Mă gândesc la momentul în care piţipoancele participante identifică problema lumii noastre şi propun o rezolvare creativă.
Din punctul meu de vedere, această problemă nu e world hunger, war sau cine ştie ce altceva, ci faptul că my fellow humans par cu un picior în groapă.
Nu sunt prietenoasă, de fapt sunt doar selectivă. Dacă vă întâlniţi cu mine şi nu par dornică să petrec 5 minute conversând cu voi, e un semn clar că habar nu aveţi să purtaţi o conversaţie, sau că aerul melancolic pe care îl aveţi mă deprimă mai rău decât imaginea unor baby seals clubed to death.
Unde a dispărut arta conversaţiei? În situaţii sociale, mă aflu în situaţia de a susţine singlehanded conversaţia timp de 5 ore (botez) sau până kingdom come (nunţi) doar pentru ca, ulterior, să am de răspuns unor întrebări spinoase cum ar fi dacă m-am simţit bine and such. Cum să te simţi bine monologând hours on end? Doar dacă eşti ceva specie de sociopat. So, my darlings table mates, nu e politicos să dai răspunsuri monosilabice în situaţii sociale forţate, când toţi suntem obligaţi să petrecem ore întregi la o masă. Dacă scoateţi la lumină hainele de sărbătoare, poate e cazul să ştergeţi de praf şi vocabularul bun, cuvintele lungi, chit-chatul?!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu