Cred cu tărie că, inclusiv la evenimentele astea obligatorii, poţi să te simţi bine. Preludiul e întotdeauna plăcut, cumpărarea unei rochii noi, a unor pantofi/sandale, a unei gentuţe, bijuterii. I just love it. Condiţia sine qua non e să îţi permită veniturile, mie-mi permin. Aşa că am două rochii noi, sandale şi pantofi şi o găleată de bijuterii. M-am înarmat pentru toată vara, pentru toate nunţile şi botezurile, dintre care una va avea loc la Hotel de Ville din Paris.

Dar sâmbătă este o nuntă de aia ţărănistă cu pretenţii (bunicii sunt ţărani adevăraţi, am tot respectu pentru ei, dar când ţăranu uită de unde a pornit şi se crede aristocrat of all things, se atinge culmea prostului gust şi a caraghioşeniei). Am aflat costurile a tot, de la hărtia igienică, la rochia miresei şi la statuia libertăţii din plastic care va orna holul de la intrarea în restauramt. Horrible, dar scump! Să vadă ţăranii ăia că ei îşi permit.

Sunt curioasă dacă mă vor scufunda în catran şi apoi mă vor orna cu pene după ce nu-mi voi putea stăpâni gura...